Despre Frecvenţa de Rezonanţă Schumann a Pământului (17.05.2014)

releasingTime

Acum ceva vreme am publicat un articol in care se spunea ca frecventa Schuman este neschimbata si are valoarea 7,83 Hz, dar am primit de curand, din partea prietenului nostru Maryan un articol extrem de bine documentat, de coerent si de logic, care aduce dovezi stiintifice si demonstreaza ca aceasta frecventa s-a schimbat si se tot schimba si in continuare, demonstrand pe baze stiintifice, modul cum aceasta influenteaza timpul. Studiati ambele articole si trageti singuri concluziile.

„SUGESTIE : recomand, în cazul în care “condiţiile” vă permit, lectura relaxată a acestui material ascultând muzica “magică” a lui Saggio Maestro : “Inima Reiki” din “Magia lui Merlin”.

După cum am promis în postarea anterioară (“Primele repere despre Parametrii Pământului și ai Umanității”), revenim cu informaţii detaliate privind unii parametri fundamentali ai planetei, în acest caz cel referitor la Frecvenţa de rezonanţă Schumann a Pământului.
De asemenea, reamintim că, într-adevăr, azi, vineri (16 mai 2014) vom aduce o postare cu prezentarea şi ai altor parametri ai Pământului, care acum sunt într-o schimbare dramatică. Acest lucru se va realiza, însă, mai spre finalul zilei.
Deocamdată ne vom “distra” cu aspectele foarte interesante şi deosebit de importante ca aplicaţie în viaţa de zi cu zi ale frecvenţei de rezonanţă a planetei.
Şi, pentru că suntem la început de postare şi destul de “proaspeţi”, vom începe într-un ton ceva mai “serios” şi ştiinţific, prezentând date mai concrete despre ce anume reprezintă această “frecvenţă de rezonanţă” planetară.
Pentru aceasta, voi cita din cartea personală lansată pe 12.12.2012 şi de care am mai amintit pe acest blog, “Înălţarea în Lumină a Pământului după anul 2012. Vol. I : Actualizarea Profeţiilor”, unde am scris vreo două mici subcapitole în care prezint detaliat acest parametru.

Deci, vă las în “compania” acestor informaţii ceva mai ştiinţifice, dar pe care am căutat să fie cât mai “digerabile” şi suportabile chiar şi pentru firile mai artistice. Dacă tot “vă pică greu”, treceţi mai departe către aspectele mai metafizice…
Analog activităţii bioenergetice din corpul nostru, Pământul, fiind un organism de dimensiuni cosmice, prezintă şi el aceeaşi activitate bioelectrică. Să ne gândim numai la fulgerele care se manifestă în atmosfera terestră. Pe plan global, în fiecare moment de timp, se manifestă circa 1.000 de fulgere care reprezintă descărcări uriaşe de energie. Privite din punctul nostru de vedere, însă, la scara Pământului, ele pot fi asimilate impulsurilor care circulă prin nervii corpului nostru. Aceste fulgere constituie viaţa bioenergetică a Pământului care este alimentată din profunzimile ascunse ale acestuia. În mod natural, aşadar, câmpul bioenergetic al Pământului trebuie să aibă şi o frecvenţă de vibraţie corespunzătoare.

SCHUMANN a fost primul om de ştiinţă care a prezis existenţa acestui câmp bioenergetic al Pământului şi a calculat frecvenţa sa de vibraţie între anii 1952 – 1957, înainte de a putea fi măsurată efectiv.

Raţionamentul emis de el a fost următorul : Pământul se comportă ca un uriaş condensator electric. Atmosfera este un conductor slab şi dacă nu ar exista în permanenţă fulgere într-o parte sau alta a globului, sarcina sa s-ar difuza în cca. 10 minute. Aceste sarcini electrice permanente se manifestă într-o cavitate determinată de marginea Pământului şi partea inferioară a ionosferei la aproximativ 55 km înălţime. Sarcina totală care există în această cavitate este de 500.000 Coulombi.

Această sarcină se află într-o redistribuire constantă datorită fulgerelor. Mai mult, fiecare fulger care se manifestă în atmosfera terestră dă naştere unei unde cvasi-staţionare care se manifestă ca un fel de ECOU ELECTROMAGNETIC.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul sunetului emis de un clopot, care nu este altceva decât un ecou datorat lovirii marginii sale exterioare. Dacă această margine exterioară ar fi lovită mai des, atunci s-ar constata că în fundal se manifestă şi rămâne la aceeaşi intensitate un anumit ecou.

Rezonanţa Schumann este chiar acest ecou şi a putut fi calculată matematic la 7,83 Hz (în anii 1952-1957), conform formulei f = c / pi x D, unde c este viteza luminii iar D diametrul Pământului.

Studiul practic a arătat cum câmpul electromagnetic al Pământului vibrează pe mai multe frecvenţe de vibraţie care sunt aproximativ armonici ale acestei frecvenţe fundamentale. Valorile acestor armonici se aflau situate între 6 şi 50 de Hz. Toate aceste unde au fost denumite rezonanţe Schumann după savantul care le-a prezis şi calculat pentru prima dată.

Frecvenţele Schumann variază în funcţie de următorii factori :
– intensitatea şi configuraţia câmpului magnetic al Pământului ;
– compoziţia şi proprietăţile atmosferei ;
– proprietăţile ionosferei.

Indiferent cum variază acest spectru de frecvenţe, 7,83 Hz era frecvenţa fundamentală, care avea ponderea cea mai mare.

Cea de-a doua armonică avea valoarea maximă undeva în jurul a 15 Hz (+/- 0,5 Hz), armonicele a treia, a patra şi a cincea se situau undeva în jurul valorilor de 20, 26 şi 33 Hz, iar intensităţile acestora erau variabile în funcţie de factorii sus menţionaţi. Armonicele a şasea şi a şaptea a căror intensitate este suficientă pentru a fi luate în considerare, erau de 39 şi 45 Hz.

Aşadar, acest spectru de vibraţii ilustrează viaţa energetică a Pământului. Cum poate fi acest lucru util pentru fiinţele umane ?

Vechea frecvenţă de 7,83 Hz se încadra în gama undelor alfa, specifice meditaţiei, ceea ce permitea în trecut o comuniune mai uşoară cu fiinţa Pământului doar în starea de meditaţie.

Aceste cunoştinţe suplimentare au permis cercetătorilor să afle motivul eficienţei unor anumite dansuri exorcizante din tradiţiile unor triburi africane. Prin introducerea în aceste dansuri a unor ritmuri corelate cu frecvenţele Schumann, dansatorii puteau trezi energiile pure ale Pământului pe care apoi le canalizau după dorinţă.
Acum, dincolo de aceste scurte şi esenţiale explicaţii ştiinţifice, este important să înţelegem că frecvenţa Schumann nu este DOAR ecoul din ionosferă, determinat de redistribuirea constantă a sarcinilor electrice prin fulgere. Există şi acest aspect (de aceea l-am şi expus aici), însă este strict un efect.
Pe parcursul cărţii am subliniat de mai multe ori că „”ECOUL REFLECTĂ EGO-UL”, adică mediul exterior al manifestării reflectă ceea ce se întâmplă în „mediul interior”, în profunzimile oricărei fiinţe.
Şi totuşi, frecvenţa Schumann este în schimbare. Deşi mulţi spun că modificarea ei este o altă „teorie conspiraţionistă”, când persoane cu pretenţii spirituale şi „adânci abordări ştiinţifice” declară ritos că această creştere a frecvenţei Schumann „este pur şi simplu o prostie”, poate că voi nu mai ştiţi ce să credeţi…
Dar ce spuneţi de un argument… politic : acum câţiva ani, fostul secretar ONU Kofi Annan a trimis scrisori şefilor de state exprimându-şi îngrijorarea pentru această „creştere a frecvenţei Schumann a Pământului” şi că ei nu ştiu cum anume să gestioneze acest lucru…
Dacă vi se pare prea puţin credibilă această informaţie, atunci ce părere aveţi despre scurtarea perioadei în care se propagă însuşi… ecoul !
Dacă tot vorbim de rezonanţa Schumann ca despre „un ecou electromagnetic al planetei”, atunci haideţi să vedem ce s-a întâmplat cu propagarea ECO-ului : dacă acum peste 40 de ani (prin 1970) propagarea ecoului (de la emisia sunetului până la întoarcerea la emiţător) dura cam 2 secunde, după douăzeci de ani (prin anii 1990) intervalul scăzuse la 1,95 secunde, acum vreo 17 ani (anii 1995) la 1,87 secunde, ca acum vreo 10 ani, prin anii 2000, intervalul de întoarcere scăzuse până la 1,7 secunde.
Iată cum Natura ne povesteşte într-un mod foarte simplu ceea ce laboratoare ultradotate cu aparatură performantă ne ascund de zeci de ani (de aceea există, după cum aminteam în postarea anterioară, doar 4 staţii ştiinţifice în întreaga lume care „sunt autorizate” să prezinte public „măsurători” despre frecvenţa Schumann – dându-ne, în realitate, doar „poveşti de adormit copiii”) : anume că ECOUL Inimii Pământului este într-o accelerare a vibraţiei.
Iar aspectul „subiectiv” cel mai dramatic este că TOŢI resimţim că „nu mai este timp”, că s-a întâmplat ceva cu timpul – mai ales în momente de accelerare puternică a vortexurilor şi portalurilor planetare, datorate valurilor de impulsuri energetice “împinse” spre Pământ de Marile Inteligenţe Universale ; aceste fenomene au loc în aceste vremuri de „Transformări planetare” şi vor fi tot mai multe şi mai dese, când se produce o exacerbare a „contracţiei timpului”, datorată creşterii frecvenţei de rezonanţă Schumann.

„TIMPUL ESTE O FORMĂ DE ENERGIE”.
De aceea simţim că „se dilată” şi „se contractă”, în funcţie de dinamica energiei temporale, dată de interacţiunea acesteia cu propria noastră energie.
Deşi poate vă va speria la început, haideţi să vedem împreună o ecuaţie absolut elementară, care promit „să nu vă dea bătăi de cap” (nu uitaţi, suntem împreună…), în care se poate vedea la modul direct şi foarte simplu relaţia dintre timp şi calitatea energiei.
În fizică se ştie că există o relaţie invers proporţională între timp („perioadă”, adică ciclu), notat cu T, şi calitatea energiei unui sistem, numită „frecvenţă de vibraţie” (intensitatea vibraţiei respective sau cât de tare „zbârnâie” energia respectivă, sau cu câte oscilaţii pe secundă se manifestă acea energie) şi notată cu f.
Matematic, aceasta se exprimă astfel (din fizica elementară de gimnaziu) :
f x T = 1 .
Aceasta am aplicat-o atât pentru momentul la care frecvenţa Schumann încă nu începuse să crească (anii 1950), cât şi pentru momentul scrierii cărții (decembrie 2012) :

f1 x T1 = f2 x T2 ,
unde T1 este timpul iniţial de 24 de ore al frecvenţei de rezonanţă f1 de 7,83 Hz (din anul 1950, când încă nu începuse să crească) iar f2 este frecvenţa de rezonanţă corespunzătoare momentului decembrie 2012, de… 14,0 Hz.
Din această elementară ecuaţie „de clasa a 5-a”, rezultă “timpul real” al momentului decembrie 2012 :
T2 (2012) = f1 x T1 / f2 = 7,83Hz x 24h / 14,0Hz = 0,5592 x 24h = 13,42h
şi, de asemenea, “timpul real” al momentului actual (16 mai 2014), când frecvenţa de rezonanţă este de 14,4 Hz , astfel :
T2 (2014) = f1 x T1 / f2 = 7,83Hz x 24h / 14,4Hz = 0,5437 x 24h = 13,05h.
Acestea reprezintă VALORILE REALE, dragilor, ale celor 24 de ore cu care ne lăudam în 2012 şi acum, în mai 2014 – dar, atenţie, raportate la vremea de acum aprox. 65 de ani (anul 1950), când această frecvenţă încă nu începuse să crească…
Practic, noi folosim acum doar 13,05 ore (deci, 13 ore !) din cele 24 de ore de acum 64 de ani, ceea ce înseamnă exact 54,3% din acel timp.
Aşa că este cazul să nu vă mai miraţi atât de mult de „unde a dispărut timpul?”, când aproape jumătate din acesta s-a… evaporat într-o simplă ecuaţie a „conspiraţiei frecvenţelor”…
Această formulă matematică în care am implicat frecvenţa Schumann şi din care am extras valoarea reală a Timpului din prezent, conform ultimei valori a acesteia – este din fizica elementară, care ne arată cum perioada de oscilaţie (Timpul) a unui sistem, de la particulă la suprastructură, este influenţată direct de vibraţie : cu cât frecvenţa aceasteia este mai mare (partea de jos de sub fracţie), cu atât Timpul/Ciclul se reduce, scade (şi invers).
Deci, la modul elementar, vedem cum creşterea vibraţiei determină reducerea perioadei de oscilaţie (timpul) a “particulelor elementare” ce constituie lumea fizică şi care sunt încărcate cu o energie tot mai mare (am pus ghilimelele pentru că nu prea există “particule”, în Realitate-a Holografică a Universului).
Prin această “formulă” fizică corelată cu creşterea frecvenţei de rezonanţă Schumann putem înţelege scăderea duratei Ecoului care se petrece pe Pământ în ultimii zeci de ani (şi care este un detaliu foarte important şi argument de bun simţ ce scapă, ca de obicei, majorităţii, inclusiv zişilor “oameni de ştiinţă”).
Şi, tot aşa, putem explica un alt aspect care devine alt argument pentru afirmaţia noastră fundamentală (că Frecvenţa Schumann a Pământului este în creştere) : MODIFICAREA RATEI DE ATENUARE RADIAOACTIVĂ A ELEMENTELOR.
Astfel, încă din 2011, s-a observat în laboratoare de pe tot globul că rata de atenuare radioactivă a elementelor, considerată constantă şi “piatră fundamentală a fizicii moderne”, nu mai este constantă !
Deşi ştiinţa “oficială” ştia din anii trecuţi că Rata de descompunere radioactivă a C14 era o constantă cu perioada de înjumătăţire de 5.730 de ani, cu care se putea determina vârsta fosilelor şi artefactelor arheologice, acum, această “constantă” a început să se micşoreze – adică, descompunerea (atenuarea radioactivă) se face mai repede !
Din nou, aplicând noua valoare a frecvenţei Schumann în “formula” noastră, aspectul cu scurtarea ratei de descompunere radioactivă a C14 capătă sens şi chiar logică : prin creşterea frecvenţei din formulă se produce şi scurtarea perioadei (Timpul/Ciclul) de înjumătăţire a Carbonului radioactiv C14.
Vedeţi cum fizica devine accesibilă şi de înţeles pentru oricine prin cunoaşterea unor elementare Realităţi ale Spaţiului şi Timpului în care trăim ? Şi, da, în acest caz ajungem la adevărata realitate, cea META-Fizică…
Astfel, acest elementar adevăr (meta)fizic – al creşterii Frecvenţei de Rezonanţă Schumann a Pământului – reprezintă o manifestare în universul 3D a ceea ce se petrece în celelalte dimensiuni, la alt nivel : creşterea nivelului de conştiinţă, evidenţiată prin „înălţarea în densitate” este însoţită nu doar de o accelarare a oscilaţiilor pentru dimensiunile “inferioare” (în dimensiunile “superioare” nu mai avem energie polarizată cu particule care să oscileze, ci o formă de energie, să-i spunem, „pulsatorie”) ci de o EXPANSIUNE a acesteia din centrul fiinţei respective.
Însă, pentru universul 3D, acest fenomen este destul de bine aproximat prin această simplă ecuaţie, care ne spune la modul direct că, cu cât se acelerează energia electromagnetică în care noi trăim (aspect evidenţiat prin creşterea frecvenţei de vibraţie-oscilaţie a acesteia), cu atât se reduce perioada (sau ciclul, adică Timpul) de oscilaţie a acestor particule. Acest lucru este valabil oricăror structuri din planul fizic („Ceea ce este <în mic> este şi <în mare>” – o Lege a Kybalionului de pe „Tablele de Smarald” ale lui Thoth Hermes), astfel că aceasta se aplică şi sistemelor macroscopice.
Gândiţi-vă puţin : micşorarea perioadei de mişcare circulară a unor particule în jurul unui centru (electronii în jurul nucleului) se datorează accelerării mişcării acelor particule. Astfel, electronii de pe orbite se vor mişca cu viteze mai mari pe aceleaşi vechi orbite într-un timp tot mai scurt şi generând, astfel, ritmuri tot mai rapide pentru sistemul în care funcţionează (corpul fizic al fiinţelor vii). (Acest aspect a fost aprofundat în carte la capitolul despre transformările reale în corpul fizic, în curs de a deveni Corp Christalin de Lumină.)
Atunci când am înţeles deplin acest aspect, spre sfârşitul anului 2011 / începutul anului 2012, efectul practic a fost că M-AM ELIBERAT efectiv de toate aberaţiile care circulau pe Internet şi prin atâtea cărţi de “spiritualitate” despre “Sfârşitul Timpului” (vă mai amintiţi de Calleman cu “dispariţia timpului” prognozată pentru 28 octombrie 2011 sau de alţi “drăgălaşi” ce trâmbiţau conştient sau mai ales inconştient tot soiul de teorii subtil împinse în faţă de “băieţii deştepţi” ai cabalei ?…)
Iată, ca exemplu, ce explicam în cartea tipărită pe 12.12.2012, deci înaintea “celor trei zile de întuneric” : Ca şi povestea cu cele trei zile (şi jumătate) de întuneric, şi „SFÂRŞITUL TIMPULUI” este o „poveste expirată”. La modul real, vom avea o creştere marcată a frecvenţei de oscilaţie a particulelor elementare din structurile corpurilor noastre fizice (ceea ce deja se întâmplă la majoritatea dintre noi, stabilizaţi pe calea ascensiunii) dar, nu la infinit ! Căci, pentru ca timpul (perioada) să dispară din ecuaţia noastră (să fie egal cu zero) ar trebui ca vibraţia să fie infinită. Aşa cum şi la Nivel Divin există valori concrete, „finite”, ce ţin de o geometrie sacră şi metafizică divină (deşi se vorbeşte de „Infinit”, acesta este in-finit raportat la „micimea noastră”, aşa cum am compara un atom cu o galaxie) – este evident că, mai ales în cazul nostru şi al universului 3D în care vieţuim, particulele elementare nu pot avea o viteză „infinită”. Şi, ca urmare, timpul nu poate scădea până la zero, ca să dispară pur şi simplu. (Ceea ce va face, însă, va fi să scadă până la anumite valori, după care se va stabiliza acolo, pe parcursul Saltului Galactic.)
Acum, devenind mai subtili, dacă presupunem că ajungem în dimensiunea a 4-a, atunci vom manifesta aspecte specifice acestui tărâm, legate de zonele astrale şi mentale, care nu au legătură directă cu lumea fizică 3D. Acolo, într-adevăr, timpul are alte semnificaţii, ieşind din linearitate şi redevenind ceea ce este în realitate : o ENERGIE RITMICĂ, ale cărei bucle pot fi alungite sau scurtate după dorinţe, cu o tot mai mare dexteritate pe măsură ce înaintăm prin dimensiuni.
Însă, în universul 3D, acest lucru este „anormal”. De aceea noi vom continua să folosim şi dimensiunea a 3-a (împreună cu toate celelalte), doar că vom fi situaţi, prin frecvenţa de vibraţie dominantă, la un nivel de conştiinţă de densitatea a 4-a.
Iată cum, uşurel, am intrat – împreună! – în zona foarte solicitantă a „nisipurilor mişcătoare” a Energiei temporale. Este un subiect solicitant pentru oricine din universul 3D, aşa că, acum, este cazul să ne relaxăm cu… o aplicaţie practică.
Anume, cu „POVESTEA MONTAUK”.

Va fi foarte scurtă. Aceasta spune că în anul 1983, un grup de oameni de ştiinţă aparţinând guvernului american, localizaţi în zona Long Island din statul New-York, a reuşit să construiască aparate care puteau deschide porţi ale timpului („Portaluri Temporale”, deci sună cunoscut) prin care aceştia experimentau „diverse chestii”, până în momentul în care acest joc periculos cu energia timpului a redeschis un vortex temporal în trecut, în anul 1943 – exact când se realizase EXPERIMENTUL PHILADELPHIA (aţi auzit cu siguranţă de alt joc periculos cu câmpuri magnetice foarte puternice, îndreptate către o navă de război americană pentru a o face invizibilă, care a produs efecte dezastruoase – şi, apropos, vom avea o postare şi cu acest subiect care va face legătura cu un alt articol pe care îl vom scrie legat de avionul malaiezian dispărut).
Ceea ce ne interesează aici nu este povestea celor care efectuau experienţe la Montauk (prin care testau diverse situaţii pe care le ştim din filmele S.F., de genul „Universuri paralele” – în original „Sliders” – sau, mai ales, serialul “Star Gate”, care şi acum ne forţează credinţele şi percepţiile asupra realităţii), ci doresc să vă supun atenţiei o observaţie a „eroilor” principali care au efectuat experimentele la Montauk. Folosind un „SCAUN AL TIMPULUI” şi plimbându-se nestingheriţi pe „coridoarele temporale” ale Universului, au observat că se petrece un fenomen ciudat, când ajungeau în „zona” anilor 2011-2012 : un fel de „baraj al timpului” îi oprea să înainteze pe scara aceasta a timpului.
Acest blocaj i-a uimit peste măsură, din care cauză au venit cu o explicaţie „pesimistă”, anume că în acel moment specia umană şi, implicit Pământul, ar urma să nu mai supravieţuiască acelor evenimente care se ştia de pe atunci că vor fi „apocaliptice”. Într-adevăr, era o problemă serioasă legată de acea „blocadă a timpului”.
Lucrurile se pare că au stat mult mai simplu, totul reducându-se la aceeaşi „problemă” a frecvenţelor de vibraţie.
Astfel, reamintesc că momentul Saltului Cuantic în Conştiinţă al Pământului deja s-a petrecut, exact pe data de 24 decembrie 2011 (când nivelul de conştiinţă în corp fizic al Mamei Pământ ajunsese pentru prima dată la 4,0).
De fapt, deşi Mama Pământ făcuse deja “Saltul Cuantic în Conştiinţă”, nu acelaşi lucru putem spune, chiar şi acum, în Mai 2014, despre “Saltul Cuantic în Conştiinţă” al Omenirii (încă este sub 4,0).
Din această cauză, acei cercetători nu au putut realiza trecerea de bariera energetică (temporală) de tip Montauk : situându-se sub nivelul de conştiinţă al “Noului Pământ” şi “Noii Omeniri”, aceştia vedeau “realitatea 3D” a vechiului Pământ, care nu apare deloc a fi prea plăcută…
Aceasta este ca şi la fizica particulelor elementare : electronii pot fi încărcaţi la 99% din energia necesară efectuării unui salt pe următoarea orbită de electroni, însă saltul efectiv se va face numai când se ajunge exat la 100% din energia necesară. Până atunci, vor rămâne pe vechea orbită, chiar dacă vor fi supra-saturaţi cu energie (pentru nivelul ei).
Situaţia „ciudată” de la Montauk de acum ceva timp se poate compara cu scara unui bloc şi liftul aparţinător. Eoni întregi conştiinţa a stagnat la frecvenţe specifice 3D, iar liftul a rămas pe loc (la „etajul” 3). Deodată, are loc o creştere a nivelului general cu o unitate, de la densitatea 3D la 4D – iar liftul urcă un etaj (ne imaginăm liftul ca fiind de dimensiunea planetei). În acest caz, liftul nu mai poate fi zărit. „A dispărut”, „s-a distrus” – vor fi concluziile cele mai logice care vor fi oferite.

Totuşi, totul este foarte simplu : pentru a re-vedea liftul, este suficient ca respectivii să-şi „ridice capetele” şi inimile (să-şi crească frecvenţele de vibraţie prin înălţarea în conştiinţă) ca să re-vadă liftul (planeta) şi să ajungă iarăşi la ace(a)sta.
Iată de ce, cei de la Montauk nu mai vedeau Pământul în viitorul lui 2011-2012 : Planeta nu urma să dispară, distrusă de vreun cataclism apocaliptic (cum atât de intens s-a speculat pe marginea acestui subiect cu aceste argumente teribile de tip Montauk), ci, simplu, iubitul Pământ urma să-şi înalţe conştiinţa la nivele de densitate 4D, invizibile „ochiului vibraţional” de tip 3D…
…Eu sper că am fost cât se poate de limpede şi explicit în cadrul acestei “poveşti” care a început ca un curs ştiinţific despre „natura rezonanţei Schumann şi a timpului” şi pe care eu m-am străduit din răsputeri să îl fac cât mai simplu şi mai accesibil.
Dacă nu v-aş fi atras atenţia, poate că aţi fi rămas până la capăt cu imaginea „de Poveste”…
…Şi poate că, de fapt, în asta constă MAGIA : a face Ştiinţă cu o Poveste şi a crea o poveste cu cea mai înaltă ştiinţă, în care Timpul este martorul tăcut.
Restul este… trecător.

(Continuarea AICI)
SURSA: http://noul-univers-christalin.blogspot.ro via http://fymaaa.blogspot.ro/2014/05/despre-frecventa-de-rezonanta-schumann.html

 

Articolul precedent
Articolul următor
Lasă un comentariu

5 comentarii

  1. Reblogged this on radupopescublog.

    Răspunde
  2. Tiby

     /  Septembrie 24, 2014

    Timpul este doar o exprimare asa mai pe limba psihologiei umane….timpul nu exista ci doar energia care se scurge si pe care o vedem si o explicam in minte ca timp scurs.
    Timpul nu se dilata si nu se comprima ci psihicul nostru il percepe diferit in functie de bioritmul creierului din acel moment….
    exemplu: cati dintre noi dimineata in primele 30 minute vi se pare ca zboara timpul extrem de urgent?….nu sa dilatat sau contractat nimic….noi percem diferit.
    alt exemplu: La munca dorim sa terminam totul si sa evadam cat mai repede spre libertatea din afara programului de munca…..ultima ora de munca devine cea mai lunga…
    In ambele exemple am vrut sa va demonstrez ca noi suntem responsabili de felul cum vedem legat de timp…si anume:
    – Cand gandim lent(buimac ca in cazul din primul exemplu) vedem totul cum fuge in jur inclusiv timpul
    – Cand devenim obositi noi gandim extrem de multe in timp scurt si astfel realizam ca avem timp din belsug … e de parca am owerclock-a creierul si in loc sa ne ia foc creierii de la procesarea rapida apar semne de greseli din cauza oboselii si cedam psihic si nervos…

    Răspunde
  3. Gaby

     /  Octombrie 29, 2014

    Dupa ce am citit acest articol, m-am tot gandit daca e ok sa scriu sau nu. Apreciez modul de „traduce” a elementelor si notiunilor de fizica, dar din nefericire nu au nici o legatura cu cele scrise. Nu cred ca putem sa dam o notiune a timpului in functie de frecventa. In fizica, frecventa (e un pic cam impropriu spus ca reprezinta frecventa vibratiei, vibratiei cui?) este definita ca fiind inversul perioadei adica acel faimos 1/T unde T este perioada…. Perioada la care fenomenul se repeata. Spre exemplu, in cazul unei sinusoide, perioada este distanta intre cele doua treceri prin zero ale sinusoidei (cazul cel mai simplu).
    Din punctual meu de vedere sunt putin amestecate notiunile dar daca asta ajuta in intelegerea articolului, atunci felicitari pentru acesta.

    Răspunde
  4. radu G

     /  Martie 14, 2015

    Rezonanţa Schumann este chiar acest ecou şi a putut fi calculată matematic la 7,83 Hz (în anii 1952-1957), conform formulei f = c / pi x D, unde c este viteza luminii iar D diametrul Pământului. Nu ma pricep la fizica si matematica dar ca f sa se modifice este logic ca una dintre constante ar trebui sa se modifice…. ori viteza luminii ,ori diametrul pamantului… ca pi ramane pi…nu??? Poate ne lumineaza un olimpic la fizica!🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

♥ Impuls pentru trezire ♥

Nimic nu e ceea ce pare a fi

DanielGaucan's Blog

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Despre spiritualitate...

Existenta precede gandirea. Osho

%d blogeri au apreciat asta: