Inceput de septembrie 2020

Am inceput luna septembrie cu o luna plina si niste ocultari lunare care au determinat pătrunderea in profunzimile fiintei noastre, pe zonele de subconstient. Se continua trend-ul de energii puternice care au fost tot anul.

Din astral ni se spune ca a inceput resetarea. Schimbarea mult asteptata de noi, se petrece deja. Precum toate lucrurile, ele trebuie sa aiba loc mai intai in planul subtil, pentru ca mai apoi sa le vedem si in planul fizic.

Astfel ca individual, dar si colectiv si planetar ies o multime de lucruri la suprafata spre a fi eliberate, curatate, dezlegate, vindecate: multe frici, lectii restante, programe mentale negative, pattern-uri de functionare negative, emotii din trecut, nemultumiri. Pentru ca Noul sa se aseze, vechiul trebuie eliberat. Astfel ca vechiul vine din plin la suprafata spre a fi eliberat. Deci atentie la manifestarile interioare, cat si la cele exterioare. Tot ceea ce ne scoate din starea de bine, trebuie sa fie cercetat spre a fi inteles ce se ascunde acolo, iar apoi curatat, eliberat, vindecat, dupa cum este cazul.

Recomand mult lucru cu sine si dorinta de maturizare. Aceasta inseamna a privi drept in fata la intunericul personal, la atasamente, neiertari, neiubire de sine (de unde provine), iesirea din starea de victima (totul pleaca de la noi, nu de la ceilalti). Vine vremea sa luam noi decizii si pozitionari interioare, de genul acelora care ne-au trasat multe experiente ale vietii de pana acum. Sa fie decizii sanatoase, atat pentru voi, cat si pentru intreg! La aceasta sa fiti foarte atenti, caci intotdeauna trebuie avut in vedere binele personal si binele mediului inconjurator (persoane, fiinte, animale, spatiu subtil pe care le afectam prin deciziile noastre). Orice decizie interioara corecta, orice energie aliniata in noi, semnifica o lumina adusa in noi, dar si in lume.Sa avem un septembrie plin cu lumina si sa luminam cat mai stralucitor!

Sursa: © Ariendra Cristina

Acest articol poate fi copiat doar prin mentionarea sursei si autorului sau. Sa ne respectam unii pe altii si munca ce o depunem in folosul tuturor!

Publicat de

danielgaucan

Sunt un spirit liber.

2 gânduri despre „Inceput de septembrie 2020”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s