Mesaj de la Grupul Arcturian – 11 Mai 2014

soare

Salutări dragilor, venim din nou să vă ghidăm în orice fel putem, dar voi trebuie să vă amintiți întotdeauna că iluminarea este misiunea voastră, călătoria voastră și alegerea voastră. Încă mai există unii care au ales să nu facă nimic în timp ce așteaptă un salvator sub forma unui om, a unei cărți, instrument, eveniment sau a unui galactic. Acest lucru reflectă un sistem de credință vechi – separarea de Sursă și nevoia ca ceva din afara lui însuși să fie ”salvat”.

Salvatorul vostru este în voi, dragilor – întotdeauna a fost și întotdeauna va fi – este ceea ce voi sunteți deja. Salvatorul vostru a stat liniștit în voi, așteptând să fie recunoscut viață după viață prin experiențele de viață bune și nu atât de bune trăite în dualitate și în separare. Vine un moment în călătoria spirituală a fiecăruia în care, în cele din urmă, a evoluat suficient pentru a recunoaște și a îmbrățișa adevărul despre sine însuși. Problemele de viață care păreau importante încep atunci să dispară în neant așa cum sunt și individul nu mai simte nevoia de a privi în afara lui Însuși. El începe să caute în propria sa esență Divină îndrumare și descoperă că el este ceea ce a căutat – secretul mult timp ascuns, dragilor.

Grupul Arcturian dorește să vorbească despre iubire ca esență a creșterii spirituale. Iubirea este realizarea și activitățile care curg dintr-o conștientizare atinsă de UNUL în care totul și toți există. În sistemul de credință trei dimensional al dualității și separării, iubirea (Unitatea) este întotdeauna interpretată într-un mod personal în funcție de starea de conștiință a individului – conexiunile energetice ale unității dintre oameni sunt uneori bune și uneori rele. Iubirea este Unitatea Universală a tuturor într-o Conștiință Divină Omniprezentă care întotdeauna se exprimă pe sine într-o formă și varietate infinită.

Pe măsură ce realizarea unității se trezește într-un individ, ea începe să se manifeste în exterior ca și pace, bucurie, înțelegere și cooperare, acele calități care fac viața plăcută – activitățile multora în UNUL. Când observați o lume de conflict și de război, știți că ceea ce vedeți este manifestarea conștiinței impersonale universale dualitate/separare care nu are nici o lege Divină care să o susțină.

Iluzia este modul în care lumea a fost văzută și interpretată. Pământul (Gaia) nu este o iluzie așa cum mulți s-au gândit, ci un Suflet viu. Tot ceea ce voi puteți vedea, auzi, gusta, atinge sau mirosi este o interpretare a acestei realități spirituale. Ați putea întreba: ”Este războiul o realitate spirituală?” Războiul este manifestarea exterioară a conștiinței separării care se va schimba pe măsură ce tot mai mulți se trezesc la realizarea unității. Lumina spirituală a unei lumi în trezire aduce la suprafață și luminează mult din ceea ce până acum a fost ținut în umbră. Aceasta poate crea impresia că atât la nivel individual cât și la nivel global lucrurile merg din ce în ce mai rău, dar tot ceea ce este vechi și încheiat este expus de Lumina voastră, dragilor, pentru ca toate acestea să fie curățate și eliberate. Voi schimbați conștiința lumii pur și simplu trăind, mișcându-vă și fiind în adevărul a cine sunteți voi cu adevărat. Pe măsură ce Conștiința individuală și globală a unității (iubirea) crește, ea transformă automat aparențele discordiei în cooperare și pace, fie că este vorba de realațile din familie sau din lume.

Trebuie să înțelegeți că unitatea voastră cu Conștiința Divină reprezintă unitatea voastră cu completitudinea – binele vostru. Acest lucru se poate manifesta în exterior ca o închidere către acele lucruri cu care nu mai rezonați – oameni, stiluri de viață sau activități. Orice lucru care nu mai rezonează cu energia voastră poate înceta să mai facă parte din viața voastră deoarece pentru voi acesta nu mai reprezintă completitudinea. Acesta este motivul pentru care vă îndemnăm să nu încercați să mențineți ceva ce este încheiat, indiferent de cât de bine v-a servit în trecut. Totul se mută în noi spații de energie și iluminare care, la rândul lor, se vor manifesta în exterior sub forme noi. Fiți pregătiți pentru schimbare, pentru că evoluția întotdeauna se va manifesta ca schimbare.

În timp ce vedeți și interacționați cu alte forme de viață, voi interacționați cu voi înșivă pentru că nu există decât Unul, Unul, Unul și, prin urmare, tot ceea ce-i faceți altuia, îi spuneți altuia, îi dați altuia voi faceți pentru voi înșivă, vedeți? Aceasta este originea Karmei și acesta este modul în care ea funcționează până în momentul în care individul este capabil să intre într-o stare de conștiință mult mai evoluată unde nu mai sunt necesare lecțiile dificile și dureroase ale karmei, dar în schimb el este capabil să le învețe din interior.

Acest mesaj al Unității a fost dat de către maeștri de-a lungul timpului, dar el a fost întotdeauna pierdut din cauza interpretării greșite date de către discipolii ne-iluminați care au vrut să-i învețe pe ceilalți conceptele lor limitate și mai puțin evoluate despre mesajul original. Acest lucru a fost reflectat în mai multe ”războaie sfinte” care au avut loc de-a lungul istoriei și care mai au loc și acum. Ori de câte ori învățăturile pure sunt organizate, adevărurile profunde sunt întotdeauna pierdute prin acțiunile celor care se alătură și încep să-și prezinte propriile lor concepte despre învățăturile originale. Convingerea că cineva are nevoie de cineva, de vreo organizație, sau de vreun instrument în scopul de a crește spiritual este falsă și învechită și vă va ține blocați în separare. Biserica voastră este în voi, dragilor.

Unitatea (iubirea) este legea, realitatea și adevărul, dar această realizare poate crea confuzie pentru cei care se simt confortabil în cadrul sistemului lor de credință stabilit. Adevărul poate fi sau nu acceptat și trăit, dar adevărul în sine nu se schimbă. Există mulți oameni pregătiți spiritual care trăiesc în rezistență – urmând să meargă mai departe pe greaua cale a ”chemării la trezire”. Alții ”o obțin” dintr-o dată, după ce s-au pregătit în alte vieți. Există și cei care s-au trezit pe deplin în alte vieți și au ales să fie acum pe pământ în scopul de a ajuta o lume în trezire.

Este un timp de mari schimbări pentru toți. Fiecare, indiferent că este conștient sau nu, simte fizic, emoțional și mental intensa energie care se revarsă pe pământ aducând cu ea eliberarea a tot ceea ce este încheiat la nivel personal și global. Noile și înaltele energii ale Luminii îi provoacă pe mulți să-și regândească credințele iar unii dintre cei care nu înțeleg ce se întâmplă sunt tentați să intre în panică.

Îi puteți ajuta pe cei tentați să se teamă și să intre în panică să se deschidă la imaginea de ansamblu – NU ca voi să deveniți ”misionari” ci, pur și simplu, să aruncați semințele adevărului celor receptivi. Nu forțați niciodată adevărurile profunde asupra altora gândindu-vă că-i ajutați pentru că s-ar putea ca ei să nu fie încă pregătiți și acțiunile voastre cu ușurință pot deveni exercițiul ego-ului vostru personal – greșeală pe care mulți au făcut-o în trecut și încă o mai fac.

În timp ce observați eforturile celor ce vor să țină lumea în lipsă, haos și război, să știți că nu există nici o lege care să sprijine sau să susțină aceste aparențe și că totul este în și ale Unului chiar dacă nu sunteți conștienți de asta. Cât de des vă rugați pentru dușmanii voștri, dragilor, sau vă rugați numai pentru ”victime”?

Există numai Unul și această realizare este Iubire și secretul vieții pe care-l căutați de atâta vreme, viață după viață, simbolizat ca și căutarea Sfântului Graal. Acum sunteți pregătiți să înțelegeți și să trăiți acest secret Divin și făcând acest lucru veți vedea schimbarea pe care o doriți.

Fiți Lumina, fiți calea, fiți adevărul – o realitate care nu se referă la un singur om care a trăit cu 2000 de ani în urmă.

Acesta este modul în care lumea se va trezi.

Noi suntem Grupul Arcturian 5/11/14

onenessofall.com

Traducere Monica Poka
Sursa: http://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro/2014/05/mesaj-de-la-grupul-arcturian-11-mai-2014.html

Articolul următor
Lasă un comentariu

8 comentarii

  1. Reblogged this on Camelia's Angels.

    Răspunde
  2. adi

     /  Mai 12, 2014

    GREU DE PUS ÎN PRACTICĂ, DAR… ”APLICĂM” CUM PUTEM🙂 MULȚAM FAIN DRAGI MESAGERI !

    Răspunde
  3. anonim

     /  Mai 12, 2014

    …da, ma rog pentru dusmanii mei sa-si poata aduna cat mai multe averi si sa tina lumea cat mai bine asa cum vedem ca o tin….

    Răspunde
  4. Semințele adevărului divin sunt prezente în noi toți. Oare va venii curând ziua recunoașterii acestora în noi în fiecare.

    Suntem lumini trimise pe pământ
    Din infinit veniți pe-un tainic gând,
    ….
    Citiți și înțelegeți mesajul acesta oamenii trăitori de vise și experiențe vii.

    Oamenii Îngeri
    poezie [ ]
    Poezie de gând
    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de Ştefănescu Romeo-Nicolae [ASiIiVro ]
    2010-07-28 | |

    Oamenii îngeri

    Suntem Lumini… trimise pe Pământ
    din infinit veniţi pe-un tainic gând…

    Suntem punţile dintre atâtea lumi
    lăsaţi… să revărsăm lumini…

    Suntem aleşi să locuim aici…din veşnicie
    să-i trezim pe oamenii cu frici mărunte…

    Suntem liberi să trăim ca oameni
    cu fericiri…iubiri…şi îndoieli…

    Suntem mergătorii de drum înainte
    pentru oamenii ce vor să redevină
    ce au fost…
    de dinainte…

    Suntem şi am fost lumini divine
    serafimii din cer…
    ne țineau drumurile
    toşi heruvimii…
    cu luminile… din ochii lor
    ne luminau urmele…
    şi atunci…
    ca şi acum…
    şi ieri…
    şi mâine…

    Vrem să stăm aici…
    pentru omenire…
    dar cu inima la cer
    la Tine…
    Cel ce ne-ai trimis
    cu luminile Tale sfinte
    ca să avem din nou
    toţi… ca şi Unul
    şi Unul ca toţi…
    reunite…
    spiritele…
    sufletele…

    Să avem din nou
    pentru
    eternitate…
    SUS LA TINE DOAMNE…
    INIMILE –
    TOATE.

    28.07.2010 Romeo – Nicolae + ASiIiVro

    Vol. Speranțele iubirii 2010 și 2012 autor Romeo – Nicolae Ștefănescu + ASiIiVro

    Răspunde
  5. Citesc aici destul de des astfel de articole care ne indeamna la trezire, si toate sunt la fel, spun acelasi lucru,repetitiv,dar totusi destul de greu de realizat pentru multi dintre noi ,chiar daca suntem de acord cu ele.
    Eu unul cat de positiv incerc sa fiu in timpul acesta al schimbarilor si constientizez problema,asa cred eu, tot nu vad cum sa ma comport de acum in colo si incotro sa ma indrept. Inca ma confrunt cu probleme materiale ,sociale, personale, peste care nu stiu cum sa le rezolv.

    Răspunde
  6. cu iubire pentru tine buratinos , pentru toate aspectele tale aparent „negative” pentru toate „neajunsurile” si ” durerile” presente si resimtite in viata ta
    practic cum ar veni asta ?
    nu mai judeca
    nu mai pune etichete ” bun/rau” pe ceea ce traiesti
    accepta totul deschzindu-ti inima mereu
    cind spun deschizind inima asta presupune ca uneori , adesea chiar la inceput , poti resimti de-a dreptul fizic in centrul inimii tale lovituri ca cele de cutit
    nu te crispa
    nu te ascunde
    deschide larg pieptul si da-le voie sa fie
    stai in ele
    stai in ceea ce simti
    in corpul tau, in miinile tale, in burta, in picioare…
    si ….
    rabdare
    si duiosie
    treptat incetisor un pas dupa altul
    o zi dupa alta
    cere si ti se va da
    din inima Mea in inima Ta
    toti Unul

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

♥ Impuls pentru trezire ♥

Nimic nu e ceea ce pare a fi

DanielGaucan's Blog

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Despre spiritualitate...

Existenta precede gandirea. Osho

%d blogeri au apreciat asta: