Despre Ascensiune…

FB_IMG_1577455295594

Lorie Ladd….“Sunt de 10-15 ani pe calea aceasta spirituala, am facut cursuri si seminarii, am citit mult, am practicat diverse tehnici si totusi, inca am reactii emotionale care ma bulverseaza, pe care nu le pot controla. De ce nu am reusit sa curat/ vindec/ eliberez toate aceste traume si emotii din interiorul meu? De ce inca ma mai las tulburata de ele? De ce inca ma fac sa plang sau sa ma enervez?” Este o intrebare pe care (si-)o pun multi dintre cei care au lucrat ani la rand cu ei insisi, care au crezut, la un moment sau altul, ca si-au incheiat munca interioara, ca au identificat si eliberat tot ce mai insemna energie de vibratie joasa si care se considerau, intr-un fel, “avansati” pe Cale, pana cand au constatat cu suprindere/ stupoare/ profunda nemultumire ca inca nu s-a terminat. Ca inca mai sunt lucruri/emotii de curatat. Ca inca mai reactioneaza “nespiritual” intr-un context sau altul. Ca inca mai sunt tulburati de o chestiune sau alta. Si atunci trag concluzia ca nu sunt deloc avansati pe Cale, ca toata munca lor de ani de zile n-a avut cine stie ce rezultate, ca poate n-au facut ceea ce trebuia sau cum trebuia, ca poate nu sunt atat de spirituali pe cat se cred. Sunt dezamagiti/ descurajati/ nemultumiti de propria persoana. Chiar daca, in general, cei porniti pe calea spirituala stiu ca aceste curatari se fac in (nenumarate) etape, ca acestea vizeaza nu doar ceea ce isi amintesc ei la modul constient si vizeaza nu doar ceea ce s-a intamplat in aceasta viata, unii oameni nu se pot abtine sa nu fie dezamagiti ca INCA mai reactioneaza atat de “uman”. Ca INCA nu sunt vindecati/ perfecti/ “impecabili” din punct de vedere spiritual. Ca si cum ar exista un termen limita in care trebuie sa bifeze “perfectiunea” spirituala si daca nu ne-am facut planul in 7-10-15 ani, inseamna ca nu suntem suficient de buni. Acesta este modul in care mintea noastra inca ne “biciuieste”, incercand sa incadreze in termene liniare un proces neliniar/multidimensional. Jeff Foster considera ca acesta este un mod lipsit de bunatate – ba chiar agresiv – de a ne trata pe noi insine si explica modul in care ar trebui sa privim procesul de crestere personala: “Inchipuiti-va ca bate la usa voastra un copil care a ratacit ani la rand, in cautarea a ceea ce numeste el <>, care este rebegit de frig/ infometat si se simte pierdut/ infricosat, care simte ca nu e bun de nimic/ nu merita sa fie iubit. Aceste parti din noi, acesti copii, ne bat periodic la usa si este necesar sa le deschidem usa. Atunci cand noi ne punem intrebarea <>, este ca si cum am intreba <>. Percepeti agresivitatea acestei atitudini, care este, de fapt, o agresivitate fata de propria noastra persoana? Acel copil/parte din noi nu-si doreste decat sa fie cu noi acum, sa il primim, sa il acceptam. Asta este ceea ce ne cer frica, lipsa de incredere in propria persoana, sentimentul ca nu suntem destul de buni, sentimentul ca nu meritam sa fim iubiti, mania, etc: sa le dam drumul la usa si sa ii primim macar acum. Si mintea noastra reactioneaza cu <>. Este o reactie de un nivel atat de jos, cand este vorba despre ceva atat de important si de delicat, in acelasi timp… Aceasta este reactia mintii. Inima nu reactioneaza niciodata asa. Inima spune <<a, ai=”” venit!=”” te=”” recunosc,=”” esti=”” parte=”” din=”” mine!=””>>. Nu mai judecati acest proces in termenii de <>! Toate acestea sunt parti din tine, sunt <> tai si evident, vin inapoi la tine. Nu vin la tine ca sa te pedepseasca, sa te acuze, sa-ti aminteasca ce ratat esti, sa-ti reproseze ceva; vin la tine pentru ca tu esti <> pentru ei. Iar noi ne gandim: <>. Tristetea nu vrea sa fie vindecata. Copilul Tristete vrea sa fie tinut in brate. Si culmea, faptul ca tinem in brate Tristetea este exact ceea ce o vindeca… Incetati sa va doriti/propuneti sa fiti <>, in sensul in care sa nu mai simtiti niciodata tristete, manie, confuzie, nesiguranta, etc. Pentru ca nu se va intampla asa ceva. Voi veti fi vizitati periodic de unul dintre acesti copii; acest proces nu se incheie niciodata. Nu despre asta este vorba. Deschideti-va inima si deschideti usa ori de cate ori mai vine Acasa un astfel de copil. Nu mai incercati sa-i alungati, nu va mai faceti ca nu-i vedeti si nu ii mai intrebati exasperati: <>. Doar imbratisati-i. Si astfel, ei se vor vindeca”.” Traducerea: Dan Mihaela</a,>

Publicat de

danielgaucan

Sunt un spirit liber.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s