Principala configuratie astrala a Lunii Iunie 2015

harta-luna-noua-iunie2015

În zilele de 11 și 12 Iunie 2015 avem parte de a o serie de configurații foarte interesante care vor dinamiza întreaga perioadă.

Tema principală este dată de conjuncția Soare – Marte din data de 12 iunie 2015, la gradul 21 Gemeni. În jurul acestui aspect se va construi o Cruce Cosmică formată din Pallas Athena la 20 Săgetător, Lilith/Luna Neagră la 21 Fecioară și Chiron la 21 Pești.

Această cruce cosmică nu are o forță foarte mare deoarece ea nu include decât Soare și Marte ca planete de prim rang. Dar, pe de altă parte, este o configurație care poate pune lucrurile în mișcare. Acest lucru se întâmplă într-un mod mai evident, mai subtil.

Având loc în semne mutabile, energia degajată va împinge lucrurile către schimbare, către tranziție spre o nouă etapă dar fără a delimita clar noua direcție. Configurația va genera condițiile necesare pentru ca noi să înțelegem că trebuie să ieșim din zona de confort, din punctul fix în care ne aflăm.

La câteva zile distanță, pe 16 iunie, va urma momentul de Lună Nouă la 25 Gemeni. Marte, la 24 Gemeni, este parte activă a aspectului Soare-Lună. Luna Nouă va planta semințele schimbării inițiate cu câteva zile înainte, la momentul Crucii Cosmice.

Revenind la configurația noastră, observăm că la baza ei se află opoziția Soare/Marte cu Pallas Athena. Această opoziție reprezintă pivotul în jurul căruia celelalte elemente orbitează. Pallas este de ceva vreme retrogradă în semnul Săgetătorului și ne-a creat premisele de a ne schimba anumite tipare mentale, principii și filosofii de viață. Opoziția cu Soare/Marte în Gemeni ne ajută să ne focalizăm în exteriorul nostru și să găsim confirmări pentru schimbările interioare. Universul ne va răspunde și ne va aduce acele situații, acei oameni care să ne confirme sau infirme ceea ce noi credem că trebuie să schimbăm în modul în care judecăm Lumea.

Opoziția Luna Neagră – Chiron accentuează nevoia de vindecare profundă pe care o resimțim cu toții. Acest aspect mai poate fi văzut ca și conjuncție dintre Priap și Chiron, unde Priap semnifică natura noastră masculină primitivă, ancestrală, instinctuală. Centaurul Chiron vine și ne ajută în a vindeca o traumă în relația cu energia masculină, Yang. Fiind în semnul Peștilor poate fi în strânsă relație cu acel curaj de a acționa în numele a ceea ce crezi.

Punând cap la cap elementele constructive ale Crucii Cosmice putem spune că rolul ei este de a crea premisele pentru a ne schimba perspectiva și modul de percepția a realității astfel încât să avem mai mult curaj și determinare în a merge pe drumul nostru.

La această configurație se conecteză și Jupiter la 18 Leu alături de Uranus la 19 Berbec. Cele două planete vin și susțin conjuncția Soare-Marte și o transformă pe Pallas Athena în Focarul întregii configurații. În acest fel avem activate toate cele 3 semne de Foc care vor fi susținute în manifestarea lor de către elementul Aer (Gemeni).

Jupiter din Leu va aduce curajul și optimismul de a privi înspre viitor. Uranus din Berbec va aduce dorința de schimbare, de nou, de a rupe tot ceea ce ne blochează în evoluția noastră. Pallas Athena va primi toată această energie și va hiperactiva semnul Săgetătorului. Zona din astrograma noastră care conține semnul Săgetătorului va fi terenul în care noi putem face o schimbare, putem să forțăm lucrurile astfel încât să ieșim din acele tipare care ne împiedică să fim fericiți.

Întreaga configurație descrisă mai sus prezintă o serie de riscuri și pericole la care trebuie să fim atenți. Asteroidul Icarus este conjunct cu Soare-Marte. Acest lucru trebuie să ne reamintească de faptul că dacă ne apropiem prea mult de Soare putem să cădem și să murim. Cu alte cuvinte, dacă facem lucruri pentru care nu suntem pregătiți riscăm să pierdem. Focusul foarte mare pe energia Săgetătorului ne poate face mult prea optimiști și mult prea încrezători în forțele noastre. Iar acest lucru ne poate duce la decizii greșite și evaluări incorecte ale unor oportunități. Ca și tendință globală, în perioada 11-12 iunie există un risc mai ridicat pentru accidente aviatice.

În concluzie: folosește această perioadă pentru a-ți redefini filosofia și principiile de viață. Reevaluează-ți situația curentă și vezi care sunt acele elemente care acționeză ca o frână în evoluția ta.

DAN CIUBOTARU,
Președinte AAR

Sursa: http://www.astrele.ro/2015/05/21/principala-configuratie-astrala-a-lunii-iunie-2015/

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

♥ Impuls pentru trezire ♥

Nimic nu e ceea ce pare a fi

DanielGaucan's Blog

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Despre spiritualitate...

Existenta precede gandirea. Osho

%d blogeri au apreciat asta: