Schimbări și Modificări ~ Retragerea din Dualitate

20180423_092818Cele ce urmează sunt pepite care trebuie gândite și meditate, deoarece numai voi puteţi cunoaşte Adevărul; în funcție de locul unde vă aflați în propria voastră evoluție / înălțare.

Cum vă retrageţi din lumea veche a dualității; a diferențelor, a lăcomiei, a karmei și a tuturor lucrurilor care sunt în credința profundă a separării? Eliberați-vă convingerile aşezate adânc că acestea există chiar, pentru că, în Nou, nu funcţionează astfel. Doar dacă renunţaţi la aceste credințe, puteţi intra pe porțile Noului. Vă ajută să vedeți că fiecare dintre aceste vechi credințe sunt iluzii și iluziile nu au nici o putere asupra voastră. Voi sunteţi cei care le țineţi în viață plângându-vă și atrăgând aceste aspecte ale separării; a  vechii matrici. Odată ce eliberați toate aspectele de separare, puteți fi în Nou? Cum? Păstraţi-vă gândurile pozitive și înalte, iubiți-vă pe voi înșivă și pe toți ceilalți, deoarece sunteți Unul; eliberați teama și judecata. Nu sunteți controlaţi de alţii sau de ceea ce lumea veche vrea să credeți. Aveți voința liberă să fiţi cine și ce alegeţi. Crezând tot ceea ce vedeţi și citiți, doar întârziați propria voastră intrare în Nou, pentru că, dacă nu sunteți doar Iubire, Noua lume rămâne ceva de neînţeles. Nu puteți fi în vechi și în Nou în același timp; și totuși noi toți suntem într-un continuum pe măsură ce eliberăm și ne integrăm în Nou. Faceţi o alegere. Ce alegeţi să experimentați?

S-ar putea să aveți o viziune trecătoare a Noului, dar atâta timp cât credeţi totul și pe toată lumea, nu sunteți în Nou. Dacă nu vă folosiți propriul Discernământ pentru a ști cu ce rezonaţi și cu ce nu rezonaţi. Adevărul vostru este iubirea curată; toate celelalte sunt false. Cu toate acestea, ego-ul separat se lipeşte de ceea ce este fals; adică de  iluzie. Puteți interpreta că sunteţi în Nou, dar fiinţarea în ambele lumi creează o schismă în interiorul vostru. Vreți să credeți că nu sunteți decât Iubire, totuși vă puteți întreba de ce vă îndoiți și de ce nu vă respingeți gândurile voastre mai întunecate. Acesta este un aspect al separării. Nu există nici un bine / rău, noi / ei, bine / rău, etc. Acestea sunt toate exemple de separare. S-ar putea să vă întrebaţi dacă într-adevăr sunteţi Divini, dar încă mai aveţi gânduri și emoții mai scăzute. Amintiți-vă, toți suntem în tranziție. Adevărul superior este că voi sunteţi Divini.  Şi cu aceasta am terminat! Îmbrăţişaţi-vă ego-ul separat și puneţi-l să fie expresia sufletului vostru. Spuneţi-i că nu trebuie să lupte sau să reziste; nu trebuie să se agațe de vechi; nu trebuie să se simtă separat de Suflet, deoarece în Adevăr, nu este separat. Doar atunci când contaţi pe intelectul vostru, vă împuterniciţi separarea ego-ului.

Știți că, atunci când are loc descărcarea fluxului energetic înalt dimensional în voi, el este neutru. Depinde de voi, dacă deschizându-vă descărcărilor, vă împuterniciți pozitivitatea sau negativitatea. Oriunde se află conștiința voastră, aceasta este ceea ce descărcările vor împuternici. Prin urmare, dacă vă simțiți negativi în legătură cu voi, cu ceilalți și / sau cu lumea, descărcările vor accentua acest lucru. Dacă nu aveți decât sentimente și gânduri care sunt pozitive și iubitoare, descărcările împuternicesc acest lucru. Depinde de voi. Care este alegerea voastră? Cine sunteţi voi? Ce conștiință proiectați în lume; cea a Noului sau cea a vechiului? Când survine o descărcare, dacă conștiința unei persoane se află în poziția negativă sau pozitivă, ea se produce mai mult pentru a se elibera și transforma. Ea aduce mai mult pentru a elibera  şi a propulsa din zonele de confort ceea ce nu este dragoste. Lucrurile se schimbă și se modifică.

Ceea ce este adus în conștiință sunt credinţele vechi / amintirile celulare de vină și rușine. Este important să vă luaţi Responsabilitatea pentru toate alegerile voastre. Copiii nu sunt victime; ei aleg de asemenea… fie că îşi dau dau seama sau nu. Ei aleg eventualele circumstanțe care îi vor ajuta să evolueze. Copiii nu sunt victime; ei sunt suflete. Cu toții alegem experiențe care ne ajută să creştem  și să evoluăm. Adesea, mai ales în calitate de copii, noi aducem experienţe din alte vieți.

Descărcările de Lumină ne ajută să eliberăm aceste vieți traumatice și, prin urmare, karma. Noi nu suntem legați de povestiri vechi; de fapt, depinde de noi să ne eliberăm de vechile modele și credinţe. Într-o notă personală, am fost îndrumată să citesc cărți despre femeile care au fost degradate, abuzate și ucise pentru că au stat în Puterea lor. Acesta a fost un fel în care Sufletul meu m-a ajutat să eliberez aceste vechi tipare din alte vieți, pentru că acesta nu este Adevărul pentru mine sau pentru voi. Știm că tot ce s-a întâmplat în această viață sau în alte vieți este și a fost pentru cea mai înaltă evoluție a noastră. Dacă alegem să continuăm un model sau să ne simțim vinovați sau să ne învinovățim pe noi înșine sau pe alții pentru ceva, este un indiciu să lăsăm să plece și să fim Iubire, puternică și responsabilă pentru tot ceea ce am ales. Orice energie care este adusă pentru conștientizarea sinelui este eliberată și transformată în Iubire. Suntem rugați să privim mai profund în tot ceea ce are loc și s-a întâmplat, deoarece există un mesaj în interiorul nostru.

Atunci când experimentaţi o mare schimbare, cum ar fi oamenii care se schimbă sau trăiesc o schimbare în afaceri sau prosperitate, uitați-vă adânc să găsiți mesajul vostru mai profund; un Adevăr profund. Simţiţi-vă în tot; nu folosiți intelectul pentru a vă spune adevărul, pentru că nu va putea și nu poate. Dacă puteţi ajunge adânc în toate circumstanțele, veţi elibera cătușele care vă leagă de cele vechi și veţi fi cu adevărat liberi. Deși a existat multă eliberare, acum mergeți mai adânc, pentru că Adevărul este o spirală. Schimbarea nu este pentru cei lipsiţi de personalitate. Ea necesită mare Forță,  Curaj și Încredere. Schimbarea nu este finită; aceasta evoluează ca și voi, apropiindu-vă tot mai mult de a fi Sursă… Sursă interioară. Suntem Trandafiri. Trandafirii se deschid din interior.

Cei mai mulți nu vor să renunțe la iluziile lor; cu siguranță, cei mai mulți nu vor să fie dezbrăcați de nimic, așa că se agață de iluziile lor. Dacă totul în viață este o iluzie, ce a mai rămas? Sunteți, ca Sursă, ceea ce a rămas și de aici puteți construi cine alegeți cu adevărat să fiți. Cum? Vă concentraţi numai pe esenţele sufletești; despre modul în care doriți să vă simțiți. Dacă doriți să simţiți pacea, permiteți-le tuturor din viața voastră să fie legați de Pace. Aceasta înseamnă să aveți toate gândurile, sentimentele și acțiunile voastre de pace, fără nici o îndoială sau judecată şi fără a alege decât pacea. Dacă vreţi să simțiţi Bucurie, atunci toate gândurile, sentimentele și acţiunile voastre trebuie să fie de bucurie. Pe măsură ce vă concentrați asupra modului în care doriți să vă simțiți, orice lucru contrar acestui lucru va fi adus la suprafață pentru Transformare. Continuaţi să transformaţi până când nu mai rămâne nimic decât voi: Sursa.

Schimbarea nu poate fi exact așa cum vă imaginați, dar va fi întotdeauna ceea ce este necesar… dacă vreți cu adevărat să urcați. Aruncați-vă așteptările despre cum va fi și curgeţi cu ceea ce este prezentat, pentru că cel mai probabil va fi ceva la ce nu v-ați așteptat. Cu toate acestea, va fi ceva care vă va ajuta să vă îndepărtați de vechi și confortabil și ceva care vă va ajuta să evoluați.

Pretindeți /  imaginați-vă că stați în fața Marelui Oz (sau în faţa cuiva despre care credeți că este mai puternic și mai cunoscut decât voi, ca un ghid sau suflet sau profesor). El / ea spune: „Dă-mi ceva ce vrei să eliberezi.” Voi o faceţi și apoi el spune: „Acum, dă-mi ceva mai mult.” Aceasta se întâmplă până când nu mai aveţi nimic ce să mai daţi. Aceasta este ceea ce vi se cere. Cum vă simţiţi a fi nimic și neavând nimic?! Vă e frică? Daţi-i și aceasta. Acest mic exercițiu este o ilustrație a faptului că lăsaţi cu adevărat să plece; nu este doar un exercițiu intelectual, ci unul care vă ajută să renunţaţi cu adevărat. După ce ați dat drumul, asigurați-vă că ați umplut cu Iubirea Divină, deoarece aţi creat un gol care trebuie să fie umplut cu Iubire.

Intelectul vostru este o iluzie, dar cei mai mulţi își urmează doar intelectul (care cunoaște doar experiențele trecute) și nu inima lor. După inima voastră înseamnă că vă simțiți în lucruri; nu doar să reacționați automat, așa cum faceţi întotdeauna. Intuiția este a Inimii; este sentiment; nu gândire. Intuiţia adevărată este nouă; este ceva ce nu vi s-a întâmplat niciodată înainte. Intuiția voastră vă poate aduce într-un loc, dar fără a face o acțiune, este incompletă. O acţiune poate fi o intenţie; nu o intenţie intelectuală, ci una care este a Inimii… simţiţi-o. Dacă nu există nici o intenţie și tot ceea ce simţiţi este nimic? Să fie O.K. Încredeți-vă că sunteți ghidaţi; îndrumarea voastră este intuiția voastră.

Schimbarea și modificarea nu se întâmplă într-o secundă sau când credeți că ar trebui. Înălţarea este în curs de desfășurare și infinită. Nu există nici un scop, decât să evoluaţi. Fiecare alegere pe care o faceți vă ajută să evoluaţi sau să vă transformaţi. Nimeni nu face aceasta pentru voi. Numai voi sunteți responsabili pentru evoluţia proprie. Aceasta vă cere să fiți treji și conștienți de toate alegerile voastre. Nu puteţi evolua folosind intelectul vostru. Trebuie să simțiți prin toate alegerile cu Claritate. Întrebaţi: „Această alegere mă va ajuta să evoluez sau să devin?” Simţiți fie o expansiune în zona inimii, fie o restricție în zona inimii. Extinderea = da; restricție = nu. Liniştiţi-vă, conştientul vostru alege.

Dacă există o provocare în viața voastră, mergeți profund în ea și simțiți ce are să vă înveţe … dacă este o altă persoană care vă reflectă ceea ce ați respins sau aţi opus rezistenţă, este o oportunitate să transformaţi energia din voi. Intelectul nostru ne spune să fugim în direcția opusă; Inima noastră ne spune să fim răbdători și să privim înăuntru, pentru că nu ați fi atras-o dacă aţi fi înlăturat-o din vechiul tipar care încă creează în viața voastră. Reacția este negarea, judecata şi rezistenţa. Răspunsul nu este atașatamentul sau rezistenţa energiei, dar aveţi în vedere că de ceea ce vrea să fugă ego-ul separat, este chiar ceea ce sufletul vostru dorește să vedeți. „La ceea ce rezistaţi persistă”, spune vechea zicală. Este Adevărul, pentru ca atunci când opuneţi rezistenţă la ceva, acel ceva, merge direct în subconştient, unde creează continuu până când îl abordaţi şi îl transformaţi în Iubire.

Încredeți-vă că sunteți sprijiniţi şi ghidaţi în toate alegerile inimii voastre. Fiecare alegere bazată pe inimă pe care o faceţi vă ajută pe toți, pentru că împărtășiți automat  ceea ce sunteţi voi.  Vibrația voastră se umple sau se epuizează. Care este alegerea voastră? Recent am avut o legătură minunată cu cineva care trăiește în altă parte a lumii. Vedeți, nu trebuie să fiți în prezența fizică pentru a iubi și a fi iubiți, pentru că Iubirea nu are limite sau reguli. Voi atrageţi ceea ce voi sunteţi şi la fel, ceea ce proiectaţi.

https://lovehaswon.org/shifts-and-changes-withdrawing-from-duality/

Traducere: Ambarees: postat pe https://jawescreator.wordpress.com/2018/04/24/schimbari-si-modificari-retragerea-din-dualitate/ ; 25 aprilie, 2018; 01:01

Publicat de

danielgaucan

Sunt un spirit liber.

4 gânduri despre „Schimbări și Modificări ~ Retragerea din Dualitate”

  1. multumesc!aceste informatii au venit ca ajutor spre constientizare …spre a fi si exprima ceea ce inima stia deja: aici in Eu sunt e toata iubirea .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s