Loteria astrală: Marte în Vărsător. Report la categoria I

De pe 9 noiembrie până pe 19 decembrie 2016, Marte jubilează prin Vărsător. Este un tranzit care, să spunem din capul locului, place semnelor de Foc și de Aer, mai puțin celor de Pământ și Apă.
Zodiile feminine, Pământul și Apa, sunt predispuse la decizii proaste, impulsive, sau la neacceptarea unor situații, care conduc la lupte inutile și frustrare. Ele sunt la un pas de a obține ceva ce ajung să rateze la mustață, ca atunci când joci la loto, la 6/49, și îți ies numai 3 numere, în condițiile în care al 4-lea, care ar fi adus un minim câștig, este chiar lângă numărul pe care ai mizat. Tu ai mers pe 8 și a ieșit 7, l-ai bifat pe 36 și a ieșit 35. Senzația de ‘a da pe lângă’, de a fi primul sub linie, de a scăpa ceva ca prin urechile acului, de a a nu obține ‘nici de data asta’ îi educă pe Tauri, Raci, Fecioare, Scorpioni, Capricorni și Pești să dea drumul, să lase să curgă, să nu se mai agațe. Mai apare și dezolarea dată de deja vu: ies de data asta fix numerele pe care le-ai avut pe un bilet jucat cu niște ani în urmă. Aceste zodii aruncă acum prea mulți bani pe bilete necâștigătoare.
Zodiile masculine, de Aer și de Foc, sunt cele care dau tonul, organizează, impun ritmul, aranjează piesele pe tabla de șah sau, dacă nu pot face nimic, acceptă mai ușor și iau lucrurile așa cum sunt. Perioada anunță șanse venite de nicăieri și ajutor din toate părțile, oportunități nesperate și chilipiruri. Dar, se știe, omul își face norocul cu mâna lui, așa că ceea ce li se întâmplă timp de aproximativ 40 de zile Berbecilor, Gemenilor, Leilor, Balanțelor, Săgetătorilor și Vărsătorilor depinde numai de acțiunile lor. Ei sunt la ceas de hotărâre, de viraj, de asumare a deciziilor. Ei nu pot lăsa lucrurile să treacă pe lângă ei așteptând ‘să fie bine’. Din contră, au primit o pasă astrală și mingea e la ei. Ei driblează, ei centrează, ei dau cu capul. Loteria astrală anunță 4 sau 5 numere câștigătoare pentru ei.
Toată lumea știe că Sfântului Petru nu-i place să aștepte. Dacă Dumnezeu îl presează să-ți dea în sfârșit un câștig la loto, o să urle la tine: ‘Pune și tu măcar un bilet, joacă măcar o dată!’. A nu se interpreta literal analogia cu loteria, astrele nu garantează câștigurile la jocurile de noroc, banii nemunciți și, cu atât mai puțin pomenile. Poate doar pe cele electorale, dar asta e deja altă discuție. Să nu se înțeleagă că zodiile de Pământ și de Apă nu au parte de binefaceri! Ele vin însă odată cu retragerea din luptele personale care îi epuizează. Altfel, dac se concentrează pe ceea ce nu le place sau pe ceea ce vor să schimbe cu forța, sunt prea ocupați să vadă și părțile bune ale experiențelor. În cazul lor, lucrurile bune vin ele spre ei, numai că trebuie să fie receptivi și vigilenți, fără să persiste în încăpățânare.
Cu toată bunăvoința astrală, sunt puține șanse de câștig la categoria I. Premiul cel mare pare deocamdată intangibil, sunt șanse aproape nule să nimerească cineva toate cele 6 numere la această loterie virtuală inventată ca să pricepem mesajul lui Marte în Vărsător. De ce?
Marte în Vărsător ne pune pe nas ochelari cu infraroșu. Suntem asemenea unor lunetiști care fixează cu precizie o țintă aflată în depărtare. Trăirea prezentului devine insuficientă din cauza presiunii pe care o pune viitorul. Marte este planeta deciziilor și a dorințelor, iar Vărsătorul este zodia intuiției și a viitorului. Dacă ceva e bine acum, nu mai e destul. Deja ne uităm în față și ne este foarte clar dacă peste un timp (un an, 2, 5, 10) ne va fi la fel de bine. Pur și simplu știm și luăm decizii categorice. În sfârșit ne dăm seama că suntem pe contrasens dacă ne întoarcem în trecut. Orice revenire la ceva ce am mai avut promite, în viitor, tot mai mult din ce am avut, deci tot mai multă lipsă. Ceea ce s-a întâmplat până acum în situații pe care le tolerăm este evident că se va repeta. A aștepta ca lucrurile să treacă de la sine, să se liniștească, să se schimbe, e o iluzie pe care energia astrală o taie acum din rădăcină. Și doare, dar pe locul acela va crește un lăstar care ne va bucura, chiar dacă pe moment nu știm nici ce și nici cum va fi.
Marte în Vărsător ne eliberează de scenariile pe care le-am mai trăit și pe care nu vrem să le mai repetăm. El ne ajută să ne concentrăm pe ceea ce nu este în regulă, ieșind din iluzia că, într-o bună zi, va fi în regulă. Acea zi a venit, e aici, e chiar azi! Dacă azi nu e în regulă, nici nu va fi de-acum înainte! Cu o forță radicală, acest tranzit valabil între 9 noiembrie și 19 decembrie 2016, ne scoate din situațiile care ar putea fi și ne face să acceptăm ceea ce este așa cum este. E o perioadă plină de răsturnări de situație, de intransigență, de încheieri bruște, de inconstanță și imprevizibil, dar și de șansă picată din Cer.
Nu există garanții și certitudini. Putem acționa în orb, dar foarte siguri pe noi că în față este ceea ce am căutat de atâta timp. Gata cu compromisurile! Fricile se materializează cu viteza fulgerului, dacă vrei să știi dinainte, controlul este inutil și paralizant. Cine nu se aruncă în gol, se închină la Sfântul Așteaptă. Nu e momentul pentru câștigul la categoria I. Dar e momentul să schimbăm strategia. Dacă mergem același sistem de joc, sigur vom ajunge pe unde am mai fost. Lozul cel mare este în față pentru cei ce îndrăznesc: să ia o decizie majoră, să schimbe ceva ce poate nu ar avea motive să schimbe, să facă un gest sau o aluzie, să ia o inițiativă, să forțeze mâna norocului.
Cu Marte în Vărsător, viața pare o loterie. Dar dacă nu riști, nu câștigi.
Unde funcționează loteria lui Marte în Vărsător pentru fiecare zodie:
Berbec: grupuri, echipe, proiecte, prieteni, idealuri, planuri de viitor.
Taur: carieră, viață socială, statut social, imagine, finaluri de drum.
Gemeni: idealuri, convingeri, relații cu străinătatea, studii superioare, cunoaștere.
Rac: bani nemunciți, recompense, moșteniri, afaceri, sfârșituri.
Leu: relații, viață de cuplu, asocieri, conflicte, acțiuni juridice.
Fecioară: profesie, stil de viață, sănătate, rutină, servicii oferite altora.
Balanță: dragoste, copii, distracție, scenă, imagine publică.
Scorpion: casă, familie, tranzacții imobiliare, relația cu persoane din trecut, confort.
Săgetător: drumuri, comunicare, relația cu frații și rudele apropiate, studii, acte.
Capricorn: bani, talente personale, relația cu timpul, stima de sine, sistem de valori.
Vărsător: decizii categorice, hotărâre, individualism, direcție și scopuri personale.
Pești: acceptare, împăcare, renunțare, încredere și credință.
Sursa foto: https://www.thisiswhyimbroke.com/chocolate-planets/
Lasă un comentariu

2 comentarii

  1. Multumesc cu recunostinta Daniel.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

♥ Impuls pentru trezire ♥

Nimic nu e ceea ce pare a fi

DanielGaucan's Blog

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Despre spiritualitate...

Existenta precede gandirea. Osho

%d blogeri au apreciat asta: