Povestea Sustinatorilor de Cale

pamant

A fost odată ca în ACUM-ul dintotdeauna, Eterna poveste a Ascensiunii Gaiei.

La pregătirile premergătoare Revelionului, cum îl numeau toţi cei care îşi asumaseră organizarea acestui eveniment… se deciseseră Curajoşii din „prima linie”, Copiii de Lumină care aveau să aducă pe Gaia „pachete” imense de Lumină pentru ca atunci când vor auzi A SOSIT CLIPA!… să se trezească şi să infuzeze la suprafaţa planetei aceste „pachete” prin gândurile şi prezenţa lor la suprafaţă.

Şi totuşi, se ajunsese la o situaţie care era necesar să fie luată în calcul!

Pe Gaia, vibraţiile erau atât de joase încât Viaţa în acel mediu devenise ca o luptă pentru supravieţuire, într-o junglă a dualitătii, a instinctelor animalice, a materialismului şi a aspectelor primitive de existenţă… Entităţile „decăzuseră” atât de mult că se creease o conştiinţă de masă de o vibraţie atât de joasă încât pentru Copiii de Lumină era o provocare să se manifeste la suprafaţa planetei.

În aceste condiţii, s-a pus „problema” menţinerii intacte a „pachetelor” de Lumină, deoarece Copiii de Lumină aveau să petreacă la suprafaţă o perioadă destul de lungă în timp terestru până la începerea „jocului”, şi le-ar fi venit destul de dificil să facă faţă acelor vibraţii joase de luptă şi supravieţuire, ei neavând rezonanţele acestea.

De fapt, puteau face faţă chiar şi la condiţiile diabolice de pe planetă, chiar dacă nu rezonau cu ele, dar asta necesita un maxim de efort din partea lor şi nu era de dorit această situaţie.

Nu se prefera potenţialul de a trimite la „luptă”, soldaţi deja obosiţi!…

Astfel, s-a luat Decizia că până la „căderea” matricii de vibraţii joase 3D, era nevoie de „ajutoare” pentru a menţine Copiii de Lumină cu „pachetele” intacte până va… sosi Clipa. Altfel, exista potenţialul ca acei Copii să aibă tendinţa să părăsească planeta înainte de a începe „jocul”.

S-a luat Decizia ca Copiii de Lumină să fie „asistaţi” pe toată perioada în care pe planetă va mai exista matricea vibraţională 3D de către alţi Copii Curajoşi care să îi susţină, urmând ca atunci când va rămâne doar matricea energetică 4D/5D, Copiii de Lumină să se „trezească” şi să îşi continue „jocul”.

Astfel, s-a anunţat altă categorie de „misionari”, Curajoşi cu un altfel de „misiune”. Acei Curajoşi care prin experienţa lor acumulată deja la suprafaţa planetei, fiind bine-cunoscători ai vibraţiilor joase de pe Gaia, cunoscând bine vibraţia joasă a materialismului, având rezonanţa tehnologiilor şi a sistemelor sociale şi ierarhice existente pe planetă, aveau să „susţină” la suprafaţa planetei Copiii de Lumină până la momentul oportun.

Ei aveau să însoţească de la vârste fragede, Copiii de Lumină, până când aceştia îşi începeau „misiunea”, la dizolvarea frecvenţei 3D de pe planetă.

Misiunea lor era cel puţin la fel de provocatoare ca cea a Copiilor de Lumină, pentru că, pe de o parte, era necesar să îşi menţină rezonanţa vibratorie scăzută pentru a face faţă junglei de la suprafaţă, iar pe de altă parte, Viaţa în Planul Fizic alături de aceşti Purtători de Lumină nu era una dintre experienţele tocmai „plăcute” datorită diferenţei vibratorii… de fapt, era un fel de „cursă infernală”, Copiii de Lumină neavând nici o rezonanţă vibratorie cu mediul 3D de pe planetă şi având tendinţa continuă de a nu se conforma tiparelor vibratorii de joasă frecvenţă, de a fi atraşi mereu de NOU, de a fi într-o continuă schimbare, în comparaţie cu conştiinţa de masă de pe Gaia care respecta tipare statice şi repetitive.

Noul era un motiv de teamă pentru Umani, şi în plus, se ştia că diferenţa vibratorie creea ca un şoc în subconştientul Umanilor care parcă se speriau la vederea unui Purtător de Lumină.

De aceea, erau necesari aceşti Curajoşi, aceşti Susţinători de Energii, care să medieze, să aibă Curajul de a fi între „nicovală şi ciocan”, între rezonanţa primitivismului 3D, pe care însă, o puteau controla, având destulă experienţă cât să facă asta la parametri optimi, şi rezonanţa „partenerului” din acel moment, care era o rezonanţă 4D/5D.

Astfel, aceşti Curajoşi, aveau să însoţească Copiii de Lumină până la punctul de… start, moment în care aceştia nu mai aveau „nevoie” de aceste frecvenţe de susţinere, pentru că la suprafaţa planetei aveau să fie deja vibraţii destul de înalte încât să îşi înceapă „jocul”.

Astfel, s-au încarnat pe planetă şi Copiii de Lumină şi Susţinătorii de Cale, cam în aceleaşi perioade terestre pentru a le fi uşor să se regăsească şi să meargă împreună ca şi cupluri tradiţionale umane… De altfel, rezonanţa avea să îi atragă unii către alţii!…

Şi aşa a fost!…

Copiii de Lumină s-au regăsit la suprafaţa planetei cu Susţinătorii de Cale.

Au petrecut ani tereştri împreună şi s-au simţit bine.

Dar, se ştia că Marea Provocare abia avea să urmeze!

La căderea matricii 3D, „misiunea” Susţinătorilor de Cale avea să se încheie, ei urmând a se bucura în continuare la suprafaţa planetei de Viaţa în Planul Fizic, care în urma experienţei şi a rezonanţei lor, li se părea seducătoare. În plus, erau lipsiţi de karmă sau aspecte de acest gen… erau, pur şi simplu, „Misionari” care îşi încheiaseră „misiunile”…

Dar provocarea urma să apară în momentul „separării”… Gaia fiind o planetă cu o gamă emoţională foarte diversificată, nu era uşor ca după câţiva ani tereştri petrecuţi alături de o altă entitate să treci prin iluzia separării…

Dar, se ştia că rezonanţele nu mai permiteau convieţuirea în Plan Fizic, apărând conflicte din orice, datorită creşterii în vibraţie a Copiilor de Lumină care îi putea perturba şi pe Susţinători, iar pe de altă parte, Susţinătorii simţeau la nivel subconştient că „misiunea” lor… s-a încheiat.

În plus, „misiunile” erau clare, şi fiecare şi le asumase la începerea „jocului”!…

Însă în Planul Fizic totul părea mai provocator datorită mediului dens, dual şi a plajei emoţionale existente pe Gaia.

Şi aşa a şi fost!… Când A SOSIT CLIPA, la suprafaţa planetei situaţiile s-au manifestat mai provocator decât ar fi crezut!…

Obişnuinţele, tiparele, tabu-urile… toate cădeau pentru a face loc Măreţului Proces de Ascensiune a Gaiei.

De fapt, nu era nici o separare, dar iluzia Planului Fizic şi aspectele emoţionale creau această „falsă realitate”. Chiar dacă s-au manifestat ca drame, ca neînţelegeri datorită percepţiei limitate de la suprafaţă, până la urmă s-a ajuns la vibraţia percepţiei că erau… Curajoşi într-o „misiune” pe Gaia, fiecare cu atribuţiile sale în această Ascensiune Planetară.

Dar, la suprafaţă se manifesta sfâşietor la nivel emoţional. Ei se iubeau, şi era şi firesc!… Doi „misionari” care îşi intersectează „Misiunile”, n-au cum să nu empatizeze, chiar dacă frecvenţele lor vibratorii sunt diverse.

Dar, Ascensiunea Gaiei era tot ceea ce conta, pentru că o aşteptaseră de atâta vreme şi, de aceea şi luaseră Decizia să se încarneze pe Gaia, iar Iubirea lor pentru EA disipa orice alt ideal iluzoriu.

Astfel, chiar dacă s-a manifestat provocator, dramatic, chiar dacă treceau prin „fundul iadului” la nivel emoţional… Revelionul a mers înainte, aşa cum era „organizat” chiar de către… EI ÎNŞIŞI.

Şi… „Misiunile” au fost îndeplinite!… Gaia a ascensionat, iar „misionarii” s-au întors Acasă, iar la Cinele cele fără de Taină, organizate de către Copiii de Lumină, în capul meselor stăteau Susţinătorii de Cale, care erau onoraţi şi binecuvântaţi atât de către Mama Gaia cât şi de către Copiii de Lumină pentru Curajul Lor de a avea Curajul Misiunii Susţinerii Misionarilor!…

Iar Copiii de Lumină şi Susţinătorii de Cale au rămas prieteni pentru eternitate, şi de fiecare dată când se întâlneau îşi aduceau aminte cu Umor de Marea şi Provocatoarea Aventură pe Gaia din timpurile Ascensiunii Ei.

Şi peste tot în Univers se auzea: BINECUVÂNTĂRI SUSŢINĂTORILOR DE CALE, BINECUVÂNTĂRI PURTĂTORILOR DE LUMINĂ ŞI TUTUROR CELOR CARE AU FĂCUT PARTE DIN GRUPUL DE SUSŢINĂTORI AI  ASCENSIUNII GAIEI!…


Fragmente din Poveștile Eterne care nu mai au „nevoie” de „susţinerea” drepturilor de… autor!…

Sursa: magiapegeea.wordpress.com

Publicat de

danielgaucan

Sunt un spirit liber.

3 gânduri despre „Povestea Sustinatorilor de Cale”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s