De Paște se deschide o fereastră către recunoașterea noastră (I)

stele

Mesaj de la Ashtar

(4 april 2015:channeler: Beth Trutwin)

Traducere Const. Mihăilescu.
Salutări Cetățeni ai Pământului, sunt Ashtar și fac această comunicare prin canalul Elizabeth Trutwin.

Noi îl cunoaștem pe fiecare dintre voi care crede și este de acord cu misiunea noastră în ceea ce privește Ascensiunea planetei Pământ. Ajutorul vostru cel mai important, în această acțiune, este să fiți deschiși și să aveți inima plină de lumină care să pătrundă cele mai întunecate zone ale planetei și ale ființelor.

Alături de noi, sufletele curate și luminoase ale ființelor ajută procesului de înălțare. Permanent, noi desfășurăm o muncă de supraveghere a planetei pentru a cunoaște și contracara orice acțiune pusă la cale de forțele întunericului.

Așa cum am spus și cu alte ocazii, planetei voastre i s-a oferit o rară oportunitate prin care voi să învățați adevăratele legi ale universului, care să vă ajute să progresați în toate domeniile vieții:  fizic, mental și spiritual. Acestea nu sunt legi religioase. Sunt Legile Universale care ridică sufletul spre Iluminare, în Eterna Beatitudine, proces cunoscut și sub denumirea de Înălțare Divină. Pentru a demara și susține acest proces, fiecare trebuie să urmeze un program care să păstreze sfințenia (sacralitatea) corpului, acest adevărat templu în care Dumnezeu își păstrează scânteia divină.

Nu-i nicio exagerare: corpul vostru fizic este un templu în care sunt păstrate sufletul și spiritul divin. Fără ele, corpul fizic este un cadavru, căci atunci când ele îl părăsesc, se instalează imediat moartea și începe procesul de descompunere a materiei din care a fost alcătuit.

Pentru a reveni pe Pământ, sau pe altă planetă, sufletul trebuie să-și ia un nou corp, trecând prin procesul nașterii. Fiecărei vieți i se atribuie un corp, un vehicul, care să ajute sufletul să experimenteze ceea ce și-a propus în programul cu care se naște. Ciclul naștere-moarte nu este idealul existențial al sufletului deoarece este un ciclu al suferinței.

Pentru a-și menține sănătatea, corpurile fizic și mental trebuie hrănite.

Calitatea hranei este determinantă în asigurarea și păstrarea sănătății spirituale.

Cunoașteți desigur că ființa umană ară nevoie atât de hrană materială cât și de hrană spirituală. Această hrană trebuie să nu fie poluată în niciun fel, dacă dorim să ne menținem corpul în deplină sănătate fizică și mentală.

Toate procesele care au loc în corpul vostru trebuie să se desfășoare într-un echilibru perfect, și, pentru aceasta, se impune să selectați hrana cea mai pură, lipsită de poluanți.  Am spune că poluanții minții sunt mai periculoși și mai greu de evitat. Influența dintre cele două tipuri de hrană este reciprocă, una condiționând-o pe cealaltă. Există o „terapie” sigură și care nu dă greș, pentru a menține sănătatea minții. Ea se numește MEDITAȚIE. Prin meditație, mintea poate fi disciplinată, poate fi orientată spre acțiuni și gândire sănătoase. De ce? Pentru că procesul meditației vă ajută să vă ridicați frecvența de vibrație unde nu aveți cum să întâlniți altceva în afară de spiritul divin. Prin meditație, vă apropiați mai mult de planurile superioare unde domnește iubirea, compasiunea, bunele intenții și milostenia.

În faze superioare, prin meditație puteți înțelege și căpăta abilități precum telepatia, levitația, teleportarea (fizică și astrală). Toate acestea se numesc siddhas-uri și ele reprezintă modalități prin care pot fi utilizate mai bine Legile Universale.

Este adevărat că aceste practici se deprind prin multă insistență și dăruire, într-o lungă perioadă de deplină consacrare. Însă efortul depus va fi bine răsplătit. Pe viitorul practicant trebuie să-l „macine” o profundă dorință de a fi un Jedi Warrior (nota C.M.: eu îl traduc prin Luptător al Luminii) și o disciplină riguroasă de a începe aceste tehnici nu neapărat sub îndrumarea unui guru. Adevărul verificat mereu este că atunci când elevul este pregătit, Maestrul nu va întârzia să apară.

Când Cel cunoscut de voi ca Iisus Hristos a fost trimis pe Pământ, El a venit nu numai să învețe ci și să arate un model de ființă umană, trăitoare pe acea planetă. El a arătat frumusețea, înțelepciunea, eficacitatea posibile a se regăsi în ființa umană. A fost modelul de urmat care a arătat că Legile Atotputernicului Creator pot fi respectate și urmate de cei care doresc cu toată ființa lor aceasta, în pofida lucrării demonice. El a știut și a demonstrat cum omul poate să iasă de sub robia lucrurilor materiale, să evite orbirea  strălucirii aurului și să depășească disperarea și tristețea, dând astfel o șansă de salvare civilizației umane și planetei Pământ. Din păcate, omenirea planetei nu era pregătită să-L urmeze.

Cum veți sărbători Paștele, dragilor? Veți pregăti un ospăț din carne de animal? Foarte probabil, pentru mulți dintre voi care veți respecta „tradiția”, în pofida Legilor Universale care spun că nicio ființă nu ar trebui să facă rău alteia. O dieta vegetariană ar fi mult mai indicată pentru corpul vostru și mintea voastră. Ați evita astfel să pângăriți templul vostru sacru și nu v-ați mai încărca cu o karmă negativă, pe care va trebui să o decontați în viitor. Voi, oamenilor, ar trebui să înțelegeți că ați venit pe planetă pentru a o apăra și a ocroti viața de pe ea, în multiplele ei forme. Voi ați ales să veniți pe Pământ pentru a răspândi dragoste și compasiune. Gândiți-vă la asta!

Regatul animalelor n-ar trebui să plătească tribut omului pentru nimic, căci el se află aici pentru a sluji omul și planeta căreia-i conferă, prin diversitatea speciilor, frumusețe și sănătate.

A doua zi de Paște, dragilor, este frumos și pe plăcut Cerului să fiți în mijlocul celor dragi, întâmpinând cu iubire și deschidere răsăritul de Soare. Măcar în acea zi, stați în natură, priviți cerul și lăsați-vă scăldați de razele sfântului Soare. Gândiți-vă la frații voștri din galaxie și din univers și trimiteți-le gândul vostru de iubire. Ei sunt familia voastră de peste tot și mulți reprezentanți ai lor se află în sistemul vostru solar pentru a asista și ajuta la încheierea fericită a procesului de Ascensiune în care sunteți angajați. Și ei au familii ca și voi, și ei și le doresc aproape, dar iubirea și simțul datoriei îi fac să rămână în navele lor care survolează la diferite altitudini cerul Pământului.
Astăzi este sărbătoarea Paștelui. Moise a primit de la ființele venite cu nave spațiale Legi Universale din partea Divinității. Zile în șir o navă spațială a planat deasupra muntelui Sinai pentru a comunica lui Moise legile cu ajutorul cărora el era chemat să-și conducă poporul. În cinstea solilor veniți din cer, el trebuia să sacrifice „ vițelul de aur”. Nici în timpul vieții lui Moise, deci înainte de venirea Mântuitorului Iisus Hristos oamenii de pe Pământ nu erau gata să primească cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să înțelegeți că acea învățătură nu era una religioasă. Și acum, ca și atunci, vizitatorii de pe navele extraterestre vizitau Pământul din dorința de a ajuta civilizația umană să Ascensioneze. Acestea sunt vizite care au un caracter ciclic și care sunt aliniate unor conjuncturi astrale. Aceste cicluri au fost numite de către hinduși, Yuga. Hindușii numesc aceste Yuga. Pe vremea lui Moise a fost nevoie ca umanității pământene să i se transmită un set de norme și reguli, decurgând din Legile Universului, pentru că și atunci, umanitatea se afla într-o perioadă de decădere și îndepărtare de Dumnezeu.

Pe atunci, „vaca de aur” reprezenta dorința împlinită. Era o învățătură hindusă cunoscută și în Egipt ca venind de la Hathori.

Din istoria voastră reiese că Moise a ajuns în Egipt. Era o perioadă în care populația era săracă material și spiritual din cauza Cabalei Întunecate care preluase controlul asupra Pământului. Planeta era atât de încărcată cu negativitate încât era pe moarte, așa cu ajunsese și de curând, în urmă cu câteva zeci de ani. Zeița reprezentată de o vacă (care semnifica, dorința) era asociată stelei care poartă denumirea de Aldebaran. Se află în constelația cunoscută de voi sub denumirea de Constelația Taurului.

Majoritatea dintre voi cunoașteți desigur că Hathorii sunt o civilizație extraterestră. Ei provin din Aldebaran, unde există un mare templu al Creației.

Pe această planetă a fost construită Piramida Giza, care, ulterior, a fost adusă pe Pământ, folosindu-se tehnologia extraterestră avansată. În această piramidă, la partea ei inferioară, există un puternic generator care funcționează și astăzi și care este folosit pentru monitorizarea permanentă a piramidei de către Federația Galactică. Cu ajutorul acestui foarte mare generator, Federația Galactică corectează și menține în limite admisibile axa planetei Pământ.

Prin canale false de informare, se vorbește despre schimbarea polilor. Aceste informații nu sunt adevărate, este o dezinformare. Prin monitorizare și acțiuni corective, Comandamentul pe care-l conduc face sigură funcționarea și mișcările planetei Pământ.  Tot ceea ce i se întâmplă acestei planete este spre siguranța ei și a sistemului planetar respectiv. Creșterea masei planetare este minuțios controlată și benefică pentru sănătatea sistemului planetar.

Topirea calotelor glaciare este o operație care face parte din programul Federației Galactice și nu trebuie să inducă temeri, care nu ar face decât să crească cantitatea de energie negativă, așa cum urmărește Cabala Întunecată.
Adevărul este că apa dulce care intră în mări și oceane produce efecte severe, atenuate mult de acțiunile ample ale Ordinului Pleiadelor, diminuând mult din puterea și efectele distructive ale furtunilor enorme care, altfel, s-ar produce pe Pământ. Tot ceea ce s-a întâmplat și se va întâmpla, face parte din Planul Divin, al salvării și înălțării Pământului și transformării climei în una temperată, foarte propice vieții.

Pe măsură ce calotele glaciare se topesc, intrările spre centrul Pământului devin accesibile și oamenii vor putea pătrunde până la ecluzele subterane care vor putea fi manevrate după necesități. Poveștile despre evacuarea umanității pe alte planete trebuie uitate. Fiți puternici și încrezători în existența îndelungată a civilizației pe Pământ
SURSA: http://CosmicAscension.org via http://spirituletern.blogspot.ro/2015/04/de-paste-se-deschide-o-fereastra-catre.html?spref=fb

Articolul următor
Lasă un comentariu

1 comentariu

  1. ''Soare'' Petrescu Constantin

     /  Aprilie 23, 2015

    vreu sa intru si eu in legatura cu voi,,de ce ne ati lasat atata timp neajutorati daca voi santeti mai avansati? eu am inteles ca iisus Hristos este ATOTPOTERNICUL CREATOR intrupat; ; eu cred in voi si in aceste lucruri care duc spre evolutie si ca un favoru , am nevoe urgent de ajutor,; spiritual. material, moral/ mental ,de orice natura, sint in inpas si nu pot sai ajut pe cei dragi,va asteptam cu drag,dar aveti grija cum va faceti aparitia pentru ca noi nu sintem cu mintea ” deschia”,si sar putea sa avem un soc emotional , ca o curiozitate, ce a fost inainte de Moise? ,nu am inteles un aspect, Elohimii, ne au modificat genetic si ne au insufletit cu spirit Divin,dor pe uii,si alte rase nu,ce au fost gasite la venirea Lor? animalele, nu au suflet? pe alte planete mai sint oameni ca noi, noi ne putem intrupa pe alte planete?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

♥ Impuls pentru trezire ♥

Nimic nu e ceea ce pare a fi

DanielGaucan's Blog

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Despre spiritualitate...

Existenta precede gandirea. Osho

%d blogeri au apreciat asta: