TEORII DESPRE SUFLETELE PERECHE ȘI FLĂCĂRILE GEMENE

FB_IMG_1576685263916.jpg

Există foarte multă literatură pe tema sufletelor gemene, a conceptului de flacără geamănă și a sufletelor pereche, dar ele ce sunt, mit sau realitate? Tu crezi în sufletul pereche? Dar în sufletul geamăn? L-ai întâlnit sau aștepți ca destinul să ți-l aducă aproape? Se spune că fiecare dintre noi avem șansa să-l găsim. Trebuie doar să credem în existența lui.

Eu, cititorul, cred că în viață ne este dat să întâlnim anumite persoane fără a fi nimic întâmplător. Pe unii îi întâlnim doar ca să ne ajute să evoluăm, să ne putem regăsi pe noi, să ne descoperim cine suntem, dacă avem puterea de a face asta.

Pe parcursul vieții, întâlnim oameni care sunt oglinda sinelui nostru și care ne fac să avem un sentiment familiar în prezența lor. Unii rămân un timp alături de noi, alții, o viață. Cred că rămânem alături de cei care urmează același curs al evoluției ca și noi. Cred că aceștia pot fi denumiți suflete pereche.

Nu cred în karma. Karma impune un șir nesfârșit de faptă și răsplată, ori, eu cred că suntem aici pentru a experimenta ceea ce dorim, ceea ce alegem, pentru a greși și a evolua, după cum simte sufletul nostru să o facă și nu în funcție de ce am făcut într-o altă viață. Privită din punctul de vedere al karmei, viața pare foarte limitată și, de aceea, înclin să cred că este doar una dintre multele condiționări ale societății și nu o lege naturală a vieții.

Ideile astea cu sufletele pereche, sufletele gemene, ca și mitul androginului, sunt comune multor culturi.

La noi, în secolul XXI, ele vin pe filiera New-Age, sufletele-pereche sunt cele care au fost împreună în vieți anterioare și se regăsesc într-o nouă reîncarnare pentru a își îndeplini nu știu ce misiune. Sufletele vin pe Pământ ca să evolueze conform unui plan hotărât de suflet înainte de a se întrupa și care se derulează pe parcursul vieții incluzând lecții de viață și relațiile necesare învățării lor.

↕️ Adepții curentului New Age spun că oamenii sunt ființe multidimensionale, sunt individualizări, în manifestare, ale spiritului Divin, și astfel apar conceptele de suflete pereche, suflete gemene. Familia de suflet sau de lumină a fiecărui suflet este compusă, spun ei, din 144 de suflete iar sufletele pereche și sufletele gemene fac parte din ea.

↕️ Sufletele pereche sunt cele care prin relații karmice, implicând suferința, ajută la evoluția sufletului. Acest gen de relații sunt specifice dimensiunii a treia de vibrație (3D). Sufletele gemene, spun unii, ar fi în număr de 12 într-o familie. Așadar, într-o familie de suflete ar exista suflete gemene și suflete pereche, fiecare cu rolurile lor, fără a avea importanță sexul, feminin sau masculin, și fără vreo unicitate.
↕️ Sufletele pereche sunt sufletele care vin în viața noastră pentru a ne ajuta a învăța lecții. Învățăm aceste lecții, fie de la oameni blânzi, care ne arată ce este respectul de sine, iertarea și iubirea, fie întâlnind oameni duri, nepăsători, care calcă totul în picioare, rolul acestora fiind să ne reamintească de noi și de nevoile noastre. Atunci când uităm de noi și suntem preocupați de grijile și nevoile altora, spun adepții mișcării New Age, vom avea o experiență dură cu cei din jur.

↕️ Toți susținătorii New Age ne transmit cu convingere că Sufletul Geamăn nu îl întâlnim până nu evoluăm suficient alături de Suflete Pereche.

De cele mai multe ori ni se pare că partenerul de viață este diferit față de cum suntem noi. Teoria lor este că celălalt reflectă și părțile bune și pe cele rele, pe care le avem ca într-o oglindă. Ceea ce presupune că diferențe există tocmai pentru ca noi să le privim ca pe niște lecții, pentru a evolua. O relație de iubire este un suflet pereche pe care îl merităm la acel moment, în funcție de gradul de evoluție la care suntem. Depinde de noi cât de buni suntem și câtă iubire putem oferi, pentru că atât cât dăm atât primim sau, mai precis, atragem acea persoană care rezonează cu vibrația noastră.

↕️ Nu putem atinge maturitatea în iubirea duală decât după o perioadă în care am evoluat spiritual și considerăm idealul nostru sufletesc mai presus de orice tentație materială. Asta se întâmplă când reușim să iubim chiar și pe cei care ne fac să suferim.

↕️ Pe măsură ce ne mutăm în dimensiunile a 4-a și a 5-a, relațiile vechi, ale paradigmei conștiinței 3D, se destramă, determinându-i pe mulți să pună la îndoială sistemele simbolice moștenite, care guvernează astăzi viața noastră. Primul sistem care trebuie redefinit conform învățăturilor New Age ar fi vechiul stereotip, al conceptului căsătoriei. Căsătoria, spun ei, se face, în cele mai multe cazuri, din motive externe, bani, familie, statut social, nu pentru a urmări împlinirea emoțională și creșterea spirituală.

↕️ Creșterea spirituală nu trebuie făcută neapărat în doi. Ea chiar ne poate face incompatibili cu cineva, cu care eram înainte în armonie. Trezirea spirituală a omenirii face ca tot mai mulți oameni să iasă din căsnicie, mai repede decât oricând. Căsătoria, așa cum există acum, spun adepții New Age, nu este menită să dureze pentru totdeauna, doar până când se ajunge la învățarea unor lecții. Din păcate, foarte puține căsătorii de astăzi se întemeiază pe rezonanța sufletelor, așa cum a fost creată de Dumnezeu, zic ei. Căsătoria nu trebuie să fie modelul unei relații, ci al unei uniuni, care trezește scânteia divină din noi și atrage omologul nostru divin, numai așa putând ajunge la viața veșnică, odată ce misiunea noastră comună, aici pe Pământ, este terminată.

Iată ce spun ei despre Sufletul geamăn:

💥 (Flacăra geamănă), este femininul și masculinul ale aceluiași suflet. Este întruchiparea yin și yang. Fiecare pentru altul, opusul și completarea perfectă. Sufletul are această polaritate, de feminin și masculin, manifestată prin cele două flăcări gemene ale aceluiași suflet. Flăcările gemene în manifestare fizică, sunt un suflet și două corpuri.

💥 De-a lungul încarnărilor în 3D, vin câte unul, iar celălalt rămâne în alte dimensiuni și-l susține energetic, prin iubire necondiționată, în trăirea experiențelor alese.
Doar în ultima existență din dimesiunea a treia, când lanțul karmic este încheiat, pot alege să se încarneze împreună cele două flăcări gemene, și doar atunci se poate face reuniunea lor în planul fizic, pentru a pleca împreună în alte dimensiuni.

💥 Cel care nu își întâlnește sufletul geamăn, înseamnă că mai are de lucru la plățile karmice. Întâlnirea cu sufletul geamăn nu se întâmplă în momentele cele mai favorabile din viață și, de aceea, întâmpină piedici, părinți amenințători, gura lumii critică, parteneri care țin cu dinții de relație sau copii folosiți ca șantaj, dar nimic nu poate împiedica iubirea adevărată pentru cei aleși.

💥 Sfatul „învățaților New Age” pentru cei care își întâlnesc sufletul geamăn este că trebuie să dea dovadă de curaj pentru a învinge toate obstacolele din jurul lor. Susținătorii acestor teorii spun că nu trebuie să lasați să treacă pe lângă voi această Iubire Divină. Să eliberați negreșit și fără opreliști partenerul vostru, în cazul în care această iubire apare la el. Ei susțin că până de curând nu a fost permis ca sufletele gemene să se întâlnească în încarnare umană deoarece încărcăturile karmice, pe care fiecare le purta, nu făcea posibilă această întâlnire. Conexiunea cu flacăra geamănă este unul dintre cele mai puternice lucruri din univers. Sunteți sfătuiți să nu subestimați ceea ce poate face această forță.

Să fiu mai explicită cu sfaturile acestor adepți:
Puțin contează că sunteți căsătoriți, că aveți un partener cu care vă înțelegeți de mult timp, să nu țineți cont de nimic. Acești parteneri de viață sunt doar colegii de muncă aici pe Terra, care la rândul lor își vor întâlni și ei propriile flăcări.

💥 Flacăra te va învăța să iubești necondiționat. Iubirea pură pentru ea nu se poate compara cu nimic. Dacă veți rămâne în relațiile pe care le aveți și care sunt relații karmice veți pierde iubirea flăcării.
Relațiile karmice sunt relații de familie, copii, părinți, frați, soți și relații sentimentale. În relațiile karmice nu este posibilă manifestarea iubirii necondiționate.

Dacă veți rămâne alături de partenerul de viață vă răpiți și vouă, dar mai ales lui, dreptul la fericire. Situațiile de acest gen nu se pot încheia decât trist. Dacă vă iubiți soțul sau soția ar trebui să știți că dragostea nu are condiții, nu pune piedici, iubirea nu are interdicții. Ceea ce trebuie să faceți este să îi redați libertatea pentru că în sferele înalte noi aparținem doar unui singur suflet, rupt din noi, geamănul nostru, iar contractele făcute pe Terra cu alte suflete devin nule în momentul în care doriți să vă reconectați cu iubirea voastră din veșnicie.

‼️‼️‼️Aici am un MARE AMENDAMENT: Fă acest pas doar dacă-ți asumi creșterea spirituală cu orice preț și ești dispus să-ți asumi orice efort va fi necesar să-l faci!
Dacă tu simți că – ți dorești sa ai copii, să fii căsătorită, să-ți fie bine într-un cămin și tot ce te face fericit/ă sunt realizările din imediata ta apropiere, familia, rudele, etc…… și îndeplinirea acestor programe,……. Este în regula…. Interesează-te, dar lasă pentru următoarea viață!
Vă fi mai bine așa, pentru oricine crede că vor curge râuri de miere dacă ies dintr-o relație karmica sau de suflete pereche.

💥 Scopul reintregirii cu flacăra geamănă este revenirea la ESENȚĂ, curățarea programelor negative dobindite vieți și vieți la rând, care se va face cu râuri și râuri de lacrimi…..
Pentru ca tot ce scoți la suprafață Doare CA DRACU!
Îmi pare rău să vă desumflu, dar ăsta este adevărul.

💥 Scopul întâlnirii cu flacăra ta geamănă este accelerarea evoluției tale spirituale. Flacăra ta geamănă nu încearcă să te schimbe. Te acceptă așa cum ești, înțelege că nimeni nu este perfect și te îndeamnă să faci la fel și tu.
Adepții acestor teorii ne transmit și o clasificare a sufletelor pe grupuri și spun că toți aparținem anumitor grupuri de suflete care servesc unui scop diferit în viața noastră.

💥 În gândirea New Age, înainte de a-ți întâlni flacăra geamănă trebuie să fi conectat cu Sinele Christic (Sinele Superior), asta fiind unirea conștientă cu Dumnezeu. Întâlnirea cu sufletul geamăn (flacăra geamănă) presupune ieșirea din lanțul karmic și nivelul de vibrație al dimensiunii 5D, (este dimensiunea iubirii necondiționate). Această întâlnire vă va accelera călătoria de întoarcere la sferele superioare. Aduce în manifestare o uriașă energie a iubirii necondiționate, fiind uniunea sacră care permite ieșirea din dualitate.

💠 Concluzionând, teoria aceastei mișcări este că propovăduiește un cult al omului, iar religia este condusă la sfera intimă, totul ducând spre o celebrare a sacralității sinelui. Sufletele vin pe Pământ ca să evolueze conform unui plan de suflet care se deruleaza pe parcursul vieții. În acest plan de suflet sunt incluse lecțiile de viață și relațiile necesare învățării lor. Alegerea întrupării pe planeta Pământ de către suflet este pentru a învăța ce înseamnă suferința, iubirea fizică și de a experimenta viața la un nivel de vibrație joasă 3D.

Așadar, se pare că doar teoriile ezoterice sunt răspunsul la trăiri atât de intense și inexplicabile, pe care de cele mai multe ori îți este teamă să le rostești.

În zilele noastre din ce în ce mai multe persoane oscilează între certitudine şi incertitudine, în ceea ce privește propria identitate a sufletului, și nici nu este de mirare cu noianul de informație aruncat de teoriile prezentate mai sus și lupta dintre ele și creștinism.

Oamenii cred din cele mai vechi timpuri în mitul sufletului pereche. Oare este ceva adevărat în acest mit al sufletelor-pereche? Oare mitul sufletelor-pereche poate părea la un moment dat doar o mare iluzie și amăgire, sau putem spune că este o interpretare distorsionată a unui adevăr din evoluția omenirii?

🔸Platon descrie pentru prima dată sufletul pereche în lucrarea sa „Banchetul” spunându-ne că oamenii erau ființe androgine, cu trăsături atât feminine, cât și masculine, uniți la propriu, spate în spate, având o singură inimă. Fericirea androginilor nu era pe placul zeilor și, din invidie, au decis să îi separe. Astfel au apărut două jumătăți care rătăcesc pe Pământ căutându-se una pe alta toată viața, sperând că la un moment dat să se regăsească, și astfel să formeze din nou ființa perfectă. Analizând ceea ce prezintă Platon în dialogurile despre iubire din „Banchetul” putem considera o înșiruire imaginativă a unor realități spirituale. Neînțelegerea lor și interpretarea eronată a dus la așa-zisul mit al sufletelor-pereche.

🔸 Rudolf Steiner ne spune despre ființa primordială androgină separată că jumătatea din planul fizic (cea pământeană) este în căutarea sufletului-pereche, care se găsește în lumea spirituală și este complementul său. Astfel, ființele umane sunt cu o parte manifestată în plan fizic – bărbat sau femeie – și cu una sufletească rămasă în plan spiritual.

🔸 Anthony Storr a afirmat despre antropozofia lui Rudolf Steiner:

Sistemul său de credință este atât de excentric, atât de nesusținut de dovezi, atât de vădit bizar încât scepticii raționali nu pot să-l considere decât delir… În timp ce maniera lui Einstein de a percepe lumea prin gândire a fost confirmată experimental și matematic, cea a lui Steiner a rămas intens subiectivă și nu se pretează la confirmare obiectivă.

Lăsând la o parte toate teoriile New Age, citind descrierea lui Platon despre ființele androgine, căutarea sufletului pereche este năzuința fiecăruia dintre noi de a găsi fericirea. Cred că sufletul pereche nu trebuie să fie un ideal, partenerul perfect din visele tinereții, ci omul alături de care te simți împlinit și iubit, cel care îți stă alături, indiferent ce se întâmplă în viață, și îți oferă tot ce are mai frumos în ființa lui, ajutându-te pe tine să fii un om mai bun.

Ce poate fi mai minunat pentru două suflete, decât să se simtă legate pe viaţă? Să se sprijine unul pe altul şi să simtă că sunt unul şi acelaşi.

– spunea scriitoara britanică Mary Anne Evans, cunoscută sub pseudonimul George Eliot.

În realitatea contemporană, cei mai mulți nu mai cred în miracolul iubirii perfecte. De ce? Pentru că evoluția într-un cuplu presupune efort, muncă, decizii și alegeri conștiente, nicidecum o predestinare. Pentru că este mult mai ușor să ne prevalăm de noiile teorii care susțin că sufletul pereche este partenerul de cuplu dintr-un anumit moment, în funcție de gradul de evoluție, cu ajutorul căruia înveți o lecție și care nu presupune niciun efort în construirea unei relații, care poate fi abandonat fără remușcări, considerând că atât a fost menirea lui în relație. Karma e și ea la modă, pare cea mai simplă scuză „Ce să fac, am karma cu el/ea, nu pot pleca, până nu o ispășesc!” Această scuză face ca un cuplu să nu construiască nimic împreună ci doar să trăiască…… Fără să trăiască. Ceea ce cred că ar trebui să facem este să devenim mai buni, să ne dăruim și să ne înălțăm prin iubire.

Și când te gândești că totul este o alegere!

Tu ce alegi?”

(articol adaptat și adăugit)
Dacă v-a plăcut, acest lucru mă onorează. Un like dat paginii vă ține la curent cu postarile viitoare.

Copyright @Flacăra Mea Geamănă

https://www.facebook.com/Flacarameageamana/

Publicat de

danielgaucan

Sunt un spirit liber.

2 gânduri despre „TEORII DESPRE SUFLETELE PERECHE ȘI FLĂCĂRILE GEMENE”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s