Noul om: versiunea 5.0

24 ianuarie 2016, de Lauren

peisaj

Intrați în conștiința noii lumi!!!

Ei bine, în realitate, „conștiința noii lumi” a pătruns în mod oficial în septembrie, când valul acela nebun de energie transformatoare a ajuns pe planetă, în mijlocul unei perioade de eclipse, a echinocțiului ȘI a ultimei Luni sângerii, din foarte profețita tetradă.

Diferența e că în prezent trecem la participarea la ea.

Descărcarea gargantuescă (uriașă n.tr.) de lumină divină a fost atât de vastă, încât efectiv ne-au trebuit luni de zile ca să facem ordine prin molozul produs de exploziile pe care le-a declanșat în ADN-ul nostru. Acele explozii au ajutat la eliminarea din vechea noastră genealogie umană a foarte multe elemente expirate, în scopul de a ne transmuta/transcende genetica limitată, pentru a intra cu totul în suveranitatea divinității noastre, a geneticii noastre stelare.

Pleiadienii spun că acest lucru este acum o realitate pentru mulți (!) și, drept rezultat, intrăm în ceea ce ei numesc programul unei vieți nou-nouțe, o viață care e maleabilă și foarte receptivă la felul în care noi, ca creatori conștienți, cooperăm cu ea. Acest program al noii vieți e PLIN de conștiință și răspunde (favorabil) celor care au un nivel proporțional de conștiință.

Nu mai este vorba de a vă „potrivi” în această lume, ci de a ieși în evidență.

Săptămânile următoare reprezintă acest prim nou capitol ca oameni noi, în sensul că acum începem să ne rescriem scenariile, de pe poziția adevărului pur. Acest an întreg ar putea de fapt fi considerat un întreg program de revizuire, ce ne va aduce o serie de oportunități de a intra în experiențe de viață nouă, fără piedicile din trecutul nostru… care să ne copleșească… să ne frâneze.

Ca întotdeauna, nouă ne revine să facem continuu acea alegere… în fiecare clipă.

Pivotăm de la 8 ani concentrați și intenși de excavare și transformare interioară, la o viață cu totul nouă, într-o lume nouă… evident că va lua ceva timp-spațiu să ne creăm din nou și să ne reconstruim restul vieții noastre ce se transformă în permanență, pe coordonatele noastre noi, adevărate. Încheind cercul în acest an (universal 9), vom întâlni aspecte noi, neexplorate ale Sinelui nostru, dar vom începe de asemenea să revenim la/să ne reconectăm cu lucrurile pe care le iubim, doar de pe o poziție de expansiune cosmică… de a ne recunoaște pe noi Înșine și de a ne cunoaște valoarea reală.

În raportul trecut ni s-a spus că vom fi supuși unei recalibrări cuprinzătoare (în perioada de Mercur retrograd), ce ne va conduce la o reconectare mai permanentă cu mintea superioară (Divină). Acea upgradare este oficial încheiată, deși ne vom calibra de pe urma acestei schimbări pe tot parcursul acestui an, dacă nu mai mult.

Într-un sens, ni se va cere să eliberăm în continuare… dar datorită upgradării mentale recente și radicale pe care tocmai am îndurat-o, acest lucru va avea loc la un nivel cu totul nou, având un nou grad de conștiință și o perspectivă nou-nouță. Cu alte cuvinte, procesul va fi diferit de tot ceea ce am cunoscut până în prezent.

Noul om 5.0 are un hard drive cu o capacitate nouă și nelimitată, un RAM (Random Access Memory/memorie cu acces aleator. N.tr.) nou, un sistem de operare nou și un sistem nou de aplicații ce nu mai sunt compatibile cu echipamentul și procesorul nostru vechi, așa că pe parcursul întregului an ni se va cere să întreprindem acțiuni pertinente pentru a ne curăța de orice tipare restante din trecut, prin reprogramarea/redeschiderea de noi trasee neuronale, cu noi alegeri și acțiuni ce se aliniază cu experiența noii vieți… cea a dorințelor noastre cele mai adânci și a celor mai prețioase, sincere vise ale noastre. (NOTĂ: în unele cazuri e posibil ca această elevare a conștiinței să fi dus la necesitatea foarte reală de upgradare a computerului… și anume, un hard drive distrus, erori în sistemul de operare.)

Întregul nostru sistem de comunicare… felul în care percepem, ne folosim talentele și interacționăm cu holograma lumii… se reasamblează ca să reflecte conștiința noastră nouă, mai înaltă, așa că multe – dacă nu toate – se vor schimba.

Deja putem vedea că viața se schimbă, pentru a reflecta aceste schimbări printr-un sistem universal de triere, în care lucrurile care nu mai sunt în rezonanță cu noua conștiință dispar rapid, fiind redirecționate, în timp ce, concomitent, apar noi deschideri, pentru a înlocui lucrurile depășite. Se încheie relații, se formează noi relații, relații vechi se restabilesc… grupuri de suflet părăsesc lumea fizică… unii oameni se mută brusc și pe neașteptate… vechi afaceri și/sau cariere care se încheie… noi parteneriate și obiective ce se dezvoltă… și lista continuă.

Toți ne golim într-un fel sau altul, înainte să ne umplem de viață nou-nouță. Acest lucru se manifestă în miriade de feluri, cel mai comun din ele putându-se traduce ca o scădere mare și temporară a vitalității, finanțelor, clarității și/sau creativității… chiar o „curățenie de primăvară” timpurie, în care simțiți un imbold irezistibil de a renunța la lucruri/elibera spațiu, în vederea organizării și pregătirii pentru apropiata infuzie de energie nouă.

În timp ce înlăturăm dezordinea și ne reorientăm spre noile noastre sine și vieți, e posibil totodată să remarcați brusc mai multe procese de gândire nelimitată, bazate pe IUBIRE de sine trainică, chiar reverență, și capacitatea de a rămâne în lumina ta/a-ți rosti adevărul, fără nicio problemă. Acesta e unul din avantajele clare ale noului procesor, pe care ființele stelare îl numesc „procesorul DIVIN”… partea din noi care CUNOAȘTE valoarea noastră, fără nicio îndoială, și care e în stare să comunice acest lucru, cu o încredere neclintită.

Această aptitudine în devenire, împreună cu multe altele, ne asigură fundamentul prin care fiecare din noi va putea să ‘FIe revelația’ în acest an… să participe la conștiința lumii noi și, în final, să exceleze în ea.

Acesta este acum jocul nostru, timpul de a ne JUCA… de-a omul.

Procesorul DIVIN

În el veți descoperi că există un nou program implicit instalat, ce vă permite să trăiți viața așa cum a fost concepută la început, care ar putea fi numit ‘programul de bază al pământului’, în care acum veți avea capacitatea de a cunoaște creația în mod conștient, consistent… nemaifiind victime ale creațiilor voastre, ci împuterniciți de ele.
– Consiliul Suprem Pleiadian

Unul din primele lucruri ce mi-au fost clarificate în timp ce transcriam acest raport este faptul că în prezent ne aflăm pe un teritoriu cu totul nou, ce impune să ne obișnuim foarte bine cu faptul de a alege. (Cu alte cuvinte, să intenționăm, să comandăm, să programăm)

Intrând în cele 11 luni din acest an ce aduce multe schimbări, suntem îmboldiți să ne amintim în fiecare clipă de puterea noastră, ca să schimbăm acele circumstanțe ce ne-au făcut să deraiem în trecut. A fi creatori conștienți înseamnă a ne aminti, tot timpul, că noi creăm totul… nu există excepții de la această regulă, așa că e necesar ca tot ceea ce am creat în mod inconștient (tipare trecute) să creăm din nou, cu conștientizare. Lumina e pretutindeni în jurul nostru, așa că nu a mai rămas vreun loc în care să ne ascundem (de noi înȘine)… dacă e să ne exercităm Forța puternică de creație, ce le este conferită celor aflați în acest punct crucial, e nevoie să fim deosebit de vigilenți și responsabili în toate modurile, tot timpul.

Din fericire, acum, după toată munca de excavare interioară pe care am făcut-o, acest nivel de responsabilitate de sine e mai lipsit de efort, iar pe durata întregului an vom avea numeroase ocazii de a înfrunta fiecare circumstanță din crearea trecutului nostru, cu o conștiință nouă și centrată, ancorată în neutralitate, interconectivitate și IUBIRE divina. Ni se va cere iar și iar să ne punem în practică noul proces de comunicare, bazat pe adevărul autentic a cine SUNTEM și nu pe acele suprapuneri ce au devenit ale noastre, în scopul de a ne potrivi în societatea umană.

S-au dus vremurile în care încercați să vă ‘potriviți în’ această lume… nu mai este vorba de a vă adapta, ci de a vă evidenția.

Sunteți deschizătorii de drumuri ai conștiinței noii lumi și vă aflați aici ca să afirmați acest lucru în fiecare acțiune alchimică a voastră, prin fiecare gând și faptă.

Aceasta este o lume pe care VOI o creați.

Ca atare, ni se amintește că nu mai e nevoie să ne focalizăm obiectivul pe trecut, căci lumea aceea nu mai face parte din ADN-ul nostru (!).

Se poate să simțiți deja adevărul acestei afirmații, prin aceea că descoperiți (și credeți!) pe neașteptate că sunteți mult mai mult decât ați gândit cândva, iar aceste sentimente apărute de curând se bazează pe o certitudine cognitivă care are dintr-odată mai multă validitate ca lumea din jurul vostru.

Aceste gânduri noi, de vibrație înaltă, pe care începem să le atragem, sunt izvorâte din conștiința identității noastre adevărate, originale, de DUMNEZEU.

Ca urmare a acestei extinderi, acele făgașe depășite ale fricii par să se estompeze în fundal, făcând ca gândurile noastre DIVINE să fie mai preponderente și mai ușor de ales cu consecvență. Chiar dacă ne trezim în mijlocul unei creații trecute/karmice, devine tot mai greu să ne asociem cu senzația ei, fiindu-ne mult mai ușor să răspundem și nu să reacționăm. E ca și cum acea versiune a noastră și povestea pe care i-am atribuit-o se află acum în altă încăpere, iar ușa e sigilată. Încă mai putem auzi și percepe lupta, dar zgomotul ei e înăbușit de pereții noii noastre înfloriri/adevăratei noastre identități.

Pe măsură ce răzbatem prin matrițele (programele) vechii noastre minți, descoperim în noi și o nouă atitudine de autoritate, o reconectare cu meritul și valoare noastră, ca DUMNEZEU, dar, și mai important, o înțelegere despre locul în care ne-am însușit greșit meritul, ca oameni… fapt care, ca ființe bazate total pe simțire, a dus la vieți întregi de creație denaturată. (NOTĂ marginală: Toate consiliile galactice cu care comunic mi-au precizat că omenirea prezintă un interes extraordinar pentru foarte multe civilizații intergalactice, deoarece avem un spectru foarte larg de emoții, pe care majoritatea celorlalte rase nu îl au. În plan colectiv, acest lucru ne face să fim pe cât de extrem de puternici, pe atât de imprevizibili.Imagini inline 1Prin urmare, multe grupuri de extratereștri iluminați… aprobate de supraveghetori intergalactici și comitete de conducere… sunt aici doar ca să fie martore la – și să observe – procesul de înălțare uman-planetară și felul în care se desfășoară, în scopul de a aduna informații și înțelegere pentru scopurile lor evolutive.)

Pe măsură ce vă deschideți spre gândurile lui DUMNEZEU, deveniți capabili CA DUMNEZEU.

În timp ce inima voastră cuprinde toate posibilitățile nelimitate existente în voi, mintea e cea care va dicta în final ceea ce este posibil pentru voi.

De aceea, vă spunem să aveți curajul de a-i da voie minții să se deschidă și să accepte ceea ce se află cu adevărat în centrul simțirii voastre.

Aceasta e singura cale prin care să dați FIInță realității voastre, prin credință.

Cu alte cuvinte, ca să creăm ca DUMNEZEU, e necesar să gândim ca DUMNEZEU.

De fiecare dată când vom cădea în capcana vechii programări (umane), vom SIMȚI intens lipsa de autenticitate a acelei procesări deoarece, amintiți-vă că… versiunea 5.0 a noului om nu mai e compatibilă cu vechiul echipament și procesor… prin urmare, disconfortul acelei incompatibilități va deveni repede evident în acele domenii în care continuăm să jucăm la scară mică, să ne înfrânăm, să creăm limitări, pe pânza goală a noii noastre vieți neîngrădite. Atunci când acceptăm gânduri ce nu reprezintă deloc potențialul real al sufletului nostru, vor urma depresia, neliniștea, agitația, divergența… respectați acele sentimente, ca pe niște indicatoare, ca pe o modalitate a sufletului vostru de a vă spune… „acum îți este cu putință mai mult!” Schimbați continuuu liniile temporale, în fiecare moment dacă e necesar, refuzând să acceptați mai puțin decât ceea ce inima voastră știe că e potrivit pentru voi.

Dacă mintea voastră (inferioară) se îndoiește de ceea ce este în final posibil, sugestia mea este să începeți să vă interogați mintea. Inima nu are întrebări… ea doar ESTE. Mintea superioară transmite informațiile de la inima superioară, unde există planul nostru divin, așa că și ea este în acord cu întregul nostru potențial și cu planul pentru viața actuală. Rețineți că fiecare gând pe care îl SIMȚIȚI că este uimitor creează lucruri uimitoare. Imaginați-vă inimaginabilul. Lăsați să aveți acele gânduri uimitoare care caută o gazdă potrivită… chiar nu mai e nevoie să vă mulțumiți cu mai puțin, căci acum suntem Acasă și ne-am câștigat existența.

Atunci când le permitem noilor noastre tipare de gândire nelimitată să devină mai credibile decât cele limitate, vom constata că aceste forme-gând ale minții superioare sunt umplute cu combustibil de rachetă și ne pot propulsa imediat în afara rutinei din trecutul nostru. La modul real. Cu fiecare gând divin pe care ne dăm voie să-l întreținem, ne umplem de vibrațiile lui DUMNEZEU, având o lejeritate, ușurință și inteligență ce sfidează într-un mod pozitiv gravitația… și toate legile naturii.

Acest apropiat flux de informații, ce abia începe să curgă din „mintea lui DUMNEZEU” prin sistemul corpului nostru, este ELIXIRUL necesar pentru a modifica caracteristicile fizice, pentru a schimba însăși structura vieții așa cum o știm, și, deși ar putea da impresia că vine din afara noastră, desigur că el este deja în mod profund și inerent o parte din noi. Ne întoarcem la esența a cine suntem în mod autentic… cine am fost tot timpul… numai că facem acest lucru în timp ce ne aflăm în corp fizic.

Iar pe măsură ce pătrundem mai total în acest domeniu nou/străvechi al Sinelui, ceea ce odinioară ne-a limitat exprimarea autentică în lumea fizică nu va mai face parte din noi… străpungem proverbialul tavan de sticlă creat de noi, ceea ce înseamnă că acum putem fi susținuți de întreaga forță a universului nostru, pentru a ne reconstrui într-un mod nou, pentru a ne reflecta întregul adevăr. Întrucât nu avem încă niciun context pentru ceea ce înseamnă asta… noi SUNTEM contextul… ne revine să-l cunoaștem înainte de a-l defini.

Faptul de a ne lăsa cuprinși de cine suntem în mod autentic și de tot ceea ce suntem cu adevărat capabili a reclamat o tărie interioară de nedescris, în scopul de a avea încredere în incertitudinea a ceea ce în esență e ilogic pentru creierul analitic… eul egoului nu mai este însă la comandă, ceea ce înseamnă că putem renunța total și pe deplin la toate creațiile limitate fondate pe frică, cu privire la ceea ce nu este „prudent” pentru noi să cre-dem.

Da, sincer vorbind, era și timpul să dăm din nou FIInță magiei nostre, prin credință.

Recenta upgradare adusă sistemului de operare al noului om vă diferențiază de natura voastră umană, dar vă conectează mai în profunzime cu ea. Vă amintiți imediat deplinătatea voastră ca DUMNEZEU, în timp ce, concomitent, vă conștientizați capacitatea înnăscută ca om întrupat în totalitate. Este o experiență de viață nemaintâlnită.

Această versiune încarnată a curentului vieții voastre are foarte multe să vă ofere, fiind rațiunea pentru care ați venit, iar ea vi se deschide în fața voastră ca să vă arate ceea ce vă așteaptă în fiecare nouă clipă de acum, ca DUMNEZEI în corp fizic.

Calitatea de ambasador al Noului Pământ

Consiliul îmi împărtășește totodată că mulți dintre voi care se pregătesc să rămână neclintiți în adevărul deplin își activează în interior noi roluri, creând în principiu o structură de rețea planetară, care să susțină ceea ce ei numesc un program de ambasador, ce găzduiește modelul și intențiile pentru viitorul plan pentru pământ.

Atunci când aceste structuri ale noii vieți își găsesc fundația în lumea formei, și fiecare din voi va începe noi călătorii de lumină. Vă deschideți către un scop de nivel mai înalt, un scop ce privește în sfârșit natura voastră divină ca fiind primordială naturii umane și nu invers
.
Aceste realități ale minții superioare se vor dezvălui, iar voi veți fi la curent cu noile roluri ale planului vostru superior pentru pământ din acest moment, în ce privește contribuția voastră ca ambasadori ai Noului Pământ.

Fiecare dintre voi, pe care noi îi numim ‘păzitorii’, își conștientizează această amintire din ADN… planul ce a fost pus la punct înainte de venirea voastră aici și care a fost codificat să se activeze la începutul integrării voastre divin-umane.

Acel moment se apropie, iar cei care intră în conștiința noii lumi fiind conștienți de calitatea de ambasador vor fi în fruntea acestei alianțe intergalactice.

Aspectele noastre galactice încep să acționeze mai din plin, pentru a ne susține noua experiență umană, ca ființe multidimensionale total conștiente, și, din câte aflu, cei care își încheie în acest moment experiența de încarnare în 3D își animă/amintesc această misiune de slujire superioară, mai motivată galactic. Consiliile stelare de conducere doresc să confirme și să valideze acest lucru, pentru cei care și-au activat aplicația scopului galactic (cuprins în programul noului nostru sistem), în scopul de a-și deschide și citi arhiva (akashică) de fișiere.

Acest lucru va însemna lucruri diferite pentru fiecare în parte, dar mi se spune că misiunea generală e aceeași… să începem să ancorăm pe pământ informații de ordin galactic, în scopul de a stabili „baze” pe tot globul:

Știm că e posibil ca în acest moment să vi se pară futurist, dar înțelegeți că pe măsură ce treceți la noul mod unificat de a trăi pe pământ nu mai poate să existe separare între natura voastră galactică și cea umană… prin urmare, este de datoria voastră să vă recunoașteți aceste aspecte cândva inactive, pentru a le repune în drepturi în experiența voastră încarnată de pe pământ.

Atunci când faceți asta, atunci când vă deschideți ca să recunoașteți aceste părți din voi ce așteaptă să intre în experiența vieții voastre fizice, veți remarca că are loc o fuzionare a vieții voastre pământene cu cea galactică. Această fuziune este catalizatorul fundamental ce începe să instaureze schimbări reale ale vieții de pe pământ.

Atunci când aceste canale sunt create și susținute în fiecare din voi, munca în rețea va începe în timp ce comunicați cu sistemul noii rețele, pregătit să susțină schimbul de informații și comunicări, necesare să dezvolte aceste alianțe intergalactice și ‘stațiile’ pământene.

La început acest lucru se va rezuma la adunarea de informații și reluarea legăturii cu semeni membri de aceeași origine, dar în final va conduce la noi colaborări și proiecte de grup, ce vor pune bazele numeroaselor structuri fizice necesare pentru implementarea planului divin.

În acest an ne vom asigura că sunt puși la punct numeroși pași preliminari și, din această cauză, unii dintre cei care citesc aceste rânduri se vor muta în anumite locuri geografice ca să reia legătura cu rudele stelare, pentru etapa de reunire și de ancorare a acestui nivel vast al programului de ambasador.

Asta e tot deocamdată… în zilele următoare vor urma mai multe informații.

Nestematele noastre prețioase

Un alt lucru cu adevărat captivant și care pare să fie un aspect esențial al lui 2016 îl constituie activarea mai multor înzestrări ale sufletului.

Într-adevăr, în rapoartele trecute am menționat în treacăt acest lucru, dar acum, că upgradarea la procesorul vostru DIVIN e încheiată, considerăm că e mai potrivit să vorbim pe această temă.

În principiu, aflu că pe măsură ce începem să acționăm ca Sinele nostru divin/galactic autentic, vom reveni de asemenea la numeroasele înzestrări și însușiri la care am fost obligați să renunțăm când am intrat în planul terestru. Acum, că „trecem pe poziție”, pregătindu-ne la cârmă pentru a servi într-o măsură mai mare, va fi necesar să avem la dispoziție instrumente noi, dacă e să acceptăm roluri noi pe pământ.

Să vorbim mai exact și direct despre asta:

Atunci când vă deschideți spre mintea superioară, informațiile cuprinse în ea vor începe să se reverse, ca să spunem așa.

Aceste informații conțin numeroasele voastre experiențe de viață păstrate într-o ‘celulă colectoare’, să-i spunem. În această celulă colectoare se află multe din atributele pe care le-ați cizelat și perfecționat de-a lungul experiențelor din numeroasele încarnări, iar în prezent ele stau inactive, așteptând să apară capacitatea voastră de a le reactiva și folosi din nou, prin intermediul coeficientului vostru înalt de lumină.

S-ar putea spune că coeficientul vostru de lumină servește ca cifru pentru nestematele cele mai prețioase și mai păstrate cu grijă ale sufletului vostru.

Atunci când atingeți coeficientul de lumină necesar pentru a descuia seiful, ca să spunem așa, vă deschideți realmente către bogățiile raiului. Căci fiecare rai este un spațiu autonom, o versiune individuală a perfecțiunii, așa cum este ea reflectată de unicitatea, de holograma sufletului vostru.

Și așa cum fiecare dintre voi conține în el versiunea lui unică despre rai, tot așa acest rai este o experiență colectivă, comună, deoarece toți cei care au o rezonanță similară găzduiesc dorințe similare, dar individuale, de a trăi pe pământ lucruri similare… sau binele întregii planete și omeniri. Cu alte cuvinte, fiecare versiune a raiului este o parte esențială din modelul pentru Rai și TOT ceea ce e necesar pentru a se implementa ‘marele plan’.

Acum, și spunem asta cu multă grijă și smerenie… știți prea puțin ceea ce vă așteaptă aici.

Da, chiar și aceia dintre voi care sunt cel mai la curent vor fi plini de uimire de darurile ce stau și așteaptă la loc sigur. Nu spunem asta ca să vă ispitim în posibilitatea a ceea ce este, în esență, creația voastră, ci vă împărtășim aceste lucruri pentru că vrem să înțelegeți că, așa cum v-am spus de multe ori până acum… ceea ce se află în fața voastră diferă total de ceea ce se află în spatele vostru.

Cine ‘credeți’ că sunteți e doar un fragment minuscul din cine sunteți cu adevărat, dar, mai mult de atât, din cine ați venit să fiți aici, în această viață. Voi cel real, voi cel divin este o varietate excepțională de expresii, iar până în prezent ați cunoscut doar UN aspect din ele.

De-a lungul anilor, noi am asamblat pentru voi urmele reamintirii, în scopul de a vă conduce la acest moment de realizare, ca să vă amintim că ceea ce vă așteaptă în interior este cu mult mai mult decât această versiune singulară a voastră… este multi-versiunea voastră, aflată aici pentru a reprezenta TOTALITATEA, versiunea voastră cosmică, care e capabilă de influență de ordin cosmic.

Atunci când această parte din voi va avea capacitatea să se exprime, la început nu vi se va părea posibil că v-a putut fi ascuns ceva atât de măreț, pentru atât de mult timp, dar vă asigurăm că vălurile puse ca să vă despartă de acea măreție au fost la fel de necesare, pentru ca voi să realizați ceea ce ați realizat până acum și, mergând mai departe, vă vor oferi capacitatea de a înfăptui și mai multe, cu mult mai multă simplitate și profunzime.

Darurile ce vă vor fi conferite vor acoperi o gamă variată, de la cele mai eterice, până la cele mai lumești. Totuși, cel mai mare dar dintre toate va fi reconectarea voastră cu partea din voi pe care vi s-a cerut să o lăsați în urmă.

Acest sentiment de Acasă va apărea în voi ca ceva cu care nu sunteți obișnuiți în corp fizic… el va face ca toate celelalte daruri să fie neesențiale în comparație cu el, și totuși, veți fi fascinați de capacitate voastră de a crea lumea pe care voi o doriți, cu aptitudinile inerente din sufletul vostru.

Aceste daruri au făcut parte din voi de la bun început, și totuși, până acum, nu ați avut capacitatea și nici dispensa de a accesa întregul VOSTRU spectru. Pe măsură ce avansați la nivelul următor al jocului, ca să spunem așa, dobândiți și aptitudini de un nou nivel.

Asta vă așteaptă acum.

Nu sunt sigură, dar cred că în mod oficial asta ar putea întruni calitățile pentru un ura!

Upgradarea sistemului corpului

În final, pleiadienii spun că, în timp ce ne îndreptăm spre echinocțiul din martie, vom ajunge să înțelegem foarte multe lucruri cu privire la noul nostru corp pământean și tehnologiile lui cristaline avansate. Ei spun că în prezent se activează aceste tehnologii noi, ca urmare a upgradării recente la procesorul DIVIN… hardware-ul necesar să verifice și să proceseze gândurile ce provin din mintea DIVINĂ.

Întrucât acum sistemul vostru mental/de comunicare e conectat la procesorul minții superioare, aveți capacitatea de a restabili contactul cu unele din tehnologiile corpului sacru, care sunt în același timp străvechi și foarte futuriste.

Mi se mai spune că, atunci când se activează aceste tehnologii ale corpului, ele determină eliminarea programelor depășite ale sistemului corpului, ce s-au bazat pe experiența vieții 3D, așa că vom începe imediat să ne deschidem spre experiențe axate pe un nou corp și să excludem programele preexistente. Acest lucru va însemna o activitate consecventă a noului vehicul uman, în totalitatea lui, cu suișuri și coborâșuri, până când toate programele expirate sunt șterse de tot din vechiul procesor.

Pentru unii, acest lucru va însemna o perioadă oarecum lungă de eliminare, înlocuire și calibrare, dar cei care își fac conștiincios munca de curățare necesară pentru acest nivel de realizare vor constata că sistemul corpului se va organiza oarecum fără efort, pe măsură ce tiparul (karmic) de separare se desprinde din matricea voastră celulară.

Cu noul vostru nivel de conștiință și de făurire a vieții ca Sine, cu siguranță că veți avea nevoie de un vehicul nou cu care să o simțiți în interior.

Anul acesta mulți vor vedea corpul fizic conformându-se pentru a vă înfățișa adevărata voastră stare interioară. În plus, veți ajunge să cunoașteți ce înseamnă cu adevărat să fiți ‘în această lume, dar nu din ea’, pe măsură ce sistemul corpului vostru se adaptează la noua conștiință și la noile tehnologii existente în el.

Ca să fim clari, vă spunem că trecerea la starea voastră christificată de a FIInța include stratul fizic al sistemului corpului.

Unii dintre voi care citesc aceste rânduri încă mai susțin că expresia fizică a Sinelui e scutită de conștiința lumii noi, așa că vrem să confirmăm că, într-adevăr, sunteți aici ca să vă cunoașteți ca DUMNEZEU, în corp fizic, dar doar dacă vă deschideți la posibilitatea ACESTUI fapt.

Vă amintim că această experiență nemaiîntâlnită de viață reprezintă în totalitate motivul pentru care sunteți aici… a ceea ce sunteți aici să înfăptuiți într-un final și să ancorați în pământ, ca exemple vii a ceea ce acum le e posibil tuturor.

Încheiem așadar această transmisie cu ideea că în prima jumătate a acestui an veți intra mai total în adevărata voastră stare, în noile creații divine ale Sinelui vostru… iar în a doua jumătate a anului veți împărtăși acea stare în unele moduri oarecum neașteptate.

Pregătiți-vă deocamdată pentru ceea ce nu poate fi pregătit, în timp ce ajungeți să vă cunoașteți pe voi înȘivă în moduri ce n-au mai fost pomenite până acum.

Vă urez un an rodnic CA IUBIRE, plin ochi de creații nou-nouțe!!!
Sursa: editura foryou

Articolul următor
Lasă un comentariu

5 comentarii

  1. Dorohoi Valentina

     /  Ianuarie 29, 2016

    MULTUMESC cu Iubire nemargenita si plecaciuneeeee

    Răspunde
  2. Multumesc cu recunostinta

    Răspunde
  3. DOINITA TEODORESCU

     /  Ianuarie 31, 2016

    Multumesc din tot sufletul Daniel, ma inclin in fata Divinitatii tale cu iubire si recunostinta infinita, NAMASTE !

    Răspunde
  4. ludmia stephan

     /  Februarie 1, 2016

    Minunat

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

♥ Impuls pentru trezire ♥

Nimic nu e ceea ce pare a fi

DanielGaucan's Blog

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Despre spiritualitate...

Existenta precede gandirea. Osho

%d blogeri au apreciat asta: