Ziua UNIMII in Spirit-Gicu Dan

Ziua UNIMII in Spirit

Clarificari la Superlativ

Clarificari la Superlativ

INVITATIE SPIRITUALA SPECIALA-GICU DAN

Invitatie Speciala

Voi participa si eu LIVE la acest eveniment.

Dumnezeu sa ne binecuvanteze sa realizam cu brio aceasta lucrare importanta!!!

Comandantul galactic Haton

22 05 2011 Haton Salutari si anunturi

Se face conexiunea cu navele. Com Haton ne saluta:

– Dragii mei, va salutam. Suntem un grup mai mare din cadrul comandei Asthar si survolam cerul vostru cu navele. Momentul de intalnire se apropie,ne referim la acel moment cand ne veti si vedea.Pana atunci, noi executam numeroase drumuri in jurul planetei, lucrand cu voi cei de la sol, ajutand la manifestarea energiilor de iubire in cadrul densitatii voastre, formand echipe care sa va sustina, sa fie in imediata voastra apropiere. Drumurile voastre se vor intersecta cat de curand. Noi vedem schimbarile pe care le-ati facut, vedem energiile pe care le atrageti, dorintele voastre, astfel ca intalnirea va deveni iminenta.

Lucram in continuare impreuna la eliminarea perturbatiilor energetice, la captarea energiilor negative, iar voi deveniti la sol, baze de lumina tot mai puternice.

Indatorirea noastra este sa va sustinem in aceasta intarire energetica a bazei voastre de la sol, la locul unde locuiti.

Noi exercitam presiuni asupra energiilor negative, asupra celor care inca nu doresc sa se transforme. Noi le aratam cat de mult castiga lumina si cate beneficii ar avea daca ar abandona gandirea negativa si ar trece catre lumina.

Bazele pe care voi le formati, sunt baze energetice cu configuratie/corespondent in dimensiunea subtila si aceste baze prezinta acum o activitate tot mai intensa. Tot ceea ce voi intreprindeti in planul uman, este rasunet al luminii din voi, este un mod de a va aduna, de a va cunoaste si sa stiti ca toti faceti parte din aceste baze.

Toate demersurile voastre pt intalniri corespund planului vostru divin interior de a aduna oamenii in jurul vostru, de a-i ajuta sa constientizeze cine sunt si a-i sustine in a-si descoperi misiunea la nivel de suflet ce au ei de intreprins. Toate acestea aduc in prim plan o capacitate a luminii de a patrunde, o captare a luminii, iar voi o extindeti pe raze tot mai largi, suprafata in care va exercitati actiunea energetic, suprafata care devine campul vostru de lucru, suprafata in care multi va vor simti, auzi si vor veni catre voi.

Toate acestea in planul subtil, au o configuratie mai rafinata, iar voi reusiti sa o traduceti, fiind o mare adunare ceea ce faceti voi unde fiecare va simti in interiorul sau, sub forma bucuriei, ca apartineti acestei mari comande.

Desigur acestea sunt cateva din aspectele voastre multidimensionale pe care acum le vedeti oarecum liniar, insa ele se petrec simultan. Prin ceea ce va adunati acum, voi veti ancora o mare cantitate de energie. Primul aspect benefic este constiinta la care voi ajungeti, ajutandu-i si pe ceilalti sa atinga, constiinta Unimii, a grupului care lucreaza in mod armonios pt refacerea planetei.

Intreprindeti un mare eveniment. Este inceputul, voi devenind o constiinta in gandurile multor oameni, iar fratii vostri, Fratia Alba, cu toate comandele, va sustin in aceasta intalnire, unde vor participa foarte multe entitati, iar voi veti realiza o conexiune cu alte entitati lucratori de lumina de pe planeta, energetic, pt ca voi conectati acum in orasul vostru putem spune, intreaga armata a cerului. O chemati prin ceea ce faceti, ca o obligativitate de a participa la acea intrunire si se ancoreaza in oras o cantitate foarte mare de energie cosmica.

Noi asteptam derularea acestui eveniment si am dori sa-l simtiti ca un eveniment de importanta cosmica, pt ca voi umanii, cu acest eveniment, v-ati asumat multe responsabilitati, v-ati asumat o mare imputernicire, caci se refera la responsblitatea directa pt poporul, tara voastra, lucru care nu a mai fost facut pana acum clar, de un numar atat de mare de oameni, care in direct si-au asumat responsabilitatea ghidarii energiei a propriului lor spatiu/tara si a propriei lor vieti.

Aceasta asumare a chemat energiile si totul a inceput sa se deruleze ca un plan al sufletelor voastre si voi incepeti sa fiti in aceasta alegere, la modul practic, iar noi toti suntem aici sa va ajutam, pt ca voi in acest fel, ati adus lumina la conducere, ati indepartat elementele de nelumina si ati pus lumina in fruntea tarii, ca lumina sa conduca/ghideze prin voi in adevarul suprem al sursei si nu al umanului.

Pt aceasta am dorit sa intelegeti importanta intalnirii voastre, importanta atitudinii voastre si ca ati demarat o mare miscare de energie cosmica catre voi, in momentul in care voi ati anuntat ca preluati din mana fortelor de nelumina aceasta ghidare spre binele omenirii si spre binele planetei.

Va multumim si va asistam la aceasta responsabilitate si suntem permanent langa voi sa va servim.

Comandantul Haton si comanda Asthar

Mihaela Palade

ARHANGHELUL MIHAIL – Nasterea Copilului Stelar in Constiinta Cosmica

Intrarea în Dimensiunile Inalte ale Luminii

 

Preaiubită Familie de Lumina,vă uram din nou bun venit,cu bucurie şi plăcere în acest Spaţiu de lumină şi Constiinta Inalta. Ati trecut prin multe schimbări în ultimele săptămâni, şi acum energia începe să se stabilească  in timp ce vă mutaţi în Pacea adânca şi Lumina Lunii Pline Wesak! Preaiubitilor, ne amintim bine momentul în care Buddha a umblat pe pământ, ancorând energia Divinului Masculin a iubirii si compasiunii trezite! Cât de minunat este că acum aceasta energie este trezită în aceia dintre voi care păsiti pe calea Iubirii şi Constiintei mai Inalte.

 

Ştim că acest lucru nu este uşor pentru voi, pentru că sunt atât de multi pe Pământul vostru, care încă păsesc în vechile moduri de a fi  şi încercă să exprime energia Apocalipsului şi distrugerii, pentru a activa un fel de catastrofă prin cuvintele si credintele lor. Preaiubitilor aflati că acest lucru nu va reuşi, deoarece Pământul s-a mutat definitiv în noua Linie Temporală şi cei care evoluează cu ea avansează în noi stări de conştiinţă mai înalte care exprima Voinţa Divină şi Iubirea Divină.

 

Deci, vom începe acest mesaj vorbind mai întâi de energia Divinului Masculin, care este activată cu această Lună Wesak, iar apoi vom vorbi de Cheile de Aur ale Constiintei mai Inalte care sunt folosite acum pentru a deschide portalurile de Iubire şi Gratie de către aceia dintre voi care sunt gata să îmbrăţişeze aceste daruri de la Spirit.

 

 

Luna Buddha şi Divinul Masculin

 

Aceasta Lună Plină din 2011 este o deschidere sau un Portal pentru energia Divinului Masculin si darurile compasiunii. După transformările si schimbările de pe Planeta din ultimele 6 luni şi haosul care a urmat, este timpul acum pentru a permite acestui flux nou de energie să aducă Pace şi Compasiune inimilor voastre

 

Buddha a fost trimis pe Pământ din Inaltele Dimensiuni ale Luminii să fie ancora pentru energia Divinului Masculin a Compasiunii şi Iluminării. Aceasta energie este un pas esenţial in calea evoluţiei, şi oferă o punte de la căderea în cursa iluziei materiale la claritatea Constiintei Inalte.

 

În acest moment, asa cum staţi pregatiti pentru a face trecerea de la dimensiunea a- 5-a în Dimensiunea a-6-a a Constiintei magice, este necesar să eliberati stransoarea iluziei materiale pe care o numiti ‘economie’ şi să intrati în Conştiinţa magică a creaţiei continue, fluxului si abundentei.

 

Preaiubitilor, Pământul este acum pe deplin împamantat în dimensiunea a 5-a de Interconectare şi Vointă Divină. Trecerea în Constiinta Dimensiunii a- 6- a este de a permite acelora dintre voi care sunteti gata să începeti să faceti trecerea în Inalta Constiinta a Magiei sau a Realitatii Cuantice şi să începeti să trăiti în aceste Tărâmuri Inalte ale Creaţiei. şi  Claritătii Magice .

 

Energia Buddha este Podul între aceste Dimensiuni ale Luminii …. Prima „Cheia de Aur’ de Lumină este energia Compasiunii întrupată şi ancorată de Buddha. La Luna Plină Wesak această energie va fi activată intens de valurile Luminii Cosmice care emana din Centrul Galactic, ,iar acestea se vor amesteca cu valurile Compasiunii Feminine Divine , care sunt transmise prin Lumina Platinum Shekinah ,iniţiind o serie de treziri şi transformări ca cei care sunt pregatiti, să-si utilizeze Cheile de Aur la trecerea în Conştiinţa Inaltă a ‘Copilului Stelar’ din cea dea 6-a Dimensiune.

 

Preaiubitilor, ‘Copilul Stelar’ este copilul magic din fiecare dintre voi, acea Fiintă de Lumină care se află în inima şi sufletul vostru şi care cunoaste Bucuria si Minunea existenţei Cosmice Infinite. Este copilul din timpul viselor, acea parte din voi care viseaza şi creează din Razele Cosmice de Lumină si Sunet.

 

‘Copilul Stelar’ nu poate deveni parte a realitătii voastre până când nu ati trecut podul Compasiunii în Tărâmurile mai Inalte ale Luminii. Apoi, puteţi intra în Dansul Luminii şi să deveniti un Maestru al Timpului si Luminii Armonice, şi chiar să începeti paşii către următorul portal al Dimensiunii a- 7- a, unde deveniti  ‘Ochiul lui Dumnezeu’ în formă umană.

 

Preaiubitilor, acestea sunt Cheile de Aur, care sunt oferite tuturor celor care sunt pregătiti. În acest moment, al lunii pline Wesak, vi se oferă Cheile Dimensiunii a 6 a, pentru a intra în Tărâmurile Copilului Stelar şi pentru a deveni un Maestru al Luminii Armonice şi un Maestru al Timpului. Dar mai întâi, Preaiubitilor, la această Lună Wesak, va trebui să integrati pe deplin energia compasiunii şi Masculinul Divin. Acest lucru se realizează prin eliberarea tuturor iluziilor materiale şi legăturilor de aceste iluzii şi a vă deplasa într-o pace deplină şi claritate a Fiintării. Dacă veti medita şi concentra pe aceste daruri,la momentul de Lună Plină, vă vor fi oferite Cheile de Aur.

 

 

Maestru al Luminii Armonice.

 

 Preaiubitilor, a- 6- a Dimensiune este Tărâmul magiei şi Incântării, sau dacă vreti să fiti mai ştiinţifici, taramul Cuantic, sau ceea ce a fost cunoscut de către strămoşii vostrii ca ‘tărâmul visului’. Este acel loc unde ‘realitatea’ este flexibilă şi maleabilă, în care conştiinţa şi dorinţa modelează forma cauzei şi efectului asupra dimensiunilor inferioare.

 

 

Cei care intră pe acest teren de joacă dimensional trebuie să fie ‘puri la inimă’, sau vor fi întotdeauna prinşi în ‘sala oglinzilor’ a lăcomiei şi furiei proprii, creând la nesfârşit ‘karma’. Acesta este motivul pentru care, în această Nouă Realitate podul spre dimensiunile mai înalte este Compasiunea, cei care traiesc prin Legea Conmpasiunii sunt puri la inimă şi nu vor fi încurcati în iluziile lăcomiei şi puterii.

 

Copilul Stelar este pur la inimă şi caută doar sa exploreze,să se aventureze si să împărtăsească darurile Spiritului. Nu este nimic pentru a fi pastrat, la propriu sau pentru a fi ascuns, pentru toti este deschis şi limpede în Câmpurile Cosmice ale Luminii, care sunt locul de joaca al Copilului Stelar din interior.

 

Pentru a călătorii în Câmpurile de Lumină, este necesar să fiti, de asemenea, un Maestru al Luminii Armonice. Acest lucru înseamnă pur şi simplu să aveti activat Corpul vostru de Lumină pentru a putea funcţiona cu acel Corp de Lumină din centrul lui în Inimă.

 

 

Maestrul Luminii Armonice este centrat în Inima şi împământat în Chakra Stelară a Pământului şi în Chakra Stelară a Sufletului. Maestrul Luminii Armonice este capabil să mentină Corpul de Lumină într-o stare de rezonanţă armonică cu Lumina şi Vointa Divină , şi să absoarbă cu usurintă radiaţile cosmice în Corpul de Lumină.

 

Maestrul Luminii Armonice este întotdeauna pe deplin conştient de energia si lumina din jurul lui sau ei, şi este capabil să menţină  echilibrul în orice moment.

 

Atunci când aceste abilitati au fost stapanite si integrate, atunci veti fi capabili să plimbati razele de lumină şi să călătoriti cu usurintă în Câmpurile Cosmice stelare. Veti fi capabili să curgeti cu valurile Cosmice si veti putea forma fluxurile cuantice în realitatea pe care o alegeti, în procesele de co-creare cu Lumina.

 

 

Măestria Timpului.

 

 Preaiubitilor, atunci când intrati în acest Câmp al Luminii stelare şi plimbati Undele Cosmice în Dimensiunea a 6-a, trebuie de asemenea să fiti un Maestru al Timpului. In dimensiunile superioare, Timpul este fluid si flexibil, acesta nu este o realitate ‘fixă’ aşa cum pare în dimensiunile inferioare.

 

În acest nivel Cuantic al Constiintei, veţi învăţa să stăpâniti mai multe fluxuri ale timpului pentru a putea să existati în acelaşi timp în multe cicluri diferite sau Linii Temporale.

 

Aceasta nu este o sarcină uşoară pentru Mintea, care a fost condiţionată să creadă că există doar timpul linear asa cum este experimentat pe Pământ. Dar, Maestrul Timpului va ştii că  timpul există în Unul…  în Infinitul Acum, şi că totul este experimentat ca Unul.

 

Diversele Linii Temporale sunt create pentru a permite Copiilor Luminii să călătorească în multe dimensiuni de constiintă. Timpul este un instrument, sau o cheie, pentru intrarea în diferite stări de Realitate si Constiintă. În a 6-a Dimensiune asa cum deveniti un Maestru al Timpului, veti începe să simtiti cum vă puteţi deplasa între aceste fluxuri diferite de Energie şi Lumină Divină.

 

 

 

Schimbările fizice din corp

 

Iubitilor, pe masură ce treceti prin aceste schimbari, veti simti unele schimbări fizice. În primul rând, aceste modificări vor activa pineala, pituitara si glandele tiroide foarte puternic.

 

Cei care intră în modurile de fiintare ale  dimensiunii a 6-a vor începe să experimenteze modificări biochimice şi celulare în sistemul endocrin şi în zonele din creier care se ocupă de percepţia, transmiterea şi recepţia de date. Într-adevăr, Dragilor, vă veti modifica capacitatea de a primi date şi transmisii de lumină de la Mintea Superioară a lui Dumnezeu.

Acest lucru înseamnă, în primul ca vor exista schimbări în glanda pineală, pentru a permite o recepţie mai extinsă a ‘lărgimei de bandă'(N.T.engl- bandwidth-rata de transfer a datelor) Cosmice. Din punct de vedere fizic acest lucru poate însemna sentimente de presiune sau dureri de cap şi dureri musculare în partea din spate a capului, baza craniului şi umeri. Apoi, glanda pituitară va începe să se restructureze, şi puteti avea senzatii de ameţeală, viziune înceţosată, zgomote ciudate în urechi. Creierul este realiniat nu numai pentru a primi date noi, dar, de asemenea, pentru a începe transmiterea datelor la un nivel superior prin transmisiile de lumină prin ochii şi transmisiile de sunet prin gât de la tiroidă.

 

Deci, tiroida va fi, de asemenea, afectata de aceste schimbări şi modificări. În aceste cazuri, multi dintre voi vor experimenta simptome asemănătoare gripei cu bronşită şi sinusuri, precum şi probleme cu echilibrul glandei tiroide , cum ar fi valuri de căldură, energie scăzută sau hiperactivitate.

 

 

Puteţi începe, de asemenea, să experimentati ‘suprapunerile de timp’, pe măsură ce începeti să stăpâniti Timpul. În acest proces este posibil să aveţi experienţe intense ale vietilor trecute, sau experienţe viitoare de viaţă, care trebuie rezolvate şi integrate în orice experienţă cu care vă confruntati în timpul prezent.

 

 

Cheia pentru a vă ocupă de aceste episoade este de a nu vă implica prea mult în trecutul vieţii în sine, ci să recunoaşteti că aceste ‘schimburi de timp’sau ‘suprapuneri de timp’sunt felul vostru de integrare a datelor, astfel încât să vă puteţi deplasa între diferitele Linii Temporale cu uşurinţă, ca să fiti liberi să călătoriti prin Undele Cosmice ca un Maestru al Timpului.

 

 

Ochiul lui Dumnezeu

 

La momentul Solstiului din iunie şi spre începutul Anului Nou Planetar, la sfârşitul lunii iulie, multi dintre voi veti utiliza următoarele Chei de Aur pentru a intra în Dimensiunea a 7 a de Lumină, în care veti deveni ‘Ochiul lui Dumnezeu ‘în limba arhetipală.

 

Egiptenii antici au înţeles că ‘Ochiul lui Dumnezeu’ a fost acel loc sau acea stare de Conştienţă în care Fiinta devine un portal de transmitere a Luminii Divine si a Vointei Divine. În acest moment, Fiinţa nu mai calatoreste prin undele de Lumina, ci devine un obiectiv prin care Lumina este concentrată. Acest lucru necesită stăpânirea absolută a Luminii si Timpului, şi capacitatea de a transmite şi de a împământa Lumina Divină.

 

Aceste fiinţe care au devenit ‘Ochiul lui Dumnezeu’, vor fi ancora pentru manifestarea Noului Pământ. Asa cum Lumina Divină este concentrată astfel prin prisma acestora, Divinul se va manifesta în jurul lor şi prin ei, permiţând Divinului să se manifeste şi să creeze, prin Iubire si Lumina pură.

 

Preaiubitilor, în acest stadiu, manifestarea nu e ‘voia mea'(*egoului) , ci ‘voia Ta'(*Tatălui) , şi Fiinţa serveşte doar ca un portal pentru Voinţa Divină şi Manifestare fără aşteptări şi dorinte. Aceasta este lucrarea Maestrului Ascensionat, în Forma Umană, unul care ştie că forma umană în cea mai înaltă frecvenţă a sa, este un vehicul de transmiterea Gratiei şi Voinţei Divine.

 

Deci, Preaiubită Familie de Lumină, pentru cei dintre voi care caută să crească şi să evolueze în Lumină, există multe de facut în lunile care se prefigurează. Timpul care precedă alinierea 11/11/11 va fi un moment puternic de creştere şi evoluţie pentru multi dintre voi care sunt pregatiti şi chemaţi să facă parte din aceasta noua deschidere şi trezire.

 

Pentru cei din constiinta joasă, va continua să fie o perioadă dificilă în timp ce iluziile vechi ale dimensiuni joase continuă să creeze stres şi dizarmonie în cei care nu au nici o înţelegere a proceselor implicate. Pentru voi, asa cum cresteti şi vă extindeti în Lumină, munca voastră va fi să deţineti Compasiunea in inima voastră, astfel încât această Iubire sa poate atinge pe toţi cei care mai trebuie să se trezeasca la realitatea Noului Pământ şi la potenţialele sale creative pentru fiecare persoană.

 

Noi vă dorim bucurie si iubire în aventurile voastre cu Lumina, Arrmonie şi timp!

 

Canalizat prin Celia Fenn-16 mai, 2011

 

Sursa : http://lightworkers.org/channeling/131726/birthing-starchild-cosmic-consciousness

 

 Traducere : Eliza Fati-http//:lumina-lumii.blogspot.com  

Reguli pentru a fi Om…

1. Vei primi un trup. Poate să îţi placă sau îl poţi detesta, însă va fi al tău pentru întreaga călătorie pe care o faci pe Pământ de această dată. Cum îl tratezi depinde numai de tine.

2. În fiecare zi vei primi o lecţie pentru că eşti înscris la cursul full time numit VIAŢĂ. Poate să îţi placă lecţia sau să o consideri irelevantă ori prostească, dar în fiecare zi o lecţie va apărea într-o formă oarecare. Ai zilnic ocazia să înveţi din aceste lecţii. Ele se vor repeta regulat, până când experiența necesară ție va fi pe deplin asimilată.

3. Nu există greşeli; există numai lecţii. Creşterea este un proces de încercare şi eroare – se numeşte experimentare. Experimentele eşuate sunt la fel de mult parte din proces ca şi cele care la un moment dat

reuşesc.

4. Deseori o lecţie învăţată va apărea din nou ca recapitulare. Ea poate fi deghizată faţă de forma originală în care a fost învăţată tocmai pentru a te testa dacă ai învăţat bine.

5. Învăţarea lecţiilor nu se termină. Nu există nici o parte a vieţii care să nu conţină lecţii. Dacă mai trăieşti înseamnă că mai ai lecţii de învăţat. Câinii bătrâni poate că nu mai învaţă trucuri noi, dar oamenii

bătrâni cu siguranţă mai pot învăţa lucruri noi.

6. Nu există un loc mai bun decât AICI. Când noţiunea ta despre ACOLO a devenit un AICI vei obţine imediat un alt ACOLO care, din nou, va arăta mai bine decât AICI.

7. Ceilalţi nu sunt decât nişte oglinzi pentru tine. Nu poţi să iubeşti sau să urăşti ceva la o altă persoană fără ca acel aspect să fie o parte din tine pe care o iubeşti sau o urăşti. Din nou iată o ocazie să mai

înveţi încă o lecţie.

8. Ce faci cu viaţa ta este pe deplin decizia ta. Ai toate uneltele şi resursele să o modelezi aşa cum vrei. Alegerea este a ta. Alegerea este o recapitulare a lecţiilor pe care le-ai primit zilnic.

9. Ai deja toate răspunsurile. Răspunsurile la toate întrebările vieţii sunt deja în tine, tot ceea ce trebuie să faci este să te uiţi înăuntru, să asculţi şi să ai încredere. A te ruga înseamnă să ceri răspunsuri, a medita înseamnă să le asculţi.

CEL MAI PROBABIL VEI UITA TOATE ACESTE REGULI.

NU TE DESCURAJA!

VIATA VA AVEA GRIJA SA TI LE REAMINTEASCA DE FIECARE DATA!

Formele transformarii interioare

” De fapt, nu vom mai fi niciodată cum am fost atunci când am coborât pentru întâia dată în materie. Căci această călătorie ne-a transformat. Am devenit mai mult decât am fost atunci. Eram doar nişte fiinţe inefabile, subţiri. Materia era pentru noi o aventură inimaginabilă, în care urma să uităm cine suntem şi care nu se ştia cât anume avea să dureze. Depindea numai de noi să străbatem vălurile succesive ale uitării. Ne-a trebuit mult curaj să ne asumăm această extraordinară misiune în dimensiunile cele mai dense ale Creaţiei. Dar am făcut-o, alături de alţii asemenea nouă, alături de care am suferit şi am iubit, am murit de o mie de ori, am luptat, ne-am sacrificat, alături de care am fost ticăloşi uneori, dar am fost şi eroi, şi, mai presus de toate, am descoperit dimensiuni noi ale propriei noastre fiinţe. Nu vom mai fi niciodată ce am fost, ci mult mai mult decât atât, căci am învăţat să aducem divinitatea noastră inefabilă în mijlocul materiei celei mai dense. Am devenit îngerii  care pot trăi în materie şi astfel am deschis calea şi pentru alţii. Căci la aceste niveluri orice experienţă personală schimbă experienţa întregii Creaţii. Această superbă specie spirituală care suntem şi care-şi asumă călătoria în materie, poartă numele de Umanitate. Noi suntem Aceia. 


    Realitatea noastră este creată în funcţie de cine credem că suntem. De identitatea pe care ne-o asumăm. Trăim adevărul, iubirea şi libertatea acelei identităţi. Transformarea interioară este lărgirea identităţii până la descoperirea integralităţii Fiinţei. Este punctul în care Adevărul, Iubirea şi Libertatea devin complete.


   Jocul cosmic al identităţii
    Transformarea interioară care se petrece cu noi, transformarea de conştiinţă, este o transformare a identităţii noastre.
    Atunci când fiinţele inefabile care suntem au început să-şi asume jocul coborârii în densitate, în materie, în trupuri umane, atunci a intervenit acel soi de amnezie al adevăratei noastre identităţi. Am uitat cine suntem. Nu, nu a fost o condamnare la uitare, nimeni nu a făcut asta în locul nostru. Ba dimpotrivă, noi am ştiut de la bun început faptul că odata coborâţi pe tabla de joc, va interveni uitarea. Identificarea cu nivelurile dense ale propriei noastre Creaţii devenea astfel perfectă. Important aici este faptul că ne-am asumat această pierdere temporară a identităţii noastre. Ce poate fi mai teribil pentru o fiinţă conştientă, decât să-şi piardă identitatea, conexiunea cu propria ei esenţă, să uite cine este, să-şi piardă astfel puterea de a crea în mod conştient ? Am acceptat această fracţionare a întregului care eram. Partea noastră cea mai subtilă, cea pe care acum o numim Sufletul nostru, partea care nu putea suporta învelişul de carne şi sânge, a rămas undeva, în aşteptare. Energiile ei erau prea înalte pentru a coborâ în materie. În schimb, partea mai densă a propriei noastre fiinţe, pachetul de energii mai joase, au trecut printr-un lung proces de adaptare la capătul căruia au apărut fiinţele omeneşti aşa cum le cunoaştem astăzi. Este partea din noi care şi-a asumat identificarea cu materia. Nici un moment nu am fost condamnaţi la acest joc. Nimeni nu ne-a obligat să facem acest lucru. Există miriade de fiinţe în întrega Creaţie care nu au avut niciodată curajul de a coborâ în teribilul joc al încarnării. Noi, cei care urma să devenim umanitatea, am avut curajul s-o facem, neştiind când sau cum se va termina acest extraordinar experiment. Uitarea nu a fost un tabu, o regulă arbitrară, ci o chestiune de fizică spirituală, de fizică a energiilor subtile. Densitatea enormă a materiei a făcut ca acele straturi ale propriei noastre fiinţe, în care era păstrată memoria sufletului să devină inaccesibile. Astfel ne-am pierdut identitatea de fiinţe inefabile.

    A-ţi trăi propria creaţie
    De ce era nevoie de acest «joc cosmic » aşa cum îl numeşte Stanislav Grof ? Nu putem cunoaşte cu edevărat devât ceea ce trăim. Trebuie să devenim una cu obiectul cunoaşterii noastre, să trăim starea de a fi acel « lucru », pentru a-l cunoaşte cu adevărat. Nu e vorba aici despre cunoaşterea omenească, prin minte, prin evaluare, ci cunoaştere prin experienţă. Nu poţi « cunoaşte » iubirea sau adevărul sau libertatea. Le poţi doar trăi. Experienţă. Trebuia să coborâm în densitate, în materie, pentru a o trăi noi înşine. Trebuia să ne experimentăm propria noastră Creaţie pentru ca expansiunea acesteia să poată continua. Este ca şi cum un pictor ar coborâ în propria operă, ar deveni una cu personajele pe care le pictează, le-ar trăi vieţile în aceeaşi clipă în care pensula sa le-ar zugrăvi. Sau, un muzician care-şi trăieşte opera în timp ce o compune. În acelaşi fel, creatorii care suntem îşi trăiesc propria Creaţie în materie. În ultimă instanţă este o chestiune de expansiune a acestei Creaţii, căci dimensiunea materială, densă, este cu adevărat vârful de expansiune al Creaţiei. Creatorul se experimentează pe Sine. Nu este suficientă « ideea » (gândită) a  perfecţiunii. Este nevoie de experimentarea perfecţiunii. Aceasta este Creaţia.

    Treptele identificării
    Corpul. Coborând în zonele dense ale acestei Creaţii, în materie, în corp fizic, ne-am identificat în prima fază cu acesta. Am trăit iluzia completă. Am crezut că suntem corpurile noastre şi doar atât. Identitatea noastră de fiinţe spirituale a fost înlocuită cu o nouă identitate. A fost o identitate parţială. Conştiinţa întregului a fost înlocuită cu o conştiinţă limitată la corp. Experimentam atunci identificarea completă cu această parte a propriei noastre fiinţe. Am devenit una cu corpul nostru. Trăiam iluzia morţii, a dispariţiei. Crezând că suntem doar corpul nostru, am crezut că putem, pur şi simplu, dispărea. Am trăit frica de anihilare fizică, iar această frică ne-a însoţit pe parcursul întregului nostru drum, până la revelaţia enormă a adevăratei noastre identităţi, ce urma să se petreacă eoni de timp mai târziu. Dar, pentru această treaptă, ne-am asumat identitatea trupului.
    Rolurile. Apoi am început să ne întrebăm cine suntem noi. De unde venim. A fost o nouă treaptă a identificării. Este etapa în care ne-am asumat, timp de mii de vieţi, mii de roluri, în încercarea superbă de a ne afla identitatea. Fiecare rol pe care ni l-am asumat a fost o creaţie în sine, trăită până la capăt. Identitatea noastră a trecut prin mii de transformări. Am fost copii şi mame, eroi şi laşi, învingători şi învinşi. Am fost totul, în căutarea unei identităţi. Unele roluri ne-au plăcut şi altele nu, şi astfel, în acelaşi fel în care conştiinţa noastră întreagă se scindase în două, partea inefabilă şi cea care coboară în materie, în acelaşi fel întreaga noastră realitate umană am scindat-o în perechi de contrarii aflate într-un etern dans al polarităţilor : bine-rău, întuneric-lumină etc. Criteriul acestei dihotomii a fost frica generată de instrumentul gândirii. Lucrurile care nu ne plăceau şi pe care le-am numit « întuneric, rău » etc, le-am respins, le-am îngropat. Frica de unele zone ale conştiinţei se născuse deja şi se adăuga fricii primordiale a primului nivel, frica de moarte, de dispariţie. Am început să ne temem de toate lucrurile pe care mintea omenească, cu care eram din ce în ce mai identificaţi, nu le înţelegea. Şi erau destule, căci Creaţia infinită şi multidimensională, nu poate fi adminstrată cu instrumentul liniar al minţii omeneşti. Cea mai mare parte a fiinţei noastre ajuns să fie înstrăinată complet, considerată ceva exterior. Acest « ceva » a fost şi el împărţit în două. Partea luminoasă, eterică a fost numită dumnezeu, suflet, sine superior sau i s-au dat identităţi divine : zeii tuturor mitologilor.    Partea întunecată, densă, a fost numit diavol sau altfel. Astfel, umanitatea, aflată în plin joc al identităţilor, al rolurilor pe care şi le asuma viaţă după viaţă, aducea cu sine acest mod de a privi Creaţia, împărţind-o în polarităţi fundamentale.
    Emoţiile. Călătoria umanităţii în materie adăugase astfel identităţii primare, aceea a trupului fizic, identităţile succesive ale diferitelor roluri  pe care le jucase în decursul vieţilor încarnate. Identificarea cu aceste roluri a adus cu sine drama, emoţia. Fiecare rol pe care noi l-am jucat vreodată în vieţile noastre ne-au făcut să trăim întregul spectru al emoţiilor omeneşti. Am trăit prin emoţie, identificaţi complet cu rolurile noastre omeneşti. Instrumentul minţii nu era încă primordial în această etapă. Nu puteam stăpâni fluxurile uriaşe de energie emoţională care se năşteau din dramele noastre. Au fost timpurile furiei oarbe dar şi ale bucuriei dezlănţuite, timpurile fricii îngrozitoare de a pierde ceea ce credeam că avem, şi ale bucuriei de a câştiga ceea ce credeam că putem deţine. Timpurile curajului, ale eroismului, ale dedicaţiei, dar şi ale trădării, urii şi geloziei, ale posesiunii şi ale crimei. Ceea ce trăiam acum era mult mai mult decât identificarea cu corpul şi mult mai mult decât identificarea cu rolurile noastre. Cotinuam să jucăm roluri, dar trăiam la nivelul emoţiilor fundamentale.
    Mintea. Mai era un pas până la timpurile în care o nouă treaptă a identităţii, încă şi mai subtile decât cea emoţională, avea să ne absoarbă. Identificarea cu propria noastră minte. Cu capacitatea de a analiza, de a cunoaşte, de a clasifica. Era cea mai avansată etapă a identităţii parţiale a fiinţei inefabile coborâte în încarnare. Dar şi cea mai primejdioasă. Reuşeam acum să controlăm cu ajutorul minţii, al raţiunii, emoţiile violente. Ele au rămas acolo, în adâncuri, la fel ca şi celelalte identificări, cu rolurile noastre şi cu corpul nostru. Frica de dispariţie fizică şi frica de a pierde ceea ce avem sau ceea ce iubim ne-a însoţit dintotdeauna, dar ele au ajuns să fie stăpânite cu ajutorul minţii. N-au dispărut, doar au fost mai adânc îngropate. De-obicei în jumătatea întunecată a fiinţei, în ceea ce psihologia numeşte inconştient. Jocul coborârii umanităţii în materie atinsese punctul în care transformarea era posibilă. Cele mai iluminate minţi ale umanităţii au înţeles că dincolo de spaţiul mental mai este ceva. Misterul creaţiei nu putea fi cuprins cu ajutorul minţii. Este marele prag, marea transformare a umanităţii şi descoperirea a ceea misticii au numit dintotdeauna « iubire ». Părea că mintea şi iubirea vor fi mereu într-un veşnic antagonism, dar iată că umanitatea descoperea, dincolo de identificarea cu mintea sa, o dimensiune a inimii, în care Creaţia putea fi mai curând simţită decât gândită, în care cunoaşterea devenea intrinsecă, prin experienţă, nu dedusă pe cale secvenţială, printr-un proces de gândire. Misticii din toate timpurile ştiuseră acest lucru, dar la nivel de masă această conştientizare nu a devenit posibilă decât în timpurile noastre.

    Aspectele Adevărului
    Adevărul primordial al unei fiinţe umane, acela al identificării cu corpul, este un adevăr parţial. Fiinţa inefabilă, conştientă de sine, odată coborâtă în dimensiunea densă a existenţei, odată ce vălul uitării o cuprinde, are acces la un adevăr trunchiat. De la marele Adevăr transcendent, trece la un adevăr al corpului, al densităţii. Identificarea cu corpul nu înseamnă că acel lucru nu este real. Materia este o realitate în aceeaşi măsură ca şi lumile inefabile. Dar a crede că eşti doar materie, aceasta este un adevăr trunchiat, incomplet, parţial. Odată cu o identitate parţială, trăieşte un adevăr parţial. Din acest adevăr parţial se naşte frica de dispariţie fizică. Da, corpul dispare, poate fi ucis. Dacă identitatea mea este limitată la corp, atunci acesta este adevărul meu. Pot dispărea. Aceasta generează o frică la fel de reală precum identitatea pe care mi-am asumat-o şi adevărul parţial în care cred. Realitatea mea nu este una falsă, ci doar parţială.
    Ea se modifică, creşte, se lărgeşte odată cu noile descoperiri. Odată ce identitatea mea se mută la nivelul rolurilor, adevărul meu se lărgeşte. Sunt mai mult decât doar corpul meu, sunt războinicul şi eroul, victima şi călăul, cel ucis şi cel care ucide, copilul şi mama lui. Adevărul meu se lărgeşte odată cu ceea ce cred că sunt.
    Mai departe voi trăi realitatea identităţii cu emoţiile mele, iar adevărul meu despre mine şi despre intreaga lume înconjurătoare va căpăta un nou grad de rafinament. Este, în mod evident o evoluţie, o expansiune a identităţii şi a adevărului personal care vine, mereu, din experienţă. Experimentez niveluri noi ale creaţiei, mă identific cu ele şi descopăr  cine sunt. Adevărul meu devine mai cuprinzător.
        Expansiunea adevărului personal aşa cum îl experimentează umanitatea atinge apoi pragul semnificativ al identificării cu mintea. Este punctul în care umanitatea crede că mintea este cheia întregii realităţi. Este nivelul tuturor filosofiilor, al civilizaţiei tehnologice şi al ştiinţei care, în cele din urmă îşi descoperă singură limitările. Este umanitatea aşa cum o cunoaştem în zilele noastre, care a creat o lume pe măsura adevărului său raţional şi care începe să intuiască faptul că mentalul, ca orice etapă a identităţii şi a adevărului, are propriile sale limite care pot fi depăşite. Sunt momente de ezitare şi de căutare, uneori umanitatea se întoarce cu faţa către vechi adevăruri parţiale, vechi abordări, vechi identificări. Nu funcţionează, căci noi nu mai suntem cei de acum trei mii de ani. Dar redescoperă adevărul, până acum neînţeles decât de câţiva mistici, că în spaţiul sacru al inimii, în noi înşine adică, există o poartă, dincolo de care putem experimenta o nouă dimensiune a fiinţei. Purtăm cu noi încă toate identificările vechi, cu trupul nostru, cu aspectele, cu emoţiile şi cu fricile noastre, avem capacitatea de a administra realitatea densă, până la un punct, cu ajutorul raţiunii, al filosofiei şi al tehnologiei, dar suntem pregătiţi pentru o nouă etapă a expansiunii adevărului nostru personal şi al identităţii. Nu mai este vorba despre câte un mistic singuratic ascuns într-o peşteră sau într-un deşert, ci despre mulţi oameni care trec în acelaşi timp prin această criză de identitate şi de adevăr personal care conduce către o nouă treaptă de evoluţie interioară. Lumea şi noi înşine ne schimbăm, pentru a cât-a oară în istoria umanităţii.
    « Cunoaşte-te pe tine însuţi », spunea o inscripţie pe templul din Delfi, unde se oficiau ceremoniile misterelor lui Appolo, zeul Cuvântului solar. În interior se află adevărul. « Împărăţia cerurilor se află în voi », spunea Cristos, având acelaşi subtext. Întregul Adevăr se află ascuns în interiorul fiinţei omeneşti, disimulat sub forma unor adevăruri parţiale, aflate în expansiune. Evoluţie înseamnă de fapt descoperire de sine şi mereu un alt răspuns la întrebarea « cine sunt eu ? » Care este pragul ultim al descoperirii de sine ? Nu există un prag ultim, pentru că, în ultimă instanţă, ceea ce se petrece în noi este Jocul divinităţii care se descoperă pe ea însăşi, experimentându-şi Creaţia. Dar pragul pe care noi îl trecem acum este descoperirea a ceea ce se află dincolo de această identificare cu cel mai subtil şi cel mai greu de depăşit prag, cel al minţii. Mintea este instrumentul care ne-a însoţit de la începuturile coborârii noastre în densitate. A evoluat odată cu noi, a crescut odată cu noi până la atingerea pragului de transformare. Mintea nu dispare odată cu această nouă etapă a descoperirii de sine, ci se transformă. Merge cu noi în dimensiunea următoare. La nivelul inimii, acolo unde este centrul de inteferenţă între aspectele noastre umane şi cele subtile, spirituale, acolo putem alege modul în care mergem mai departe : continuăm să judecăm realitatea, adică s-o evaluăm permanent în polarităţi dinamice, sau încetăm să facem acest lucru, alegând să simţim această realitate, redându-i unitatea primordială.De aceea pragul acesta al inimii este punctul de cotitură al tuturor misticilor, dar mai ales al celui pe care-l numim Isus Cristos. Dincolo de minte se află Iubirea.

    Poarta sacră
    De câte ori nu am auzit sintagma « dumnezeu este iubire » ? Sau « noi suntem iubire ». Câţi dintre noi nu ne-am pus întrebări de genul, « dacă dumnezeu este iubire şi noi suntem iubire, atunci cum este posibil să existe această realitate, în acest fel ? » De fapt, iubirea despre care vorbesc misticii în scrierile lor, nu numai sfinţii creştini, dar, înaintea lui Cristos, Budha, Zoroastru sau Osiris, nu este iubirea aşa cum o concep aspectele nostru umane. Acela care a făcut cunoscut acest lucru, pentru întâia dată în istoria umanităţii încarnate, a fost Cristos. Abia odată cu el, umanitatea a început să perceapă dincolo de iubirea parţială, trunchiată, omenească. În vechile mistere ale zeilor solari, rezervate doar unei elite spirituale iniţiate, adevărul Iubirii divine, complete, integrale,  era experimentat. Trăit. Umanitatea de rând nu avea acces şi nu era pregătită poate pentru acest aspect al Adevărului. În templele Egiptului antic şi în cele ale orientului mijlociu, în întreaga Europă veche, la Delfi şi Eleusis, dar şi templele Hiperboreei zalmoxiene, iniţiaţii trăiau revelaţia că dimeniunile umane sunt doar aspecte ale adevăratei noastre identităţi. Experimentau dezidentificarea de aceste aspecte, de dimensiunea corporală, de dimensiunea energetică a rolurilor asumate, de dimensiunea emoţiilor şi a minţii, pentru a transcende dincolo, în spaţiile vaste ale Fiinţei. Ei descopereau de fapt, prin trăire directă, contactul cu Zeul, cu divinitatea. Nu exista încă înţelegerea faptului că acea dimensiune este una a propriei fiinţe. Zeul era încă odată o fiinţă străină, exterioară. Poporul nu putea concepe încă nici măcar acest lucru, rătăcit în visul trairii materiei. Adevărul despre porţile Fiinţei a fost păstrat în interiorul acestor şcoli de mistere, ale iniţiaţilor. Încă nu venise timpul pentru acest nivel al Adevărului.
    Cel care a mişcat ceva aici a fost Isus Cristos. El a adus aceste niveluri ale Adevărului, tot prin experienţă directă, trăindu-l, în spaţiul profan. El nu s-a închis într-un templu. Templul său a fost întreaga umanitate. Prin el, trăirea acelor niveluri de conştiinţă a devenit accesibilă tuturor, căci conştiinţa are darul de a fi inductivă. Spaţiul sacru al inimii nu a mai fost doar o poartă iluzorie, o abstracţie a cărei trăire să fie accesibilă doar iniţiaţilor, ci a devenit o posibilitate pentru mase. El a fost acela care a   făcut posibilă transformarea pe care o trăim acum. Iubirea, la adevăratele sale dimensiuni, în adevărata sa natură, completă, a fost trăită în corp omenesc. Poarta a fost deschisă.
    Ceea ce s-a petrecut mai târziu, când trairea lui Isus a fost transformată într-o dogmă, şi din experienţa iubirii integrale nu a mai rămas decât un concept uscat, o poruncă de neînţeles, nu a fost vina nimănui. Umanitatea a luat atât cât a putut în acel moment al evoluţiei sale. Biserica oficială a fost reflexia conştiinţei umanităţii în acel moment. Dar acum, acum lucrurile s-au schimbat. Umanitatea s-a copt. Adevărul integral şi Iubirea integrală pot fi trăite, căci mulţi oameni sunt în plin proces de transformare interioară, iar poarta sacră a inimii poate fi trecută.

    Aspectele Iubirii
    Aşa cum, atunci când coborâm în densitate ajungem să trăim o identitate parţială şi un anume aspect limitat al adevărului, tot aşa ajungem să trăim aspecte parţiale ale iubirii. Identificaţi complet cu trupul nostru, cotropiţi de frica morţii fizice, crezând că suntem doar carne şi sânge, iubirea are un aspect strict corporal. Este forma minimă a iubirii, în care tot ceea ce contează este să rămânem în viaţă. Supravieţuirea. În zilele noastre, cu greu mai poate fi numită iubire această dorinţă irezistibilă (instinct) de a supravieţui. Şi totuşi este o formă primară de iubire. Uitarea a cine suntem cu adevărat este totală. Nu mai ştim că nu putem muri. Credem că odată cu trupul totul se sfârşeşte şi urmează neantul. Toate dimensiunile fiinţei transcendente – iubirea care impregnează întreaga Creaţie este uitată. Identitatea parţială, care generează în adevăr parţial, conduce la trăirea unei forme parţiale de iubire. Călătoria inimii a început.
    Nu iubim încă pe nimeni, căci iubirea nu poate fi recunoscută. Nici pe altcineva, nici pe noi înşine. Ne urâm trupul de fapt, pentru că el este semnul sfârşitului. De aceea putem foarte uşor să ucidem, pentru hrană, pentru perpetuarea speciei, pentru orice. Semnul aceste identificări este sexualitatea primară, animalică, şi ea desigur un aspect parţial al iubirii. Singura provocare este a rămâne în viaţă. Suntem doar un corp din carne şi sânge şi nimic mai mult. Una cu densitatea. Suntem identificaţi cu aspectul nostru cel mai limitat.
    La nivelul identificării cu rolurile noastre, după ce prioritatea supravieţuirii a fost cumva asigurată, iubirea capătă un aspect mai complex. Odată cu nenumăratele răspunsuri la întrebarea « cine sunt eu », umanitatea trăieşte nenumărate forme parţiale ale iubirii. La baza tuturor acestor forme stă polaritatea fundamentală masculin-feminin. Trăim toate rolurile, masculin şi feminin, în mii de forme. Ne iubim soţiile şi copii, prietenii şi « ceea ce este al nostru », ca şi cum am fi noi înşine. Este de fapt o extensie a identităţii personale, de la  aspectul strict corporal, la lucrurile şi fiinţele pe care le percepem mai mult sau mai puţin ca fiind « ale noastre ». Este o expansiune a adevărului personal. Trăim direct faptul că ne pasă de altcineva decât de propria nostră supravieţuire, la fel de mult. Începem să umplem sentimentul golului interior cu iubirea pentru perechea noastră. Credem că iubirea pentru celălalt va umple acest gol. Şi, într-un fel este adevărat, căci sentimentul rupturii primordiale pare a se atenua în clipele de iubire. Şi nu doar atunci când este vorba despre iubirea într-un cuplu, ci şi în cazul iubirii pentru un copil sau altcineva apropiat. Trecem deci prin mii de roluri, şi fiecare înseamnă trăirea a mii de forme ale identităţii, adevărului personal şi iubirii. Dar la baza acestei experienţe stă polaritatea fundamentală masculin-feminin şi căutarea întregirii în celălalt. Este etapa în care transformarea începe să aibă loc în cadrul relaţiei cu celălalt.
    Foarte interesant este faptul că aceast aspect al iubirii îmbracă de multe ori forma dependenţei. Depindem de ceea ce ne este sau nu dăruit de către celălalt. Iubirea aceasta este de fapt un schimb energetic. Căutăm înafara noastră ceea ce nu ne putem încă dărui singuri. Credem că suntem incompleţi, că ne lipseşte ceva, căci păstrăm în adâncurile noastre sentimentul nedesluşit că am fost, cândva, cumva, compleţi. Paradisul pierdut. Devenim căutătorii iubirii, într-un partener, într-un copil, într-un prieten, într-un animal din pricina acestui sentiment de incompletitudine. Adevărul nostru parţial despre noi înşine, identitatea noastră parţială, ne împiedică să trăim iubirea completă în interior. Astfel că proiectăm ceea ce ni se pare că lipseşte, înafară.
    Sigur că iubirea pe care o găsim înafară este şi ea incompletă. Astfel că ne întoarcem de mii de ori pentru a juca alte roluri alături de sufletele apropiate nouă. Unii altora ne suntem copii şi amanţi, mame şi fraţi, prieteni şi duşmani de moarte, în vieţi succesive. Dansul identităţilor succesive se împleteşte astfel cu dansul emoţiilor din ce în ce mai complexe. Uneori revenim în roluri asemăntoare de multe ori, atunci când credem că avem ceva de rezolvat într-o relaţie, atunci când suntem purtătorii unei vinovăţii, a unei datorii, a unei răzbunări, a unei iubiri neîmplinite. Sau atunci când credem că putem ajuta pe cineva. Aceasta este karma. Nu suntem condamnaţi la karma, ci ne-o alegem singuri în funcţie de felul în care ne judecăm pe noi înşine şi viaţa în care am fost. Dar ceea ce contează aici este faptul că trăim un nou aspect, mai larg, al iubirii. O nouă formă.
    Cu cât identitatea şi adevărul nostru devin mai largi, cu atît forma iubirii trăite aste mai largă. Iubirea în care sunt parte corpul, energiile noastre corporale şi emoţiile noastre ne conduce într-o zonă a experienţei în care umanitatea a stat mii şi mii de ani. Pendularea între iubire şi frică – frica nu este decât absenţa iubirii – este semnul acestei etape a experienţei noastre umane. Tot ceea nu iubim, respingem. Iar ceea ce respingem şi considerăm străin de noi, ne înspăimântă. De aici la a considera o ameninţare aceste lucruri nu mai este decât un pas. Această treaptă a identificării, extraordinar de complexă, ar merita o analiză largă, căci înlăuntru este toată diversitatea inimaginabilă a vieţii. Credem că suntem una nu numai cu trupul nostru, cu aspectele noastre care sunt infinite, dar şi cu emoţiile generate de aceste roluri. Devenim apărătorii nu numai ai iubitei, familiei, copiilor noştri, dar ai ţării noastre, rasei noastre, culturii, religiei, istoriei, a tot ceea ce ni se pare că ne reprezintă, că seamănă cu noi, şi duşmanii neînduplecaţi a tot ceea ce pare că ni se opune. Este mereu o chestiune de identitate şi adevăr asumat, reflectate în ceea ce iubim sau nu. Limitele pe care ni le stabilim sunt acelea izvorâte din ceea ce ne place sau nu, din ceea ce percepem ca făcând parte din noi sau nu. Acelaşi lucru se petrece cu emoţiile noastre, pe care le împărţim în plăcute şi neplăcute. Dar, în mod paradoxal, cu cât respingem mai mult din experienţă, cu atât mai multe sunt emoţiile având culorile fricii şi anxietăţii. Cu cât plasăm mai mult înafara noastră, cu atât frica este mai mare
    Apoi urmează nivelul cel mai interesant, cel al spaţiului mental. Căci mintea este instrumentul fabulos de articulare a realităţii dense de când ne încarnăm pe această planetă. A crescut odată cu noi, ne-a însoţit în toate procesele noastre. Ea este aceea cu ajutorul căreia am operat în interiorul dualităţii. Eu- celălalt, înăuntru-înafară, cerul-pământul, spirit-materie. Atât de mult am lucrat cu acest instrument destinat iniţial supravieţuirii fizice, încât am ajuns să credem că noi suntem chiar procesele noastre mentale. Iluzia este perfectă. Sentimentul adânc al « lumii de dincolo » ne însoţeşte mereu, dar sub forma unei frici, căci mintea se teme de tot ceea ce nu poate administra. Partea din noi pe care am uitat-o e mai străină ca niciodată. Atât de străină încât am ajuns uneori să o negăm complet. Ateismul e forma supremă a negaţiei de sine.
    Pe această treaptă a evoluţiei noastre ne identificăm, pe lângă, corporalitate, sexualitate, roluri şi emoţii, cu sisteme de gândire. Înglobăm în identitatea şi adevărul nostru în expansiune, ceea ce credem despre noi îşine şi despre întreaga realitate. Ne definim prin modul nostru de gândire, prin realitatea noastră culturală şi ideologică. Este timpul identificării cu filosofii, sisteme de credinţă, concepte despre fiinţă şi univers, cu dogme religioase, politice şi militare, identitatea noastră înglobează acum idei despre cine şi ce este, construim întregi ierarhii de valori morale şi de orice fel. Este nivelul ştiinţei care se luptă pe viaţă şi pe moarte cu misticismul, al religiilor care ucid în numele credinţei, al fanatismului în numele căruia se poartă războaie. Este timpul umanităţii care se teme de extratereştrii –străinii,  necunoscuţii, umbrele – asta după ce a purtat bătălii în toată istoria sa. Mintea care orchestrează tot acest spectacol interior al conştiinţei, devine stăpâna absolută a jocului. Iubirea pare să fi dispărut cumva în faţa aceste avalanşe a raţionamentului rece.
    Dar nu este aşa, căci minţile cele mai strălucite descoperă singure propriile limitări ale acestui mod de a percepe, de a evalua existenţa. Ele descoperă cumva algoritmul straniu al experienţei omeneşti şi percep felul în care identificările noastre succesive creează marele joc. Este punctul în care devine posibilă alegerea între a judeca realitatea şi a o accepta şi a o simţi. Este punctul în care devine posibilă acceptarea revelaţiei că dincolo de toate rolurile pe care le-am jucat vreodată, dincolo de corpuri şi de emoţiile noastre, dincolo de ceea ce gândim, există o realitate mai largă pe care o putem trăi. Este marea transformare pe care o trăim. Este recuperarea unui nivel al iubirii care nu a mai fost disponibil pentru umanitate de când a început jocul cosmic al încarnărilor.
    În clipa în care reuşim să facem schimbarea de la a gândi realitatea la a simţi realitatea « cu inima », descoperim, dincolo de orice teorie sau dogmă, din propria experienţă, că noi am fost mai mult decât rolurile noastre, am fost actorii. Şi mai multe decât emoţiile noastre, am fost creatorii lor. Mai mult decât gandurile noastre, am fost întotdeauna, stăpânii spaţiului nostru interior. Doar că uitasem acest lucru, cuprinşi în vârtejul identificărilor noastre cu diferitele noastre aspecte. Descoperim deasemeni adevăratele dimensiuni ale iubirii, în cuplu şi în orice relaţie, căci putem simţi, în spatele rolului, sufletul celui pe care-l iubim. Intervine nevoia disperată de adevăr complet, de sinceritate, de contact total cu celălalt, dincolo de toate măştile pe care le-am purtat vreodată. Descoperim că « iubita mea », « copilul meu », « tatăl meu » sunt de fapt suflete ca şi noi, complet libere, aflate în propria lor experienţă, mai mult sau mai puţin conştientă, care nu ne aparţin în nici un fel, care nu ne datorează nimic, şi cărora nu le datorăm nimic, pentru că totul a făcut parte din jocul acestor roluri pe care le-am jucat cu toţii. Descoperirea că nimeni nu e vinovat cu nimic, că nimeni nu a fost ucis vreodată, căci moartea e o iluzie ce vine din identificarea cu corpurile, că nu există vinovaţi şi vinovăţii, că nu e nimic de salvat, de ajutat, aduce cu sine acest nou nivel al iubirii faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Iubirea nu mai este un troc, pentru că nu mai e nimic de câştigat şi nimic de pierdut, nimic de aşteptat în schimbul iubirii. Este faimoasa iubire care nu cere nimic în schimb şi care poate veni numai din trăirea directă a Adevărului a cine suntem cu adevărat, din descoperirea adevăratei noastre identităţi de fiinţe inefabile care participă la jocul cosmic al încarnării.
   Dincolo de acest nivel al inimii, pe care îl putem numi şi nivelul lui Cristos, sau nivelul de conştiinţă cristică, se află eliberarea adevăratelor noastre puteri de creaţie liberă. Descoperirea Creatorului din noi care se experimentează pe sine în deplină conştienţă şi libertate.

    Aspectele libertăţii
    Aşa cum adevărul despre noi înşine vine înaintea iubirii, adică nu putem trăi adevărata, completa iubire fără să trăim adevărul despre noi înşine, tot aşa, iubirea vine înaintea libertăţii. Adică nu putem trăi libertatea, în absenţa adevărului şi a iubirii. « Adevărul vă va face liberi ». Da, căci adevărul despre noi înşine şi despre adevărata natură a fiinţei, conduce la trăirea iubirii, iar iubirea adevărată este aceea care aduce libertatea completă.
    Ce înseamnă libertate ? Libertate faţă de ce ? Suntem obişnuiţi după lunga noastră călătorie în densitate, în care ne-am raportat mereu la « exterior », să ne definim libertatea ca pe o independenţă faţă de acest exterior. Este un fals. Căci acest exterior nu este decât ceea ce am exclus din noi înşine. Cu cât identitatea noastră a fost mai îngustă şi identificările noastre mai strâmte, cu atât am exclus mai multe din noi înşine, iar noi am fost mai puţin liberi. Dar am crescut, am expansionat, aspectele cu care ne-am identificat de-a lungul erelor au devenit din ce în ce mai largi. Am descoperit faptul că toate limitările, la corp, la rolurile, emoţiile şi gândurile noastre nu erau decât auto-limitări. Graniţe arbitrare între noi înşine şi marele rest, stabilite în funcţie de cât anume percepeam din ceea ce suntem. Libertatea noastră nu era îngrădită decât de propriile noastre aspecte.
    Adevărata libertate este o libertate interioară, în care ne dezidentificăm de propriile noastre aspecte. Pe măsură ce descoperim că suntem mai mult decât corpurile, emoţiile, gândurile noastre, ne recuperăm libertatea de fiinţe complete. E ca şi cum ne-am trezi dintr-un vis al densităţii pentru a ne redescoperi pe noi înşine.
    Faptul că suntem mai mult decât corpurile noastre a fost mereu mai curând o intuiţie care nu a vut nevoie de prea multe dovezi, a fost simţită. Dar în ce priveşte eliberarea de rolurile noastre, emoţiile noastre şi gândurile noastre, lucrurile sunt mai dificile pentru că sunt niveluri mai subtile, iar gradul lor de seducţie este mai mare. Corpul l-am considerat, mai ales în căutarea noastră spirituală, mai curând un obstacol, decît altceva. Nu l-am iubit cu adevărat decât în timpurile din urmă, în care am descoperit că spirit înseamnă totul, întreaga realitate, inclusiv corpul. Dar până atunci nu. A fost mai uşor să privim dincolo de el. Dar rolurile noastre care ne-au intrat în sânge ?

    Libertatea faţă de aspecte
    Adevărul nostru au fost rolurile pe care le-am jucat, iar gradul de iubire pe care l-am trăit a fost pe măsura acestor roluri. La fel şi libertatea noastră. Am fost înlănţuiţi de credinţele noastre despre ceea ce suntem. Un exemplu simplu : cândva am crezut că misiunea mea era aceea de a salva pe alţii. Mă identificam cu rolul salvatorului. Confundam iubirea cu salvarea celui pe care îl iubeam. Era, desigur, o formă parţială de iubire, dar nu Iubirea. Încercasem să o « salvez » pe mama mea, pe sora mea şi desigur încercasem să o salvez pe perechea mea. Nu era decât un rol pe care-l jucam şi care o condamna întotdeauna pe femeia de lângă mine, fie ea mamă, soră sau iubită, să joace rolul victimei. O neînţelegere profundă. Eram eu liber ? Erau ele libere ? Nu, căci adevărata natură a fiinţei noastre nu era aceea a rolului pe care îl jucam. Ne auto-limitam. Trăiam o parte de adevăr, o parte de iubire, o parte de libertate. Eliberarea de rol a fost dificilă şi nu a venit decât printr-o « criză » majoră, semnul transformării. Toţi trăim roluri, modele de comportament cu care ne identificăm şi care nu sunt decât limitări. Mulţi poartă toată viaţa modele moştenite de la părinţi, modele energetice care vin de pe linii familiale şi karmice, loialităţi fanatice faţă de modelele altora, pe care şi le-au însuşit, prin care se definesc, şi care, la fel nu sunt decât identificări cu roluri. Toate sunt străbătute de polaritatea fundamentală masculin feminin şi de frica de moarte, care sunt identificările noastre fundamentale atunci când venim în încarnare. De aceea, orice adevărată vindecare, pe orice nivel al fiinţei, include dezidentificarea de aceste aspecte ale fiinţei, şi nu exisită vindecare completă fără eliberarea de acestea.

    Eliberarea de emoţii
    Dar emoţiile generate de aceste roluri, care au devenit un mod de a trăi, de a aduce energie în această dimensiune densă a încarnării, asta e altceva. « Emoţiile mele, frica mea, entuziasmul meu, depresia mea, tristeţea mea, disperarea mea, bucuria mea ». Abia acum descoperim că emoţiile sunt doar stări energetice ale fiinţei, feluri în care modulăm noi energia. Şi cu toate acestea, e foarte dificil să ne dezidentificăm de ele. Atât de mult timp am crezut că suntem emoţiile noastre, încât acum e foarte greu. Dar merită efortul de a căuta prezenţa şi conştienţa totală, merită efortul de a rămâne atenţi la toate mişcările şi transformările energiilor interioare, căci în spatele acestor procese se află nu numai niveluri noi ale iubirii, dar şi niveluri noi ale libertăţii interioare. Cum aduce starea e prezenţă şi de conştienţă faţă de sine, eliberarea de sub imperiul emoţiei ? Atunci când suntm prezenţi în noi înşine, conştienţi de pariţia oricărei emoţii, oricărui gând, atunci abia putem alege dacă ne vom identifica cu acea emoţie sau nu.
   Dacă o vom trăi ca şi cum am fi una cu ea sau doar o vom observa până la dizolvare. Aceasta este una dintre cele mai importante forme ale eliberării interioare. Eliberarea de emoţie. În multe cazuri înseamnă, pur şi simplu, o nouă viaţă şi descoperirea unor capacităţi pe care nu ni le-am imaginat nicicând. 
    Odată eliberaţi de sub dictatura emoţiilor care ne-au creeat realitatea interioară şi prin reflexie pe cea exterioară, abia atunci descoperim starea de bucurie pură a fiinţei. Emoţiile devin doar valuri care vin şi trec, care se nasc în noi şi care dispar, în vreme ce noi experimentăm starea aceluia care rămâne martor la aceste fenomene interioare. O libertate nouă se naşte, interioară şi exterioară, căci nu mai acţionăm sub imperiul fricii, al mâniei, al disperării etc, nu ne mai temem de ceea ce vor spune sau crede ceilalţi despre noi ci vom deveni mai autentici şi mai curajoşi în a ne afirma propriul adevăr. Validarea acestui adevăr interior ne va conduce rapid la acceptarea adevărului interior al altora, oricare ar fi. Nu ne vom mai petrece viaţa încercând să corectăm « erorile » lumii exterioare în funcţie de propriile noastre norme. Calea spre marea deschidere a inimii devine largă în faţa noastră.

    Eliberarea de identificarea cu mintea
    Cel mai important lucru pe care-l dobândim este naşterea încrederii în noi înşine, în capacitatea noastră de a administa spaţiul interior. Începem să ne descoperim adevărata noastră natură de creatori conştienţi.
    Descoperim repede deasemeni legătura indestructubilă între procesele mentale şi cele emoţionale. Gândul declanşează emoţia, care nu este decât un transmiţător al energiei în domeniile energiilor coporale. Facem astfel primul pas către eliberarea conştientă de dictatura modelelor de gândire. La fel ca şi modelele de comportament care au asociate anumite roluri, la fel ca şi modelele de reacţie emoţională la realitatea exterioară, există modele de gândire. Aceste modele de gândire rareori sunt ale noastre personal. Suntem învăţaţi cum să gândim, cum să concepem realitatea şi pe noi înşine, de famile, şcoală, biserică, societate, ştiinţă, tradiţie, cultură etc, etc. Rămâne prea puţin loc pentru a simţi noi înşine realitatea, pentru a avea propriile opinii despre aceasta. Suntem prizonieri în sisteme de convingeri pe care ni le asumăm ca fiind « ale noastre » şi pe care apoi le apărăm ca şi cum ar fi o chestiune de viaţă şi de moarte. Pentru că ne identificăm cu ele.
    Suntem prizonieri, deşi ne credem nişte fiinţe inteligente, raţionale şi puternice. Suntm prizonierii unei realităţi prefabricate pe care am moştenit-o şi ne-am asumat-o fără să o simţim. Este capcana judecăţii asupra realităţii. Realitatea este înlocuită cu clişee prefabricate. Credem că ştim cine este celălalt pentru că ştim cum îl cheamă şi unde lucrează, dar habar n-avem ce simte celălalt. E o prăpastie între noi şi realitate. Privim un copac prin prisma etichetelor din cărţi, dar habar nu avem despre adevărata natură a acelui copac, care nu poate fi decât simţită. Trăim astfel într-o colivie conceptuală, arogantă, articulată pe logică şi pe deducţie, pe cauzalitate, fără să mai percepem nimic înafara dimensiunii liniare a realităţii, oferită de minte. Privim doar umbrele pe un perete, în loc să simţim adâncimea inimaginabilă a fiecărei clipe. Dacă adăugăm acest tip de prizonierat interior, la acela al rolurilor şi al emoţiilor şi la înstrăinarea de natura profundă a realităţii, putem să avem o imagine asupra superficialităţii libertăţii noastre. Sistemul în care trăim este generat de această privire asupra lucrurilor. De aceea sistemul menţine acest tip de paradigmă care este una a prizonieratului interior. Suntem de fapt sclavii inconştienţi ai sistemului cât timp nu recuperăm adevărul despre noi înşine şi propria conştienţă.

    Adevăr şi libertate
    Întodeauna au existat oameni care au cunoscut adevărul sau oameni care nu s-au mulţumit cu adevărul oficial. Întotdeauna au fost oameni care au folosit adevărul pentru a acumula putere asupra celor care nu îl cunoşteau şi oameni care au găsit singuri adevărul în ciuda celui oficial, controlat de sistem. Nu, sistemul nu este « de vină », căci nu există  opresor fără victimă. Noi suntem aceia care am creat sistemul, căci noi am jucat toate rolurile. A fost convenabil pentru unii dintre noi să ronţăim doar firmituri din adevăr sau un adevăr parţial, mestecat déjà de ceilalţi sub forma adevărului oficial. De aceea ne-am mulţumit cu o libertate parţială.
    Libertatea nu este despre drepturile omului, drepturi politice, drepturi sociale, drepturi economice etc. Acele drepturi se referă la aspectele noastre, la corpurile noastre, la rolurile noastre. Adevărata libertate se referă la libertatea interioară, la ieşirea de sub identificarea cu sistemele noastre de convingeri, cu credinţele noastre, cu dogmele pe care le-am validat. Libertatea este în ultimă instanţă o chestiune de experimentare directă a propriei fiinţe, de cunoaştere directă a ceea ce suntem. Atunci când ştim ceea ce suntem, nu din cărţi şi din doctrine, ci din propria noastră experienţă, nu mai putem fi controlaţi, nici manipulaţi prin intermediul emoţiilor noastre, al friciilor, al credinţelor noastre. Nu mai putem fi păcăliţi cu rolurile pe care le-am jucat, căci ştim că sunt doar adevăruri parţiale, iar adevărata noastră natură nu poate fi îngrădită. Structurile de putere cărora ne-am supus nu mai au nici o importanţă, căci descoperim că şi puterea este o iluzie. Ceea ce suntem cu adevărat nu poate fi supus, ucis, atacat, poluat, închis, nu poate fi posedat şi nici manipulat, nici parazitat. Doar aspectele noastre pot fi. Daca ne credem doar trupuri, atunci da, putem fi închişi, ucişi etc, căci realitatea noastră este cea a trupului. Dacă credem că suntem doar rolurile noastre, putem fi manipulaţi şi supţi de energie prin intermediul acestor roluri, familiale, sociale, economice etc. Dar odată trăită libertatea interioară a fiinţei, aceste roluri se destramă, ne detaşăm de ele. Dacă credem că suntem gândurile noastre şi sistemele noastre de credinţe, da, putem fi manipulaţi în numele unor false idealuri colective în detrimentul propriei fiinţe, şi în numele unor sisteme de convingeri care ne vor crea realitatea trăită. Dar dincolo de aceste sisteme de convingeri şi credinţe se află libertatea fiinţei care-şi descoperă adevăratele dimensiuni, Identitatea, Adevărul, Iubirea şi Libertatea Creatorului.

    Un fel de Epilog
    Toate acestea merg împreună şi fac parte din marele joc cosmic al fiinţei care experimentează dimensiunea densă a Creaţiei. Noi adică. Pe măsură ce vălul uitării se ridică, pe măsură ce experimentarea nivelurilor succesive ale fiinţei ne fac să redescoperim cine suntem, revenim la atributele primordiale ale fiinţei. Dar, de fapt, nu vom mai fi niciodată cum am fost atunci când am coborât pentru întâia dată în materie. Căci această călătorie ne-a transformat. Am devenit mai mult decât am fost atunci. Eram doar nişte fiinţe inefabile, subţiri. Materia era pentru noi o aventură inimaginabilă, în care urma să uităm cine suntem şi care nu se ştia cât anume avea să dureze. Depindea numai de noi să străbatem vălurile succesive ale uitării. Ne-a trebuit mult curaj să ne asumăm această extraordinară misiune în dimensiunile cele mai dense ale Creaţiei. Dar am făcut-o, alături de alţii asemenea nouă, alături de care am suferit şi am iubit, am murit de o mie de ori, am luptat, ne-am sacrificat, alături de care am fost ticăloşi uneori, dar am fost şi eroi, şi, mai presus de toate, am descoperit dimensiuni noi ale propriei noastre fiinţe. Nu vom mai fi niciodată ce am fost, ci mult mai mult decât atât, căci am învăţat să aducem divinitatea noastră inefabilă în mijlocul materiei celei mai dense. Am devenit îngerii  care pot trăi în materie şi astfel am deschis calea şi pentru alţii. Căci la aceste niveluri orice experienţă personală schimbă experienţa întregii Creaţii. Această superbă specie spirituală care suntem şi care-şi asumă călătoria în materie, poartă numele de Umanitate. Noi suntem Aceia.
 Horia Turcanu
 ps. Dacă aţi parcurs acest text până la capăt, atunci ceva rezonează în voi. Nu facem aici decât să vă reamintim ceea ce ştiaţi déjà, în adâncul vostru. Mai e un pas. Daţi print acestui articol şi citiţi-l atunci când aveţi timp suficient. Veţi descoperi multe lucruri care v-au scăpat la prima lectură.


INVATATURILE UNUI CALUGAR

L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el.

”Eu, omul, nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine. Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine, ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog. Atat fac – ma rog impreuna cu el. Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui, ca atunci si El este cu noi. Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei. Eu nu privesc omul intrand la mine, ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie.

La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin. Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el – Dumnezeu stie – imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea. Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului. Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu.”

L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :

“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur, ci cum il privesti tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea. Acolo te asteapta Dumnezeu. Mintea este prima care, fie se deschide si prin gandurile tale IL lasa pe Elsa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica. Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”

L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:

”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste, o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu. Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea si cauti si cauti neincetat. Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine. Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie. Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni, aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”

L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi. Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea.

“Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentru ca mergi contra curentului. Iubirea este curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.

Si m-a intrebat: ”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai? Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta. Atunci te deschideai prin inima. Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata. Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea.

Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”

L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:

“Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau. Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie. Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine”.

L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la cei din jur, dintr-o credinta ferma ca cererea sa este auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul. Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.

I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de credinciosi, a pierdut legatura, si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze.

“Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni. Si omul s-a indepartat de aproapele sau. Si aceasta din teama. Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate, din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important: cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale. Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in lume. Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.

Ce poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, pentru ca daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si prin traire. Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte. Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti, sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura – si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”

Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea.

”Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele, asculta-l pe Dumnezeu in tacerea mea.”

Si de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.

Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie, l-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om:

“Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el. Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu. Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-l aici.

Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti. Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume. Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi. Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”

La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez. Ma gandeam cum pot eu, omul, sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume, dar neapartinand ei si mi-a explicat:

”cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, omul nu binecuvanteaza cu puterea omului, ci cu cea a Duhului si in fata Sa toti suntem egali.”

Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra.

OZN-urile demascate din arta straveche

Manastirea Banceni – sfant lacas de inchinaciune al romanilor din Ucraina

Dincolo de granita de nord a Romaniei la doar cativa kilometri, pe teritoriul Ucrainei, pe o colina inverzita, se afla manastirea Banceni, loc de profunda spiritualitate care ii aduna pe romanii din aceasta regiune. O biserica de mari dimensiuni strajuieste in mijlocul manastirii. Aici, dar si in celelalte biserici mai mici ale acestui asezamant monahal, se oficiaza slujba in limba romana. Petuniile care se revarsa de la cele trei etaje ale corpului de chilii si ale staretiei proaspat zugravite in culoarea turcoaz, aleile cu trandafiri de diferite culori, vasele cu flori de la intrarea trapezei, imbogatesc aceasta oaza de liniste de la marginea padurii. Si totusi, linistea aceasta este, in timpul zilei, intrerupta de zgomotul masinilor si al constructorilor.

La Banceni se construieste in continuare sub obladuirea Parintelui Staret Mihail Jar, cel care, cu binecuvantarea lui Dumnezeu, a ridicat acest ansamblu manastiresc, format din mai multe cladiri. In partea stanga, sub un pavilion acoperit cu tabla albastra ce te duce cu gandul la cerul senin, se afla Altarul de vara unde se oficiaza Liturghiile cand se aduna foarte multi credinciosi. Viitoarea trapeza aflata in constructie va putea primi o mie de pelerini ajunsi pe aceste meleaguri. La intrarea in manastire a fost ridicata o clopotnita uriasa care poate rivaliza cu marile clopotnite ale lavrelor din Ucraina. De fapt, este o constructie complexa care va adaposti si un camin spital pentru calugari si un mic muzeu.

In biserica mare din Banceni, zugravita in exterior in galben, se afla moaste ale Sfintei Mari Mucenite Varvara iar paraclisul manastirii este inchinat Sfantului Serafim de Sarov, unul dintre cei mai mari sfinti ai Rusiei din secolul al XVIII-lea. Psaltirea se citeste neincetat, zi si noapte, in aceasta bisericuta paraclis. Aici se afla particele din Sfintele Moaste ale Sfantului Serafim si o particica din piatra pe care s-a rugat sfantul o mie de zile si de nopti. Pe peretii interiori, de jur imprejur, sunt pictate scene mari, impresionante, din viata sfantului. Tot aici, intr-o racla, se afla particele de Sfinte Moaste ale altor peste o suta de sfinti.

Sursa: http://laurentiudumitru.ro

♥ Impuls pentru trezire ♥

Nimic nu e ceea ce pare a fi

Daniel Gaucan-Traitor si Spirit Liber

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Despre spiritualitate...

Existenta precede gandirea. Osho