Portalul echinocțiului: dizolvarea vechiului și ancorarea noului

portal-final-31

Noul Pământ necesită dedicare totală din partea voastră, întreaga prezență, dedicare, atenție, concentrare, pentru a se materializa. Frecvențele și vibrațiile deținute în memoria celulară creează, conștient sau subconștient. Dacă „adormim” la loc, sub vălurile amneziei, realitatea fizică va reflecta acest lucru. Realitatea fizică ne este învățător. Când suntem pregătiți să vedem prin inima deschisă și prin mintea superioară, vom vedea că noi deținem puterea de a crea, dizolva, de a ne schimba, de a face orice, atâta timp cât suntem conectați la interior. Mințile noastre se fixează asupra unor lucruri, iar emoțiile noastre reflectă separarea sau unitatea din interior. Ele ne arată ce este nerezolvat, ce încă judecăm, credințele inconștiente vechi, limitarea, neîncrederea, frica.

Ne mințim singuri întrucât nu putem recunoaște că nu avem abilități de comunicare pline de iubire, că încă jucăm rolul victimei, al vinei, rușinii, și că nu ne iubim suficient pentru a alege să onorăm și să ne ascultăm sinele superioare și Universul, care ne ghidează către eliberarea de opresiunea energiilor care ne țin legați de dimensiunile inferioare ale inconștientului. Putem fi liberi dacă simțim disconfortul, dacă ne dăm voie să plângem, să eliberăm acea furie și să ne deschidem către cea mai profundă iubire.

Ceea ce căutăm se află în profunzimile ființei noastre, și odată ce ne conectăm cu totul la această profunzime, ea va aduce viață în noi, ne va trezi spiritul și sufletul, și ne va aduce înapoi la o prezență și esență care nu pot fi regăsite la exterior. Odată găsită conexiunea interioară cu Lumina Sursei Pure, vrem ca toată lumea să poată experimenta lucrul acesta.

Însă nu toată lumea este pregătită să renunțe la vechile lupte și mentalități, la vechile credințe limitative. Nu toată lumea este pregătită să se deschidă la o iubire atât de pură, întrucât percepția umană asupra iubirii este diferită și implică așteptări, atașamente și nevoi. Umanul are o viziune distorsionată asupra a tot ceea ce este. Aceste frecvențe extrem de înalte scot la lumină aceste distorsiuni, însă sunt necesare conștiința și observarea deplină pentru a discerne ceea ce este pur de ceea ce nu este. Judecata apare atunci când funcționăm dintr-un loc al separării interioare.

Sunteți conștienți de faptul că voi, ca Iubire, aveți puterea de a întoarce totul înapoi la conștiință deplină, dacă sunteți pe deplin conștienți? Sunteți conștienți de faptul că realitățile nu mai trebuie să fie dificile? Trebuie să vă luați puterea înapoi. Iubirea este mai puternică decât orice. Frica este slabă, încearcă să controleze, amenință și manipulează. Iubirea este puternică, subtilă, nu are nevoie să amenințe, să fie protejată, să se lupte sau să demosntreze nimic. Iubirea doar este. Ea izvorăște din profunzimile noastre, iar atunci când suntem cu totul în pace, echilibrați și unificați la interior, și exteriorul reflectă lucrul acesta, dacă nu mai avem un program care trebuie văzut, onorat, schimbat, curățat.

Judecata nu este iubire. Este frică, împotrivire, un mecanism de auto-apărare care concentrează atenția asupra celorlalți, care nu îi acceptă nici pe ei, nici pe noi, și care nu își asumă responsabilitatea de a lucra asupra lucrurilor cu ușurință, din interior. Dacă ne dorim să experimentăm realități magice, trebuie să alegem magia. Dacă vrem să experimentăm prosperitatea, trebuie să învățăm să apreciem tot ceea ce avem și să nu mai risipim nimic. Când operăm dintr-un spațiu al recunoștinței, realizăm cât suntem de prosperi și devenim alchimiști, transformând ceea ce avem în mai mult. Ne dedicăm cu totul manifestării celor mai minunate realități, și lucrăm împreună pentru un scop mai înalt, nu mai învinovățim și nu ne mai temem de necunoscut, întrucât necunoscutul este ceea ce ne dorim.

Mintea umană va încerca să ne facă să credem neadevăruri, însă inima pură ne va arăta adevărul, și vom arăta ceea ce este pur și iubire fiind toate acestea. Nu ne minimizăm, nu ne ascundem lumina și acolo unde nu este iubire, aducem noi iubire. Avem capacitatea de a deschide portalurile oportunităților pentru toți cei din jurul nostru. Darurile noastre sunt simple, ușoare și naturale, iar realitățile subtile și profunde. Avem capacitatea de a reeduca prin blândețe, prin cuvinte care nu îi provoacă pe ceilalți, astfel încât să aducem la suprafață noi conștientizări.

Atunci când funcționați din adâncul ființei, când inima și minteavă sunt pure, când nu mai compromiteți cine sunteți și motivul pentru care vă aflați aici, nu mai aveți nevoie de inconștiență în propria realitate, iar totul se deschide, întrucât sunteți mereu pregătiți pentru a materializa noul.

Aceste noi linii temporale minunate sunt mereu pregătite să se manifeste. Noi suntem cei care le ancorăm prin propriile structuri fizice, și ne sincronizăm cu propriul sistem al Porților Stelare/ cu Câmpul Conștiinței Unificate, aliniindu-ne conștient cu Iubirea Unificată a Sufletului, ca noul nostru mod de a fi.

Cu iubire,

Lisa Transcendence Brown

Extras din

Traducere: Dayanara

Sursa Articol: https://dayanara2016.wordpress.com/2017/06/09/portalul-echinoctiului-dizolvarea-vechiului-si-ancorarea-noului/

Anunțuri
Lasă un comentariu

2 comentarii

  1. markos

     /  Iunie 22, 2017

    HEI DANIEL GAUGAN ACUM NU MAI SUSTII CA PONTACHE E ALESUL LUI ZAMOLXE SI A DACILOR DIN ASTRAL SA SALVEZE ROMANIA?CAM ASA SUSTINEAI
    CIND PONTACHE A CANDIDAT PRIMA DATA CA SI PRIM MINISTRU .CUM POTI SA TE VINZI PENTRU NISTE BANI UNUI PARTID MANIPULIND LUMEA CU BUNA STIINTA STIIND CA ACEST PERSONAJ CA TOTI POLITICIENII DIN TOATE PARTIDELE SUNT TRADATORI SI VINZATORI DE TARA ,DAR,NA,CIND E VORBA DE BANI NU MAI CONTEAZA NIMIC,SI O MAI ARZI CA MARE INITIAT……….
    http://meritocratia.ro/2017/06/document-bombaponta-lucrat-cu-agenti-sri-la-dosarul-megapower/

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

♥ Impuls pentru trezire ♥

Nimic nu e ceea ce pare a fi

Daniel Gaucan-Traitor si Spirit Liber

ADEVARUL TE VA ELIBERA!!! Dumnezeu a devenit OM pentru ca OMUL sa devina Dumnezeu!!!

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Despre spiritualitate...

Existenta precede gandirea. Osho

%d blogeri au apreciat asta: