Prognoză lunară pe luna iulie Tema principală pentru iulie este TRANSFORMAREA!

doi
TRANSFORMARE radicală, bruscă, emoțională, intensă, centrată pe un plan mai înalt, dureroasă, extatică. Și, totul se referă la IUBIRE.

Iulie este o piesă în 2 acte. În primul act, primele două săptămâni, e posibil să primești un tur al emoțiilor, fricilor și tuturor atașamentelor ce stau în calea acestei transformări. Al doilea act începe pe 16 și aduce iubire, compasiune și o energie emoțională centrată pe un plan mai înalt, pentru orice, ancorând această TRANSFORMARE cu ajutorul frumuseții și iubirii.

Am mai putea spune că această lună se referă doar la iubire; transformarea fricii în putere, prin iubire, transformarea îndoielii în încredere, prin iubire, transformarea rănilor emoționale vechi în înțelepciune multă, prin iubire. Este pentru toți o ocazie favorabilă de a ne învăța lecțiile cu ajutorul iubirii dure a spiritului și de a începe în sfârșit să ne iubim și să ne prețuim pe noi înșine, într-un mod profund și necondiționat.

Multe din cele ce s-au întâmplat în lume sunt datorate fricii: frică de necunoscut, frică de moarte, frică de a nu cădea în capcană, frică de abandon, frică de ceea ce am putea simți, frică de ceea ce am putea pierde, frică de a nu ne pierde controlul, frică de eșec, frică de succes, frică de a fi văzut și multe altele.

Am ajuns la un punct din evoluția noastră în care este timpul să ieșim din coconul fricii și să ne dăm voie să ne luăm zborul cu aripi noi, de pe poziția iubirii. Acest lucru nu se va întâmpla peste noapte, dar luna aceasta avem șansa unui început bun.

E posibil așadar ca primele două săptămâni să nu fie o perioadă ușoară. Se poate să fie necesar să-ți reexaminezi psihicul emoțional și să faci un pic de defrișare. E posibil să te simți provocat, nerăbdător, reactiv, emoțional, irascibil, iritat, indispus, descurajat, copleșit, defensiv, neîncrezător și să ai sentimentul general că în viața ta nimic nu merge. Există o presiune de a transforma ceva, dar claritatea nu e încă prezentă. Și asta va trece. Fă față acestei perioade cu ajutorul disciplinei referitoare la practicile tale și la îngrijirea de sine. Faptul de a te concentra pe modul în care te poți susține mai bine pe tine și cine ești este un element cheie în transformarea personală. Stabilește intenții puternice de a fi influențat doar de rezultatele pozitive din jur și nu lua la modul personal negativitatea și reacțiile altor persoane.

Atunci când apare frica – căci o va face – examineaz-o și privește-o ca pe iluzia care este. În special frica de „ce s-ar putea întâmpla” nu este ancorată în nimic real. Ea este imaginată și fabricată dintr-o arhivă de evenimente trecute, care chiar ar trebui să înceteze să mai aibă control. Centrul tău instinctiv, precum și prima chakră, păstrează toate informațiile despre supraviețuirea ta care declanșează adesea frica. Luna aceasta este important să lucrezi cu centrul tău instinctiv și să-l aduci la timpul prezent, astfel ca să nu fie activat de programe vechi și experiențe karmice din trecut.

În aceste două săptămâni ai așadar șansa la „curățenie karmică” și încheieri. Încheierile sunt un factor important în a-i permite transformării să aibă loc. În măsura în care te cramponezi de cum „ar fi trebuit să fie sau să se întâmple” ceva, nu ai încheiat acea experiență în ceea ce te privește și, în consecință, te împiedici să evoluezi și te pui în calea propriei transformări. Iartă și mergi mai departe. Concentrează-te pe încheiere, pe eliberare și adu-te în prezent. Dacă fiecare ar putea să se concentreze pur și simplu pe eliminarea fricii, fiind prezent și recunoscând iubirea, am putea schimba cu adevărat lumea.

Amintește-ți că tot ceea ce hrănești va crește. Așa că hrănește iubirea și nu frica.

A doua jumătate a lunii aduce cu ea centrul emoțional superior. Aceasta este energia iubirii, a conexiunii, a lui agape, o inimă enormă și deschisă și experiența conexiunii esenței. Este aceeași influență pe care am avut-o în anii 1960, ce a inițiat creativitatea și revoluția extraordinară din muzică, artă, relații, comunitate și idei inovatoare radicale. Centrul emoțional superior este carburantul ce va alimenta o versiune nouă a revoluției creative, mai axată pe spirit și având un sentiment mai puternic al maturității și scopului.

În această perioadă e posibil să te simți foarte inspirat să faci ceva radical și aflat în afara zonei tale de confort. Este o perioadă în care să te conectezi cu alții, să-ți alimentezi creativitatea, să vii cu idei noi și să te îndrăgostești de tine, de viața ta și de toate lucrurile din jurul tău.

Cum va arăta luna

PE PLAN PERSONAL

Transformarea personală radicală e posibilă. Începe prin a avea grijă de tine, a te iubi, a-ți aloca timpul și spațiul necesar pentru asimilare emoțională, degajare, vindecare și prin a-ți prioritiza viața în acord cu lucrurile care contează cel mai mult pentru tine. Îngăduie-ți să fii iritat și țâfnos, atât timp cât asta nu-i afectează pe alții. Fii atent la nerăbdare și emiterea de judecăți și treci mereu la o atitudine de compasiune și iertare.

Luna aceasta ai ocazia favorabilă de a înceta să nu te recunoști pe tine însuți (într-un sens pozitiv). Lucrurile ar putea fi foarte diferite. Transformarea poate avea loc brusc, aducând o schimbare uriașă în viața ta, ce poate părea provocatoare la început. Acest lucru ar putea conduce la învinuire, judecată și posibil chiar și furie. Ai încredere în spirit, că oricare ar fi lucrul spre care ești atras, ca experiență, este într-un fel esențial pentru tabloul de ansamblu al vieții tale, ce se desfășoară așa cum este potrivit.

Asigură-te să-ți aloci timp la capitolul îngrijire de sine în această lună. Cum îți poți susține cel mai bine prioritățile? Cum poți avea mai bine grijă de tine însuți, ca fiind bunul tău cel mai de preț? Amintește-ți să ai compasiune și iertare și să fii îndrăgostit de tine însuți.

RELAȚII

În privința relațiilor, prima jumătate a acestei luni este grea, iar a doua jumătate este minunată. În timp ce te concentrezi pe nevoile emoționale proprii și pe îngrijirea de sine în prima jumătate a lunii, îți va deveni foarte clar cine te susține și cine nu. Nu o lua la modul personal. E posibil să fie timpul să mergi mai departe.

Relațiile importante care au devenit oarecum stagnante au ocazia favorabilă de a reînvia un pic de creativitate și inspirație, atât timp cât nu se împotmolesc în vină, resentiment și neînțelegeri. Transformarea cea mai radicală este în relația cu tine însuți, iar acest fapt va avea o influență clară asupra tuturor relațiilor tale.

Din cauza necesității de încheiere a ciclurilor karmice, precum și a eliberării de trecut, numeroase relații vor fi afectate. Unele vor fi abandonate, iar altele vor trece printr-o transformare profundă, ajungând la ceva nou. Transformarea radicală poate include schimbări bruște în relații, unele începând și altele terminându-se.

Luna aceasta este important să fii deschis emoțional, să procesezi și să vindeci rănile din relații și să-ți preiei întreaga responsabilitate pentru partea ta din roata karmică a lecțiilor din relații. Treci la o atitudine de acceptare toală și iubire. Te va ajuta foarte mult.

SĂNĂTATEA ȘI CORPUL FIZIC

Am menționat îngrijirea de sine, care este esențială luna aceasta. Dacă o exersezi, ți se vor ameliora sănătatea și starea de bine. Luna aceasta pune-te pe primul loc, prin iubire de sine, și astfel pot avea loc minuni. Iubește-ți corpul și corpul te va iubi.

Corpul fizic dorește să se miște. Este o lună bună în care să începi să dansezi, să alergi, să faci sport, gimnastică aerobică și alte modalități de a-ți pune corpul în mișcare.

Luna aceasta, starea de bine include mișcarea energiei. E posibil să fii inspirat să pleci într-o călătorie lungă cu mașina sau să ai o schimbare de decor, să faci câteva călătorii și să fii stimulat de alte medii și informații. Reorganizează lucrurile, bagă într-o viteză mai mare, schimbă-ți rutina, fii receptiv la schimbarea și transformarea a ceva.

MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Există o presiune de a transforma totul, inclusiv mediul înconjurător. Finalizarea și îndepărtarea a ceea ce reprezintă vechiul este importantă. Care sunt lucrurile de care te agăți? Care este motivația acestei atitudini? Examinează-ți mediul cu ochi noi și fii neînduplecat în a face schimbări. E necesar să se renunțe la, să fie încheiat sau revitalizat tot ce reprezintă energie veche sau un lucru de genul „într-o bună zi îl voi folosi la ceva”.

Lucrează cu energia iubirii și asigură-te că îți iubești mediul înconjurător. Dacă nu îl iubești îți va fi greu să te simți susținut de el. Dacă există lucruri care te irită, întreabă-te care este cauza? Care sunt lucrurile ce nu rezonează cu tine, pe care le treci cu vederea? Ce poți să schimbi? În cazul în care îți împarți mediul cu altcineva, în ce loc poți să fii mai cooperant, mai puțin rezistent și mai tolerant, fără să te compromiți de tot?

În privința naturii și a mediului înconjurător planetar, urmărește evenimentele ce vor cauza cele mai mari transformări. Acestea ar putea fi subite și radicale, putând fi chiar devastatoare. Dar ele creează de asemenea oportunitatea de a reuni comunitățile pe o fundație a iubirii și compasiunii, în scopul de a trece prin ele de pe o poziție centrată emoțional mai înaltă. În acest fel, frica ce ar putea fi provocată de o experiență pe care nu o putem controla poate fi transformată, prin iubire, în putere.

AFACERE/PARTENERIATE/PROIECTE

Transformarea personală te va informa ce se întâmplă în afacerea ta și cu proiectele și parteneriatele tale. Dacă te vei pune pe primul loc, așa cum am sugerat, orice lucru ce reclamă schimbare va trece printr-o transformare. Consideră iritabilitatea și nerăbdarea ca pe o energie ce a stat câtva timp în așteptare și este dintr-odată gata să se miște. Concentrează-te pe a te conecta cu scopul mai înalt al unui proiect și pe o vibrație mai înaltă ce este posibilă în orice afacere și parteneriat.

Prioritățile și motivația joacă un rol important în lucrurile ce trec în această lună prin transformări. Iubește-ți munca. Iubește-ți partenerii. Iubește-ți afacerea. Iubește serviciul pe care-l aduci altora. Dacă nu ai această stare, s-ar cuveni să-ți investești energia în ceva în care poți fi astfel.

DATE ȘI INTERVALE DE TIMP

1-7 iulie: O perioadă dificilă, în care ai putea fi iritat de cele mai mărunte lucruri. Nu încerca să rezolvi sau să înțelegi toate lucrurile. Nu toate lucrurile sunt problema ta. Răbdarea, compasiunea și încrederea, manifestate la momentul potrivit, reprezintă tema acestei săptămâni. Redu viteza, relaxează-te, fii centrat în inimă. Toate celelalte își vor purta singure de grijă.

Analizează-ți fricile atunci când se ivesc, eliberează-le și investește ceva energie în organizarea practică a vieții tale, având ca prioritate mai ales îngrijirea de sine.

4 iulie: Luna nouă este luni, 4 iulie, la 14:06 (ora României. N.tr.). Este o Lună emoțională și, pentru a respecta temele acestei luni, folosește-o pentru a te concentra pe îngrijirea de sine, pe nevoile personale și pe vindecarea inimii. Cum îți vindeci inima? Te iubești, prețuiești cine ești și te tratezi la fel cum ai trata cel mai prețios lucru din viața ta. Acordă atenție frumuseții și lasă să-ți fie activat centrul emoțional superior, prin frumusețea pe care o vezi în viața ta și pretutindeni în jur.

În această perioadă poți fi extraordinar de inspirat sau de împotmolit în judecățile, cinismul și toate sentimentele tale negative și neplăcute de care te agăți de foarte mult timp, poate chiar de vieți întregi. E timpul să ieși din toate astea și să mergi înainte, să te pui pe primul loc, să-i ierți pe alții și să-i dai voie transformării ce vrea să aibă loc să înceapă să se desfășoare. Dacă poți, petrece câtva timp în apă și în preajma ei și folosește-l pentru a hrăni și a alimenta ceva nou și unic pentru tine, care dorește să crească și să se manifeste.

Fii răbdător cu ceilalți, acceptă-i în viața ta, dar ai în primul rând grijă de tine.

8-15 iulie: Această perioadă se pretează cu ușurință la depresie, neliniște, luarea în considerare a lucrurilor negative, a te simți nedemn, descurajat, deznădăjduit și letargic. Nu opune rezistență emoțiilor, dar în același timp nu le da frâu liber. Acest lucru nu-ți va fi de folos.

Stabilește granițe clare pentru timpul pe care îl aloci ca să te plângi și să fii nemulțumit, apoi revino-ți. Probabil că în viața tuturor se petrec multe lucruri ce pot impune un pic de atenție. Prioritizează și hrănește ceea ce prețuiești cel mai mult. În loc să-ți menții poziția și să aștepți să se termine această perioadă, folosește-o cu înțelepciune. Ia fiecare reacție, fiecare frică, fiecare emoție negativă și transform-o prin iubire, în altceva.

16-22 iulie: În sfârșit, am ajuns la o perioadă în care totul pare să se deschidă, printre care și inima noastră. Toate lecțiile din această săptămână se referă la cum să trăim cu un picior în ambele lumi – lumea magiei, a spiritului, a energiei centrate pe un plan mai înalt, a iubirii și conexiunii cu totul; și lumea materială, în care te îngrijești de nevoile de bază și de responsabilități, faci curat după tine și te asiguri ca toate nevoile privind siguranța ta să fie satisfăcute.

Acum cureți frigiderul, concentrat fiind doar pe asta, iar în clipa următoare ești inspirat de magia creației din jurul tău. În timpul acestei transformări extraordinare, pot exista momente în care efectiv să nu te recunoști pe tine sau mediul tău. Poate că mergi cu mașina pe un drum foarte cunoscut, dar dacă mintea intră într-o stare mai înaltă, e posibil să nu mai recunoști drumul.

Aceste experiențe sunt menite să extindă conștiința și să transforme energiile. În loc să fii temător, primește-le cu bucurie. Fii inspirat de posibilitățile existente în această perioadă. Privește înainte.

20 iulie: Luna plină este miercuri, 20 iulie, la 01:54 (ora României. N.tr.). Lucrează cu pământul în timpul acestei Luni pline. Este un moment în care să împământăm și să ancorăm adevăruri noi, practici personale noi, intenții noi, hotărâri noi, relații noi și idei noi. Dacă funcționezi în continuare din structurile vechi, e posibil ca ele să folosească ocazia de a se autodistruge.

De fapt, această Lună plină ar putea aduce un moment în care să fim martori la autodistrugerea structurilor vechi și depășite. Pe de altă parte, mai poate aduce o nouă frecvență a energiei, ce ne invită să ne jucăm în centrul emoțional superior. Concentrează-te pe iubire!

23-31 iulie: O perioadă în care să ființezi în iubire. O perioadă în care să faci tot ce poți pentru a te focaliza pe iubire, pe a te iubi, a iubi procesul, a iubi lecțiile, a iubi sprijinul primit, a iubi spiritul, a-ți iubi mediul, a-ți iubi creativitatea, a-ți iubi munca și serviciul adus, a iubi magia vieții, și în care pur și simplu să fii îndrăgostit de toate. Este o perioadă din revoluția emoțională, de centrare mai înaltă, de a vedea altfel lucrurile, de a avea o experiență nouă și unică despre viața ta, de acces la mai multă putere, fericire și inspirație și de a simți cu adevărat că îți îndrepți viața pe un drum satisfăcător.

Dacă nu te afli încă acolo, ai răbdare. Poate că există ceva ce trebuie mai întâi finalizat, pentru a te elibera în vederea transformării, sau poate că mai există frică. Continuă să lucrezi la asta, îndepărtând treptat armura atașamentului și îndrăgostindu-te mai profund de tine și de ceilalți.

Să te bucuri de o lună grozavă!

Lena

© 2016 Toate drepturile rezervate. http://www.thepowerpath.com

Poți să faci copii ale acestui articol și să le distribui în orice mijloc mass-media dorești, atât timp cât nu ceri bani pe el sau nu-l alterezi în vreun fel. E necesar să recunoști meritul autorului și să incluzi această notă de copyright.
Lena Stevens

Lena este învățător și practician șamanic cunoscut pe plan international. Și-a făcut ucenicia timp de 10 ani cu un șaman huichol din Mexic și a studiat vindecarea șamanică transculturală din numeroase tradiții, printre care cea din bazinul Amazonului, amerindiană, nord europeană și siberiană. În ultimii 25 de ani Lena a predat și a lucrat cu indivizi, grupuri, afaceri și comunități, contribuind la readucerea în viața oamenilor a înțelepciunii bazate pe natura șamanică. Una din specialitățile ei este tradiția woven song (tiparelor de cântec. N.tr.) a tribului shipibo din Amazonul peruvian, cântarea lui Icaros sau cântecele de vindecare. Munca de vindecare individuală cu aceste tipare de energie, prin intermediul cântecului și altor tehnici șamanice, a avut un impact puternic asupra clienților ei. Lena este coautoarea cărții „Secrets of Shamanism, How to Tap the Spirit Power Within” (Secretele șamanismului, cum să accesezi puterea spiritului lăuntric) și contribuie la „The Power Path” (Drumul puterii). Împreună cu soțul și partenerul ei Jose, este cofondatoarea și unul din instructorii principali de seminarii Power Path și ai Școlii de șamanism.

Traducere: Ana Nicolai

Sursa: https://thepowerpath.com/monthly-forecast/july-2016-monthly-forecast/

Ana Nicolai
Sursa edituraforyou

Articolul precedent
Articolul următor
Lasă un comentariu

3 comentarii

  1. MULTUMESC MULT LENA.

    Răspunde
  2. Eugen

     /  Iulie 20, 2016

    Va multumesc tuturor celor prin care aceste adevaruri au ajuns la mine !!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

♥ Impuls pentru trezire ♥

Nimic nu e ceea ce pare a fi

DanielGaucan's Blog

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Despre spiritualitate...

Existenta precede gandirea. Osho

%d blogeri au apreciat asta: