UN FRAGMENT DIN RAPORTUL SOLAREI PE LUNA NOIEMBRIE 2012

SFARSITUL SI INCEPUTUL Noiembrie este luna care schimba totul. Multe lucruri se vor intoarce cu susul in jos. Ceea ce se intampla in aceasta luna este aproape indescriptibil. Aceasta luna este mareata, iesita din comun si absolut imprevizibila. Este un masiv punct de cotitura. Adesea se simte ca si cum mergem pe marginea unei lame ascutite intre vechi si nou, unde totul este pe linie.Ca un dansator pe sarma mergand deasupra unui abis , noua ne place sa facem fiecare pas cu atentie si constient, concentrandu-ne pe mentinerea echilibrului nostru, dar nu este timp pentru acest lucru. In schimb, trebuie sa depasim linia noastra orizontala si sa fugim ca orbii, aliniati cu Autenticitatea noastra si ghidati doar de cunoasterea inimii noastre. Aceasta luna ne va aduce multe situatii care va implica mai intai actionarea si apoi gandirea.Va fi din ce in ce mai putin timp sa gandim. Asa cum avem mai multe de ralizat, trebuie sa dezvoltam o concentrare mai degraba ZEN decat sa ne miscam repede de la o sarcina la alta si inapoi , in timp ce santem provocati de numeroase distrageri. Actiuni de un anume gen vor deveni foarte importante. VA trebui sa actionam repede si sa gandim mai tarziu. Daca nu facem nimic vom pierde ceva important. Trebuie sa integram credintele noastre atat de total in noi insine, incat sa fim capabili sa le exprimam in fizic, in special in situatii de criza. Exista o tema importanta a reviziei si a cursului corectiei in aceasta luna. Nu vom revizui constient lucrurile, dar multe elemente ale vietilor noastre vor suferi o revizuire puternica. Revizuirea este un derivat a ceea ce se intampla in aceasta luna la un nivel al schimbarii monolitice. Vom experimenta o profunzime majora. Noi curatam distorsiunile eonilor de timp, astfel ca ne putem alinia cu adevarata stare a Cine Santem Noi de dincolo de inceputuri , deci putem aduce autenticitate tuturor elementelor vietii noastre. Pentru cativa, aceasta se poate manifesta ca ultra-furtuni perfecte care ne molesesc cu slabiciune, distrugand straturi de dificultati , lupte si distorsiuni. Cand aceasta se intampla, ne putem simti tristi, furiosi, dezamagiti, obositi. Putem fi scuturati pana in miezul fiintelor noastre, in timp ce toate structurile exterioare ale lumilor noastre cunoscute se prabusesc intr-un cutremur masiv, doar pana cand ramane cea mai adevarata parte a noastra. Vom fi provocati sa luam decizii rapide si sa facem actiuni rapide, fara timp de gandire in legatura cu ceea ce facem, in timp ce santem bombardati cu cea mai mare intensitate. Vom fi testati constant sa traim credintele noastre, decat doar sa vorbim despre acestea. Daca inca nu santem pe calea potrivita , vom schimba calea si ne vom repozitiona pe o traiectorie adevarata in noiembrie. O multime de oameni care au fost nesiguri de ce se va intampla in viitor in vietile lor, in legatura cu ce sa faca si unde sa mearga, vor afla dintr-odata raspunsurile la aceste intrebari cu o claritate incontestabila. Pe data de 22 noiembrie, a 11-a poarta 11-11 va fi activata. Aceasta este activarea finala 11-11 si marcheaza sfarsitul momentelor importante, aproape al 21-lea an – calatoria prin poarta 11-11. Activarea portii a 11-a deschide usile catre o noua lume pe care inca nu o putem vedea, dar pe care o putem simti puternic. Aceasta deja are un p[uternic efect asupra noastra deoarece acest eveniment unic contine ambele: Sfarsitul si Inceputul, asa cum spiralele formeaza cercul. Acest sens al completarii majore intretesut cu un nou Inceput masiv este profund subtil. Noi santem aproape de sfarsitul unei ere. Santem aproape de completarea calatoriei noastre prin dualitate. O parte a procesului de completare este a da drumul la intreaga noastra calatorie. Pentru cei ca mine care si-au devotat multi ani din vietile lor calatoriei prin poarta 11-11, acesta este un lucru urias. Noi ne amintim si onoram oamenii speciali care au venit la prima si a 2-a activare a portii 11-11 sa joace o parte majora si dintr-o data au disparut. Ne amintim de cei 140 de oameni inghesuindu-se intr-o micuta camera in Templul lui isis pe isula Philae in Egiptpentru a activa Lotusul Iubirii Adevarate, in timp ce gardienii templului egiptean lacrimau spunand ca ei ne-au asteptat de mii de ani, ca noi santem Dumnezeii care se intorc. Ne amintim dansand toata noaptea pe un mic atol din Tetiaroa pe durata portii a 4-a , asa cum o multime de stele cadeau peste noi. Ne amintim de activarile portii 11-11 care aproape ca ne-a fisurat in interior, cand fiinta noastra unica nu era suficient de puternica. Ne amintim cum am fost batuti de vant si ploi pe durata activarii portii a 6-a in Irlanda. Ne amintim de procesiunea noastra magnifica pe elefanti, camile si cai la activarea portii a 7-a pe Insula Jagmandir in Udaipur, Rajasthan, India. Ne amintim de nasterea Dragonilor Albi pe durata Dansului Elementelor pe Isla de la Luna pe Lacul Titicaca , Bolivia, la a 2-a activare a portii a 8-a. Ne amintim spiraland in inima lotusului in Bali, pe durata portii a 9-a. A fost o calatorie provocatoare magnifica si profunda care a cerut angajarea noastra totala si acum este aproape de completarea sa. Pe durata Activarii portii a 11-a Diamantul Nevazutului va fi revelat. Aceasta este Noua Lume care se naste. Aceasta cuprinde toate lumile noastre cunoscute intr-un taram vast infinit. De la completarea calatoriei noastre prin poarta 11-11 vine nasterea lui AN. Pe durata acestui timp , vor exista multi oameni care vor realiza deodata ca ei fac parte din marea familie a lui AN. Si apoi, ne vom reuni pentru a ancora Inima lui AN in Pamantul fizic. La sfarsitul lunii vom fi schimbati drastic , nu la fel cum am fost inainte. Noiembrie va fi uimitor, surprinzator, plin de bucurie, creativ si plin de Iubirea imensa. Ne va duce catre locurile noastre perfecte in interiorul si in exteriorul nostru. Aceasta este sosirea noastra acasa – cand ne intoarcem acasa la Sinele noastre Adevarate. Uriase energii pe care nu le-am cunoscut niciodata inainte vor sosi, incat ne vor muta in taramurile

expandate ale Diamantului Nevazutului. Acesta este…SFARSITUL si INCEPUTUL… Sursa :www.nvisible.com
Publicat de madalena la 09:15
Multumim Alexandrei http://alessandragrigorescu.blogspot.ro/

Acum 13-14 noiembrie 2012

 

ecilpsa de Soare – 13.11.12
http://artemis.previziuni.com/comportamentul-in-timpul-eclipsei-totale-de-soare-1314-11-2012-3/

…………………………………..

Pe 10-11 noiembrie va fi un nou portal de lumina care vizeaza in mod special si Romania; pana atunci este foarte util aportul nostru prin rugaciune si intentii maxim pozitive pentru optimizarea viitorului societatii romanesti (economic, social etc.), dar si al fiecaruia personal.

In data de 13 noiembrie 2012 va avea loc o eclipsa totala de soare in casa Scorpionului care efectueaza o bifurcatie si o transmutare a tuturor lucrurilor de pe suprafata Pamantului. Incepand cu acest eveniment pozitiv si dincolo de acesta vor avea loc evidente si puternice transformari ale vietii, de toate magnitudinile, in vietile noastre. Eclipsa ne va darui contactul cosmic cu Saturn, setand tranzitul sau de inceput in stralucirea Scorpionului, si va avea un efect devastator asupra acelora care au incercat sa distruga evolutia predestinata a umanitatii. Va incepe o diviziune vibrationala care va separa fiintele de vibratie joasa de omologii lor inalti, inclusiv, in special in sensul fizic. Cu renasterea ca tema puternica, cautati ca viata sa va devina mult mai profunda, dincolo de umbra acestei eclipse solare din Scorpion!

Asteptati urmatoarele tipuri de sincronicitati ale eclipsei solare din Scorpion: activari psihice supernaturale, morti literale si metaforice, transformari totale ale circumstantelor materiale, mari transferari de putere, investigatii ce pot soca si cauza tipete, conversii necesare si favorabile de resurse, expunere neobosita a raului, crime si tainuiri, curatari ale coruptiei, traume medicale si constientizari neasteptate ale bolilor, incheieri de revelatii sacre si paradigme, credite bruste de bogatie, dezmembrari bruste ale societatilor secrete, atenuari ale complicatiilor, aprofundarea dedicarilor spirituale, descoperiri in psihoterapie, asumarea responsabilitatii, invinuiri publice si reveniri in sanatate.

Ca si regula, toate eclipsele se sincronizeaza cu experientele divine randuite, cea mai puternica forma fiind eclipsa solara totala. Atunci cand are loc o eclipsa, cascade de curenti ai sortii ne strabat vietile. Este important de stiut acest lucru, deoarece in viata exista momente in care Dumnezeu isi arata Mana. Eclipsele se califica pentru a fi introduse printre acestea. Natura experientei unei eclipse va reflecta intotdeauna Coeficientul lor de Lumina, care este componenta mentalului, spiritualului si vibratiilor fizice ale cuiva. Eclipsele sunt destinate sa aduca un salt cuantic in vietile noastre si ele au fost vestite de-a lungul istoriei drept semne ale schimbarilor radicale – si pe buna dreptate! Facand referire la horoscopul cuiva, care este, in fapt, un document sacru, cineva poate determina foarte usor in ce aspect al vietii lui eclipsa va avea cea mai mare influenta. Efectele lor nu ar trebui sa fie secrete.

Chiar literal, va aparea o noua lume dupa data de 13 noiembrie. Efectul de bifurcatie al acestei eclipse si tranzitul lui Saturn in Scorpion vor lucra asupra aspectelor fizice, separand oamenii in functie de polaritatile lor vibrationale. Oamenii vor incepe sa se deconecteze si sa se reconecteze in moduri mult mai familiare, care permit noilor lor puteri sa apara. Ca rezultat, cei aflati in vibratie joasa se vor regasi pe ei insisi incredibil de restrictionati si pusi in mijlocul unor circumstante imposibil de dificile, pe cand cei din vibratiile inalte se vor bucura de imputernicire si infrumusetata metamorfozare, care le va permite sa avanseze in viata si sa serveasca vointa Divinitatii pentru rasa si planeta noastra. Polaritatea este una dintre principalele legi ale naturii, asa ca priviti cum oamenii sunt divizati si reconectati in acord cu aceasta.

Doua dintre temele proeminente ale tranzitului lui Saturn in Scorpion isi vor face intrari dramatice cu aceasta eclipsa: cea a sexului si a bolii, si a tuturor lucrurilor care sunt conectate cu acestea. Indiscretia sexuala, ca sa includem indiscretii trecute, va aduce acum consecvente dureroase, costisitoare si potential mortale. Unii ar putea fi intelepti in a se abtine de la activitatea sexuala doar daca nu este insotita de iubirea vibratiei. Sexualitatea va deveni un subiect de intensa si sustinuta incercare, in care natura genului va servi ca plan de provocari, crestere si invatare. Suntem suficient de intelepti ca sa tratam sexul cu respect, deoarece acesta apartine Casei (Aspectului) care inglobeaza ceea ce este sacru si ceea ce este fatal.

Victoriile impotriva bolii si manifestarile de boala se vor prezenta in curand ca teme majore de viata pentru milioane de oameni. Recuperarea si insanatosirea vor veni pentru unii, in timp ce altii vor fi rapiti de suferinta si fortati in teritoriul intunericului, vibratia personala fiind factorul determinant. Elementul apa va deveni mai vital ca niciodata, asa ca observati cum „aposii” sunt focalizati ca purtatori de agenti patogeni, o cale pentru vindecare si un domeniu al adversitatii. Am intrat intr-o vreme in care tipurile de tratamente ascunse vor fi dezvaluite paturii mari ale populatiei noastre, vor accepta realitatea dura in care boala si moartea au fost deghizate ca hrana si medicamente de agentiile noastre pamantene cele mai de incredere. Revelatiiile si transformarile au loc in aceeasi Casa: Scorpionul.

Aceasta eclipsa si ciclul ei, al unei forte asa de mari incat sa determine sfarsitul unui razboi international, vor aduce realitatea dezvaluirii celor mai odioase si puternice crime in constiinta colectiva. Ma refer in mod specific la insclavirea umana, ritualurile de sacrificii, pedofilia, retelele de tortura, traficul de persoane, contrabanda cu droguri, conspiratiile criminale si lucrurile ascunse si retelele satanice cel mai profund inradacinate, toate din cele care au fost sanctionate si carora li s-a dat acordul de catre inaltii oficiali si personajele societatii moderne internationale. Este promis faptul ca a cincea Casa din Scorpion va fi scoasa la vedere. Babilonul va fi vazut ca nicicand altcandva!

Sindicatele crimei organizate vor incepe sa fie dezmembrate acum si vor fi fatal ranite in timp ce Saturn tranziteaza Scorpionul, casa crimei. Si in timp ce participantii din aceasta lume poseda unele dintre cele mai joase vibratii imaginabile, realitatea in sine ii va insangera pana la uscare. Cooperarea criminala va deveni o parte a trecutului. Toata aceasta mizerie va imploza din necrutatorii factori de stres pentru a include deconectarea de la sprijinul logistic, materiile prime si lichiditatile financiare, persecutiile criminale, lantul de comandare a esecurilor si razboiul fractionist – priviti-i cum se intorc unii impotriva altora. Raspanditi vorba: crima organizata nu mai are nici un viitor.

Este de importanta personala ca dincolo de aceasta eclipsa si pe durata urmatoarelor sase cicluri lunare fiecare dintre noi sa lucram pentru a transmuta fiecare forma si exemplu al intunericului pe care le gasim in vietile noastre in ceva care sa se poata compara cu Divinitatea. O chemare inalta a eclipsei poate fi aceea ca noi toti ne straduim sa devenim experti in arta alchimica antica a transmutatiei. Concentrati pe aceasta va fi nevoie sa ne re-alocam energia si resursele in arii ale vietilor noastre care au mai mare nevoie de aceasta. Multi dintre noi vor avea nevoie sa se elibereze de lucruri pastrate cu drag pentru a ne descurca bine in viitor. Unora le va fi greu sa se regaseasca in asemenea raspantii, insa a sosit timpul pentru cele mai dramatice forme de transformare ale vietii, semnalizate de soarele nostru umbrit.

Cu scopul maiestriei de sine in inimile si in mintile noastre, fiecare dintre noi poate beneficia dintr-o inspectie personala care sa se concentreze pe identificarea defectelor si a abilitatii noastre de a evolua dincolo de acestea. Pentru a va ajuta in acest proces va incurajez pe voi, dragii mei cititori, sa va curatati de lucrurile pe care le stiti ca fiind deranjante in esenta lor, indiferent de tip sau forma, material sau imaterial, intern sau extern. Redresarea psihicului va fi un curs obligatoriu de urmat, in care auto-reflectia psihologica si constientizarea auto-limitarii va deveni cristalizata in constiinta noastra. Insa dificultatea acestei calatorii interioare poate deveni o incantare in cunoasterea faptului ca avantul si ritmul vietii, pe cat de repede va fi stabilit prin eclipsa care va veni, va promova succesul re-crearii pozitive uimitoare a caracterului nostru si al vietii.

In masura in care tot mai multi dintre noi devin constienti, mintile noastre pot interfera cu cosmosul pentru a influenta viitorul nostru in moduri extraordinar de favorabile. Spatiul-timp este maleabil in ceea ce priveste alegerea si intentia. In aceasta nota, aveti aici un exemplu de setare a unei intentii, astfel incat sa va puteti bucura de un beneficiu maxim: “Am depasit fiecare aspect vibrational scazut al vietii mele incepand cu si dincolo de aceasta eclipsa.” Apropo, data de 13 noiembrie este un timp intelept pentru a ne seta intentii benefice si pline de compasiune. O ascensiune rapida in viata este rasplata pentru acest efort verbal sau telepatic.

Un soare negru se apropie pentru toti cei care traiesc; unii nu vor supravietui acestuia, iar acest lucru poate insemna cat un fluierat. Un timp al renasterii, insa unde ne va duce viata? Aceia bogati in spirit stiu ca nimic nu ne poate rupe. Haideti sa ne curatam de toate otravurile lor, ei se cred inteligenti, metodele lor cresc in mod evident, noi ne putem desprinde cu usurinta. Se iveste o noua lume, una a virtutii si a Luminii, Mana lui Dumnezeu vine o data cu maretia Scorpionului. Aceasta casa este intensa, ca un taciune in diamant, prin desfiintarea fricii puteti invata cum sa-L gasiti pe El.

Ciclul vietii noastre include moartea, asa ca, atat timp cat suntem aici, haideti sa facem tot ce e mai bun. Misterul si apa, amestecate indeaproape de catre Tatal, elementele care au gen, cum ar fi fiica si fiul. Cu cat incearca mai mult, cu atat li se promite esecul, Babilonul a decazut, conducatorii lor, la fel. Acum, din toate aceste ultime cuvinte, rugati-va la dragul Dumnezeu pentru renasterea spiritului nostru.

Mystically,
Astrologul Salvador Russo
For my personal insight into your astrological life consider the services I’ve listed at http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.starseedastrology.com&h=3AQFkNFav&s=1. For world-class clairvoyant counseling visit http://www.mysticamari.com/.
If you’re Twitter savvy join me at http://www.twitter.com/starseedastro. I welcome professional contacts at http://www.linkedin.com/in/salvadorrusso.
To view, study, or download the horoscope of this eclipse visit: http://is.gd/kHe9AN
For a direct blog link to this work visit the Starseed Astrology Blog: http://is.gd/9bHVO4
traducere: Diana Rus

MAREA DISOLUTIE DIN 2012

De la Lord Sananda, aflat în Noul Ierusalim Celest.

(3 nov.2012; channeler Elizabeth Trutwin)

Bun găsit! Cel care vă vorbește este Sananda, Domnul.

Sunt o mulțime de probleme care vă afectează acum viața, cum ar fi cele din domeniile sistemului monetar, juridic, guvernamental, medical, de scuritate și toate celelalte care au tangențe cu aceste domenii, care au ținut matricea holografică a Pământului captivă în dimensiunea a 3-a, o foarte lungă perioadă de timp.

Puternicele forțe ale Luminii au monitorizat de foarte mult timp planeta voastră, urmărind înaintarea umanității pe calea spre Ascensiune în dimensiuni superioare, și pentru ca Pământul să devină cel de al 33-lea membru al Federației Intergalactice a Lumilor.

Când bomba atomică a fost detonată pe planeta voastră, Ființele Galactice superioare au fost autorizate să intervină la anumite niveluri și pentru probleme punctuale, prin care să se prevină o repetare a acelei periculoase acțiuni.

După marele război galactic, care s-a produs în urmă cu cca 5000 de ani, exista în vigoare un acord de neutilizare a armelor atomice, ca urmare a efectelor dezastruase pe care le au nu numai asupra planetei unde s-a produs detonația dar și pe planetele vecine din acel sistem solar.

Începând din 1947, armata Statelor Unite, folosind sistemul radar, a provocat incidente cu diferite nave spațiale și a descoperit că rase extraterestre erau deja prezente pe Terra. Au fost, deasemenea, găsite hărți folosite de Hitler care dovedeau că în Pământul interior existau forțe concurente preocupate de crearea unor baze militare pe Lună și pe Marte.

Ca urmare, Președintele Eisenhower a ordonat CIA să se ocupe de monitorizarea activităților ființalor extraterestre, acesta fiind momentul elaborării unui program spațial secret. NASA a fost creată ca organizație de acoperire a adevăratelor preocupări legate de existența și activitatea extratereștrilor. „Programul aeronautic al Agenției pentru Siguranța Națională ” avea ca activitate de bază cercetarea și crearea tehnologiilor necesare pentru colonizarea Lunii și a planetei Marte.
Intre timp, pe piața neagră s-au vândut zece mici pachete conținând material nuclear.

Având ca document legal decretul Creatorului, elaborat după încheierea războiului galactic, de acum 5000 de ani, și ținând cont de mai recentele descoperiri îngrijorătoare (enumerate mai sus), Civilizațiile Galactice au decis să se implice pentru prevenirea unor acțiuni pe Pământ, de către forțele ostile climatului de pace.

Ca răspuns la chemarea Pământului, am timis milioane de ființe galactice care să trăiască pe planetă, fără a le șterge amintirile și aptitudinile, pentru a ajuta hologramei Pământului și eliminarea întunericului.

Trebuie să vă spun că recentul uragan Sandy, care a cauzat atât de multe probleme în oraşele New York, New Jersey în Connecticut şi alte zone, nu s-a produs din întâmplare. El a scos în evidență capacitatea tehnologiilor galactice de a scoate la lumină activitățile clandestine.

Este vorba în primul rând de Wall Street. Menţinând viteze ridicate ale uraganului, cu deosebire în zona Manhattan timp de două zile, starea vremii a provocat închiderea piețelor de capital și de mărfuri, prin aceasta dându-se posibilitatea computerelor rețelei galactice să anihileze tranzacțiile comerțului cu obligațiuni ale celor 190 țări cu interese financiare în rețea. Toate înregistrările computerizate au fost resetate iar conturile bancare s-au golit. Când operatorii IT s-au întors la slujbă și au pornit computerele, pe ecranele monitoarelor s-a afișat un mesaj de eroare, consfințind faptul că nu se mai puteau reface înregistrările. Orice efort de refacere a evidențelor în tranzacțiile bancare se va dovedi zadarnic.

Un alt aspect scos în evidență de alt eveniment tragic: Poliția din New York, în mare parte este coruptă. In dimineața zilei de 11 septembrie 2001 cei care trebuiau să anunțe NESARA, au fost uciși. La scurt timp după exploziile care au avut loc, corpurile lor au fost surprinse de dărâmături.

Anailzele ulterioare privind modul în care s-a acționat, controalele poliției, toate mişcările de oameni, supravegherea video, modul cum s-a realizat siguranța zborurilor pe aeroporturi și în aer, depozitele de droguri, banii și valorile dispărute, desființarea criminală a supravegherii unor zone, documentele (inclusiv înregistrările) deținute de poliție, care au dispărut (ceea ce va face imposibilă formarea unor capete de acuzare împotriva celor care au pus la cale atentatele, pentru a acoperi fraude uriașe și implicări ale unor înalți funcționari), toate au dovedit că nimic nu concordă cu comunicatele și explicațiile care s-au dat, inclusiv asupra adevăraților făptuitori.

Națiunile unite: Această organizație este subordonată Papei și controlată financiar de Banca Vaticanului. Toate ajutoarele și recompensele pentru diverse acțiuni ale ONU, în diversele țări, sunt controlate de Vatican. Toate națiunile celor două Americi, precum și Caraibele, sunt supervizate de o organizație a statelor americane. Practic Organizația Națiunilor Unite nu mai există, ea fiind doar un loc al intereselor Vaticanului și colaboratorilor săi.

Banca Federală din New York a fost, practic, dizolvată. Toate înregistrările din calculatoare care evidențiau legăturile financiare cu guvernul, cu elitele bancare, cu băncile subordonate și subsidiare nu vor mai putea fi refăcute.

Mass-media a făcut sondaje privind nivelul de conștiință și a ajuns la concluzii total nesatisfăcătoare, printre principalele cauze ale degradării aflându-se sexualitatea, scandalurile politice, corupția și cultura pop. Toate asta au devenit produsele de bază cu care este alimentată populația prin diversele canale: video, internet, radio. Programele de televiziune sunt verificate și controlate foarte puțin sau deloc.

În ceea ce ne privește, ne-am format o infrastructură care conectează direct navele noastre spațiale cu majoritatea posturilor de televiziune, radio și internet aflate pe Pământ. Intenționăm ca în curând să creăm posibilitatea oricărui pământean, deținător al unui echipament de recepție (calculator, televizor sau aparat de radio), să poată cunoaște adevărul despre oricare din emisiunile transmise, doar apăsând pe un buton. În felul acesta, orice minciună va avea cele mai scurte picioare.

Ravagiile în plan material ale uraganului Sandy, vor fi compensate de avantajele în plan spiritual. După octombrie 2012, oamenii, în special cei afectați direct, vor fi mai preocupați de aspectele spirituale ale vieții, acțiune atât de importantă în această ultimă parte a anului. Ei vor conștientiza mult mai acut cât de efemeră și iluzorie este materialitatea lumii.

Cu privire la interesul poporului american asupra alegerilor prezidențiale, rezultatul va veni printr-o Grație Divină.

Revernind la data de 11 nov. 2012, putem spune că portalul acesta, 11.11, va aduce energii de mai multă pace și liniște, energii de împăcare. Fiecare dintre voi, putea simți, la deschiderea portalului, Grația Divină a împăcării cu sine și cu cei din jur. La acea dată este bine să aveți preocupări domestice mai puține și să vă rezervați timp pentru meditație. În starea de meditație, să încercați să vă concentrați asupra Inimii Sacre. Mulți veți putea percepe energia caldă a iubirii care intră prin creștetul capului și iese prin tălpile picioarelor, în pământ. Vă puterți imagina că această energie o primiți de la Marele Soare Central. Energiile pe care le veți încorpora din acel portal, vă pregătesc pentru Marele Portal din 12 dec. 2012, 12-12-12. Amândouă aceste vortexuri de energie vor fi determinante pentru ceea ce așteptați să se producă pe 21 dec. 2012.

În cele 40 de zile din intervalul 11 nov. – 21. dec. 2012, tuturor ființelor Pământului li se pun la dispoziție energiile divine care să le pregătească pentru momentul ascensionării. Din aceste energii veți putea asimila atât cât sunteți de pregătiți, cât sunteți de purificați. Faceți, în această perioadă, cât mai multe fapte bune, fiți deschiși și iubitori, faceți cadouri, faceți-le bucurii altora, împărțiți cu cei care se bucură să primească și cei care nu au. Misiunea voastră este să răspândiți iubirea. În aceste 40 de zile, împăcați-vă cu cei cu care erați supărați! Fiți mereu cu inima deschisă. Dacă veți proceda astfel, aveți mari șanse ca Grația Divină să se abată și asupra voastră. Trimiteți în această perioadă, din starea de meditație, sentimentele voastre de iubire către cunoscuți și necunoscuți, către prieteni și dușmani, către cei de-aproape și cei de departe, către cei vii și cei morți.
Culcați-vă și treziți-vă cu gânduri de iubire către toată omenirea, către Mama Gaia, către ființele din întregul univers și către Divinitate.
Primiți iubirea mea, din Noul Ierusalim, Sananda.

SURSA: http://lightworkers.org/channeling

ZIUA PORTALULUI – 11.11


A trecut ceva timp de cand am gazduit Ziua Portalului Mondial, iar in acest weekend de 11.11, ce alt moment decat ACUM ar fi mai potrivit?

Am rugamintea ca duminica, 11.11, sa participati alaturi de noi, ca vindecatori si Lucratori intru Lumina care deschid portaluri, cu intentia de a invita IUBIREA pura si neconditionata sa ne scalde planeta in VINDECARE, IERTARE si BUCURIE.

Indiferent incotro mergeti si unde va aflati, deschideti-va bratele si Inimile, intoarceti-va palmele in sus, spre Univers si cereti sa fiti folositi, pentru ca deasupra zonei voastre sa apara un Portal al Iubirii.

Am rugamintea sa raspanditi vestea, astfel incat fiecare vindecator (si TOTI suntem vindecatori) sa-si transmita intentia si energia, pe tot cuprinsul Caminului nostru.

In aceste ultime saptamani din 2012, haideti sa o acoperim pe Mama noastra cu o energie luminoasa de neclintit, spre folosul Tuturor!

Va iubesc si va onorez pe fiecare dintre voi, fratii si surorile mele cu doua picioare, patru sau mai multe picioare si pe cei care au radacini.

♥ Lloyd Matthew Thompson, galaxy.energy

Sursa: editura foryou

COMUNICARE DE LA ARHANGHELUL MIHAIL

Premergator acestei zile, adica ieri, 7 Noiembrie, avand in vedere o frumoasa lucrare la care trebuia sa iau parte si care urma a se infaptui spre seara la ora 22, am primit vizita Arhanghelului Mihail, care si-a manifestat dorinta de a participa la acea lucrare. Coborarea Sa din Inalt s-a produs pe la ora 17 si mi-am dat seama mai tarziu ca nu intamplator asa devreme, pentru ca pana s-a facut ora stabilita, „am mai stat de vorba” ca sa spun asa. Trebuia de fapt sa primesc niste informatii, pe care acum, cu mare drag vi le daruiesc si voua, la cererea Sa.

Iata ce ne comunica Arhanghelul Mihai, referitor la ce urmeaza sa se intample dincolo de 20 decembrie.
1. Chiar din 20 decembrie spre amurg, vom intra in zona de intuneric total. Aceasta zona va fi traversata in 3 zile. Mi s-a spus ca am putea iesi si pe afara in acest timp, nu neaparat va trebui sa stam in case.
2. Vor fi dezastre in multe zone ale Terrei, dar in Romania totul va fi mult mai bland. Este un teritoriu protejat de Divinitate.
3. Trebuie sa ne facem provizii pentru aproximativ 2 luni, la nevoile corpului fizic de acum, astfel incat sa ne ajunga cam 6 luni, la nevoile corpului pe care il vom avea in dimeniunea 4D. Atunci vom avea nevoie sa mancam mult mai putin.
4. Este foarte important sa ne aprovizionam cu chibrituri si lumanari, sa putem sa facem foc in aceasta perioada.
5. Sistemele energetice electrice vor cadea, telefoanele mobile nu vor mai functiona niciodata ca acum, la fel calculatoarele. Totul se va reconstrui in cele 6 luni ce vor urma acestor evenimente majore, cu sprijinul prietenilor extraterestri si a tehnologiilor pe care cu iubire ni le vor oferi.
6. Cei care vor ramane in viata si nu sunt putini aceia, in special la noi in tara, in noua dimensiune, vor avea capacitati telepatice (de aceea nu vor mai avea nevoie de telefoane) si de asemeni ochiul al treilea deschis.
7. Exista un val ce va ascensiona in 5D, dar acesta va fi compus in mare parte din copiii nascuti dupa anul 2000. Cei ce vor ascensiona in dimensiunea 4D, datorita faptului ca au ochiul al treilea deschis, vor putea sa ii vada pe cei din dimensiunea 5D si nu numai, deci practic isi vor vedea copiii, numai ca acestia nu vor mai avea nevoie nici de haine, nici de mancare, nici de dus la scoala sau la gradintia. Dupa ascensiune, revine la cei din 5D toata memoria ancestrala, astfel incat practic, se va intoarce roata, in sensul ca vor invata parintii de la copiii lor. Aceasta va da o motivatie suplimentara celor ramasi in dimensiunea 4D, sa faca tot ce pot astfel incat macar cu urmatoarele valuri din 2017 sau 2030, sa ascensioneze in 5D.

Acestea sunt in mare informatiile primite. Mi-am dat seama ca mai erau multe de intrebat, insa nu mi-a venit chiar tot ce as fi vrut sa stiu, in minte. Poate ca nu intamplator.
Le multumesc pe aceasta cale Bunilor Arhangheli Mihail si Gavril, pentru toate darurile Lor, pentru toata grija pe care ne-o poarta!

Pace si Iubire!!!

Sursa: http://tristar77.blogspot.ro/

Mesaj de la GAIA – Cu cit radiati mai mult, cu atit deveniti mai puternici

Ca de fiecare data, ne exprimam incantarea de a fi alaturi de voi, fiinte ale luminii aflate intr-o experienta extraordinara pe planeta Pamant!
Inca va auzim intrebandu-va: care este misiunea mea, ce serviciu pot face pentru omenire? Noi zambim si va inundam cu iubirea noastra, in semn de recunoastere si apreciere.
Sunteti in serviciu doar fiind AICI, fiind constienti de schimbarea care are loc.
Apreciem curajul de care dati dovada alegand experiente in aceasta realitate densa, intensa, in aceasta dimensiune a polaritatilor. Desi va aflati in aceasta realitate densa si de vibratie joasa, observam cu incantare bucuria voastra in fata frumusetii acestei dimensiuni. Pe de alta parte, observam limitarile si suferintele pe care le experimentati cand va identificati cu corpul si mintea umana, uitand de adevarata voastra natura.Intelegem natura duala a experientei din aceasta dimensiune si va reamintim cat de mult va apreciem.
Va multumim pentru ca sunteti aici, in timp ce are loc cea mai mare schimbare cunoscuta vreodata de omenire. Mai mult, aceasta schimbare pe care a ales-o omenirea are impact in intreaga creatie.
Va intrebati cum? Reamintiti-va ca totul este energie la dispozitia constiintei! Orice si oricine este conectat la tot. Totul este influentat de tot. Acestea sunt concepte pe care le intelegeti, asa incat va rugam sa constientizati ca exista multe dimensiuni si realitati, doar ca au frecvente sau stari de constiinta diferite. Voi traiti intr-o dimensiune de vibratie joasa in care energia se manifesta in multe feluri: energii vizibile palpabile si energii invizibile, dar carora le percepeti efectele si astfel stiti ca exista.
Alte dimensiuni au alte niveluri ale constiintei, iar energia se „manifesta” acolo in alte moduri. Constiinta este in continua expansiune si de fiecare data cand intr-o dimensiune se produce acest lucru, la o scara extinsa, acest fapt este perceput in intreaga creatie; se creeaza un continuum.
Doar aici, pe Pamint, exista acest „val” si astfel voi nu percepeti ceea ce se intampla in alte dimensiuni. Dar acest lucru se schimba, in prezent, datorita voua.
Toti ochii universului sunt indreptati spre Pamant, urmarind cu interes trecerea la o alta experienta umana, in urma expansiunii constiintei.
Toti cei care cititi aceste mesaje sau altele asemanatoare prin care va reamintiti cine sunteti, singuri ati ales sa fiti prezenti acum, pentru a participa la Marea Schimbare! Ati dorit sa o traiti „pe viu”. Ati ales sa luati un corp fizic, fara sa va „ganditi” prea mult, asa se face ca uneori va confruntati cu dezechilibre fizice, mai mici sau mai mari, ca aveti familii „provocatoare”. Ati dorit  sa nu pierdeti aceasta ocazie unica.
Pentru voi nu puteau fi considerate impedimente aceste lucruri, asa ca iata-va aici!
Acesta este un  motiv in plus, sa ne exprimam recunostinta fata de voi, cei care transformati si transmutati energii disfunctionale, proprii si colective.
Uneori va intrebati de ce sunteti singuri, de ce nu v-ati gasit un partener cu care sa impartasiti totul! Ei bine, ati ales acest lucru, pentru aceasta viata, pentru a nu va distrage de la ceea ce aveati de facut. Nu a contat in alegerea de a veni aici. V-ati spus: „Chiar daca voi fi singur, tot merg acolo! Vreau sa trec prin acea experienta incredibila!”
Acum, cand va uitati in jur, v-ar placea sa fiti cu cineva cu care sa impartasiti bucuriile si provocarile din viata.
Dar, dragi prieteni, aveti posibilitatea sa alegeti ACUM! Chiar daca nu ati planificat o relatie durabila, armonioasa pentru aceasta viata, acum cand v-ati reamintit ca puteti face alegeri, de ce nu o faceti?
Voi dispuneti de doua lucruri foarte importante in aceasta realitate. Acestea va permit sa manifestati dorintele inimii voastre. Primul lucru il reprezinta faptul ca dispuneti de liberul arbitru, asadar, puteti alege in mod constient. Al doilea lucru il reprezinta simtirea, sentimentele. Alegeti si simtiti! Alegeti si daca simtiti ca este potrivit, continuati, daca nu, alegeti, din nou.
Folositi-va imaginatia, care este o etapa-cheie in manifestare!
Aceste doua lucruri, alaturi de imaginatie, se aplica in orice doriti sa experimentati.Alegeti, simtiti (folositi-va toate cele cinci simturi pentru a percepe alegerea ca fiind deja manifestata), apoi eliberati alegerea. Ceea ce urmeaza consta din a face pasi in directia alegerii – este o etapa foarte importanta. Am intrat aici in manifestare, despre care vom mai vorbi cu alte ocazii.
Sa revenim la situatia actuala! Va indreptati cu pasi repezi spre profetizatul sfarsit al lumii. Vedeti voi, atunci cand cineva face o profetie, depinde de acel cineva si de interpretarea pe care o da acea persoana sau cei care o aud. Va imaginati ce s-a petrecut cu sfarsitul calendarului mayas, care a fost gresit interpretat ca fiind sfarsitul lumii, in timp ce acesta marca sfarsitul unui ciclu. Dar, fiind vorba despre un ciclu mare, ceea ce au „vazut” atunci nu corespundea cu nimic din ceea ce se experimentase, incat au marcat acel moment urmand sa fie definit de cei ce vor experimenta acea schimbare.
Cei pe care ii asteptati sunteti voi. Voi sunteti cei ce aduceti schimbarea in viata personala si colectiva! Voi oferiti potentiale. Mai mult decat atat, v-ati oferit sa transmutati energiile constiintei de masa, avand rolul de alchimisti ai constiintei.
Si ca sa nu va plictisiti, in acelasi timp sunteti canalele prin care sunt ancorate energiile de Acasa, frecventele inalte ale luminii!
Ce ziceti? Va mai considerati mici si neinsemnati? Va mai intrebati care este misiunea voastra? Ce serviciu oferiti constiintei? Sunteti magnifici, fara dubii!
In preajma voastra exista nenumarate fiinte angelice care va sustin, care va echilibreaza energiile, care asteapta ca voi sa fiti constienti de prezenta lor, pentru a participa alaturi de voi in aceasta schimbare.
Divinul vrea sa fie invitat sa lucreze in parteneriat cu voi.
Nimeni nu interfereaza, chiar daca se vehiculeaza atatea scenarii conspirative. Voi aveti liberul arbitru si il puteti folosi cand sunteti constienti, iar toate entitatile din alte dimensiuni sunt obligate sa va respecte alegerile.
Daca alegerile voastre sunt bazate pe frica, atunci sunteti usor de manipulat, atat de cei din realitatea voastra, cat si de alte entitati care vor dori sa se joace cu voi. Dar atunci cand faceti alegeri constiente, cand stiti cine sunteti, cand va reamintiti ca sunteti maestrii si invatatorii foarte respectati in intreaga creatie, atunci alegerile voastre sunt litera de lege.
Mai mult, legiuni de ingeri va stau la dispozitie. Acest lucru este o onoare pentru ei si face parte din propria lor evolutie. Retineti: nu vor face ei ceea ce alegeti sa experimentati, ci doar vor misca energiile pentru voi, va vor sustine.
Voi sunteti aici, aveti un minunat vehicul prin care experimentati – corpul fizic – dispuneti de simtire si astfel aveti tot ceea ce va este necesar pentru a trai asa cum alegeti.
Folositi-va imaginatia, impregnati alegerile cu bucurie, recunostinta, stiind ca voi sunteti creatorii realitatii voastre, stiind ca oferiti acele potentiale omenirii!
In prezent este foarte usor sa fiti atrasi de reteaua constiintei de masa in care domneste haosul, fricile, emotiile distorsionate legate de viitor, de lipsuri, de moarte, de pierderi. Toate acestea sunt generate de asteptarile omenirii care nu se concretizeaza si sunt validate de amintirile din experientele trecute.
Dar, dragi prieteni, toate acestea sunt iluzii!!! Voi detineti cheia transformarii si transmutarii acestor vibratii joase, a acestui program mental vechi, aflat in derulare. Voi cautati in exterior validare si satisfacerea asteptarilor voastre, dar cheia se afla in interior! Viata este un serviciu interior. Patrundeti in interior si observati de unde provin acele asteptari neimplinite.
Exista sistemul de credinta ca doar prin lupta puteti obtine rezultate si astfel au fost create toate aspectele emotionale, mentale si psihice corespunzatoare acestei credinte.
Ati ajuns intr-un moment in evolutia voastra in care sunteti constienti de faptul ca voi ati creat sistemul de credinta in lupta. Asadar, voi sunteti creatori! Acum, avand intelepciunea atator experiente, puteti alege sa transformati vechiul tipar al luptei, inlocuindu-l cu frecventele inalte ale recunostintei, ale aprecierii de sine, aprecierea vietii si bucuria de a experimenta in acest plan! Pentru asta ati venit! Oferiti astfel potentialul unei vieti armonioase, echilibrate, iar prin radianta elevata a campului vostru transformati tot ceea ce atingeti pe calea voastra.
Fiti constienti ca de fiecare data cand treceti de la un raspuns emotional generat de frica, de credinta in lupta, la a actiona prin iubire, acceptare, apreciere, desi acest lucru se petrece la nivel personal, voi indepliniti un serviciu global.
Fiti constienti de faptul ca fiecare eveniment, fiecare moment reprezinta o oportunitate pentru voi, cei treziti, sa va inaltati vibratia radiind frecventele inimii, ale bucuriei, aprecierii, recunostintei, compasiunii reale. Voi oferiti constiintei de masa darul frecventei vibrationale inalte din spatiul sacru al inimii voastre.
Inima nu cunoaste frica, ura, respingerea, nici un sentiment care minimalizeaza viata.Toate acestea apartin mintii. Sunt emotii legate de experientele neplacute, traumatice din trecut si din alte dimensiuni, pe care mintea le-a asimilat ca fiind sentimente.
Cand va stabiliti in centrul fiintei voastre, pur si simplu, dispar din vocabularul vostru sidin constiinta voastra constienta aceste sentimente/emotii disfunctionale. Pur si simplu nu mai vibrati in dimensiunea in care acestea exista. „Va pierdeti mintea”. Ce dar minunat! Mintea are destule de facut, cand este integrata in cel ce sunteti cu adevarat.
Bucuria ca si imaginatia au fost blocate de-a lungul calatoriei atunci cand vi s-a spus ca nu este momentul potrivit sa va bucurati, ca imaginatia este o nebunie, ca nu e reala. Astfel ati inchis usa propriei puteri, a creativitatii voastre.
Este momentul sa va stabiliti in radianta inimii voastre sacre, sa va folositi imaginatia.Imaginati-va, constientizati faptul ca viata, asa cum o stiti, este doar un program, ca un program de TV, daca doriti. Dar exista si alte programe TV! Alegeti constient si veti putea calatori in acele dimensiuni.
Serviciul vostru, munca voastra consta din a va angaja in experienta acestei realitati in care sunteti transformatorii energiei, ai vibratiilor de frecvente dense, joase. Aceasta transformare are loc numai in Acum (prezent), in spatiul inimii voastre. Voi transformati frecventele joase ale judecatii, ale respingerii si tradarii, pe care le purtati in campul vostru, transmutandu-le in energie pura.
Cand percepeti frici proprii sau din constiinta colectiva, in mod simplu, inspirati-le si apoi expirati-le, transformate si transmutate. Voi sunteti purtatorii iubirii divine, fiind fiinte divine! Fiti constienti de maretia voastra si de bogatia expresiilor vietii!
Alegeti sa reveniti in mod constient in spatiul iubirii divine din inima voastra si sa o radiati pretutindeni, stiind ca nu pierdeti energie, iubirea nefiind energie, ci cu cat radiati mai mult, cu atat deveniti mai puternici! Veti simti starea de bine pe care o cautati in exterior si veti constientiza ca sunteti interfata dintre realitati si dimensiuni. Astfel veti fi constienti de celelalte fiinte care doresc sa vi se alature in acest moment, sa va ofere sprijin, indrumare, iubire. Cat de mult sunteti dispusi sa primiti?
In inima voastra sacra veti descoperi cantecul, dansul, veselia, iertarea, onorarea, acceptarea, recunostinta… cunoasterea reala. Este dreptul vostru prin nastere sa experimentati si sa radiati energia inimii sacre! Astfel, corpul vostru va reveni la starea de echilibru si va functiona ca intreg, in armonie, asa cum a fost proiectat.
Constientizati, in timp ce ramanti ferm in energia inimii, care aspecte sunt disfunctionale, dezechilibrate, toxice, din viata voastra. Acestea pot fi bine ascunse, insa, prin alegerea de a transmuta tot ce este discordant in campul vostru, vor iesi la suprafata. Nu va temeti  de acestea. Sunt doar monstri din carton. Se vor topi/alchimiza in prezenta inimii voastre iubitoare, stiind ca sunt doar rani vechi. Le puteti transmuta instantaneu. Va reamintim, voi sunteti alchimisti de inalta clasa.Folositi-va abilitatile divine!!!
Adesea, va intrebati ce este ascensiunea. Ascensiunea este constientizarea si incorporarea conceptului ca sunteti mult mai mult decat forma fizica si mintea umana. Sunteti energie divina si constiinta inalta! Este momentul sa permiteti corpului si mintii sa se transforme, sa se recalibreze, pentru a permite sustinerea si radierea frecventelor luminii din ce in ce mai mult. Faceti tot ce doriti pentru a ancora lumina constiintei prin voi, in aceasta realitate densa! Voi sunteti interfata constienta dintre realitatea 3D si celelalte dimensiuni.
Deschideti-va fata de cunosterea din inima voastra sacra si permiteti-i sa va inunde viata de zi cu zi, permiteti-i sa inunde viata in toate expresiile ei, de aici si din intreaga creatie!
Apreciem curajul vostru, recunoastem maretia voastra si ne-am bucura mult sa fiti si voi constienti de puterea voastra, de mareatia voastra, ca alchimisti ai constiintei si energiei.
Va reamintim ca nu sunteti singuri! Va puteti oricand conecta cu partea voastra divina, care a fost intotdeauna prezenta. Va puteti conecta cu cei din aceasta realitate care nutresc aceleasi sentimente si sunt dornici sa radieze frecventele inimii sacre. Impreuna puteti aduce in manifestare viziunea unei realitati in care viata sa fie respectata, in care fiecare onoreaza, este onorat si sustinut.
Va puteti conecta cu alte fiinte ale luminii, care cunosc limitarile, dificultatile si distorsiunile acestei dimensiuni aflate in profunda schimbare. Este dorinta lor sa participe alaturi de voi. Doar voi, cei aflati in forma fizica, puteti invita si permite incorporarea aspectelor voastre divine si indrumarea din taramurile celeste.
Energia este particula sau unda. Energia urmeaza gandirea, focalizarea constienta.Depinde de voi pe ce va focalizati. Recomandarea noastra este sa va reamintiti de natura voastra multidimensionala si sa permiteti constiintei sa se extinda dincolo de aceasta dimensiune. Particula, unda sau ambele?
Voi sunteti prezenti si constienti aici si de aceea va onoram. Pornind din aceasta realitate densa, de joasa frecventa in care va aflati voi, prin experientele proprii realizati transmutarea si infuzarea acesteia cu frecventele inalte ale luminii. Voi sunteti cetateni galactici si inter-galactici! Aveti dreptul si privilegiul de a activa in dimensiunile in care alegeti sa experimentati, de a crea realitatea proprie si de a calatori si cunoaste alte parti ale creatiei. Prin inima voastra va puteti conecta cu alte stari de constiinta.
Oamenilor rareori li s-a pomenit despre incredibila autoritate de care dispun, despre puterea personala de a aduce in manifestare cea mai inalta viziune, cat si de a se alatura consilierii altor forme de viata constienta.
Un rol important pe care il jucati aici consta din a invita si de a realiza conexiunea cu taramurile de frecvente inalte, cu alte forme ale constiintei.
Va multumim ca ne-ati permis sa venim in spatiul sacru al inimii voastre iubitoare, sa impartasim perspectiva noastra, sa va oglindim natura voastra magnifica!
Vom reveni curand. Va iubim, va imbratisam cu aripi de lumina, pentru ca lumina este atrasa de lumina!
Va reamintim cu iubire: fiti constienti in fiecare moment acum!

Buletinul lunar al Arhanghelului Gabriel, primit de Robert Baker

 (ii multumim Alexandrei)
Raportul nr. 51
Raportul al simptomelor fizice si emotionale, pentru lunile septembrie – decembrie 2012
(Nota: Pentru a intelege mai bine cum se potrivesc aceste luni, in imaginea de ansamblu a anului 2012, va recomandam cu putere sa cititi PRIVIREA DE ANSAMBLU ASUPRA ANULUI 2012. Am inclus in articolul respectiv foarte multe informatii importante pentru intelegerea fiecarui segment al anului. Nu vom mai repeta respectivele informatii, mai jos.)
Am ajuns intr-o perioada careia i-a fost acordata mai multa atentie decat oricarui alt an despre care am putea vorbi … un an al profetiilor si al schimbarilor majore.
„Sfarsitul lumii” asa cum o cunoastem noi… ce inseamna asta? Este o perioada in care schimbarile energetice si tranzitia ciclurilor vor da nastere la mult mai multe transformari, incheieri si inceputuri, decat orice altceva am cunoscut pana acum.
2012 este numit de catre Arhanghelul Gabriel „Anul Pregatirii pentru Serviciu” (la trecerea prin Deziluzie, catre Iluminare).
In privirea de ansamblu asupra anului 2012, am vorbit despre trei patrare (segmente de cate 4 luni) ale anului. Aceasta transmisiune se refera in mod special la ultimele patru luni ale anului.
Este o perioada a pregatirii chakrelor inferioare, pentru penetrarea luminii radiante a sufletului. Cand se intampla asta, portile inimii incep sa se deschida si mai mult, pentru a facilita inaltarea chakrelor.
Cele 3 chakre inferioare au reprezentat chakre ale supravietuirii… si acum, cand v-ati trezit chakra inimii si sufletul, incepeti sa ridicati cele trei chakre inferioare, prin intermediul prezentei sufletului.
Acesta este inceputul activarii vointei superioare a sufletului, care patrunde in vointa inferioara a celei de-a treia chakre, in plexul solar. Vointa inferioara este vointa dorintei si a personalitatii conduse de ego.
Aceasta influenta va fi, in acest moment, destul de slaba pentru multi, insa pentru altii va fi din ce in ce mai puternica, in functie de gradul lor de pregatire si de disponibilitate. Fiecare va fi servit in mod perfect, in functie de locul in care va aflati.
Pe masura ce aceasta vointa superioara incepe sa patrunda, incepe revelarea primelor patru arhetipuri ale sufletului… Inspiratia, Revelatia, Experienta si Expresia.
Vointa superioara este vointa de viata, vointa de a indruma expresia sufletului, in directia Planului Divin, in serviciul intregului Plan Divin. Astfel, ea poarta calitatile autentice, inerente, ale fiintei voastre, ca si talentele fiecarui individ.
Va exista o transformare si o transmutare a sinelui inferior, de catre Sinele vostru Superior, care va va transforma personalitatea. Fiecare luna va aduce un anumit grad de patrundere, pe masura ce al 3-lea portal al inimii influenteaza sinele inferior.
Vointa inferioara a mastii si apararii ego-ului reprezinta un sine fals, care este prins in narcisismul gratificatiei, deoarece atunci cand erati mici, nu a putut depasi primul nivel al iubirii. Pur si simplu, nu ati fost pregatiti pana acum, ca planeta, sa transcedeti acest prim stadiu primitiv de dezvoltare.
Narcisismul care a facut ca primele voastre experiente sa fie numai despre VOI, avea intentia de a va da un sentiment primitiv al faptul ca exista un VOI… si atunci cand acest stadiu a fost atins si hranit, s-a intetionat dintotdeauna sa cresteti mai mult, catre aspecte mult mai satisfacatoare ale vietii voastre.
Dar, datorita ranilor provocate de nevoile neimplinite, ati fost o planeta aproape complet inghetata in acest stadiu, primitiv, al ranilor… cautand si tanjind dupa satisfactie, pentru ca nu ati invatat sa aveti incredere in faptul ca nevoile voastre mai profunde pot fi trezite si implinite.
Toate acestea se schimba acum, in potential. Vointa inferioara este cea care v-a mentinut in afara trairii intelesului, valorii si scopului vietii, fiind in schimb concentrati asupra sarisfactiei si atasamentului fata de dorinta, vesnic dependenti de ceva din lumea EXTERIOARA … aparent separata de voi.
Aceasta dorinta nu poate fi stinsa sau satisfacuta, deoarece este intotdeauna separata de „sursa” aparenta. Vointa superioara este interesata de implinirea nevoilor mai profunde. Este interesata de conexiunea cu Sinele, ca sursa… exprimata apoi prin talentele si calitatile care sa va conecteze cu ceilalti si cu viata din jurul vostru… spre implinirea diferitelor scopuri ale vietii.
Astfel, are loc revelarea treptata a primelor patru arhetipuri ale sufletului si ale fortei iubirii. Forta iubirii este forta creatoare a exprimarii fiintei voastre. Asadar, urmatoarele patru luni va vor da o ideea a acestor patru arhetipuri:
Septembrie- Inspiratie
Octombrie – Revelatie
Noiembrie – Expresie
Decembrie – Experienta
SEPTEMBRIE
Aceasta luna va incepe sa va alinieze mai bine cu arhetipul Inspiratiei, al fortei creatoare… directionandu-va talentele. Acestea sunt lucrurile pe care le-ati adus in cadrul alegerii sufletului vostru din aceasta viata. Numai pentru aceasta viata, deocamdata.
Acestea sunt lucrurile de care aveti nevoie pentru ocuparea locului pe care il aveti in Planul Divin, pentru aceasta viata. Astfel, talentele pe care le aduceti va ajuta sa faceti fata incercarilor si sa va ocupati locul, in serviciul binelui, intregului.
Veti fi inspirati, din ce in ce mai mult, de talentele voastre innascute … sa folositi si sa pretuiti aceste talente.
Veti intelege atat conflictele mastii exterioare a ego-ului, cat si modul in care aceasta distorsioneaza folosirea talentelor, pentru a va compensa ranile trecute. S-ar putea, de exemplu, sa va folositi aceste talente, numai pentru a obtine validare sau pentru a fi distrasi de la esenta increderii in cine sunteti, ca fiinta sacra si cu valoare innascuta.
Luna septembrie va avea legatura cu a fi inspirati de catre aceste talente innascute, pentru a le scoate la iveala in diverse moduri… astfel incat sa incepeti sa aduceti la suprafata ceea ce este gata sa fie activat in urmatoarele luni.
Talentele voastre sunt expresia VALORII fiintei voastre, ceea ce, in mod inerent, va va arata adevarata valoare. Aceasta va face sa fiti mai constienti de expresia individuala a fiintei voastre. Daca nu va folositi talentele, nu veti cunoaste si nu va veti increde in adevarata voastra valoare launtrica.
Veti intelege si mai bine ce anume se opune inspiratiei sinelui vostru launtric si talentelor voastre. Vointa voastra interioara, a adevarului fiintei voastre este dovedita de modul in care intelesul, valoarea, adevarul si scopul sunt aduse in arhetipurile sufletului pentru a implini ceea ce sunteti gata sa faceti in aceasta viata.
Cand onorati asta, va impliniti adevarul fiintei voastre, modul in care, in cele din urma, il transpuneti in expresie si in experienta.
In septembrie veti primi inspiratie pentru talentele voastre. Urmariti acest lucru. S-ar putea sa nu stiti inca ce inseamna asta sau cum sa o directionati spre expresie. Folositi insa aceasta perioada, pentru a intra in contact cu vointa voastra interioara.
Este o perioada buna, daca sunteti inspirati de ceva, sa va luati notite… astfel incat sa deveniti din ce in ce mai constienti de energia inspiratiei. Simptomele fizice implica activitate in plexul solar, ca si in sistemul excretor.
Ceea ce impiedica materializarea si revelarea sunt dramele legate de control si problemele legate de vointa inferioara. Prin urmare, in aceasta perioada vor exista o multime de incercari de ardere a acestor blocaje.
Sinele inferior trebuie sa treaca prin acest proces continuu de curatare si trebuie sa se concentreze pe a treia chakra, din plexul solar, punand la incercare vointa inferioara. Vor fi intrerupte nevoile orientate spre exterior, astfel incat sa va puteti concentra, din ce in ce mai mult, asupra adevarului launtric.
Asadar, ceea ce vine ar putea sa para in opozitie cu ceea ce v-ati gandit ca este inspiratia voastra, in lumea exterioara. Veti elibera vechi atasamente ale vointei inferioare, care v-au mentinut departe de inteles, valoare si scop… dependenti sau complet lipsiti de asumarea propriei puteri.
Va exista activitate in zona inimii, cu presiuni si miscari ce devin tot mai evidente. Va exista presiune in fata si in spatele inimii. Centrii vointei din spatele chakrelor cauta sa se echilibreze cu ajutorul energiilor receptive, din fata fiecarei chakre.Vor fi foarte des intalnite pulsatii in zona plexului solar, contractii si durere urmate de deschidere.
OCTOMBRIE
Aceasta luna se va concentra pe Revelatie si pe patrunderea INTELESULUI profund al vietii voastre. Aceasta va avea implicatii in modul in care va asumati talentele innascute si le folositi pentru a va revela calitatile, modurile in care va folositi talentele in scopul exprimarii si al experientei.
Veti revela mai mult din potentialul de implinire, prin intermediul capacitatii de a va directiona talentele. Acest lucru va constitui o provocare pentru vointa inferioara, care este blocata in repetarea vechilor tipare. Acest lucru v-a impiedicat sa fiti mai impliniti prin folosirea talentelor si a capacitatilor voastre.
Exista multe lucruri prinse in capacana vointei inferioare, legate de drame ale controlului… din nou, in zona plexului solar. S-ar putea sa simtiti greata, pe masura ce aceste lucruri continua sa fie transformate si arse. Pot exista dureri si probleme digestive.
Fiecare parte a corpului care are de a face cu flexibilitatea poate fi obstructionata de dorinta vointei inferioare de a controla si de a repeta, pur si simplu, tot ceea ce este familiar. Vechea abordare… astfel incat sa „stiu” la ce sa ma astept, pentru ca sa pot reactiona in functie de ce trebuie sa fac pentru a proteja, apara si indeplini planurile vointei mele inferioare (cum ar fi obtinerea validarii, a aprobarii, capacitatea de a fi pe placul celuilalt sau cea de a evita conflictele).
Nevoia de control va impiedica sa va ascultati, cu adevarat, vointa superioara. Aflarea intelesului, prin intermediul capacitatilor proprii, va va face sa incepeti sa intelegeti in ce situatii le-ati atribuit unor lucruri exterioare, intelesuri care sunt de fapt numai iluzii. Aceste lucruri exterioare reprezinta numai reusite temporare, pe care le-ati folosit pentru a va distrage de la faptul ca nu ati stiut CUM sa va impliniti vietile, la un nivel mult mai profund.
Puteti avea calitati in domeniul organizarii, puteti avea capacitatea de a folosi culorile ca un artist, sau capacitatea de a vedea solutii, capacitatea de a-i inspira pe ceilalti, de a-i asculta pe ceilalti si multe alte altele.
Exista un potential infinit pentru tot ceea ce este necesar pe planeta voastra. Daca v-ati antrenat si ati investit in anumite talente ale voastre, ceea ce vor face aceste luni este sa accelereze intelegerea si implinirea acestora.
Daca nu v-ati urmarit in profunzime talentele, aceste luni vor constitui un nou impuls pentru a incepe… o pornire mai puternica, pentru a alege sa faceti asta.
NOIEMBRIE
Aceasta luna va fi legata de EXPRIMAREA adevarului fiintei voastre, prin dezvoltarea Adevarului Fiintei. Armonia echilibrului dintre exterior si interior. Vointa superioara, care vine din adevarul fiintei voastre, este un rezultat al vindecarii dualitatii, in situatiile in care va concentrati asupra exteriorului ca sursa.
Toate lucrurile care vin din Suflet onoreaza adevarul a ceea ce este innascut in voi. Pentru asta este nevoie sa intrati in legatura cu vietile voastre interioare, intr-un mod mai profund. Pentru orice v-ar interesa, exista un set de elemente specifice, care sunt inerente in cunoasterea adevarului fiintei voastre si care aduc inteles si valoare intru ADEVARUL fiintei voastre.
Exprimarea creatoare prin adevar va aduce in viata CALITATILE unice, care va sunt innascute. Aceste calitati va vor colora apoi intentiile, pentru a aduce adevarul innascut in actiune si scop.
De exemplu, chemarea vointei superioare poate fi compasiunea (in comparatie cu simpatia specifica vointei inferioare). Sau a darui, fara a astepta nimic in schimb. Calitatile innascute va vor indruma catre alegeri care servesc acestei chemari interioare.
Implinirea intelesului, valorii si scopului va vor conduce catre o noua EXPERIENTA pe planeta voastra. In orice caz, pentru inceput, veti vedea prin contrast ceea ce s-a opus si v-a distorsionat vointa inferioara. Vointa inferioara a avut intotdeauna un program strict personal. Eu ce castig din asta? Ce beneficii am? Control.
Toate acestea va dau dorinta de domina si de a manipula, pentru a „obtine”. Oricum, revelarea adevarului Sinelui nu are nicun plan ascuns, este doar o exprimare libera a Sinelui pur.
Este o sarbatoare a sinelui, izvorand dintr- o calitate a puterii personale. A fi responsabili, cu puritate, de exprimarea adevarului vostru, investind in lucrurile care sunt importante pentru voi. Valoarea talentelor voastre. Adevarul calitatilor care sunt importante pentru voi. Compasiune. Blandete. Angajament.
In aceasta perioada in care noile energii se deschid, confruntandu-se cu orice li se opune din vointa inferioara, va exista multa activitate si tensiune in zona gatului, zona exprimarii sinelui .
Aceasta se intampla, atunci cand orice lucru aflat in opozitie cu vointa inferioara va iesi la iveala pentru a fi exprimat. Vointa inferioara a folosit gatul pentru a manipula si controla, pentru a ascunde si a evita ceea ce ati „invatat” ca trebuie sa retineti.
Ceea ce va face cel mai carismatici este sa fiti fideli sinelui vostru cel mai autentic… sarbatorind cine sunteti, prin exprimarea calitatilor voastre, cinstit, simplu si cu generozitate. Este ceva obisnuit sa vreti sa fiti „extraordinari”, bazandu-va pe modul in care sunteti perceputi de ceilalti. Este extraordinar sa vreti sa fiti „obisnuiti”, adica sa fiti simplu si deplin, VOI insiva. Este ceva satisfacator si contagios.
Este, pana la urma, singura cale care va poate aduce pacea mintii. Cautati-va asadar calitatile si modul in care le puteti exprima si pune in practica. Atunci cand veti fi in contact cu sinele vostru autentic, veti trai o expansiune a Sinelui.
Si atunci cand veti incepe sa porniti de la acest sentiment interior al Sinelui, veti simti o vibratie care incepe sa se miste prin trunchi. Daca opuneti rezistenta, veti avea probleme si dureri.
Aceste patru luni sunt legate fie de a trece la puterea vointei superioare, fie de a ramane blocati sub controlul puterii vointei inferioare. Este probabil sa existe o miscare permanenta de du-te–vino, pe masura ce cautati sa inaintati din ce in ce mai mult inspre puterea superioara, renuntand la vechile tipare si la controlul vointei inferioare, care nu va mai este de folos.
DECEMBRIE
Aceasta luna va va aduce in arhetipul EXPERIENTEI si Materializarii Planului Divin… in functie de modul in care va urmariti SCOPUL, prin toate actiunile voastre.
Repetarea actiunilor constituie modul in care va manifestati in plan fizic, urmarind un anumit scop definit prin intentie. Astfel va veti implini talentele, capacitatile si calitatile fiintei.
Va exista un proces de transformare, bazat pe pe modul in care doriti sa actionati, un proces care va va ajuta sa-i permiteti vointei superioare sa va conduca vointa inferioara. Nimic nu se va opune materializarii. Veti incepe sa vedeti cum conlucrarea dintre gand, sentiment si actiune va face ca lucrurile sa se materializeze mult mai repede.
Pe masura ce vointa superioara patrunde in vointa inferioara, vibratia si frecventa voastra vor creste. Aceasta accelereaza lucrurile, cu mai putina frictiune sau opozitie. Aceasta va va permite sa intrati in rezonanta cu ceea ce este important pentru voi, prin mentinerea in cadrul adevarului personal si prin dorinta de a celebra tot ceea ce sunteti si tot ceea ce va indeamna adevarul vostru sa faceti.
Fiind raspunzatori de Sine si apoi concentrandu-va asupra intelesului, valorii si scopului, veti trai o mai mare implinire interioara. Poate fi o perioada de descoperire a unui teritoriu nou si foarte interesant… cel al Inspiratiei, Revelatiei, Exprimarii si Experientei. Sau, poate fi o perioada de puternica opozitie la schimbare. Cel mai probabil, va fi o combinatie intre cele doua.
Este o perioada de aprofundare a vointei superioare a sufletului. Acolo unde exista o lupta, incercati sa dezvoltati un fel de constiinta neutra si negociere a acelei lupte.
Tot ce se intampla este ca noile straturi si profunzimi ale Sinelui incearca sa aduca mai multa indrumare si directionare. Toate acestea vor scoate la iveala, mult mai clar, ceea ce se afla in opozitie si rezista.
Atunci cand reactionati si permiteti, veti sti cine sunteti cu adevarat, intr-un mod mult mai direct si cu mai mare impact. Puteti sa va deschideti in fata unei coerente a cunoasterii si experientei de viata, care sprijina, in mod constant, dezvaluirea mai multor aspecte ale sale… conducandu-va catre constientizarea fiintei voastre, Dumnezeu.
Acesta va fi sfarsitul lumii, asa cum ati stiut-o, prin lupta pentru supravietuire a vointei inferioare… pentru a aduce armonia interioara si exterioara a unuia cu celalalt… pentru a-L vedea pe Dumnezeu materializat in experienta voastra fizica.
Veti vedea conflictele existente in propria voastra viata, materializandu-se si in lumea care va inconjoara… ceea ce am uitat sa mentionam. Veti vedea masurarea vechilor idealuri ale lumii exterioare, prin intermediul aparitiei unor IDEI noi… lucruri care vor servi de fapt binelui intregului, a ceea ce unifica.
Va multumim ca ne-ati permis sa va impartasim si, luandu-ne cu bucurie la revedere, va rugam sa va amintiti sa va iubiti unii pe ceilalti.
Gabriel
Sursa: editura foryou