Co-Crearea unei Noi Paradigme pentru 2017

 

Noul Pământ

30 Decembrie 2016 12:00:00 AM

Patricia Cota-Robles

 www.eraofpeace.org

01 Ianuarie 2017 = 1:1:1  ***  11 Ianuarie 2017 = 11:1:1 sau 11:11

Având în vedere că noi dăm naștere Noului An 2017, Omenirea Trezită și Compania Cerurilor au pregătit scena pentru o schimbare de paradigmă, care va permite maselor de oameni să depășească negativitatea care a fost împinsă la suprafață, pentru purificare, în timpul evenimentelor șocante și tumultuoase, care au avut loc în anul 2016.

Știu că poate suna prea frumos ca să fie adevărat, însă aceasta se întâmplă, doar, pentru că am uitat Adevărul despre cine suntem noi și de ce suntem pe Pământ, în acest timp de bun augur.

Vă rog, să citiți acest buletin informativ cu inima și mintea deschisă și cereți Prezenței voastre EU SUNT să vă reveleze Partea VOASTRĂ, de o importanță vitală, în acest aspect al Planului Divin pentru anul 2017.

Voi sunteți foarte puternici și momentul pentru a vă exprima potențialul vostru Divin, este ACUM!

Atunci când noi facem greșeala de a judeca realitatea privind, doar, aparențele exterioare, lucrurile pot părea copleșitoare și, uneori, chiar și fără speranță, însă nimic nu poate fi departe de Adevăr.

Ființele de Lumină, din Tărâmurile Adevărului Iluminat, acționează cu tenacitate pentru a ne ajuta pe toți să ne amintim că noi suntem Ființe multidimensionale care funcționăm, simultan, pe mai multe nivele de conștiință.

Ele doresc ca noi să ȘTIM că planul fizic al Pământului, despre care noi gândim ca fiind atât de real, este, de fapt, cel mai puțin real din totalitatea dimensiunilor în care trăim, iar acest plan fizic este ultima dimensiune în care noi reflectăm la schimbările pentru Trezirea Umanității, pe care Dumnezeu cel Victorios a co-creat-o în Tărâmurile Credinței, în care totul începe.

Noul Pământ a luat naștere, în Tărâmurile Credinței, în perioada 21-22 decembrie 2012.

În 2016 am ajuns la o masă critică de energie, vibrație și conștiință, care a permis apariția Portalului Primul Principiu al Perfecțiunii Lui Dumnezeu, Portalcare urmează să se deschidă la dimensiunea completă.

Acest lucru înseamnă că, Acum, modelele de perfecțiune, pentru Noul Pământ, curg fără impedimente în straturile mentale și emoționale ale acestei planete.

Aceste modele reverberează cu frecvențele Dimensiunii Cristaline 5D a Iubirii Divine Transfiguratoare, a Unimii, Venerației pentru Întreaga Viață, pentru Pace Eternă și Abundență Infinită a lui Dumnezeu.

Pentru ca aceste modele să se manifeste, în mod concret, în viața noastră de zi cu zi, tu și eu și restul umanității, noi avem nevoie să invocăm Lumina lui Dumnezeu, pentru a Transmuta negativitatea ce a apărut la suprafață.

Apoi, este necesar ca noi să împuternicim modelele de perfecțiune din Corpul Cauzal al lui Dumnezeu, prin focusarea deliberată asupra lor, cu gândurile, sentimentele, cuvintele, acțiunile, amintirile și credințele noastre.

Primele unsprezece zile din 2017 ne sunt oferite cu o oportunitate care va catapulta Pământul și ÎNTREAGA Viață spre o evoluție în Lumină.

Acest Dar al Luminii de Sus, din Ceruri, este proiectat pentru a ajuta nu numai Umanitatea Trezită, ci și Umanitatea în masă, pentru a fi Ușa Deschisă pentru modelele de perfecțiune pentru Noul Pământ.

Tatăl-Mama noastră Dumnezeu și Compania Cerurilor au afirmat că cea mai mare necesitate, de ultimă oră, pentru 2017, este ca modelele de perfecțiune ale Noului Pământ, care sunt asociate cu Pacea Eternă și Abundența Infinită a lui Dumnezeu, să devină o realitate concretă pentru fiecare Ființă de pe Pământ.

Pentru a sprijini această nevoie urgentă de ultimă oră, Ființele de Lumină ne-au oferit o Acțiune a Luminii pe care am inclus în această informare.

Acești mesageri altruiști ai Tatălui-Mamei noastre Dumnezeu au spus că ei vor crește puterea invocărilor noastre  de mii de ori, de fiecare dată când noi participăm la această Acțiune a Luminii.

Vă rog să vă ascultați Inima, fiți puternica Prezență a Păcii Impunătoare și Ușa Deschisă pentru Lumina lui Dumnezeu, care este Destinul vostru Divin în timpul acestui Moment Cosmic.

Primele 11 Zile ale Anului 2017

Potrivit Companiei Cerurilor, un aflux, fără precedent, de Lumină va fi ancorat pe Pământ, prin Divinitatea Flăcării Inimii fiecărei Ființe, prin Prezența lui/ei EU SUNT, pe parcursul primelor unsprezece zile ale anului 2017.

Apoi, Prezența EU SUNT a fiecărei Ființe va fi în măsură să utilizeze această Lumină, pentru a ajuta cu transformarea accelerată a lui sau ei, în mare măsură, pe parcursul anului.

Am fost informați, de către Entitățile de Lumină, că această nouă frecvență de Lumină va avea un rol esențial în aducerea Adevărului modelelor de perfecțiune pentru Noul Pământ, în inimile și mințile conștiente ale maselor Umanității.

Realizarea acestui Adevăr va fi un factor critic în ridicarea Umanității deasupra fricii și de completare a purificării anormalităților umane, care au  fost împinse la suprafață pe toată planeta, în timpul evenimentelor din anul 2016.

Acesta va fi, de asemenea, un factor de transformare a Vieții în manifestarea modelelor de perfecțiune pentru Noul Pământ, asociată cu Pacea Eternă și Abundența Infinită a lui Dumnezeu.

Numeric vorbind, anul 2017 este un an 1, 2 + 0 + 1 + 7 = 10 și 1 + 0 = 1.

1 este numărul care reflectă renașterea, transformarea și noi începuturi.

Ziua Noului An, 01 ianuarie 2017, va fi de 1 (lună) 1 (zi) 1 (an) = 1-1-1.

Unsprezece zile mai târziu 11 ianuarie 2017 va fi un 1 (lună) 11 (zi) 1 (an) = 11-1-1 sau 11:11.

Unsprezece este numărul maestru, care reflectă transformarea fizică în Divin.

11:11 este un cod sacru geometric din ADN-ul Omenirii, care a inițiat Trezirea Umanității în urmă cu câteva decenii.

Mulți oameni nu au vizualizat acest factor subtil de motivare pentru Trezirea noastră, însă, odată cu noua frecvență a Luminii, pe care noi o vom primi în luna ianuarie, ni se spune că nu va mai fi cazul.

Primul pas, pentru noi, în această Acțiune a Luminii este de a Transmuta negativitatea care iese la suprafață.

Invocația Flăcării Violet a lui Saint Germain

EU SUNT Prezența mea EU SUNT și EU SUNT Una cu Prezența EU SUNT a ÎNTREGII Omeniri.

Ca O Voce Unică, O Respirație Unică, O Pulsație Unică a Inimii și O Energie Unică, O Unică Vibrație și Conștiința Pură a Iubirii Divine, eu invoc frecvențele cele mai intense a Flăcării Violet Solare Cristaline 5D a Perfecțiunii Infinite a Lui Dumnezeu, pe care o va permite Legea Cosmică.

Saint Germain și Legiunile tale de Arhangheli ai Focului Violet 5D,

Saint Germain și Legiunile tale de Arhangheli ai Focului Violet 5D,

Saint Germain și Legiunile tale de Arhangheli ai Focului Violet 5D,

Eu vă rog să aprindeți, să aprindeți, să aprindeți Flacăra Violet a Perfecțiunii Infinite a Lui Dumnezeu, cu puterea și tăria a o mie de Sori, în interiorul, prin și în jurul fiecărui gând, sentiment, cuvânt, acțiune, memorie și credință, pe care Umanitatea le-a exprimat vreodată, în orice interval de timp sau dimensiune, atât cunoscute cât și necunoscute, care reflectă Raiul pe Pământ.

Eu vă rog să transmutați această rațiune a energiei, miez, efect, înregistrare și memorie, înapoi în perfecțiunea sa inițială și sigilați-le într-un câmp de forță invincibilă al Păcii Eterne și Abundenței Infinite a Lui Dumnezeu.

Eu accept faptul că această Acțiune a Luminii a fost realizată de Dumnezeul Victorios, întocmai după cum Eu am Cerut.

Eu accept și ȘTIU că această puternică Flacără Violet crește în fiecare zi și oră, clipă de clipă, cu fiecare Respirație până când acest Pământ Drag și ÎNTREAGA sa Viață vor fi ascensionat în Tărâmurile Dimensionale 5D ale Luminii pe Noul Pământ, unde Pacea Eternă și Abundența Infinită a Lui Dumnezeu sunt o realitate concretă.

ACEASTA ESTE O ACȚIUNE A LUMINII, DE LA COMPANIA CERURILOR, ACORDATĂ UMANITĂȚII CU INTENȚIA DIVINĂ A CO-CREĂRII MODELELOR DE PACE ETERNĂ ȘI ABUNDENȚĂ INFINITĂ A LUI DUMNEZEU, TANGIBILĂ ÎN VIAȚA ÎNTREGII UMANITĂȚI.

EU SUNT Prezența mea EU SUNT și EU SUNT Una cu Prezența EU SUNT a Întregii Omeniri.

Ceea ce Eu invoc pentru mine însumi (însămi) în această Zi Sfântă și Sacră, Eu invoc, în numele fiecărui bărbat, femeie și copil de pe Pământ, în aliniere perfectă cu Planul Divin al fiecărei Ființe și pentru binele suprem al tuturor celor implicați.

Acest lucru este posibil pentru că noi suntem unul și nu există separare.

Ca O Voce Unică, O Respirație Unică, O Pulsație Unică a Inimii și O Energie Unică, O Unică Vibrație și Conștiința Pură a Iubirii Divine, eu invoc pe Tatăl-Mama noastră Dumnezeu și întreaga Companie a Cerurilor pentru a asista Prezența EU SUNT a fiecărei Ființe de pe Pământ pentru realizarea de către Dumnezeu  cel Victorios, a acestui aspect al Planului Divin.

Iubite Legiuni ale Luminii, Iubite Legiuni ale Luminii, Iubite Legiuni ale Luminii din întregul Infinit, eu vă rog să strângeți fiecare electron de energie a vieții prețioase expandată de către Omenire, în acest timp sacru.

Eu vă rog să purificați această energie cu puterea și tăria a o mie de Sori, folosind Noile Frecvențe Solare ale Flăcării Violet Solare Cristaline 5D  a Perfecțiunii Infinite a Lui Dumnezeu.

Eu vă rog să modelați această energie purificată în Cupa Colectivă a Conștiinței Umanității, astfel încât, fiecare electron de energie a vieții prețioasă să fie eliberat pe Pământ, de Fiii și Fiicele Lui Dumnezeu, în acest moment, pentru ca energia să fie folosită pentru a co-crea și manifesta, tangibil, Pacea Eternă și Abundența Infinită a Lui Dumnezeu  pentru fiecare Ființă care aparține sau care deservește Pământul în acest moment.

Iubite Tată-Mamă Dumnezeu, Eu te rog să expansionezi Flacăra Transfigurării Iubirii Divine, care pulsează în Divinitatea Flăcării Inimii fiecărei Ființe, realizând fundația pe care se va manifesta Pacea Eternă  și Abundența Infinită a Lui Dumnezeu.

Eu Te rog, ca  din acest Foc Sacru, să Creezi o Inimă plină de Iubire.

Eu Te rog să îngădui acestei Inimi de Iubire să se extindă și să se extindă în Inima fiecărei Ființe, până când aceasta învăluie întreaga planetă Pământ, binecuvântând fiecare bărbat, femeie și copil.

Având în vedere că acest Dar al Iubirii Divine scaldă Pământul, fiecare particulă atomică și subatomică și val al Vieții de pe această planetă este ridicat din haos, într-un Țel Superior al Existenței. (pauză)

Acest aflux, fără precedent, de Lumina Divină a Lui Dumnezeu curge, Acum, în corpul mental, mintea conștientă, mintea subconștientă, mintea supra conștientă și structura creierului fizic ale fiecărui bărbat, femeie și copil de pe Pământ.

Acest Dar al Luminii, din partea Tatălui-Mamei noastre Dumnezeu, este echilibrarea emisferelor dreaptă și stângă a creierului fiecărei Ființe și activarea centrelor creierului spiritual al lui/ei.

Prin această Acțiune a Luminii, glanda pituitară, glanda pineală, hipotalamusul și centrii ganglionari de la baza creierului fiecărei Ființe, sunt restaurate la Potențialul lor Divin deplin.

Acum, folosind acest puternic Dar al Luminii, Prezența EU SUNT a fiecărei Ființe, își recalibrează circuitele din structura sa fizică a creierului, care să îi permită să reziste la o frecvență superioară a Conștiinței Divine, decât oricând înainte.

Această Acțiune a Luminii vindecă circuitul fragmentat, care a împiedicat Omenirea să comunice cu Prezența sa EU SUNT și cu Compania Cerurilor.

Prezența EU SUNT pulsatilă în Flacăra Inimii fiecărei Ființe creează, Acum, spațiul sacru care permite fiecărei Ființe să își deschidă complet Chakra Coroanei 5D a Iluminării.

Acest lucru permite fiecăruia să comunice cu Prezența sa EU SUNT și cu Compania Cerurilor, la nivel conștient, în timp ce ajunge, zi de zi, tot mai sus în Conștiința Christică.

Având în vedere că eu îmi focusez atenția asupra Luminii Lui Dumnezeu, care curge prin structura creierului fizic al fiecărei Ființe, eu văd clar cum corpurile: fizic, eteric, mental și emoțional ale Omenirii sunt inundate cu Lumina strălucitoare a Lui Dumnezeu.

Această Lumina Solară Cristalină 5D multidimensională, cu multiple fațete, cu curgere liberă, se extinde în fiecare celulă din Corpurile Pământene ale Omenirii, îngăduind Prezenței EU SUNT a fiecărei Ființe de a fi în deplină stăpânire a acestei experiențe.

Acum, totul este în pregătire. Prin intermediul Prezenței EU SUNT personale, fiecare Ființă de pe Pământ va participa la ambele orizonturi: interioare și exterioare în această Acțiune a Luminii, care va ridica conștiința maselor și va ajuta fiecare Suflet refractar, pentru trecerea de la o conștiință de separare și dualitate la conștiința  Iubirii Divine Transfiguratoare, Unimii, Respectului pentru Viață, Păcii Eterne și Abundenței Infinite a Lui Dumnezeu.

În îmbrățișarea Conștiinței Divine, Omenirea trăiește, Acum, un ocean nesfârșit de Lumină, care curge din adâncul Inimii Tatălui-Mamei Dumnezeului meu în Chakra mea Coroană, pentru a fi ancorată în Flacăra Inimii mele.

Cu acest aflux de Lumină fiecare Ființă își Reamintește și Recunoaște:

„Eu Sunt Cel Ce Eu Sunt.

Eu Sunt Ușa Deschisă pentru acest ocean Ceresc al Luminii.

Eu sunt Lumina Lumii și momentul meu, pentru serviciul suprem în slujba Umanității și al ÎNTREGII Vieți, este ACUM. ”

Oceanul cosmic al Luminii se intensifică,Acum, curgând nestingherit prin corpurile: fizic, eteric, mental și emoțional ale Omenirii.

Pe măsură ce fiecare Ființă asimilează acest Dar de Sus, ea eliberează în Lumină toate gândurile, sentimentele, cuvintele, acțiunile, credințele și amintirile care sunt bazate pe conștiința separării sau dualității din toate liniile temporale și dimensiunile, atât cunoscute cât și necunoscute.

Prezența EU SUNT a fiecărei Ființe afirmă Acum:

„Tot Ceea Ce Eu Sunt, totul din Perfecțiunea Lui Dumnezeu, care se revarsă în Chakra mea Coroană a Iluminării, se manifestă prin mine, Acum, ca Noul Pământ.

Eu Sunt relaxată și Eu am încredere în Credința supremă a Lui Dumnezeu.

Eu îmi Deschid, complet, Poarta Stelară 5D a Inimii mele.

Eu Sunt Unul (Una) cu Mama-Tatăl meu Dumnezeu și toate Puterile Luminii pretutindeni în Infinit.

Eu Sunt pregătit(ă), Acum, pentru a magnetiza NOILE modele, necunoscute anterior ale Păcii Eterne și Abundenței Infinite a Lui Dumnezeu, din Noul Pământ, tangibil, în viața mea.”

ABUNDENȚA LUI DUMNEZEU ESTE CALEA SPRE PACEA ETERNĂ ȘI PACEA ETERNĂ ESTE CALEA SPRE ABUNDENȚA LUI DUMNEZEU

Acum, noile și nepătrunsele Raze Aurii ale Păcii Eterne și Abundenței Infinite a Lui Dumnezeu, din Inima Tatălui-Mamei mele Dumnezeu, curg prin noul Portal al Credinței Divine, deschis  în potirul conștiinței mele.

Aceasta Lumină Aurie pulsează cu frecvențele Luminii Solare Cristaline 5D, dincolo de orice a experimentat, vreodată, Omenirea.

Inclusă în esența acestei Flăcări Aurii a Păcii Eterne este Abundența Infinită a Lui Dumnezeu și inclusă în esența Abundenței Infinite a Lui Dumnezeu este Flacăra Aurie a Păcii Eterne.

Eu inspir adânc și Eu devin Unul (Una) cu această Lumină Aurie, pe măsură ce Eu pătrund în locul secret al Dumnezeului Suprem Trăitor din inima mea.

Pe măsură ce Eu pătrund în acest spațiu al Miresmei Sfinte, Eu Sunt deschis(ă) și receptiv(ă) la impulsurile care se revarsă din Inima și Mintea Lui Dumnezeu.

Prezența mea EU SUNT îmi revelează că ceasul a sosit, în sfârșit și Decretul Divin a fost emis de către Tatăl-Mama mea Dumnezeu, pentru Divinitatea pulsatilă din Flacăra Inimii mele și Flacăra Inimii ÎNTREGII Omeniri, pentru a li se acorda Libertate deplină și Libertate de exprimare.

Prezența mea EU SUNT sărbătorește acest Decret Divin și acesta îmi va acorda, Acum, tot sprijinul posibil în manifestarea modelelor Păcii Eterne și ale Abundenței Infinite a Lui Dumnezeu, tangibil, în viața.

Eu devin și Eu Sunt, în acest moment, un Gardian al Flăcării Aurii a Păcii Eterne și Abundenței Infinite a Lui Dumnezeu, în acord cu Destinul meu Divin.

Corpurile mele Pământene sunt aduse, Acum, în echilibru perfect și puterile latente codificate, din interiorul Flăcării Inimii mele, sunt, Acum eliberate.

Abilitățile pe care le-am dezvoltat peste eoni de timp, care mă vor asista în co-crearea Raiului pe Pământ, sunt aduse, Acum, în mine, într-o stare echilibrată de măiestrie adevărată.

Flacăra Întreită Nemuritoare Victorioasă  din inima mea, se extinde Acum.

Flacăra Albastră a Puterii și Voinței Divine a Tatălui meu Dumnezeu  împuternicește Flacăra Aurie a Păcii Eterne și Abundenței Infinite a Lui Dumnezeu, în inimile ÎNTREGII Omeniri.

Flacăra Galben-Aurie a Înțelepciunii și Iluminării asociată cu Conștiința lui Hristos și a Fiilor și Fiicelor Lui Dumnezeu, iluminează mintea fiecărei Ființe cu Adevărul Divin, deoarece Pacea Eternă și Abundența Infinită a Lui Dumnezeu sunt aspecte inseparabile ale perfecțiunii Tatălui-Mamei noastre Dumnezeu.

Mama noastră Dumnezeu, Duhul Sfânt, direcționează, Acum, Flacara Roz a Iubirii Transfiguratoare și Adorației Divine, pentru a Insufla Flacăra Aurie a Păcii Eterne și Abundenței Infinite a Lui Dumnezeu în Flacăra Inimii fiecărei Ființe, inundând, astfel Pământul, cu această Esență Divină, pentru a înălța și binecuvânta ÎNTREAGA Viață.

Și totul este bine. (pauză)

Eu realizez, Acum, că acestea sunt zile de mare accelerare, ca urmare a afluxului de Conștiință Divină, care a inundat Pământul, încă de la nașterea Noului Pământ în anul 2012.

Acțiunea vibrațională, a fiecărui aspect al Vieții, este intensificată la maximul îngăduit de Legea Cosmică, la fiecare perioadă de 24 de ore.

Cele mai noi frecvențe ale Flăcării Aurii a Păcii Eterne și Abundenței Infinite a Lui Dumnezeu, care curg, Acum, prin Flacăra Inimii mele, mă vor ajuta la menținerea echilibrului, de-a lungul procesului de Ascensiune a Pământului.

Acest lucru îmi va permite să experimentez fericirea și bucuria acestei Acțiuni glorioase a Luminii, în moduri noi și profunde.

Eu experimentez, Acum, o octavă superioară a Dumnezeirii meule și Tatăl-Mama mea Dumnezeu este capabil să acționeze, cu ușurință, în mine.

Ochii mei devin Raze strălucitoare de Lumină, prin care Lumina Lui Dumnezeu curge, Acum, binecuvântând întreaga Viață.

Mâinile mele devin conductori, din ce în ce mai puternici, ai Puterii Vindecătoare a Lui Dumnezeu.

Buzele mele devin instrumentele prin care iau naștere cuvintele Lui Dumnezeu și care se îndreaptă în planul fizic al Pământului.

Picioarele mele parcurg Calea Luminii.

Forța Vieții mele este, ACUM, vehiculul prin care Dumnezeu pătrunde în lume, pentru a Iubi și servi întreaga Viață.

Eu realizez și Eu accept, Acum, capacitatea mea nelimitată de a face Tot Ceea Ce Este necesar pentru a restabili și extinde Pacea Eternă și Abundența Infinită a Lui Dumnezeu, în lumea mea și lumile întregii Omeniri.

Prin gândurile, cuvintele, acțiunile, sentimentele, credințele și amintirile mele, Eu Sunt o puternică, echilibrată Acțiune a Luminii, care pulsează în, prin și în jurul fiecărui electron al Vieții pe Pământ.

În numele Prezenței Infinite EU SUNT a Lui Dumnezeu, Eu fac apel la Prezența mea EU SUNT și Prezența EU SUNT din întreaga Omenire.

Ca O Voce Unică, O Respirație Unică, O Pulsație Unică a Inimii și O Energie Unică, O Unică Vibrație și Conștiința Pură a Iubirii Divine, Eu afirm:

Iubită Prezență EU SUNT, învăluie-mă, Acum în Pacea Eternă și Abundența Infinită a Lui Dumnezeu,  astfel încât Eu devin un Soare Auriu al Luminii Divine. (pauză)

Eu SUNT un Soare Auriu al Păcii Eterne și Abundenței Infinite a Lui Dumnezeu, manifestată și susținută, Acum, permanent, prin Grație Divină.

Eu SUNT un Soare Auriu al Păcii Eterne și Abundenței Infinite a Lui Dumnezeu, manifestată și susținută, Acum, permanent, prin Grație Divină.

Eu SUNT un Soare Auriu al Păcii Eterne și Abundenței Infinite a Lui Dumnezeu, manifestată și susținută, Acum, permanent, prin Grație Divină.

Așa Și Este.

Iubită EU SUNT, Iubită EU SUNT, Iubită EU SUNT CEEA CE EU SUNT.

Link original:

http://www.eraofpeace.org/news/

Traducere:
Dida Aurelia

Pace, Lumină, Iubire, Compasiune, Serenitate și Binecuvântări Divine Tuturor!

Vă Iubesc pe Toți

https://ro.gravatar.com/didaaurelia444

https://didaaurelia444.wordpress.com/2016/12/31/co-crearea-unei-noi-paradigme-pentru-2017/

Acest material este proprietatea traducătorului și este permisă copierea și repostarea sa, doar, cu publicarea provenienței traducerii originale (link-urile menționate mai sus).

Mulțumesc!

Invocația Flăcării Violet a lui Saint Germain

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

♥ Impuls pentru trezire ♥

Nimic nu e ceea ce pare a fi

Daniel Gaucan-Traitor si Spirit Liber

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Despre spiritualitate...

Existenta precede gandirea. Osho

%d blogeri au apreciat asta: