Terapie Dan Gaucan impreuna cu LUVIOM

echilibrul

Duminica trecuta, cand am avut ultima mea experienta legata de Casa Poporului, v-am povestit ca am ajuns inainte de asta la un Festival de Spiritualitate.Acolo am fost indrumat catre un „aparat anume”.I-am simtit energia de la vreo 3 m.

Am stat pret de cateva minute sa simt si sa urmaresc modalitatea de functionare a acestui „aparat misterios”.Cu cat ma conectam mai tare la el, cu atat mi se parea mai familiar.Am avut o senzatie foarte interesanta.Acel aparat „m-a chemat” la el.Are la baza de functionare ceva legat de sistemele de vindecare din Atlantida…

In plus, mi-a aparut o imagine, in care apaream alaturi de acest aparat si vindecam oamenii.

Toate bune si frumoase…imi tot repetam in gand,ca-mi doresc acest aparat…

Ieri, joi 7 martie 2013, ma hotarasc sa-l sun pe domnul care a inventat acest aparat.Astazi, vineri 8 martie, am intrat in posesia aparatului🙂

Am avut o intalnire la mine acasa cu inventatorul acestui sistem.Este vorba de domnul GEORGE COHAL, iar aparatul se numeste LUVIOM.(de la LUmina VIetii OMului)

Am aflat ulterior, ca si domnul Cohal, avea de gand zilele acestea, sa-mi trimita un mail, sa ne intalnim si sa-mi prezinte sistemul…interesant, nu?  :)

Eu, Dan Gaucan, ma inclin in fata acestui om deosebit si ii multumesc pe aceasta cale.

Am sa va descriu mai jos ce atuuri are acest sistem.Vreau sa va spun, ca l-am testat pe mine prima data si il simt extraordinar.Nu  curata si echilibreaza doar campul pacientului, ci si a camerei in care se tine sedinta🙂

Asadar…

luviom

  Sistemul LUVIOM consta intr-un aparat si procedeu neinvaziv pentru sistemul biologic, in sensul ca nu se introduc in acesta substante chimice, medicamente, campuri magnetice sau electrice si consta in proiectarea asupra corpului, de la distanta, a luminii de diferite culori, modulata in frecventa pe LED-uri.

 

Efectele procedurii asupra corpului sunt:

–         se realizeaza o relaxare generala la nivel fizic si psihic,

–         se echilibreaza aura corpului,

–         se activeaza si se echilibreaza chakrele,

–         creste vitalitatea,

–         se declanseaza procesele de vindecare,

–         se intra rapid in starea de meditatie profunda caracterizata prin ritmuri cerebrale alfa,

–         scoate si elimina din subconstient problemele declansatoare de stress,

–         curata mediul in care este amplasat aparatul, de energii negative,

–         efectul poate fi transmis si la distanta, inclusiv pe internet,

–         procedura poate fi efectuata si in grup, pe mai multe persoane simultan.

 

Nu este necesara o pregatire prealabila, persoana care face procedura poate fi imbracata, inclusiv cu capul acoperit, se poate sta in picioare, pe scaun sau in pozitie culcata.

Cu acest sistem LUVIOM putem substitui efectul luminii solare asupra sistemelor biologice, inclusiv componenta acesteia in domeniul ultraviolet, refacand in felul acesta mediul natural in care s-a nascut si a evoluat viata pe Pamant.

Cam asta este in mare…

Aparatul nu este voluminos.Ma pot deplasa cu usurinta cu el, in zona Bucurestiului.Nu percep tarife fixe, ci merg pe sistemul „donatie”…fiecare poate plati, cu cat are si cu cat simte.

Cu respect

Dan Gaucan

Articolul următor
Lasă un comentariu

46 comentarii

  1. emanuela

     /  Martie 8, 2013

    sint atit de fericita pentru tine am auzit si eu de aparat si chiar face minuni iti doresc sa-ti implinesti visul si sa vindeci cit mai multe fiinte ca aparatul are efect si asupra animalelor si plantelor inca o fericire pe ziua de astazi noroc

    Răspunde
  2. George P

     /  Martie 8, 2013

    Abia astept sa ajung la Bucuresti.

    Răspunde
  3. ECATERINA

     /  Martie 8, 2013

    Mult succes Daniel in slujba celor care au (avem) nevoie unii de altii

    Răspunde
  4. adina dumitru

     /  Martie 8, 2013

    atlantida activeaza vindecatorii e minunat ca a poposit si la noi aici pe acreste taramuri multumim si universului uman care ne aduce experiente frumoase prin acei oameni de lumina care redescopera lumina din acest univers pace si lumina gabriel

    Răspunde
  5. Elena

     /  Martie 8, 2013

    Iti multumesc pentru preocuparile tale si pentru faptul ca dai curs mesajelelor ce le primesti. Iti multumesc ca ni le faci cunoscute. Iti multumesc ca prin intermediul tau aflam si noi. Personal, ma intereseaza o intalnire cu tine in vederea unui tratament in primul rand pentru copiii mei dar evident si pentru mine. Am sa te sun ! Multumesc

    Răspunde
  6. Mariana Garban

     /  Martie 8, 2013

    Draga Daniel, te rog sa te uiti si pe http://www.vulturZM.ro(aparate similare ca reactie dar foarte puternice.)

    Răspunde
  7. ioana

     /  Martie 8, 2013

    Interesant! Chiar foarte interesant !
    Cat costa un astfel de aparat? Iti trebuiesc cunostinte in domeniu, sau poate fi folosit de oricare din noi ? Daca este atat de bun si de performant, daca ar fi usor de manevrat si daca nu ar costa foarte mult, cred ca ar fi util fiecaruia din noi, acasa,pentru ajutorul si protectia intregii familii .

    Răspunde
    • Vorbim in particular de pret.Suna-ma🙂

      Răspunde
      • ioana

         /  Martie 8, 2013

        As vrea sa te sun pe al doilea numar, cel de Cosmote, dar am impresia ca ceva nu e in regula cu el…cred ca are prea multe cifre, adica 11 in loc de 10.Poti sa-l verifici?

  8. Mira Bacaoanu

     /  Martie 8, 2013

    Draga Daniel iti doresc ca Lumina sa-ti fie sfesnic intotdeauna si ma bucur pentru tine
    ca ti-ai implinit visul cu aparatul pentru terapie si te urmaresc zilnic chiar daca nu iti las un mesaj pentru ca blocul tau este un veritabil medicament pentru mine,e portia zilnica de informatie spirituala si ca Divinitatea ne iubeste.
    Cand am sa vin in Bucuresti te voi contacta,sper sa nu te superi ca te cauta si o bunicuta,
    ei ca sa mai radem nu chiar asa batrana.
    O primavara minunata cu multe satisfactii!

    Răspunde
  9. Simona

     /  Martie 8, 2013

    Felicitari! Felicitari pentru achizitia aparatului, intentia de a face bine, dar mai ales pentru modalitatea de plata, aleasa de tine. Tot respectul!!!!!! Esti un mare OM!
    Succes!

    Răspunde
  10. Ramona

     /  Martie 8, 2013

    Sa-ti dea Domnul putere pentru a ajuta cat mai multa lume. E admirabil ca exista „oameni-far” carora nu le e teama sa-si imparta lumina cu altii. Noi cei care nu locuim in Bucuresti cum putem beneficia de puterea acestui aparat?

    Răspunde
    • Multumesc, draga Ramona!!!Deocamdata de la distanta.Imi trimiteti poze cu cei care vor sa fie tratati sau ne auzim pe mess.Am facut multe sedinte de la distanta.🙂

      Răspunde
  11. Cum ti se par aparatele de aici http://www.euro-pc.ro/Produse-Radionice
    Din pacate nu am suficienti bani, poate castig la loto………
    Felicitari pentru blog.

    Răspunde
  12. daniela

     /  Martie 8, 2013

    Toata admiratia pentru cei ce-si urmeaza visurile cu perseverenta!Sa -ti ajute Dumnezeu in ce ti-ai propus! Mult succes !

    Răspunde
    • Multumesc Daniela!!!Cu totii trebuie sa devenim exemple demne de urmat pentru cei din jur🙂
      Cu forta nu se face nimic…nici chiar binele🙂

      Răspunde
  13. vasilache adnana

     /  Martie 8, 2013

    Cred ca e bine de stiut sensul cifrelor ce ne atrag atentia numite sincronicitati.
    Ieri de dimineata 07032012 dupa ce m-am rugat pentru familie prietenisi tara simtind prezenta lui Dumnezeu m-am uitat la ceas si erea 5:55 si in minte mi-a aparut cuvantul sincronicitati,am cautat si am gasit pe net,urmatoarele sper sa-i ajute si pe altii.ecvenţe numerice

    ”C.G. Jung definea sincronicităţile sub aspectul coincidenţelor semnificative. La diferite intervale de timp, individul este confruntat cu o serie de evenimente ale căror mesaj converge către o idee foarte clară, înţeleasă la modul cel mai concret ca o lecţie de viaţă. Deşi raţiunea tinde să nege un anume sens al unor întâmplări care prin lipsa lor de cauzalitate par a fi separate, intuiţia trezită datorită unei emoţii copleşitoare în faţa unui „altceva” care însoţeşte toate aceste situaţii de viaţă, face ca evenimentele să se unească într-un complex „mesaj” din partea existenţei. Acest „mesaj”, deşi are numeroase valenţe, caută să trezească în om o nouă viziune asupra vieţii şi a drumului pe care, ca fiinţă conştientă, are menirea să îl urmeze.

    Doreen Virtue ne ajuta sa intelegem aceste mesaje venite de Sus sub forma secventelor numerice carora le-a gasit o decodificare. Cea mai frecventa sincronicitate este a verifica cat este ora fix la ore de genul 1:11 sau 17:17…. sa nu imi spuneti ca nu vi s-a intamplat! Secventele numerice sunt prezentate mai jos in grupe de trei cifre si combinatii de cifre.

    11, 111 sau 1111. – Urmăriţi-vă gândurile cu atenţie şi asiguraţi-vă că gândiţi doar ceea ce vreţi, nu ceea ce nu vreţi. Această secvenţă este un semn că se deschide o poartă “de oportunitate” şi gândurile voastre se împlinesc cu viteze record. 111 este ca lumina albă a unui bec electric. înseamnă că universul tocmai v-a înregistrat gândurile şi le transformă în realitate. Sunteţi mulţumiţi de gândurile pe care le-a captat universul? Dacă nu, corectaţi-vă gândurile (cereţi îngerilor să vă ajute în această privinţă, dacă vă este greu să vă controlaţi ori să vă urmăriţi gândurile).

    22, 222 sau 2222. – Ideile voastre “nou sădite” încep să devină realitate. Continuaţi să le udaţi şi să le faceţi să crească, imediat ce ies din pământ şi puteţi să aveţi dovada împlinirii şi manifestării lor. Cu alte cuvinte, nu renunţaţi cu cinci minute înaintea miracolului. Împlinirea va deveni evidentă pentru voi, continuaţi deci, e bine aşa! Continuaţi să aveţi, să afirmaţi şi să vizualizaţi gânduri pozitive.

    33, 333 sau 3333. – Maeştrii spirituali elevaţi sunt lângă voi, dorind ca voi să ştiţi că puteţi beneficia de ajutorul, iubirea şi tovărăşia lor. Chemaţi-i adesea, în special atunci când vedeţi secvenţe care cuprind numărul 3 în jurul vostru. Unii dintre cei mai cunoscuţi maeştri spirituali elevaţi sunt Iisus, Moise, Fecioara Maria, Quan Yin şi Yogananda.

    44, 444 sau 4444. – Îngerii vă înconjoară acum, asigurându-vă de dragostea şi ajutorul lor. Nu vă faceţi griji, pentru că ajutorul îngerilor vă este la îndemână.

    55, 555 sau 5555.- Puneţi-vă centurile, pentru că veţi avea parte de o schimbare importantă în viaţă. Această schimbare nu ar trebui să fie privită ca fiind “pozitivă” sau “negativă”, fiindcă nu este altceva decât o parte firească din cursul obişnuit al vieţii. Poate că acea schimbare este un răspuns la rugăciunile voastre, continuaţi deci să vă vizualizaţi şi să vă simţiţi în linişte şi pace.

    66, 666 sau 6666. – Gândurile vă sunt dezechilibrate acum, fiind concentrate prea mult asupra lumii materiale. Această secvenţă numerică vă cere să vă echilibraţi gândurile între cer şi pământ. Ca în celebra “Predică de pe munte”, îngerii vă cer să vă îngrijiţi de suflet şi de slujirea celorlalţi, ştiind că nevoile voastre materiale şi emoţionale vor fi astfel şi ele împlinite.

    77, 777 sau 7777. – Îngerii vă aplaudă – felicitări, sunteţi printre cei aleşi! Continuaţi tot aşa, ştiind că dorinţele voastre vor deveni realitate. Este un semn extrem de pozitiv şi înseamnă că ar trebui să vă aşteptaţi şi la alte miracole.

    88, 888 sau 8888. – O anumită etapă, o fază, din viaţa voastră e aproape să ia sfârşit, iar această secvenţă numerică vă anunţă din timp pentru a putea să vă pregătiţi. Această secvenţă numerică poate însemna că încheiaţi o fază emoţională, relaţională sau din cariera voastră. De asemenea, înseamnă că se vede luminiţa de la capătul tunelului. În plus, mai înseamnă: “Recolta s-a copt. Nu întârziaţi să o culegeţi şi să vă bucuraţi de ea.” Cu alte cuvinte, nu întârziaţi să faceţi mişcarea ori să vă bucuraţi de roadele muncii voastre.

    99, 999 sau 9999. – Împlinire. Este sfârşitul unei faze importante în viaţa voastră personală sau la nivel global. De asemenea, este un mesaj către lucrătorii de lumină implicaţi în vindecarea Pământului şi înseamnă: “La treabă, fiindcă Pământul-Mamă are nevoie de voi acum.”

    00, 000 sau 0000. – Un semn care vă reaminteşte că sunteţi una cu Dumnezeu şi că trebuie să simţiţi prezenţa iubirii Creatorului în interiorul vostru. Mai e şi un semn că s-a încheiat un ciclu specific unei anumite situaţii.

    Răspunde
  14. vasilache adnana

     /  Martie 8, 2013

    Dan,iti doresc ca Dumnezeu sa binecuvinteze visul tau de a vindeca acest popor,si de a aduce lumina in trupul si sufletele romanilor,ca tare bolnav a ajuns acest popor,mancarea ne-o otravesc,apa asemenea,aerul ce-l respiram e plin de virusi si te miri ce ne arunca din avioanele lor comerciala ca apoi sa le cumparam medicamentel.Romanul a ajuns sa renunte la mancare dar la medicamente nu.Dumnezeu sa binecuvinteze munca ta,si asa cum Isus le-a spus aposolilor sa plece sa duca mai departe darurile primite asa sa dea Dumnezeu sa ti se implineasca voia ta.Amin

    Răspunde
  15. Poți spune prețul lui, doar nu tu l-ai stabilit. Cu cât l-ai achiziționat este întrebarea ?
    Prețul este același pentru toți. Sau se merge pe sistemul vinzi câteva și ai beneficii. De ce să fie în taină.

    Răspunde
  16. Dane, Dumnezeu plateste binele pe care l-ai facut si il faci in continuare.
    Te felicit pentru bunatatea, cunoasterea si dorinta ta de a-ti vindeca semenii.
    Am facut o radiografie si o ecografie. A functionat tratamentul tau. Mai am putin si pot spera in vindecarea totala. Astept cu nerabdare tomografia.
    Dumnezeu sa te binecuvanteze pe tine si pe familia ta!

    Răspunde
  17. Oare ce este de ascuns ca sa poti da preturile doar in privat? Eu stiu sigur ca vindecarile cu energie divina au loc prin noi deci nu cum vrem noi si cea mai mica greseala ne incarca karma …mai ales cind intram in contact cu cei bolnavi care au nevoie de curartire…dupa ce am trecut prin tot ce am trecut, nu mai intentionez sa vindec pe nimeni…stiu ca atunci cind ma vindec pe mine se vindeca si cei din jur…se cere practica serioasa…

    Răspunde
    • Sunt de acord cu tine, draga Simona.Am un contract de confidentialitate cu inventatorul(verbala)…sa nu apara nici un pret pe site.Am batut palma cu omul si eu imi respect cuvantul dat.Asta este…

      Răspunde
  18. Nora

     /  Martie 9, 2013

    Dumnezeu sa te ajute ca sa poti ajuta! Esti un suflet mare, se vede dupa cum impartasesti ceea ce primesti. Urmeaza-ti calea si vei fi mereu in lumina.
    Imi place ideea de misionariat. si,cred ca as putea si eu sa achizitionez un astfel de aparat. Imediat cum termin ce am inceput, te contactez. Ai tot respectul meu pentru ceea ce ESTI !

    Răspunde
  19. Daniel eu am pus doar două întrebări. Am lucrat și eu în sisteme MLM, de aceea am întrebat. Respect decizia ta. Când am întrebat nu știam de vreun acord verbal sau nonverbal între tine și inventator. Eu nu judec oamenii. Eu pun întrebări când încerc să aflu mai mult atunci când mă înteresează ceva.

    Cele bune,
    și armonie totală ACUM.

    Romeo – Nicolae Ș. + ASiIiVro

    Răspunde
  20. Elena Martinas

     /  Martie 9, 2013

    sunt uimita de cat de usor pot fi manipulati oamenii si cum asteapta multi sa fie vindecati,ei nefacand practic,nimic.Draga Daniel,nu te cunosc personal si nici nu pun la indoiala buna ta credinta ,dar sincer nu cred ca exista vreun aparat care sa vindece complet decat propria forta interioara,conectarea fiecarui om cu sursa.Am practicat reflexoterapia multi ani si am inteles clar ca facandu-l pe om sa creada ca-l vindeca cineva din exterior,il lasi sa ,,doarma,, mai departe. Bineinteles ca orice om poate fi ajutat prin diverse tehnici,dar trebuie spus ca ,,cheia,, e la el. Altfel orice echilibrare a energiei,orice forma de ajutor e de scurta durata.Cat despre bani am procedat si eu asa cum ai facut tu si n-a iesit nimic.Nu e firesc sa-l lasi pe celalalt sa aprecieze cat meriti tu sa primesti. Daca evolutia umanitatii depinde in egala masura de partea materiala si cea spirituala impreuna atunci e necesar sa stabilesti clar costul unei sedinte si e alegerea ta de vrei sa faci reduceri sau gratuitati. Si nu te mai lasa impresionat de cuvinte mari caci, de cele mai multe ori sunt doar vorbe goale.Oricum,faci cum crezi, dar Daniel draga,un om ,,trezit,, nu-i mai poate pacali pe altii si mai ales pe sine insusi. Fara intentia de a rani, ci doar a spune un punct de vedere, sunt Elena din Iasi

    Răspunde
    • Adevarul este undeva la mijloc.Multumesc Elena!!!

      Răspunde
      • Mişa

         /  Martie 12, 2013

        Din puţina mea experienţă în terapia cu Lumina, am observat că deşi eu trimit Lumina, omul nu beneficiază din plin pentru că el este cel ce trebuie să o asimileze. Nu face aceasta din necunoastere pe de o parte şi din lipsa de apreciere la valoarea reală a terapiei pe de alta parte. Când laşi pacientul să aprecieze valoarea serviciului ce il faci, el va acorda o valoare scăzută, dar în felul acesta, inconştient, va fi mai puţin deschis şi va beneficia mai puţin de terapie. Mă bucur nespus pentru entuziasmul tău şi am un respect deosebit pentru devotamentul tău. Dar, pentru reuşita a ceea ce ţi-ai propus, şi eu cred că ar trebui să stabileşti tu valoarea muncii tale. Lumina, Duhul Sfânt gratis le primim şi gratis trebuie date mai departe. Ceea ce se plăteşte este efortul şi timpul ce-l pui la dispoziţie celui ce te solicită. În universul lui Dumnezeu, trebuie să existe un echilibru în toate, inclusiv în a da şi a primi. Nu acumula karmă, lăsându-i pe alţii să-ţi rămână datori. Sub o formă sau alta, în această viaţă sau în alta tot îţi vor înapoia energia ce tu o consumi în beneficiul lor. Namaste.

      • Multumesc pentru sfaturi Misa!!!

  21. Mares M.

     /  Martie 12, 2013

    Mdaa… Cromoterapie si cristale. Ca panaceu general pentru armonizarea energetica merge, insa… omul RAMANE CAM ACELASI. Deci: Efect de scurta durata… (!!!) Starea „patologica” revenind dupa o vreme cu si mai multa inversunare, sau se muta si mai adanc din patologic inrautatind destinul !
    Daca ar exista un aparat care sa-l faca pe acel om SA-SI DEA SEAMA DE CE A AJUNS ACOLO. Ar fi o cu totul alta minune ! Lasat sa reflecte contemplativ pana a doua zi. Si daca si-a constientizat responsabil situatia. ….. Abia mai apoi intervenit bioenergetic printr-un algoritm agreat de el si terapeut. (Situatie, care teoretic, n-ar mai fi necesara).

    Răspunde
  22. Mişa

     /  Martie 12, 2013

    Mda, starea „patologică” revine la figurat dar şi la propriu, de multe ori, iar pacientul îşi pierde încrederea în eficienţa terpiei cu Lumină. Numai că vina e a sa. Un terapeut foarte priceput, acţionează în primul rând la nivelul cauzei ce a generat boala, apoi la simptomele de manifestare. Multe boli sunt planificate şi ţin de karma, le poţi trata cu Lumină sau cu medicamente cât vrei, ele tot revin, până când omul plăteşte cu suferinţă ceea ce are de plătit, sau îşi învaţă lecţia ce şi-a planificat-o. Alte boli sunt efectul unui anume mod de a gândi, de a trăi. Până când pacientul nu schimbă în bine ceva din ceea ce cu încrâncenare crede că face parte din personalitatea sa, terapia va ajuta momentan, dar boala va reveni. Se spune că cel mai greu lucru este să schimbi la oameni, convingerile cărora li se închină. Ehe, nu-i un lucru chiar aşa simplu să lucrezi cu energia. Sunt foarte multe variabile în ecuaţie. Aş vrea să am timpul necesar să învăţ şi eu, dar… asta este.🙂

    Răspunde
  23. mariana

     /  Mai 10, 2016

    buna ziua sunt din iasi ma intereseaza mai multe informatii legat de aparat ,eventual o sedinta de probat am urmarit pe youtube ce rol are aparatul,si m.ar mai interesa exista un grup cu cei cu vibratii inalte spirituale

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

♥ Impuls pentru trezire ♥

Nimic nu e ceea ce pare a fi

DanielGaucan's Blog

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Despre spiritualitate...

Existenta precede gandirea. Osho

%d blogeri au apreciat asta: