Energiile Lunii Decembrie 2014

Mesaj primit de Jennifer Hoffman

din partea Arhanghelului Uriel

Luni, 1 Decembrie 2014

pamant

Decembrie va fi încă o lună plină de ardoare, acţiune şi va implica nenumărate activităţi – o lună care ne propulsează în viitor, dar ne şi reîntoarce în trecut; care ne invită să descindem înlăuntrul nostru, dar şi să ne extindem, la exterior, aplicând tot ceea ce am învăţat în decursul acestui an, pentru a onora o încheiere şi pentru a obţine limpezime şi ordine, din haos. Este invitaţia din partea Divinităţii, de a avansa de la vindecare, la întregirea Sinelui, dacă ne stă în putere, în lumina cuvintelor din Rugăciunea Seninătăţii, “…de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, de a schimba lucrurile pe care le pot schimba…” Ceea ce nu putem schimba, sunt ceilalţi oameni; ceea ce putem (pre)schimba, este energia la care recurgem, pentru a ne crea viaţa. Acesta este momentul propice pentru a valorifica oportunitatea de a transpune în realitate viaţa pe care ne-am dorit-o, am visat-o dintotdeauna. Întrebarea este: Avem noi oare curajul de a accepta, cu toată inima, bucuria, pacea, iubirea şi abundenţa pe care afirmăm că le dorim? Nu e nevoie decât de un gând, pentru a cere un miracol; însă e nevoie de curaj, pentru a-i permite miracolului să se manifeste şi pentru a beneficia de schimbările succesive pe care le va produce. Oprirea, încetarea activităţii s-a transformat într-un punct de cotitură şi putem alege, cu toţii, să abordăm noi direcţii.

Cinci planete îşi schimbă semnul zodiacal, în decursul lunii Decembrie – Soarele, Mercur, Venus, Marte şi Saturn; Jupiter intră în mişcare retrogradă; Uranus, în mişcare directă; avem, de asemenea, cea de-a şasea cuadratură dintre Uranus şi Pluton; iar Mercur intră în umbră retrogradă. Schimbările de semn planetar sunt salturi energetice care deschid noi portaluri, întru împlinirea unor uluitoare potenţialităţi. Planetele personale tranzitează felurite semne zodiacale, în decursul unui an, invitându-ne la o nouă călătorie, la un nou tur pe roata vieţii, bogată în experienţe pline de farmec şi învăţăminte. Spirala ascendentă a evoluţiei, marcată de planetele exterioare, cu o mişcare mai lentă, dar mai ales de expansiunea generală a conştienţei şi conştiinţei noastre, este cea care ne îmboldeşte să ne extindem şi să ne înălţăm prin portaluri şi să deschidem noi perspective pentru existenţele noastre. Ne îmbarcăm pe roata vieţii, de multe ori, împlinind o rotaţie completă, sau o întoarcere de 360 grade, moment în care ne aflăm în faţa unei alegeri – ne îmbarcăm din nou, într-un ciclu similar, pe aceeaşi roată, sau facem un salt energetic – ne ridicăm vibraţiile – ceea ce ne va desprinde de ciclul anterior şi ne va transpune într-unul superior? Nu e nevoie decât de o mică transformare calitativă, de un uşor salt vibraţional; dar, oricât de mărunt ar părea, acesta produce o schimbare semnificativă.

Totuşi, trebuie să fim dornici şi dispuşi să punem schimbarea în practică şi, totodată, să avem curajul de a accepta cu bucurie, de a integra şi de a ne alinia cu efectele ei transformatoare asupra noastră, pe termen lung. Atunci când ajungem la un punct în care orice schimbare este binevenită, întrucât suntem obosiţi, descurajaţi, decepţionaţi şi nefericiţi, suntem dispuşi să acceptăm primul lucru ce ni se iveşte în cale. La acel punct, absolut orice pare mai îmbucurător decât situaţia noastră curentă; şi riscăm să facem o mişcare laterală, care ar putea însemna un salt din proverbialul lac, în puţ. Dacă ne dorim o schimbare radicală, un salt, trebuie să fim dornici şi pregătiţi pentru o modificare de vibraţie şi frecvenţă energetică, pentru năruirea, desfiinţarea până la temelie, a tot ceea ce suntem şi am fost şi pentru zidirea unei noi fiinţe. În acest scop, este necesar să declanşăm o stare temporară de haos; de asemenea, să acceptăm o încheiere, să învăţăm din greşeli şi să mergem mai departe; totodată, să rupem legăturile cu ceea ce nu ne mai este favorabil, precum şi să invităm noi posibilităţi, al căror potenţial şi efecte sunt necunoscute.

După doi ani în Scorpion – sub semnul căruia, ne-a purtat în străfundurile inconştientului, Saturn se deplasează în Săgetător – semnul care guvernează filosofia, religia, cunoaşterea superioară, tot ceea ce este insolit. A venit timpul să evoluăm (o lecţie Saturniană) şi să devenim discipoli întru propria învăţare, îndeplinire a menirii sufleteşti, urmare a căii destinului, expansiune, evoluţie şi înălţare. Saturn ne învaţă disciplina şi concentrarea, indicându-ne unde să aplicăm schimbările şi apoi rămâne alături de noi, drept reamintire constantă a promisiunii pe care ne-am asumat-o, cu privire la lucrarea de (de)săvârşit, până la capăt. Este ca şi cum le-ai promite copiilor că vor ieşi la joacă, după ce îşi vor fi dereticat camera; iar tu ai rămâne în pragul uşii, pentru a te asigura că sunt conştiincioşi.

Cuadratura Uranus / Pluton din luna Decembrie este cea de-a şasea, dintr-o serie de şapte cuadraturi între cele două planete [în 2012, a debutat o serie de 7 cuadraturi între planetele Uranus şi Neptun, care vor avea loc până în data de 17 martie 2015] şi corespunde celui de-al treilea ochi, în conformitate cu asocierea dintre aceste 7 aspecte şi cele 7 chakre, asociere realizată, pentru prima oară, de astrologul Carol Anne Ciocco. Aceste careuri se desfăşoară din Iunie 2012 şi constituie o expansiune a conjuncţiei Pluton / Uranus, din prima jumătate a anilor 1960. Evoluăm din copiii-flori în adulţii-promotori şi seminţe ale schimbării. Cea de-a şasea chakră este locul de convergenţă dintre minte şi spirit – Divinul şi umanul sunt în asentiment, precum şi deintegrare a luminii sufletului, în negura omenească. Avem ocazia de a ne desprinde de poverile emoţionale şi de a încheia un parteneriat spiritual / uman, înainte de a atinge cea de-a şaptea chakră, cu declanşarea aspectelor aferente, în decursul lunii Martie 2015, când ne putem revendica şi purta ‘coroana’, precum şi celebra încheiere a călătoriei de întoarcere la Sursă şi restabilire a conexiunii cu Sursa.

Am tot aşteptat ca lumea să se transforme, în vreme ce lumea ne-a acordat nouă toate ocaziile favorabile schimbării — acest impas a ajuns la un punct de cotitură. Acum a venit vremea ‘sfârşitului’. Totuşi, nu în calitate de sfârşit al lumii, ci de încheiere şi definitivare a tot ceea ce nu mai deţine potenţial energetic, în beneficiul vostru. Avem oportunitatea de a încheia anul ‘în glorie’, într-o notă de optimism şi de a deschide noul an ‘la cote şi frecvenţe înalte’. Pentru ce sunteţi pregătiţi, acum – având în vedere tot ceea ce aţi trăit, de-a lungul anului trecut şi chiar o perioadă mai îndelungată? Orice sfârşit înseamnă un nou început şi nu putem avansa, cu apăsarea trecutului – ceva trebuie să dispară. Care sunt poverile de care vă eliberaţi, sau care se desprind de voi, propulsându-vă înainte?

În decursul acestei luni, cu repercusiuni asupra întregii vieţi, aţi putea asista la ‘sfârşitul’, încheierea, finalizarea şi agonia unei situaţii de viaţă care se afla în stadiu terminal, de multă vreme; însă voi o reînviaţi, o reînsufleţeaţi, de fiecare dată când se apropia de final, deoarece vă temeaţi de o potenţială pierdere. Gândiţi-vă, de pildă, la sfârşitul unei căsnicii, al unui serviciu, al unei relaţii sau al unui stil de viaţă. Odată cu acestea, s-ar fi spulberat siguranţa, stabilitatea şi confortul vostru. Chiar dacă nu eraţi fericiţi, vă erau familiare, binecunoscute. În lipsa lor, trebuie să vă redefiniţi viaţa – ceea ce include aspectele de bucurie, pace, Iubire şi abundenţă, în şuvoi nesfârşit, în curgere infinită şi fără urmă de teamă. Sunteţi dependenţi de haos? Veţi găsi răspunsul, atunci când veţi trăi în absenţa haosului. Ne putem simţi utili, chiar dacă nu soluţionăm o problemă, nu pacificăm situaţii conflictuale, nu ordonăm situaţii haotice sau nu ne confruntăm cu o provocare? Acum avem oportunitatea de a ne ocupa de această întrebare, cu mare sinceritate şi de a afla dacă ne dorim cu adevărat şi suntem pregătiţi pentru ‘… pe pământ pace, între oameni bunăvoire!’ [vezi Luca 2: 14]

Ceea ce se apropia de sfârşit şi se afla ‘la capătul resurselor energetice’, este acum la FINAL; nu mai este cu putinţă reînvierea sau resuscitarea unor situaţii care, pur şi simplu, nu mai deţin potenţial energetic, oricât de mult aţi dori să persiste. Şi dacă voi nu sunteţi dornici de final, de desprindere; în schimb, cealaltă persoană implicată este pregătită şi vă aduce la cunoştinţă că, în ceea ce o priveşte, totul a fost spus şi făcut, toate cărţile au fost jucate. Fie situaţia se încheie dintr-odată, fie devine atât de intolerabilă, încât trebuie să o lăsaţi în urmă. Noi cărări ne îmbie, pe când cele vechi se închid; şi trebuie să păşim pe ele, întrucât se înscriu în cursul firesc al evoluţiei şi înălţării, pe care ni l-am asumat.

Cuvântul cheie sau tema lunii Decembrie este pace, care nu înseamnă absenţa sunetului sau a mişcării, ci prezenţa calmului, seninătăţii şi detaşării. Vă puteţi bucura de calm, în toiul oricărei furtuni, dacă refuzaţi să participaţi la haos şi, în schimb, rămâneţi în energia păcii. Detaşaţi-vă de haos; şi, totodată, recunoaşteţi, acceptaţi şi asumaţi-vă responsabilitatea numai pentru ceea ce vă aparţine sau vă revine, cu adevărat! Fiţi conştienţi de propria valoare; de asemenea, concentraţi-vă asupra sinelui şi propriilor interese, valorificând energia acestei luni, cu scopul de a afla ceea ce prezintă, într-adevăr, importanţă, pentru voi, şi de a vă aşeza viaţa pe o nouă fundaţie! Stabiliţi-vă intenţii clare pentru noile situaţii de viaţă pe care doriţi să le atrageţi, materializaţi sau creaţi; şi astfel, veţi şti de ce anume să vă desprindeţi. Fiţi fermi cu privire la ceea ce meritaţi şi doriţi să aveţi în viaţă, întrucât voi sunteţi singurii care se limitează pe sine şi îşi stăvilesc propriul flux de energie.

În perioada Sărbătorilor, apreciaţi şi fiţi recunoscători pentru ceea ce aţi învăţat pe parcursul acestui an, întrucât pregăteşte scena pentru 2015, precum şi pentru următoarea etapă evolutivă ce va fi, cu siguranţă, plină de bucurie şi de pace; iar calea către împlinire va fi, la rândul ei, plină de Lumină şi uşor de distins.

Sa vă bucuraţi de o lună minunată!

http://spiritlibrary.com/uriel-heals/december-2014-energy-report

Sursa: editura foryou

Articolul următor
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

♥ Impuls pentru trezire ♥

Nimic nu e ceea ce pare a fi

DanielGaucan's Blog

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Despre spiritualitate...

Existenta precede gandirea. Osho

%d blogeri au apreciat asta: