Mike Quinsey – Channeling cu Sinele meu Superior

27 ian.2017

Traducere Const. Mihăilescu

inimioara

Sunteți angajați într-o schimbare mamut care va fi consemnată ca un punct de cotitură în istoria Pământului. Schimbările care vin sunt absolut necesare pentru a face curățenie deplină în vederea creării condițiilor de edificare a Noii Ere, ce stă să înceapă.

Întunecații nu mai dețin controlul lumii voastre pentru a dicta modul în care să arate viitorul planetei. Forțele întunericului vor simți puternic și definitiv pierderea accesului la nelimitatele resurse financiare care le-ar fi fost necesare pentru susținerea și dezvoltarea proiectelor lor malefice. Întunecații constată acum că le este imposibil să mai organizeze măsuri coerente care să le asigure controlul asupra civilizației umane și al planetei. În plus, tot mai multe ființe umane se trezesc ies de sub influența forțelor răului. Influența activității plină de abnegație a Lucrătorilor Luminii dă roade, pe măsură ce acest minunat grup de ființe devotate se mărește și se perfecționează. Ei nu se mai simt lipsiți de puterea de a schimba în bine soarta civilizației umane.

Președintele Trump are o listă de schimbări importante pe care dorește să le implementeze și nu va pierde niciun moment în punerea lor în aplicare.

Pentru că cei mai mulți oameni nu știu ce a avut loc pe Pământ, ei nu pot înțelege ce se întâmplă, sau motivele care stau la baza modificărilor.
Cu toate acestea, pe parcurs, va deveni destul de clar, care este ținta modificărilor ce se vor hotărî, și aceasta va fi strâns legată de proclamarea noii Republici a Statelor Unite ale Americii

Evenimentele se vor precipita, viteza lor de derulare crescând de la o zi la alta. Puteți fi siguri că cei care desfășoară acțiuni pozitive sunt protejați de forțele superioare ale Luminii. Destinul vostru și cel al Pământului este de a urca, a se înălța, iar modificările vor continua din ce în ce mai susținut pentru a pregăti cum se cuvine acest foarte important eveniment, care va avea implicații planetare.

Vă sfătuim să încercați să înțelegeți cât mai complet importanța și menirea acestor schimbări, absolut necesare în evoluția planetei și a civilizației umane.

Vă anunțăm încă de pe acum că aplicarea acestor măsuri va provoca un disconfort, pe alocuri important, soldându-se foarte probabil și cu „pierderi colaterale”.

Cândva, în viitor, când veți privi în urmă, veți înțelege cât de important și oportun a fost fiecare efort, fiecare sacrificiu, căci el va fi contribuit la edificarea Noii Ere pe planeta Pământ.

Din păcate, propaganda întunecată încă mai poate cenzura știri care v-ar fi de un real folos. Altfel spus, au loc evenimente importante în lume, la care voi nu puteți avea acces tocmai din cauza obstrucției și coalizării acelei importante părți a mass-media care servește interesele grupurilor „iluminaților”.

Tocmai pentru aceasta este important să căutați pe internet sursele necontrolate de întunecați, pentru a vă putea corect informa.
Multe se întâmplă acum în planurile superioare ale Cerului. Așa cum se spune la voi, ”nu este pace sub măslini”. Flote și flotile de diverse mărimi sunt într-o febrilă activitate, în această parte de univers.

Din fericire, în jurul Pământului există pregătit și complet funcțional un scut energetic protector (nota C.M.: la care au lucrat, în ultimii cca 10-15 ani, echipe de specialiști conduse de Hatonn și Kryon) care apără planeta voastră de orice încercare de penetrare în sistemul planetar, venită din afară.

Cabala pierde contactul și influența asupra evenimentelor care au loc pe Pământ, și care vor duce la căderea ierarhiei. Vă asigurăm că destinul planetei a fost deja hotărât și el se va împlini cu victoria definitivă asupra forțelor întunecate, în lupta și năzuința voastră de ascensionare în dimensiuni superioare. Nici nu ar putea fi altfel, din moment ce întregul proces se desfășoară în baza Decretului Divin al Ființelor Superioare care dețin controlul evenimentelor de pe Pământ. Noi cunoaștem de pe acum care va fi sfârșitul acestor confruntări cu forțele întunecate; ele se for încheia cu victoria totală a Luminii asupra întunericului.
Cunoaștem care este atitudinea și părerea voastră asupra ritmului în care se desfășoară aceste confruntări între bine și rău. Știm că aproape toți ați dori accelerarea acestui proces. Asta dorim și noi, doar că, în mare parte, el depinde de voința și alegerile voastre. Viteza de derulare depinde direct de ritmul în care are loc trezirea conștiinței ființelor umane. Nu poate fi altfel, din moment ce în întreaga Creație, Legea Liberului Arbitru trebuie respectată.

Constatăm cu bucurie că, în ultima perioadă, a crescut substanțial ritmul trezirii conștiințelor. Aceasta ne dă speranțe că, în acest trend crescător, decalajele vor fi recuperate. În context, trebuie din nou să vă atenționăm că este foarte important să vă păstrați în câmpul vibrațiilor înalte (care depinde de tot ceea ce gândiți, faceți și intenționați); altfel, orice scădere vibrațională va fi o invitație adresată forțelor întunecate, să-și recupereze ceea ce au pierdut.
Cea mai importantă atitudine și comportament este cel prin care excludeți FRICA în favoarea ÎNCREDERII. (Amintiți-vă cine a spus: „Credința ta te-a mântuit!”). Însă, se impune ca, prin tot ceea ce faceți, să propagați, să transmiteți și altora această atitudine.

Asigurați-vă că oamenii își dau seama de necesitatea de a se face curățenie, și că aceasta nu trebuie să-i descurajeze ci, dimpotrivă.
Trecerea la Noua Eră nu este o bagatelă căci unele dintre modificările care se impun vor fi radicale (trebuie ca degetul cangrenat să fie extirpat, pentru a salva și însănătoși întregul corp).

Totuși, de prim interes este siguranța celor implicați în proces, astfel încât nu vor fi luate măsuri care ar putea pune în pericol viața.

Există o serie întreagă de evenimente care se vor desfășura etapizat și într-o aliniere perfectă, astfel încât viteza transformărilor să crească iar obstacolele să fie înlăturate.

Vă asigurăm că planul dezvăluirii EVENIMENTULUI este bine pus la punct și el se va produce exact atunci când va fi oportună schimbarea de direcție în conștiință.

Un punct de reper va fi cel în care se va semnala apariția la suprafață a ființelor umane din interiorul Pământului. Dar chiar și ieșirea lor la suprafață nu va avea loc decât atunci când câmpul energetic de deasupra va atinge nivelul vibrațional suficient. Practic aceasta va însemna că la suprafața planetei nu va mei exista amenințare și beligeranță pe  Pământ.
Civilizația interioară, care a evoluat mult mai frumos decât cea de la suprafață, are ce să vă arate. Experiența ei destul de bogată este un adevărat tezaur, pe care voi îl veți putea utiliza.
Da, frații voștri subterani au multe să vă ofere.

Există, de asemenea, multe alte civilizații care vă vor ajuta cu iubire, în spiritul prieteniei și avantajului reciproc.
După toată oprimarea pe care ați îndurat-o (dar pe care, să ne scuzați!, singuri v-ați creat-o, acceptând manipularea din partea neprietenilor), adevărații voștri prieteni, frații voștri vă vor pune la dispoziție tot ceea ce aveți nevoie pentru a progresa rapid.

Una dintre primele măsuri pe care le veți lua se referă la tragerea la răspundere a tuturor întunecaților și a „cozilor lor de topor” pentru tot răul care l-au făcut civilizației umane căreia, practic, i s-a refuzat dreptul la evoluție. Noi nu vorbim aici despre exterminări ci despre un program vast de ispășire, recuperare și reeducare. Aceasta deoarece, în fond, și aceste ființe decăzute sunt tot creații ale lui Dumnezeu, în care încă mai pâlpâie luminița salvatoare. Nimeni nu este considerat un „suflet pierdut” fără ca, pentru el, să se facă și ultimul efort de recuperare și revenire la Lumină.

Dragilor, abia în timpurile recente ați început să realizați că ați trăit vieți după vieți în condiții de promiscuitate, de corupție, de mercantilism, de sclavie a spiritului, de neadevăr. O junglă de minciuni și înșelătorie v-a acoperit soarele dreptății, libertății și iubirii.

Este bine că măcar acum, ați început să realizați în ce mare și adâncă minciună ați trăit.

Treptat, suferința voastră v-a întărit credința și v-a expandat dorința de a vă crește aripi.

Acum tot mai mulți dintre voi se trezesc ca după o lungă agonie. Vă uitați în jurul și vedeți că nu este ceea ce v-ați dori. Asta vă face să gândiți și să vă hotărâți.
Abia acum înțelegeți că numai de voi depinde să schimbați lucrurile și că cu cât veți fi mai mulți în hotărâre, cu atât veți putea să vă realizați idealul de libertate și dreptate.
S-ar putea crede că cei întunecați ar trebui să fie lăsați în negura existențială, unde să-și experimenteze ideile malefice și distructive. Adevărul este că trebuie să plecați de la faptul real că și ei sunt creații ale lui Dumnezeu, dotate inițial cu același bagaj ca și cel care vi s-a dat vouă.
Ei au experimentat răul, dar sufletul lor tânjește după iubire, după Lumină.
Nu spunem că responsabilitatea lor trebuie uitată, dar în atitudinea și comportamentul vostru față de ei trebuie să se regăsească buna intenție, iubirea divină și dorința de a-i face nu numai să regrete dar să și plătească pentru a repara tot răul pe care l-au provocat.
Toți aveți nevoie de vindecare, chiar dacă majoritatea dintre voi ați „luat boala prin contaminare”. Mulți dintre cei decăzuți efectiv nu gândesc că poate exista un alt mod de a trăi: unul cinstit, concesiv, cooperant, plin de compasiune și de iubire.

În principiu, fiecare suflet va reveni la Lumină, căci nu există creatură care să nu-și dorească să revină la origine, ACASĂ.
Vă las acum în dragoste și binecuvântare, și sper ca Lumina zilelor care vor urma vă va apropia și mai mult de finalizarea acestui proces de tranziție spre o lume mai curată și mai plină de bucurii.

Acest mesaj l-am primit de la Sinele meu Superior.
În Iubire și Lumină.
Mike Quinsey.
Website: Tree of the Golden Light

Sursa: http://spirituletern.blogspot.ro/

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

♥ Impuls pentru trezire ♥

Nimic nu e ceea ce pare a fi

Daniel Gaucan-Traitor si Spirit Liber

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Despre spiritualitate...

Existenta precede gandirea. Osho

%d blogeri au apreciat asta: