Portalul pleiadian – 2015 Transmisiile de toamnă (1)

piramida

Remer Ra: Bine ai revenit, Oryen! Așteptam cu nerăbdare această transmisie! A fost o vara lungă… și interesantă.

Oryen: Bine v-am regăsit, dragi frați pământeni! Da, se poate spune că a fost o vară interesantă în emisfera voastră.

Remer Ra: Cu o căldură care a scos la suprafață tot felul de ”otrăvuri” sufletești, parcă anume pentru a fi uscate și eliberate. Această vară a frământat puțin chiar și sufletele care păreau să-și fi găsit echilibrul într-o oarecare măsură. Mi se pare că procesul de purificare nu se mai termină. Tare aș vrea să-mi dai o veste bună cu privire la acest proces.

Oryen: Vestea bună este tocmai intensitatea acestui proces al schimbării! După cum știi, sistemul vostru solar, deci și Geea, a intrat într-o nouă bandă de energii înalte. Această energie nu este nici bună, nici rea! Amplifică atât procesele de purificare cât și pe cele de transformare, dezvoltare, rafinare, amplificare ale aspectelor pozitive.

Remer Ra: Ar fi ideal dacă s-ar descoperi o modalitate prin care să se facă un fel de șuntare a procesului de purificare, dar știu că nu se poate așa ceva. Sunt voci care spun că s-ar impune un ajutor mai consistent din partea fraților noștri de pe alte planete.

Oryen: Acest ajutor a fost tot timpul la dispoziția voastră! Niciodată nu v-am părăsit și nici nu o vom face! Suntem alături de voi și vă ajutăm în diverse moduri, chiar dacă nu conștientizați acest lucru. Dar iată că sunt nevoit să repet încă o dată: Nu putem face alegeri în locul vostru! Nu putem ierta în locul vostru! Nu putem iubi în locul vostru! Nu ne putem bucura în locul vostru! Nu putem alege pacea și armonia în locul vostru! Nu ne putem trezi în locul vostru!

Știm că situația voastră nu este ușoară! V-am avertizat, cu mulți ani în urmă, prin diverse voci, să vă schimbați, să alegeți lumina și armonia în locul egoului. Nu prea ne-ați ascultat. Dar v-am înțeles, pentru că atașamentele diverse și reactivitatea voastră v-au făcut să oscilați și să amânați trezirea. V-ați speriat de purificare și de faptul că veți deveni stăpâni pe propria voastră viață. Libertatea totală este un tărâm necunoscut pentru cei mai mulți dintre voi. Dar v-a speriat necunoscutul! V-am înțeles și de această dată. Unii dintre voi s-au adaptat la noua energie și au învățat să o folosească în sensul bun al cuvântului. Le-a luat ceva timp, într-adevăr. A fost ca și cum un copilaș ar fi învățat să meargă. Puțin ajutat, cu căderi și reveniri, poate și cu puține julituri. Dar până la urmă au reușit! Acum, situația este puțin mai complexă. Energia e mai puternică iar procesul de învățare este și el mai rapid. E ca și cum ați învăța să mergeți pe jos în pantă! Veți învăța mai rapid dar și căzăturile ar putea fi mai dese.

Remer Ra: Mă întreb dacă nu cumva avem nevoie de un șoc mai puternic. Poate că impactul ar fi mai mare, dar ne-ar ajuta mai mult decât dacă am avea parte numai de șocuri mici.

Oryen: Se poate ajunge și acolo!

Remer Ra: Se pare că ne ”ajută” și noile crize care se profilează la orizont. Ne bate la ușă o nouă criză economică, conflictele armate din diverse zone ale lumii par că se întețesc, în timp ce altele se dezgheață. Mai există și crizele umane – valul de refugiați din nordul Africii și Orientul Mijlociu, șomajul, sărăcia, perspectivele economice sumbre, toate acestea amenință echilibrul politic fragil din lume, și în special din Europa. E greu să îți găsești liniștea interioară într-un astfel de mediu extern.

Oryen: Noi vedem că sunt mult mai multe semne bune decât semne rele! Se întâmplă mult mai multe lucruri bune decât lucruri rele în lumea voastră! Crizele sunt benefice pentru că aduc schimbarea!

Remer Ra: În trecut, crizele profunde se rezolvau prin altfel de schimbări, anume prin conflict! Circulă idei că în momentul de față chiar ar fi nevoie de așa ceva! Că ar trebui retrasate zonele de interes și refăcute alianțele! Poate conflictul că aducă ceva bun? Se poate să avem pace și armonie prin violență?

Oryen: Nicio schimbare prin violență nu poate aduce binele! Adevărata schimbare vine din interior, nu prin impunere! Mai devreme sau mai târziu veți înțelege cu toții acest lucru! Partea bună este că subconștientul colectiv al umanității începe să învețe această lecție! Asta observăm noi în momentul de față. Veți realiza cu toții că nicio criză nu se va rezolva alegând soluții negative – violență, impunere, șantaj, căci știți bine că nu va fi o rezolvare reală pe termen lung.

Pe de altă parte, culegeți ceea ce ați semănat! Nimic nou sub Soare, după cum spune o vorbă de-a voastră. Reglările de karmă colectivă sunt și ele destul de intense în această perioadă. Nimic nu este la întâmplare!

Remer Ra: Simt cumva că implicarea voastră va fi mai consistentă. Știu sigur că nu ma înșel!

Oryen: Este adevărat! Dar asta numai pentru că un număr însemnat de entități din sferele vibraționale înalte s-au întrupat în lumea voastră și acum devin din ce în ce mai conștiente de rolul lor. Nu putem interveni în viața voastră decât dacă ne-o cereți! Și atunci numai dacă treceți de anumite etape de conștientizare.

Remer Ra: Care sunt acele etape de conștientizare?

Oryen: În primul rând, trebuie să conștientizați că viața voastră este rezultanta deciziilor voastre, iar acestea au în vedere gândurile, cuvintele și faptele voastre! Nu putem merge mai departe dacă nu conștientizați că voi sunteți creatorii propriei realități!

Spui că sunt conflicte și crize în jurul vostru. Este alegerea celor care participă și sunt implicați în aceste crize! Este și alegerea voastră?

Faceți ce simțiți în inima voastră că aveți de făcut! Alegeți! Noi nu o putem face în locul vostru! Alegeți, acționați, și apoi veți simți și ajutorul nostru!

În al doilea rând, eliminați oscilațiile și terminați cu figurația în așa-zisul plan 3D! Alergați de colo-colo fără să știți încotro veți ajunge. Acum faceți doi pași în față, mai târziu un pas la dreapta, trei la stânga, și apoi doi înapoi. Și tot așa! Sunteți dominați de exterior în loc să dominați voi exteriorul! Nu ați obosit? Nu v-ați plictisit? Nu v-ați săturat să fiți purtați de vânt asemenea unui fulg?

Remer Ra: Să știi că aici, pe Geea, lucrurile sunt puțin mai complicate decât par la prima vedere. Cei mai mulți vor prosperitate, sănătate și relații armonioase – au fost subiectele ultimelor transmisii, dar nu prea au parte de ele.

Oryen: Nu sunt deloc complicate! Fiecare își poate face bilanțul gândurilor, vorbelor și al faptelor! Sunt acestea expresia unei persoane prospere, sănătoase, având relații armonioase?

Puneți-vă in pielea unei persoane prospere! Care credeți că îi sunt gândurile dominante? Dar faptele? Care sunt gândurile voastre dominante? Dar faptele?

Puneți-vă în pielea unei persoane sănătoase! Ce fel de gânduri are o astfel de persoană? Ce face pentru a avea o sănătate de fier? Care este situația voastră?

Puneți-vă acum în pielea unei persoane care are parte de relații bazate pe iubire, armonie, respect! Întrebați-vă ce fel de gânduri emite? Care îi sunt faptele? Comparați cu voi!

Remer Ra: Când vom avea parte de noi transmisii?

Oryen: Transmisiile se reiau începând cu data de 22 septembrie.

Remer Ra: La nici o zi distanță de echinocțiul de toamnă… Care vor fi subiectele?

Oryen: Îți voi transmite înainte cu câteva zile! Vor fi câteva schimbări, care vor cere o implicare mai mare din partea voastră!

Remer Ra: Abia aștept! Îți mulțumesc!

(va urma)

Sursa: http://remerra.blogspot.ro/2015/08/portalul-pleiadian-2015-transmisiile-de.html

Articolul următor
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

♥ Impuls pentru trezire ♥

Nimic nu e ceea ce pare a fi

DanielGaucan's Blog

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Despre spiritualitate...

Existenta precede gandirea. Osho

%d blogeri au apreciat asta: