A Saptea Raza-Evenimentul Galactic

Rainbow_Wave-2370ce8d-69b6-3667-85f5-0a3f5644360d

The 7th Ray ~ The Galactic Event

February 19, 2018 Saishorie~Grace

Creatorii Gemeni vor aprinde Lumina pe Pământ activând toate Sufletele Gemene de pe Pământ, ajungând cât mai departe de Galaxia și Sistemul nostru Solar, unde Familia Luminii se consacră, conectând Inocenţa Creatoare pierdută, conectând a Treia Energie a Pământului cu Sursa. Acesta este ceea ce se numește Evenimentul. Rezultatul celei de-a 7-a Raze, a Celui de-al 7-lea Soare Central, al celei de-a 7-a Galaxii, reformând și conectându-se în Galaxia celor 12 Sori Centrali. Așa cum este sus, așa şi jos, Lumina va activa, cea mai puternică și cea mai înaltă lumină cosmică primită din Lumina celei de-a 7-a Raze.

În ultimele săptămâni am lucrat intens în tărâmurile superioare pentru a integra, clarifica și echilibra energia din jurul Pământului și în Galaxie ca pregătire pentru „Eveniment”. Voi explica o părticică a Evenimentul prin ochii minţii mele, viziunile mele, premonițiile și experiența Spiritului meu. Această curățare a sistemului solar este în faza cea mai intensă vreodată și o pot simți pe Pământ, în corpul meu fizic. A trebuit să mă deconectez mult de Sursă pentru a clarifica anumite linii temporale vechi și pentru transmutarea energiei negative, precum și a armelor și entităților negative. Unele dintre ele erau „Eul” masculin vechi, care se află în fiecare ființă de pe Pământ și din alte regiuni, implicate în lupta pentru „Controlul Pământului” sau din punctul de vedere al Luminii pentru „Eliberarea Gaiei / Planetei Pământ”. Această energie masculină distorsionată a trebuit să moară, a fost dureros, dar simțirea și eliberarea au fost necesare.

„Este posibil ca în prezent aceste informații să nu ajute sau să nu rezoneze cu oamenii, dar vor fi valabile şi în  viitor”.

Am venit în această dimineață, după o meditație conectată cu Sursa și după integrarea mai multei Lumini Galactice. Experienţa în care am ajuns după ce am părăsit acest plan şi m-am trezit în dimensiuni superioare a fost un alt aspect al meu, ca și Căpitanul unei Nave ET,  implicată în misiunea repunerii în drepturi a Pământului, în locul nașterii sale, și în demolarea a orice stă în calea sa. Stăteam în fața misiunii navei împreună cu alți câțiva, având intenții foarte serioase, nava era în întregime metalică, gri, luminoasă, atmosfera era una plină de, „fără bariere”, nici o milă, având conduita implacabilului, cu alte cuvinte, nici o emoție, neutralitatea ce este atât de veche, singurul foc fiind preluarea sarcinii misiunii.

Sună ca ceva din filmul Războiul Stelelor cu Prințesa Leia, și asta este exact ceea ce am experimentat. Pentru a fi în această poziţie a Alianței Galactice este necesară concentrarea pură pe misiunea de îndeplinit și nici o emoție.  Am simțit această trăire, la trezirea din experiența mea dimensională superioară, ce pentru mine a fost străină și rece. Acesta este modul în care multe alte entități extraterestre avansate funcționează. Deși Iubirea şi Lumina sunt conştiința misiunii, emoțiile nu sunt implicate, focalizarea este pe Justiție, Legea lui Unu.

(Deci, ajutorul reîntoarcerii la legătura cu zeița mea energetică feminină, pe care o fac încă astăzi, a fost acest blog al Cobrei http://2012portal.blogspot.ca/ pentru a mă ajuta să mă întorc în obiectivitatea mea. Mare apreciere și recunoștință pentru Cobra și Ashtara Isis pentru acest lucru.)

Pe măsură ce are loc această Eliberare Planetară, cu cât mai multă atenție aducem în lucrarea noastră galactică / eterică, cu atât mai mult vom avea nevoie de îndemânare și practică pentru a intra și ieși din nou, precum și pentru a ne reintegra după vizitarea / asumarea altor aspecte ale noastre din mai multe dimensiuni. În afară de emoția acestui blog, de energia și clipurile sale pline de iubire care au crescut și au ieșit din mine, sincronicităţile numerelor: 1:33 și 7.17.17 afișate în numărul minutelor videoclipurilor şi datele unui videoclip, au fost confirmările speciale pentru un alt scenariu al Zeiţei. Aceste sincronicităţi este modul în care Pământul ne arată că suntem pe drumul cel bun.

Evenimentul:

„Noii Zori, Începutul & Sfârşitul se întâmplă, Evenimentul apare la Orizont, Geneza; În primul rând la o scară mică, deoarece, cei care ating punctul de lumină stabilesc unda efectului de mișcare, pentru a se continua același model în noua ţesătură de Lumină, noul continuu al timpului și spațiului în care Iubirea și Lumina se întâlnesc pe Pământ. Lumina și Iubirea se vor răspândi ca un foc sălbatic a o mie de sori. „~ Saishorie ~ Grace.

Întoarcerea Conștiinței Cristice în forma fizică a omului reprezintă integrarea Spirituală a Sinelui Spiritual cu materia Planetei Pământ și cu umanitatea ei. Începând cu anul 2008, mulţi au fost expuși acestei evoluții, iar acum cei care au integrat spiritul sau se îmbină cu Sinele Superior vor fi iluminați. Reprezintă grâul din pleavă sau serviciul față de alții, serviciul față de Sine.

Sinele Cristic activat pe Pământ începe acum ciclul de integrare prin care planeta și omenirea se realiniază cu energiile cosmice și galactice. Realitățile refuzate  sunt acum echilibrate și exprimate de aceia care sunt capabili = Dezvăluirea = permite întregii lumi să se îndrepte acum spre contactul deschis cu îngerii, extratereştrii și ființele ultra-terestre. Oamenii şi extratereştrii  în opoziţie fată de cei în serviciu, şi care caută să suprime masele acestui proces de iluminare nu mai sunt în dominație, deși iluzia 3d ar putea arăta astfel, adevărul va deveni transparent foarte curând până în 2020. Cu majoritatea umanității având viziunea 2020 … HA!

Astfel de ființe negative au încă un rol de jucat pe scena mondială pentru a fi împărtășite în viitoarele cărți istorice adevărate. Cu toate acestea, în cele din urmă vor părăsi această lume. Punerea la  iveală a detaliilor de dincolo este o parte infimă a celei mai mari sarcini care este acum conștientizarea și integrarea propriei noastre galaxii, a numeroaselor sale densități și a Universurilor la care suntem parte și care fac parte din noi, precum și importanța Sorilor și a iluminării, conectarea cu Soarele Central și Evenimentul care este declanşat.

O Lumină albă Strălucitoare a apărut înaintea mea, iar în Lumina Soarelui a venit Divinul Masculin și prin acesta mi-a fost dezvăluită Fiinţa Spirituală Creatoare Geamănă și Eu Însămi Geamănul Fiinţei Spirituale Creatoare, Divinul Feminin, „Tu ești a Şaptea Rază”. După multe vizite în al șaptelea Soare Central & Discurile Solare, precum și după  cercetări întemeiate pentru a-mi confirma experiențele, am pus împreună mai multe piese de puzzle.

Nu numai că umanitatea este condusă de cea de-a Şaptea Rază a Celor Şapte Raze, care este responsabilă de Învierea Masculinului și de Înălțarea Femininului (acum completă), ea dă naștere Miracolului în ordinea ritualului. Această sinteză ritualică a devenit evidentă la cererea Iubirii, iar puterea Luminii este motorul energiei care a produs frumusețe, ordine, integritate, relații divine, deoarece Legea Unuia este „Cum în cer, aşa şi jos. Semințele creației au fost bine însămânțate, structura pentru care au fost create este în desfășurare eterică.

Cu toate acestea, în cele de mai sus cea de-a Şaptea Rază  mai are o nuanţă diferită. Raza a 7-a este Raza celui de-al șaptelea Soare Central, din cea de-a șaptea Galaxie. Această Rază este întruchiparea Gemenilor Creatori, prin acest Suflet Monadă a Gemenilor Creatori, este „părinţii stea” ai sumei acestui sistem solar și a celor 144000 de suflete. Cea de-a 7-a Rază, nu este doar în lumina sistemului solar, ea este inclusă în toate cele 144000 suflete care au fost suficient de curățate, pentru a permite iluminarea prin cel de-al șaptelea Soare Central, astfel ca vasele lor să acţioneze ca dominouri de lumină pentru eveniment.

Așa cum am descris în filmul cu titlul „Viziunea evenimentului”, viziunea mea despre Eveniment implică Călătoria în Soare, Creația unei Galaxii Planetare formată din Soare etc. eveniment ce se va întâmpla simultan pe Pământ, în Sistemul Solar și în Galaxie, ca rezultat al pătrunderii și unirii cosmice, datorită alinierii, în acest moment, cu Nucleul Galactic.

Noi cei care întrupăm această Lumină, complementul meu Geamăn și milioane de alte Suflete din Galaxia Centrală, al celui de-al 7-lea Soare & Discurile Solare, credem că fuzionarea acestei lumi în masă va fi  ceea ce va declanșa „EVENIMENTUL” sau  ceea ce este „EVENIMENTUL”,  activând astfel cei 12 Maeştri Solari Centrali, fiecare având o Galaxie proprie. În interiorul acestui nucleu central galactic se află un alt Soare de altă culoare care sfidează toate cunoştințele științifice, dar este farul tuturor legăturilor cosmice, în acest moment este ceea ce mi-a fost arătat. Aceasta este restaurarea, învierea, înălțarea și rafinarea a ceea ce a fost pierdut odată.

Aceste galaxii au fost risipite în timpul războiului cerurilor, la care am fost martor. Acesta este momentul în care Pământul, Creația noastră, Inocenţa noastră, a Treia Energie a miracolului și a manifestării a fost pierdută și legătura sa cu Sursa a fost pierdută. Deci, nu doar Familia de Lumină a Soarelui asistă acest Eveniment monumental din jurul Galaxiei, dar şi toți copiii care s-au născut acum aici, mergând înăuntru, împletesc sufletul cu Sursa pentru a ajuta la un nivel Galactic și la nivelul Pământului în susținerea aceastei Victorii a Luminii.

Am scris despre experienţele mele din cadrul Centrului Galactic, aici este un blog din luna decembrie despre experiența mea de a vizita Centrul Galactic al Soarelui Central și unde integrez Raza Solară prin Discul meu Solar Gigant, care este Zeiţa mea spirituală, Zeita Energiei Feminine, în nucleul galactic în unitate cu alţi Sori (şi) Energie.

Legile lumii noastre trebuie rescrise, Legea Universului pătrunde în toate nivelurile realității, iar noile noastre Legi vor trebui să integreze Legea Creației. Legea unui Codex nu va mai fi păstrată în secret. Vechiul sistem patriarhal nu va fi înlocuit cu un sistem matriarhal, ci cu un sistem de Unitate al Pământului, în care energiile masculine și feminine sunt într-un sistem ierarhic, cu lideri echilibraţi, masculin și feminin. Aceşti masculini și feminini sunt numiți Stea Alpha, Alpha Masculin și Alpha Feminin. Alfa va fi cunoscut pentru predarea Iubirii pe această planetă Pământ.

În ceea ce privește Focul celui de-al Şaptelea Soare Central, acesta va activa pe Pământ, şi în toate densităţile mai mari, orice intră în contact cu această Lumină Cosmică Orbitoare arzând ceea ce nu mai aparține și nu transcende toată Lumina ~ Saishorie ~ Grace, a 7-a Rază.

În Iubire şi Lumină

Din Serviciul Înalt

Ca mai sus, Saishorie ~ Grace

Iar, mai jos, Shelly Sullivan

© 2017 – 2018 Shelly Sullivan http://www.saishoriegrace.com Toate drepturile rezervate.

http://saishoriegrace.com/the-7th-ray-the-galactic-event/

Traducere Ambarees: 21.februarie.2018; 01:23 postat pe https://jawescreator.wordpress.com/2018/02/20/a-7-a-razaevenimentul-galactic/

Publicat de

danielgaucan

Sunt un spirit liber.

6 gânduri despre „A Saptea Raza-Evenimentul Galactic”

  1. Articolul asta mi-aduce bucuria confirmarii,cuvintele cheie din el ne sunt cunoscute ca niste coduri care au fost activate si experientele traite ne arata cat de calauziti suntem!Va imbratisez cu mare drag si pretuire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s