Mesaj de la CONSILIUL CELOR NOUĂ

Traducere Const. Mihăilescu

ochi

Suntem Consiliul lui Nouă, unul dintre multele consilii implicate în evoluția și tranziția planetei Pământ.
Astăzi voi începeți o nouă fază a evoluției umane.
Energiile subtile care cad pe Pământ și vin de la diversele stele și planete, și-au modificat compoziția, ca urmare a poziției diferite a planetei voastre în panoplia universală. Aceasta însemnă că voi și planeta vostră vă mișcați acum în alt sector al universului, care are impact asupra sistemului vostru planetar cu un alt set de semne zodiacale și, implicit, cu alte câmpuri de energie cosmică. Studiul acesta este apanajul astrologiei și astronomiei, considerate, pe bună dreptate, științe care studiază puternica implicare și interdependență dintre aștri și dintre lumi. Însă, ceea ce numiți voi știință s-a ținut departe de spiritualitate, de ezoterism. Acum lucrurile au început să se schimbe, știința (Nota C.M.: adică acea parte a cunoașterii și cercetării care nu a admis decât acele dovezi și probe care au putut fi reproduse; altfel spus, știința a certificat doar aspectul material al creației),tendința actuală de pe Pământ fiind de a apropia Spiritualitatea de Știință. Aspectele ezoterice, spirituale, religioase ale lumii voastre încep să se apropie, cu tendința ca, în viitor, să se contopească. Viitorul va arăta că nu există decât o unică știință ca aspect al Creației și că ramuri precum cercetarea materialității (numită de voi știință), cunoașterea ezoterică și spiritualitatea își au originea în gândirea și voința Creatorului (Nota C.M.: ca act de creație a Unicului sau de co-creație, împreună cu dumnezeii universurilor). Voi vă redescoperiți acum lumea în care ați existat mereu, înțelegând din ce în ce mai mult din tainele Adevărului Universal.
În ceea ce privește societatea umană a ultimelor secole, ea a dovedit o tendință de coagulare, de restrângere într-un spațiu din ce în ce mai aglomerat. Tendința aceasta a fost o politică a liderilor voștri care au avut tot interesul să creeze mari colectivități umane pe care le puteau manipula mai ușor prin condiționalitățile pe care ei le creau.
Populațiile au fost înghesuite în mari aglomerări urbane, rupte de condițiile naturale pe care Mama Pământ putea să le ofere rezidenților săi. Condițiile „de la oraș”, care ofereau și multe comodități, au încurajat oamenii să părăsească „locul de la țară” și să se angajeze în industrie, comerț etc. acceptând privațiunile civilizației urbane plătite cu renunțarea la minunile pe care ți le poate oferi natura.
Prin constrângerile pe care colectivitatea umană a fost nevoită să le suporte, și care au avut un impact negativ asupra sănătății, condițiilor de viață și manifestării liberului arbitru, se poate spune că lumea a trecut deja prin Cel de al Treilea Război Mondial.
Racilele societății urbanizate încep să fie tot mai mult puse în evidență.
Să vă fie clar: a existat un interes al unui mic grup de oligarhi care v-au momit cu iluzorii avantaje ale traiului citadin. Motivația curentului de urbanizare și supra-urbanizare o înțelegeți mai greu căci efectele se produc în timp și ele sunt planificate de puținii care vă manevrează și vă contorsionează convingerile.
Cohorte de jurnaliști educați în spiritul asmuțirii unor categorii de oameni împotriva altora, are succes, sau, cel puțin, a avut până acum, dacă vă gândiți că pe scena politică mereu se aruncă subiecte incitante, abătându-vă atenția de la adevăratele și stringentele probleme ale omenirii. Hrănită astfel, societatea se sfâșie în interiorul ei prin proprii ei combatanți, mutând conflictele din locul lor de drept, în masa mare a populației. Este modalitatea prin care cei câțiva controlează totul și își asigură liniștea și continuitatea.
Din fericire, lucrurile încep să se schimbe în acest sfârșit de ciclu cosmic, care aduce modificarea conștiințelor, prin ridicarea tot mai accentuată a vibrației. Apar acum jurnaliști curajoși, reporteri din mass-media alternativă, care nu se mai lasă păcăliți sau mituiți. Ei trag perdeaua de fum la o parte, o pătrund cu lumina adevărului și scot la iveală adevăratele racile ale societății și-i demască pe autorii lor.
Trebuie însă multă atenție pentru a discerne cine spune adevărul și cine nu. Aproape zilnic apar realizatori ai diverselor programe de radio, tv. care nu și-au schimbat decât discursul dar care, în fond, servesc acelorași stăpâni sau unora mai noi, încă și mai perfizi. Acesta este acum pericolul: CONFUZIA.
În cărțile sfinte se vorbește despre Apocalipsă. Puteți considera că acele vremuri au sosit și că haosul prin care treceți vă pune la grea încercare răbdarea și intuiția. Sfârșitul acestei perioade haotice, plină de provocări, se va încheia prin revelarea adevărului care vă v-a ajuta să vă aliniați civilizațiilor avansate ale universului.
Acest proces operează cu Lumină Divină care penetrează și spală toată negativitatea acumulată în eoni.
Razele cosmice pătrund în atmosferă lumii voastre și în corpurile voastre. Ele produc mutații profunde în structura materiei, ADN-ul vostru se modifică substanțial, ca o necesitate ca ființa să se poată adapta la noile condiții oferite de dimensiunile superioare. Cei aflați în prima linie deja au intrat în procesul de modificare ADN (nota C.M.: „încolțirea” celei de a treia sau a patra spirală).

Există acum în lumea voastră ființe-markeri, cu ADN extraterestru. Aceste ființe întrupate ca oameni, au devenit cunoscute ca semințe stelare.

Lisa Renee, în munca ei plină de strălucire, a chemat pe acești deținători încarnați pe Pământ să-și unească eforturile pentru a ajuta la ancorarea energiilor cu frecvențe ridicate, care vă sunt trimise pe planetă. Aceste persoane acționează în calitate de transformatoare energetice pentru restul omenirii, pentru ca ființele să poată tolera șocul frecvențial al energiilor care sosesc.

Trupurile voastre sunt adevărați electromagneți care răspund impulsurilor razelor cosmice (galactice și solare) Scopul este de a transforma ființele umane pământene în ființe galactice.

Da, dragilor, deveniți ființe galactice.

ADN-ul vostru este în mare măsură înțeles greșit de știință. Oamenii voștri de știință care au studiat ADN-ul, nu au reușit să interpreteze corect structura acestuia.

Știți că ADN-ul uman conține aparent mai puține gene decât are o rață sau unele plante?

Cea mai mare parte a ADN-ului vostru a fost considerat de știința voastră ca fiind o  „vechitură”, un balast inutil. Cu toate acestea, fizicienii care fac pionierat au început să înțeleagă că ceea ce pare a fi balast fără utilitate, o stare aparent inertă și nefolositoare, are o mare importanță în rolul și funcționalitatea corpului și, mai ales, reprezintă depozitul de comori care așteaptă să fie trezite și puse la treabă atunci când se va fi realizat procesul de ascensionare în dimensiuni superioare. Pe scurt, ADN-ul uman, spre deosebire de orice alt ADN animal de pe planetă, are o structură și o funcționalitate multidimensională. Acest ADN va asigura ființei umane expresia ei multidimensională în viitorul apropiat.
Există în structura voastră ADN markeri extratereștri care vorbesc despre istoria devenirii ființei umane, în perioada în care, cu cca 100.000 de ani în urmă, s-au făcut manipulări genetice de către inteligențe nepământene. Ele erau făcute cu intenția de a accelera evoluția ființei umane.
Vă încurajăm să studiați lucrările lui Kryon, (Nota C.M.: expert-practician extraterestru aflat într-o dimensiune superioară care, cu ajutorul unor echipe specializate, a refăcut majoritatea rețelelor energetice ale sistemului planetar și lucrează la punerea în evidență a multor adevăruri ascunse, care privesc geneza și istoria Pământului și a ființei umane).
Vă încurajăm să aflați mai multe despre divinitatea plantată de Dumnezeu în structura voastră ADN, sarcină pe care au avut-o verii voștri din Pleiade.
Timpul acestor activări și revelații a sosit. Maeștri aflați pe planetă lucrează acum cu succes la încorporarea în ființa umană a unor abilități și caracteristici care pregătesc prototipul uman al viitorului.

Există chiar acum pe planetă, sau în subteranele acesteia, școli ale misterelor în care se fac inițieri ale ființelor umane aflate în corp fizic sau corp astral. Ele încorporează cadourile care li se oferă și care îi va transforma în ființe multidimensionale. De fapt, acești maeștri, în marea majoritate a cazurilor, activează și pun în funcțiune mecanisme aflate în subconștientul celor supuși unor asemenea transformări. În felul acestea, noi abilități, noi capacități apar în câmpul de posibilități de exprimare al ființelor.
Într-adevăr, celulele nu pot face diferența dintre tine și alte ființe ca inteligența care le însuflețește și le conectează la alte ființe de pe planetă, chiar de pe Lună, Soare și stele. Acest tip de inteligență a fost numit „dragoste” și este forța energetică de bază, care leagă lumile împreună, fie ele mici sau foarte mari.
Pe măsură ce ajungeți să vă înțelegeți sinele, începeți să vă acceptați așa cum sunteți și să vă tratați ființa cu amabilitate. Ca urmare a acestei atitudini, mitocondriile celulelor voastre încep să răspundă și să înflorească, ceea  ce va conduce la transformarea corpului și la curățarea lui de vechile umbre energetice pe care le conține.
Acele persoane ale căror corpuri au intrat în acest proces de curățare și epurare, se confruntă cu diferitele forme de disconfort, cunoscute generic ca forme gripale.
Toate pungile (depozitele) de rezistență aflate la nivel macrocosmic sau microcosmic sunt în curs de evidențiere.Acele forme care nu se vor putea adapta la frecvențele mai înalte, optime, se vor muta în dimensiunile mai joase cu care rezonează. Aici intră atât specia umană cât și animalele.

Unele plante și animale și-au îndeplinit scopul pentru care se află acum pe Pământ, pentru a ajuta evoluția umanității și planetei. Noi plante și animale vor fi „descoperite”   și ele vor sprijini evoluția în continuare. Ele vor fi caracterizate de energii cu frecvență de vibrație superioară. De fapt, ele au fost acolo mereu dar nu era necesar să iasă în evidență până acum.

Într-adevăr, multe lumi sau dimensiuni exista simultan în lumea voastră. Oamenii înțeleg în prezent puțin din capacitatea diferitelor forme de viață de a exista în formă fizică la frecvențe mai mari, în a patra și a cincia dimensiune.
Aceste dimensiuni nu sunt așezate ca straturile de tort, fiecare ocupând un anumit spațiu distinct. Chiar și așa, diferitele straturi sau divizări ale ADN-ului vostru nu exista separat una de alta, dar acum constatați că sunt în pachete, întrețesute și care rezonează cu întregul. Corpurile voastre se află într-o lume încă nevăzută, ca energie, culoare și sunet. Mai mulți „voi” există în afara corpului vostru decât în ​​acea minusculă formă fizică. Voi vă extindeți departe, dincolo de stele și existați în multiple aspecte. Compoziția voastră se regăsește și în stele, și asta trebuie să vă convingă că voi sunteți mult mai prețioși decât vă puteți imagina.
Bătrânii populațiilor indigene sunt deținătorii de secrete și prevestiri pentru lungi perioade de timp. Ei încep să se deschidă și să împărtășească lumii cunoștințele lor ancestrale. Acești oameni, în societățile lor secrete sunt cunoscători ai unor tradiții transmise din gură în gură generațiilor, dovedind că strămoșii au fost mult mai mult decât se cunosc a fi astăzi.
De asemenea, unii oameni de știință și cercetători, posesori ai unei gândiri avansate, au descoperit filoane secrete de ruine antice care conțin artefacte și tehnologii pe care lumea actuală nu este capabilă nici să le înțeleagă, nici să le reproducă. Felul în care au fost construite rămâne încă un mister nedezlegat. Sub nisipurile planetei se află ascunse secrete tot atât de multe și de importante precum cele din structura necunoscută și necercetată a inconștientului. Omenirea este pe cale să se trezească pentru a cunoaște măcar o parte a trecutului său.
Lipsa actuală de cunoaștere se datorează celor care v-au stăpânit și v-au manipulat prin acțiuni și teze false, cu scopul de a vă putea ține în întuneric și sub control. Cu toate acestea, extinderea internetului va ajuta repede la recuperarea a ceea ce s-a pierdut din cunoaștere.
Tot mai puține sunt companiile care dețin canale de mass-media. Sfatul nostru este de a nu folosi drept surse televiziunile, canalele radio și presa, deoarece aceste sunt adevărate oficine ale forțelor răului, atent concepute și subtil infestate cu știri false.
„Armata” mass-media este una a propagandei și înșelăciunii, instruită să distragă atenția oamenilor de la problemele reale ale societății și să pună cititorii, ascultătorii și telespectatorii pe piste false, care nu duc nicăieri și nu pot rezolva problemele sociale, culturale, administrative etc. Aparatura din ce în ce mai sofisticată (telefonie mobilă, televizoarele cu multiple posibilități, tabletele etc) răpește libertatea ce gândire socială și angajament social, în primul rând a tineretului, care se izolează practic de cei din jur, reducând tot mai mult aria de interes a celor împătimiți. Totodată, numărul celor interesați și dornici de a petrece cât mai mult timp în natură scade substanțial, consecințele în plan psihic și fizic afectând un număr crescut de indivizi. Plimbările în aer liber, grădinăritul, activitățile de creație (pictură, muzică, sculptură), precum și sportul angajează corpul, mintea și inima în acțiuni stimulatoare.
Se impune a se pune o întrebare: DE CE se întâmplă asta, din moment ce ființa umană a fost dotată cu tot ceea ce-i trebuie, pentru a avea o viață îndelungată și prosperă? Cunoașterea trecutului vostru glorios și divin, trebuie să vă ajute să vă redescoperiți adevăratele origini și să vă reorienteze pe căile evolutive ale devenirii umane și revenirea ei în concertul lumilor galactice și universale.
Revelațiile vor continua. Informațiile care acum par atât de incredibile și șocante, vor intra în cotidian și vor crește bagajul general de cunoaștere a omenirii.
Permiteți ca ceea ce este bolnav în voi și care trebuie vindecat, să primească Lumină, pentru ca suferința, ignoranța, frustrările de orice fel să accepte atingerea iubirii divine. Lăsați Lumina Divină să vă înconjoare și să vă pătrundă ființa.
Drumul vostru este către paradis, către raiul pe care fiecare dintre voi l-a visat. Destinul vostru nu va eșua în promiscuitate, în mizerie și în întunecimea minții. Pământul va redeveni minunata grădină a Domnului.
Sarcina voastră este să faceți alegeri potrivite, inspirate, lipsite de interese meschine, de minciună și patimă. Umanitatea poate deveni o colectivitate glorioasă, așa cum sufletul fiecărei ființe este.
Simțiți unitatea vieții în copacul pe care-l întâlniți, în ființa cu care vă intersectați drumurile, în animalul care se uită la voi cu blândețe, iubire și speranță. Procedând astfel, veți trăi din ce în ce mai multe momente de „AHA”( „deci, acesta este adevărul, asta trebuia să înțeleg”) care vă vor lumina mintea și vă vor deschide inima.

Ne oprim aici cu intervenția noastră, spunându-vă „la revedere, pe data viitoare”. De fapt, noi suntem mereu aproape de voi și, oricât n-ați crede, lucrăm cu mulți dintre voi, atunci când corpul vostru fizic se odihnește.
În zilele, lunile și anii care vin, tot mai mulți dintre voi vor deveni conștienți de faptul că suntem adevărații voștri prieteni, căci facem parte din aceeași familie.
Namaste!
Noi suntem Consiliul lui Nouă și am transmis acest mesaj prin canalul Eliza Ayres (aka Tazjima).
Sursa: http://www.bluedragonjournal.com via http://ascensiuneaspiritului.blogspot.ro/2015/03/divini-prin-natura.html

Lasă un comentariu

2 comentarii

  1. LACRAMIOARA

     /  Martie 9, 2015

    Un articol cu multe informatii .Multumesc si sa auzim de bine!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

♥ Impuls pentru trezire ♥

Nimic nu e ceea ce pare a fi

DanielGaucan's Blog

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Despre spiritualitate...

Existenta precede gandirea. Osho

%d blogeri au apreciat asta: